DR SINESCU, medicul care a executat operatia Patriarhului Teoctist, poreclit Asa-sinescu sau Uro-plagiatorul, vrea sa ajunga in Academia Romana

Ionel Sinescu, acuzat de plagiat, vizeaza un post in Academia Romana

Dr Ionel Sinescu – autorul executorul operatiei Teoctist, in foto alaturi de dr Dan Tulbure, anestezistul final -isi doreste un post in Academia Romana. Si asta in conditiile in care, potrivit Antena 3, lumea medicala e de parere ca evolutia carierei sale s-ar baza pe un tratat ce nu poate fi gasit in colectiile Bibliotecii Nationale sau cele ale Bibliotecii Centrale Universitare. Mai mult, o editura americana a anuntat ca nu a autorizat reproducerea unui tratat pe care Sinescu l-a publicat sub semnatura sa.
Ziarele “Ziua” si “Gardianul” au relatat despre doctorul Ionel Sinescu ca, in lucrarea sa, “Urologie clinica”, din 1998, a copiat fragmente intregi si grafice dintr-o carte aparuta in Statele Unite, in 1957. Dovada a aparut in momentul in care editura americana in cauza a anuntat ca nu a autorizat reproducerea.
In plus, asemanarile dintre cele doua lucrari sunt izbitoare, intrucat titlurile capitolelor sunt identice, iar frazele de inceput ale acestora difera doar ca topica. Profesorul Sinescu s-a aparat, explicand ca nu a pretins niciodata ca lucrarea sa ar fi originala, chiar daca a semnat-o si a trecut-o in propriul CV.
Cea de-a doua acuzatie de plagiat a doctorului a aparut la lucrarea “Ghidul medicului de urgenta”, semnata de fostul Ministru al Sanatatii, Mircea Beuran, o traducere dupa un ghid medical international la care a colaborat si Ionel Sinescu.
Lucrarea a fost plagiata aproape in intregime, iar autorul ei a fost sanctionat in urma unor sesizari aparute in presa centrala. Ionel Sinescu a refuzat sub orice forma sa recunoasca faptul ca a fost si el autor, desi pe volum se regaseste semnatura sa, in calitate de colaborator. Colaborarea i-a adus sanctiuni administrative, intrucat i-a fost suspendat timp de doi ani dreptul de inscriere in concurs, indrumare si control in invatamant, a mai precizat Antena 3. (ZIUA Online – C.G.S.)

Mai jos o mica parte din
DOSARUL TEOCTIST
RUSINE IN BREASLA MEDICALA: COLEGIUL MEDICILOR I-A SPALAT COMPLET PE DOCTORII SINESCU SI TULBURE
Colegiul Medicilor din Romania, prima concluzie: “Operatia a reusit, pacientul e mort”
Care este adevarul privind moartea Patriarhului? » Sforarii anti-ortodocsi care si-au dorit moartea Patriarhului » Un istoric neocomunist si satanismanean: Cristian Vasile » Pe mainile cui au ajuns Arhivele Nationale – Dobrincu, alt actor din trupa Tismaneanu » CNSAS a ajuns stat in stat? » Cine l-a “terminat” pe Patriarh » Plagiatorul Sinescu falsifica si o presupusa Adeziune a Asociatiei Romane a Urologilor » Cand Minciuna sta cu Presedintele la masa » Filmul ultimei zile din viata Patriarhului pe minute si ora reala a mortii: 13.30! » Politia se face ca ancheteaza cazul mortii Patriarhului » Radio Romania Actualitati despre moartea Patriarhului la Emisiunea “Luminile noptii” – (audio) » Minciunile lui Sinescu » Potrivit legislatiei, moartea Patriarhului este suspecta » Patriarhia si PS Varsanufie confirma: a existat cel putin o taietura » Slujbasii lui Daniel Ciobotea ataca ziarul Curentul » Daniel al Moldovei ascunde adevãrul despre moartea Patriarhului » Hemoragia, cea mai probabila cauza a mortii Patriarhului » Patriarhul a fost taiat si anesteziat, impotriva vointei sale. PS Vicentiu l-a abandonat pe Patriarh in Spital » Ante-pronuntarea aberanta a Comisiei de bioetica a Colegiului Medicilor » PS Vicentiu Ploiesteanul contrazice fara probe martorii oculari: “Patriarhul a murit spovedit ºi împãrtãºit” » PS Vicentiu Vasile Grifoni ataca in 7Plus » Sinescu incearca sa faca uitate erorile din cazul Patriarhului » S-a redeschis «cel de-al doilea front» impotriva Bisericii » Ancheta penala asupra mortii Patriarhului » Moartea Patriarhului, anchetata