Începînd cu 14 Ianuarie 2009, cu apelul Părintelui Arhimandrit Iustin Pîrvu de la Mănăstirea Petru Vodă, a apărut în societatea românească nevoia unei dezbateri publice cu privire la cîteva măsuri legislative luate de autorităţile române – Guvern, Parlament, Preşedenţie. Legea urmăririi convorbirilor telefonice şi a supravegherii internetului, ordonanţele de guvern privitoare la paşapoarte şi cărţi de identitate, introducerea noilor permise auto şi a cardurilor bancare cu cip RFID şi ordonanţele de guvern privitoare la implanturi au ridicat o seamă de probleme peste care nici un creştin nu poate trece. Le enumerăm mai jos.
1. Problema libertăţii
Cîteva citate din Noul Testament vin să lămurească de ce creştinii nu pot primi actele electronice: “Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera pe voi. Răspuns-au, şi au zis lui: Sămânţă a lui Avraam suntem, şi nimănui nu am fost robi nici odată; cum tu zici, că liberi veţi fi? Răspuns-a Iisus lor: Amin Amin grăiesc vouă: Că tot cel ce face păcatul, rob este păcatului.” (Ioan 8:32-34)
Sistemul electronic de supraveghere globală este bazat pe neîncredere şi suspiciune, renunţă la prezumţia de nevinovăţie pe care tribunalele trebuie să o infirme în cazul infractorilor. Aşadar, după ce în 2000 de ani de creştinism mîntuirea a fost laolaltă cu sentimentul libertăţii, ni se impune un sistem în care noi şi copiii ce se vor naşte vom trăi cu sentimentul permanentei vinovăţii, permanentei vine de a nu greşi sistemului electronic, cîtă vreme Dumnezeu ne-a dăruit libertatea totală a conştiinţei şi niciodată nu a încălcat-o.
“Iar Domnul Duh este; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea.” (2 Corintheni 3:17)
Cîtă vreme aceste acte electronice nu sînt create în numele Domnului, după învăţătura Bisericii, care spune că unde nu este Dumnezeu este sigur diavolul, ele nu pot în nici un caz să slujească libertăţii cu care am fost zidiţi de Dumnezeu. Cazurile de manipulare a informaţiilor personale după bunul plac al celor care au acces la bazele de date personale, pune în primejdie cu adevărat viitorul libertăţii umane. O statistică a numărului de greşeli involuntare şi de abuzuri în gestionarea informaţiilor personale la nivel de stat în întreaga lume ar arăta limpede că vremea libertăţii şi a respectului persoanei se va termina curînd.
Mai mult decît aceste trimiteri precise, implantarea urmăreşte atingerea directă a puterilor sufleteşti. Sorin Ifrim, arestat pentru terorism în luna Mai 2008, în statul Florida (SUA) a scris cuiva din România următoarele: “Unii au platit sa aiba siguranta prin biocip, altii au fost platiti ca si cobai. altii ca mine nu au stiut cind au fost injectati cu biocip, pt ca vedeau / stiau si trebuiau
telecomandati. Cind am iesit din inchisoare am constatat ca am nu unul ci 2 biocipuri [directionale] injectate simetric in stinga si in dreapta sternului. De atunci am frica si confuzie, nu ma pot ruga cum trebuie, am pierdut isihasmul si profunzimea, meditatie si reflectarea, claritatea mintii si a sufletului. Miercuri este procesul cind vor decide cum sa ma opreasca [ inchisoare pina la 15 ani, spital mental sau doar telecomanda ce o am deja].” Aceste afirmaţii vin să certifice faptul că ceea ce se ştia despre progresul tehnologic contemporan devine astăzi realitate: Libertatea cu care oamenii au fost înzestraţi de Dumnezeu să-şi folosească puterile sufleteşti încetează în momentul implantării.
