“Pământul acesta, Iisuse Hristoase, E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu” – Video cu Blândul Părinte Justin Pârvu de ziua lui, Sfântul Justin Martirul și Filosoful, recitând pentru noi Cântecul Potirului, de Nichifor Crainic

Cântecul Potirului

de Nichifor Crainic

Când holda tăiată de seceri fu gata
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice în picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.
Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
Că painea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e barba lui Domnu Cristos.
Şi iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,
Hrăneşte-mă mană de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu pâinea de-a pururi a neamului meu.
Din coarda de viţă ce-nfăşură crama
Bunica şi mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.
Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie jucând nestemate
Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,
Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.
Şi iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce;
Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-te-n vie şi vezi-te-n grâne
Şi sângeră-n struguri şi frânge-te-n pâine,
Tu, viaţa de-a pururi a neamului meu.
Preluare Roncea.Ro la 1 iunie, de Sfântul Justin Martirul și Filosoful

Duhovnicul – 100 de ani cu Parintele Justin Parvu de Cristina Nichitus Roncea

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova