Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Secretul lui Băsescu

E mărunţel dar are un mers apăsat şi o căutătură piezişă cu care bagă spaima în duşmani. E născut în Basarabi şi tocmai a împlinit 59 de ani. Îl vedeţi uneori pe la stopuri, într-o Dacie Logan, mergând spre muncă. Dar cel mai sigur îl găsiţi înjurat la (aproape) toate televiziunile, seară de seară. Este cel mai mediatizat politician al ultimilor 20 de ani: anti-mogulul Traian, Traian Băsescu, preşedintele României.
Când a câştigat ultima rundă a alegerilor prezidenţiale, oamenii mă opreau pe stradă să mă îmbrăţişeze cu emoţie. Acum mă întreabă dacă trăiesc bine şi se abţin să nu-mi tragă şi o înjurătură, printre dinţi, doar-doar oi transmite-o mai departe. Personal, din punct de vedere material, nu trăiesc deloc mai bine decât pe vremea lui Iliescu sau Constantinescu. Şi cred că oricine ar fi ieşit preşedinte, chiar cel stigmatizat pe viaţă de preşedintele de onoare al PSD cu o poreclă deloc măgulitoare, nu ar fi avut cum să deschidă pentru români robinetele vreunui mogul local sau răsăritean, după această criză mondială abil dezlănţuită. Dincolo de stomac, mai important mi se pare însă ce vrea Băsescu. Desigur, o intrebare la care mulţi nu şi-au găsit încă răspuns. Unii, chiar istorici ajunşi sus acum, consideră că Băsescu vrea să rămână în istoria României ca o clonă a lui Putin. O ambiţie cam măruntă, după părerea mea (dincolo de faptul că Putin a reuşit totuşi să ridice Rusia pe culmile de odinioară ale URSS). Părerea mea e că altul este “secretul” preşedinţiei Băsescu. Un plan care sigur depăşeşte aşteptările comentatorilor căţăraţi în funcţii pe criterii deloc ortodoxe sau ale politicienilor dâmboviţeni preocupaţi mai mult de contul din bancă decât de interesul naţional. Pentru că, neîntâmplător, sunt unul dintre ziariştii care-l urmăreşte încă de dinainte de a deveni preşedinte, am văzut conturat, în timp, un proiect care, cred eu, ar putea avea sorţi de izbândă până la finalizarea mandatului său. Ceva cu care, cu adevărat, ar putea să “rămână în istorie”: Proiectul Basarabia. În anul 2002, când Chişinăul duduia de tineret ieşit pe străzi pentru limba română şi istoria României, la Bucureşti era linişte. Normal. O problemă pentru nişte tineri activişti ai Basarabiei era de furnizat steaguri româneşti – interzise la Chişinău – manifestanţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dintre toti “factorii de decizie” abordaţi, unul singur a răspuns, pe loc şi imediat, cererii tinerilor basarabeni, oferind drapele ale României, altfel destinate străzilor Bucureştiului, dar şi transport până la graniţa cu fosta republică comunistă Moldova: Primarul Capitalei, Traian Băsescu. Un amănunt deloc nesemnificativ dacă observăm că linia care străbate discursurile sale de politică externă urmăreşte “proiectul său de suflet” – după cum a afirmat chiar el în faţa ambasadorilor străini acreditaţi la Bucureşti – al unirii cu Basarabia, fie şi prin “planul minimal” al integrării micuţei republici în Europa. Idee pe care i-a insuflat-o şi fiicei sale europarlamentar, Elena Băsescu. Si un proiect pentru care, cred eu, merită să fii şi înjurat. După cum povestea şi bătrânul Ţuţea din timpul anchetelor la care fusese supus de gardienii bolşevici: “Băi, Ţuţea, vrei să fii hoţ de buzunare şi să te condamnăm dacă vine Basarabia la români? Cu plăcere! Dă-mi şi buzunarul!”.

Originalul in Q Magazine

• Share
• Tweet
• Pin
• Email