2. Problema chipului lui Dumnezeu
Prin implantarea care se urmăreşte în cele din urmă, se doreşte schimonosirea chipului lui Dumnezeu din om. Cu alte cuvinte, omul fără cip electronic ar fi ne-deplin, ne-desăvîrşit, incomplet. Aceasta este cea mai mare jignire adusă lui Dumnezeu Creatorul şi omului, creaţiei Sale, de cînd există neamul omenesc. Omul este redus de la “slavă a lui Dumnezeu” (după Sfîntul Irineu de Lugdunum – sec. II d.Hr.) la un animal fără drepturi cîtă vreme nu are cip implantat.
A socoti că actele electronice nu sînt un pas intermediar acestui deziderat anti-uman şi anti-hristic este lipsă de realism şi dreaptă judecată.
3. Problema numărului
Introducerea codului numeric personal a fost făcută în regimul comunist fără nici un drept de apel la vreo dezbatere publică. Cîtă vreme evidenţa populaţiei nu s-a servit de ajutorul calculatoarelor, această măsură, deşi jignitoare la adresa creştinului, purtător al unui nume sfinţit prin Sfîntul Botez, poate fi înţeleasă ca ajutătoare pentru o mai bună gestionare de către stat a informaţiilor personale.
Dar de vreme ce implementarea tehnicii de calcul permite astăzi o desăvîrşită evidenţă a populaţiei, în loc ca organele statului să renunţe la acest apendice nefolositor persoanei umane, prin introducerea elementelor biometrice nu numai că sîntem reduşi la statutul de numere în faţa unei maşini, ci toate caracteristicile noastre fizice, unice şi irepetabile sînt transformate în numere unice, adîncind cu atît mai mult prăpastia dintre omul, zidit de Dumnezeu ca slavă a Sa, şi identitatea numerică, implementată de o mentalitate anti-creştină. Din aceasta se arată că cei mai mari prigonitori ai Bisericii din toate veacurile, de la Nero şi Diocleţian pînă la Stalin şi Ceauşescu, au fost nişte filantropi în comparaţie cu sistemul actelor electronic pe care trebuie să îl adoptăm, cu atît mai mult cu cît sîntem deja departe de momentul în care orice conştiinţă creştină se putea întreba dacă nu cumva citatul din Apocalipsa 13:18 “cel ce are minte, să socotească numărul fiarei; că numărul omului este” are sau nu legătură cu actele de identitate.
4. Problema semnului fiarei
Cartea Apocalipsei vorbeşte în capitolul 13 despre cea de a doua fiară cu care se va lupta Biserica, care îi “face pe toţi […] ca să le dea lor semn pe mâna lor cea dreaptă, sau pe frunţile lor, şi ca nimenea să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numărul numelui ei.” (13:16-17) Deşi încă din primele zile ale Creştinismului Părinţii Bisericii şi toată suflarea care exista şi-a pus întrebarea despre cine va fi vorbind acest verset, abia la începutul veacului 21 prorocia aceasta se apropie de realitate, fiind la un pas de a se împlini, prin implantare. Cu toate acestea, întrucît Duhul Sfînt a purtat de grijă Bisericii de la Cincizecime, din vremea Sfinţilor Apostoli pînă astăzi, s-a ştiut de către Biserică cine va fi fiara. Sfîntul Ippolit Romanul, pe la anul 200 d.Hr. spune limpede: “Fiara care se va ridica din pământ va fi împărăţia lui Antihrist” (Despre Antihrist), aşadar orice formă statală care va căuta să prigonească Biserica şi să pună în capul statului şi al Bisericii oameni care să slujească diavolilor şi învăţăturilor lor, iar nu lui Hristos şi învăţăturilor Bisericii.
Pedeapsa pe care le-a pregătit-o Dumnezeu celor ce vor primi semnul fiarei este scrisă în capitolul 14 al Apocalipsei: “Oricine se închină fiarei şi chipului ei, şi ia semn pe fruntea sa sau pe mâna sa, şi acesta va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu cel dres neamestecat în paharul mâniei Lui, şi se va chinui cu foc şi cu piatră pucioasă înaintea Sfinţilor îngeri, şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor în vecii vecilor se suie; şi nu au odihnă ziua şi noaptea cei ce se închină fiarei, şi chipului ei, şi cel ce ia semnul numelui ei”(14:9-11)
Semnul despre care vorbeşte cartea Apocalipsei este în limba greacă veche, în care s-a scris la anul 90 această carte, cuvîntul χάραγμα (háragma), care, conform dicţionarelor, este orice semn gravat sau imprimat, întipărit, sau sculptat, cioplit, orice incizare sau implantare.