medical » Misterele mortii Patriarhului » Realitatea TV despre Dosarul Anchetei » Presa libera a pornit anchetarea mortii Patriarhului » Patriarhul României ºi rãzboiul secret pentru Basarabia » Despartirea de Parintele nostru » CIVIC MEDIA a facut Plangere penala in cazul mortii Patriarhului » Sinescu se disculpa si arata spre Tulbure » Fisa Mortii Patriarhului – Sinescu si “Adevarul” incalca normele confidentialitatii si Legea pacientului – FOTO » “E absolut esential ca noul Patriarh sa nu fie obiect de santaj” » Chirurgii Patriarhului au incalcat legea in cel putin doua randuri » Legile incalcate in cazul decesului in spital al Patriarhului » Parlamentarul Sorin Paveliu cere Ministerului Sanatatii sa sesizeze Parchetul » Interviul BBC cu Sorin Paveliu despre operatia suferita de Patriarhul Teoctist – AUDIO » BBC: Despre Patriarhul Teoctist cu scriitorul Artur Silvestri – AUDIO » Minciunile anti-Teoctist » Colegiul Medicilor a hotarat: operatia a reusit, pacientul e mort » INCREDIBIL! Dr Ioanel Sinescu: acest sfarsit “era previzibil” – VIDEO » Cauzele mortii Patriarhului in viziunea medicului sau curant » Spalarea lui Sinescu si Armaghedonul lui Daniel » DEZVALUIRI: Patriarhul a murit cu zile – Text si AUDIO » Moartea Patriarhului sub ancheta ZIUA – Text si AUDIO » Moartea Patriarhului, anchetata medical » Intrebari la moartea Patriarhului » Realitatea TV despre Dosarul Anchetei – Text si VIDEO » Patriarhul la Antena 3 – Ancheta si inmormantarea – Text si VIDEO » Presa libera a pornit anchetarea mortii Patriarhului » Patriarhul României ºi rãzboiul secret pentru Basarabia » Despartirea de Parintele nostru » Realitatea TV: Soferul Patriarhului declara ca Teoctist a murit pe la ora 3 – VIDEO » Ultimele trei zile ale Parintelui Teoctist – Text si AUDIO » Ofensiva lui Sinescu: Operatiunea “Premiera” » Gardianul: Bluf-ul lui Sinescu si blocajul lui Ursea » Curentul: Clinica Fundeni in vizorul Parchetului » Jurnalul National: Teoctist si contradictia lui Basescu » Bichir: Alegerea Patriarhului si masoneria » Ciachir: Incompatibilitatea dintre Ortodoxie si Masonerie » EvZ: Misterele mortii Patriarhului » Laicii din Colegiul Electoral Bisericesc in atentia CNSAS » EvZ: Secretul Mitropolitului Moldovei: fratele cel mare sustine ca Daniel a fost securist sub acoperire si ca este “un demon” » Sfantul Sinod: Masoneria, dusman al lui Dumnezeu » EXCLUSIVITATE: Secretul Patriarhului, posibil mobil al crimei?
La sase luni de la moartea Patriarhului, adevarul ramane ascuns Civic Media, 29 ianuarie 2008
Acum cîteva zile, un amic îmi propunea să facem un sondaj în presă: unde merge Teoctist, în Rai sau în Iad? După o săptămînă, nici nu mai e nevoie de aşa investiţie: ştim sigur că merge în uitare, tocmai pentru că n-a atins sufletul nimănui.” Lucian Mindruta, “Patriarhul Pittis”, “Dilema Veche”, Anul IV, nr.183, 13 august 2007 Patriarhul Teoctist a murit in urma cu exact sase luni pe patul de operatie al Clinicii de Urologie a Spitalului Fundeni in urma unei “interventii minore” de adenom de prostata, dupa cum a fost descrisa de medicii care l-au operat, dr chirurg Ioanel Sinescu si dr anestezist Dan Tulbure. In loc sa se intrebe care sunt exact cauzele mortii sale, unii ierarhi s-au invrednicit mai degraba sa sarbatoreasca trecerea Parintelui Teoctist la cele sfinte pentru a netezi calea alegerii unui nou Patriarh. In urma sesizarii Asociatiei Civic Media si a dezvaluirilor din presa s-au declansat trei anchete oficiale. Intre timp, autorii investigatiilor care au demonstrat existenta mai multe incalcari ale Codului de Deontologie Medicala si a prevederilor legale in vigoare au fost reclamati de catre Sinescu la Clubul Roman de Presa. Civic Media va prezinta azi stadiul cercetarilor in cazul Teoctist-Sinescu. Asteptam cu incredere rezultatul final al anchetelor asupra mortii regretatului PF Patriarh Teoctist. Dumnezeu sa-l odihneasca!
Moartea Patriarhului Teoctist, o conspiratie musamalizata
George Roncea, Ziarul Ziarul, 2007-12-11
La patru luni de la moartea suspecta a Patriarhului Teoctist, procurorii Parchetului Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti sustin ca expertiza medico-legala a IML stabileste ca “demersurile medicale au fost legale”. Pana acum, doar presa a fost in masura sa prezinte probe de netagaduit care arata ca, incepand cu Vicentiu Ploiesteanu, ierarh BOR, si incheind cu doctorul Sinescu, toate personajele implicate au ascuns adevarul despre circumstantele mortii Patriarhului.
Minciunile lui Sinescu l-au scos nevinovat. Patriarhul, operat de doua oriGardianul, 19 octombrie 2007
Tratamentul cu Plavix pe care il urma Teoctist nu a fost suspendat cu 72 de ore inainte de interventia chirurgicala, fapt care a provocat hemoragia. Insa medicii care au anchetat cazul refuza sa accepte acest lucru drept cauza a mortii Patriarhului.
Filmul interventiei chirurgicale suferita de Patriarh confirma ipotezele lansate de ziarul “Gardianul”. ]
Teoctist a fost operat de doua ori. Prima interventie a fost endoscopica, iar cea de-a doua, o operatie deschisa, din cauza hemoragiei care s-a declansat la circa doua ore dupa interventia initiala. Mai mult, Teoctist a suferit doua anestezii generale in mai putin de trei ore, fapt care nu a facut decat sa-i agraveze starea. Potrivit presedintelui Comisiei de jurisdictie a Colegiului Medicilor din Romania, Gheorghe Borcean, prof.dr. Dan Tulbure a incercat de trei ori sa-i faca Patriarhului rahianestezia, recomandata in cazul varstei si morbiditatii pacientului, insa nu a reusit sa patrunda in spatiul rahidian.
Colegiul Medicilor: Operatia a reusit, Patriarhul a muritVictor RONCEA, Ziua, 19 octombrie 2007— Chirurgul Ioanel Sinescu si anestezistul Dan Tulbure au fost spalati de colegii de breasla *
De vina a fost PF Teoctist pentru ca era prea batran Comisia de jurisdictie a Colegiului Medicilor din Romania si-a aparat ieri colegii care l-au operat pe Patriarhul Teoctist pana la spalarea lor totala, sfidand evidente si folosindu-se de minciuni demontate deja de anchetele presei independente. Chirurgul Ioanel Sinescu si anestezistul Dan Tulbure – de la Spitalul Fundeni din Bucuresti – nu ar fi vinovati de decesul Patriarhului, a sustinut Comisia. Concluzia comisiei conduse de Gheorghe Borcean – un chirurg de la Caransebes – a fost cea banuita atat de ziaristii de investigatii care au cercetat circumstantele mortii suspecte a Patriarhului cat si de medicii onesti: operatia a fost perfecta, de vina este mortul.
Sinescu – “Terminatorul” Patriarhului Teoctist, “spălat” de colegiGeorge Roncea, Curentul, 19 octombrie 2007
Ieri, Comisia de Jurisdicţie a Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România a decis prin vot unanim “că prof. dr. Ionel Sinescu şi prof. dr. Dan Tulbure nu se fac vinovaţi prin actele lor medicale, prin omisiuni sau pasivitate şi nici prin excese, la decesul pacientului lor, Prea Fericitul Patriarh Teoctist, care, de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă, li s-a încredinţat cunoscându-şi şi apreciindu-şi informat situaţia medicală, precum şi riscurile la care se expunea”. Am citat din Comunicatul oficial al Comisiei de Jurisdicţie, urmat de ieşirea publică a vicepreşedintelui Dr. Gheorghe Borcean.
PF Teoctist avea un nodul la plamaniVictor RONCEA, Ziua, 16 octombrie 2007
Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 2 au dispus efectuarea unei expertize medico-legale menite sa elucideze imprejurarile in care s-a produs decesul regretatului Patriarh Teoctist. Expertiza dispusa de anchetatori va fi facuta de Institutul de Medicina Legala Mina Minovici pe baza actelor medicale intocmite in perioada in care Prea Fericitul Parinte s-a aflat internat la Spitalul Fundeni, unde acesta a murit subit dupa ce a suferit o interventie chirurgicala “banala” executata de echipa chirurgului Ioanel Sinescu, informeaza “Gardianul”. ZIUA va prezinta, in premiera, rezultatul radiografiei efectuata in seara dinaintea mortii.
Moartea suspecta a Patriarhului Romaniei, PF Parinte Teoctist, se apropie de ceasul adevaruluiCivicMedia, 15 octombrie 2007
Dosar: CARE ESTE ADEVARUL PRIVIND MOARTEA PATRIARHULUI?
Omerta medicilor in cazul «Teoctist». Procurorii cer o expertiza medico-legala proprie Procurorii Parchetului de pe lânga Judecatoria sectorului 2 au dispus efectuarea unei expertize medico-legale menite sa elucideze imprejurarile in care s-a produs decesul Patriarhului Teoctist. Expertiza dispusa de anchetatori va fi facuta pe baza actelor medicale intocmite in perioada in care inaltul prelat s-a aflat internat la Spitalul Fundeni, institutie spitaliceasca unde acesta a murit dupa ce a suferit o interventie chirurgicala. Institutul de Medicina Legala Mina Minovici are la dispozitie o luna pentru finalizarea acestei expertize, a carei efectuare a fost dispusa de procurori pentru ca procedura intocmirii unui certificat medico-legal de deces, obligatorie in cazul decesului unei persoane aflate in ingrijirea unei institutii spitalicesti, nu a fost respectata in cazul Patriarhului.
PRIMELE ANUNTURI OFICIALE DUPA DOUA LUNI DE LA MOARTEA SUSPECTA A PARINTELUI PATRIARH TEOCTIST
Medicii care l-au operat pe Preafericitul Părinte Teoctist vor fi audiaţi, după data de 15 octombrie, la comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, informeaza Realitatea TV. Chirurgul Ioanel Sinescu, medicul urolog care l-a operat pe Preafericitul Părinte şi dr Dan Tulbure, medicul care a efectuat anestezia, vor fi înştiinţaţi să se prezinte la comisia de audieri. Celor doi le vor fi prezentate dosarele întocmite de comisiile de experţi, formate din medici urologi şi de terapie intensivă. In urma sesizarii Asociatiei Civic Media, Parchetul General a incredintat Politia sa deschida o ancheta, în cadrul cariea au fost audiate cadrele medicale care au participat la intervenţia chirurgicală si alti martori ai nefastului eveniment. Realitatea TV sustine, fara sa citeze nici o sursa, ca politistii “nu vor continua ancheta până când comisia de disciplină a Colegiului Medicilor nu se va pronunţa în acest caz”. “Dosarele – care? (nota ACM) – le vor fi prezentate celor doi medici, pentru ca aceştia să formuleze la rândul lor un punct de vedere”, mai publica pe site Realitatea TV.
Patriarhul Teoctist “terminat” de un mason?George Roncea, Curentul, 27 august 2007
Muşamalizarea anchetei morţii Patriarhului şi semnalele apărute în ultima vreme în presa centrală ridică noi semne de întrebare asupra lui Sinescu.
Dorin Dobrincu – neoprotestant!George Roncea, Curentul, 24 august 2007
Am primit la redactie, de la “Prietenul Lui Mircea Dinescu”, o completare cu privire la materialul publicat ieri de CURENTUL, intitulat “Cabala lui Vîntu în B.O.R.”. Materialul este destul de vast şi se referă la Dorin Dobrincu, “istoricul” indicat drept sursă a pseudo-dosarului Patriarhului Teoctist de către ciracii lui Vîntu. Documentul descrie activitatea lui Dobrincu şi oferă detalii inedite care clarifică şi motivaţiile strict personale ale “războiului” său cu Biserica Ortodoxă.