Trebuie să fim orbi sufleteşte să nu vedem că implantul şi înainte-mergătorul său, cipul din acte, sînt primul şi cel mai serios candidat, după 2000 de ani de creştinism, de a deveni semnul fiarei.
Iar dacă alăturăm lor şi posibilităţile de control al puterilor sufleteşti pe care tehnica o dezvoltă în cazul implantului, înţelegem de ce trăim la timpul prezent unele din ultimele prorocii şi semne din Apocalipsă, care anunţă sfîrşitul istoriei omenirii aşa cum o cunoaştem.
Nu este nici un fior de panică în ceea ce scriem. De 2000 de ani mărturisim în Simbolul Credinţei: “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Aceste fapte se vor petrece întocmai şi creştinii le aşteaptă de 2000 de ani, dar ei ştiu la fel de bine că mai întîi va veni Antihrist şi impărăţia sa, şi vor deveni realitate toate catastrofele prorocite de Apocalipsă, şi apoi va veni Domnul Iisus Hristos pe norii cerului şi va avea loc învierea morţilor.
Pentru aceea, contemporaneitatea cu Antihrist este una din caracteristicile Creştinismului Ortodox, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, aşa cum scrie Apostolul iubirii, Sfîntul Ioan Teologul: “Fiilor, ceasul cel de apoi este; şi precum aţi auzit că Antihrist vine, şi acum antihrişti mulţi s-au făcut; dintru aceasta cunoaştem că ceasul cel de apoi este.” (1 Ioann 2:18, 4:3)
Fără să cunoască cele mai multe din prorociile marilor Sfinţi ai Bisericii (pe care şi noi le-am lăsat deoparte ca să scurtăm prezentarea de faţă), unul din Sfinţii închisorilor comuniste, Ioan Ianolide, scrie următoarele rînduri în anul 1985 (!): “Civilizaţia modernă comportă următoarele riscuri: dispariţia vieţii prin dezagregarea atomică militară, ori, pe cale paşnică, prin poluare şi epuizarea resurselor naturale; dispariţia vieţii prin manipularea stavroghiană a ingineriei genetice; dispariţia vieţii prin alienarea oamenilor; tirania absolută prin monopolul tehnicii; transformarea societăţii în temniţă, fermă ori uzină, prin tehnicizare; determinarea conştiinţei prin mijloace tehnice; o lume teleghidată tehnic; anularea omului ca fiinţă liberă conştientă şi stăpînă; dezechilibru ecologic; răzbunarea naturii împotriva tehnicii; un dezastru general, pe care-l îndreptăţeşte căderea omului din harul dumnezeiesc; golirea omului de harul Duhului Sfînt şi dispariţia finalităţii transcedentale”
(Deţinutul profet, ed. Mănăstirea Diaconeşti 2009, pag. 155-156)
Pentru aceea, dorinţa noastră este ca forurile legislative să dea dovadă de maturitate creştină şi să nu permită existenţa în România a actelor electronice, cu atît mai puţin a posibilităţii implanturilor cu cipuri electronice RFID. Încheiem cu un îndemn al aceluiaşi Ioan Ianolide, unul din marii sfinţi ai închisorilor antihristice din secolul XX: “Orice om politic, orice preot, orice filosof, orice artist, economist, om de ştiinţă, pedagog, trebuie să se întrebe cutremurat în ce duh se află, ce duh exprimă, ce operă săvîrşeşte: mîntuitoare sau nimicitoare?” (ibidem, pag. 163)
Monahul Filotheu Bălan
Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ
la pomenirea Sfîntului Marelui Mucenic Gheorghie, Purtătorul-de-biruinţă
Parintele Justin despre “era cipurilor”
Video: M Fotini www.petruvoda.ro