Filmul mortii PatriarhuluiZiua, 14 august 2007
ZIUA va prezinta in exclusivitate minut cu minut ultima zi din viata PF Teoctist, ora mortii – 13.30 si o noua marturie privind incizia ascunsa de dr. Sinescu

Fisa mincinoasa oferita presei de Sinescu (foto adevarul.ro) (JPG, 103 kB)

Datele complexe stranse de echipa de investigatii a ziarului ZIUA in scopul aflarii adevarului in cazul mortii Patriarhului ne permit sa oferim azi opiniei publice si reprezentantilor statului – fie ca vorbim de Parchet, fie de serviciile speciale interesate in aparare a intereselor nationale – imaginea completa a imprejurarilor decesului intempestiv al Prea Fericitului Parinte Teoctist.
Operatia endoscopica a Patriarhului putea fi inregistrata videoGardianul, 21 august 2007
Daca medicii ar fi vrut, operatia endoscopica putea fi inregistrata videoInterventia endoscopica putea fi inregistrata, aparatul fiind dotat cu o camera video. Acest lucru nu s-a facut insa, lasand intre zidurile de la Fundeni secretul mortii Patriarhului. Directorul spitalului sustine ca filmarea nu s-a facut deoarece a fost considerata o operatie de rutina
Slujbasii lui Daniel Ciobotea ataca CURENTULGeorge Roncea, Curentul, 20 august 2007
Campania pentru elucidarea conditiilor misterioase ale disparitiei Patriarhului Teoctist si aparitia in presa a dezvaluirilor au determinat reactii dure ale apropiatilor lui Daniel Ciobotea, cel care se vizeaza deja pe scaunul patriarhal.Biroul de Presa si Comunicatii al BOR a trimis pe adresa publicatiei CURENTUL, in data de 17 August un Comunicat care se doreste a fi un fel de Precizare – dupa titlu. De precizat precizeaza ceva textul emanat de la Palat, vom vedea imediat ce.
Patriarhia asteapta ancheta Colegiului MedicilorZiua, 17 august 2007
Apreciem interesul cotidianului Ziua, precum si al altor institutii media, pentru lamurirea aspectelor legate de trecere la Domnul a Fericitului intru adormire Parintele nostru Patriarhul Teoctist. Nu putem fi insa de acord cu speculatiile din articolul semnat de d-l Victor Roncea, aparut in cotidianul Ziua din data de 16 august a.c., prin care incearca sa acrediteze un neadevar privind o presupusa “lege a tacerii” – atribuita gratuit si tendentios Inalt Prea Sfintitului Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei si Loctiitor de Patriarh – in legatura cu interventia chirurgicala.
Patriarhia confirma: a existat o taieturaZiua, 18 august 2007
Omerta lui Daniel a fost sparta de Varsanufie * Printr-un comunicat oficial al Biroului de Presa al Patriarhiei, PS Varsanufie, Vicar Patriarhal, isi mentine afirmatiile publicate in ZIUA
Dezvaluirile publicate de ZIUA privind faptul ca Patriarhul Teoctist nu a fost operat prin rezectie endoscopica, dupa cum sustine chirurgul Ioanel Sinescu, ci prin interventie deschisa, taietura fiind de circa 10-15 cm, au starnit rumoare atat la Patriarhie cat si in lumea medicala.
A fost taiatZiua, 14 august 2007
ZIUA a descoperit inca o minciuna din sirul servit de echipa Sinescu-Tulbure: Patriarhul Teoctist nu a fost operat prin rezectie endoscopica, ci prin operatie deschisa, impotriva vointei sale Declaratia Prea Sfintitului Varsanufie Prahoveanul (MP3, 630 kB) Descarca »
Ministerul trebuie sa sesizeze Parchetul in cazul PatriarhuluiZiua, 8 august 2007
Sorin Paveliu, membru al Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor, declara ca s-a incalcat legea privind manipualrea cadavrelor, fapta ce poate fi sanctionata cu trei ani de inchisoare Doctorul Sorin Paveliu, membru al comisiei de sanatate din Camera Deputatilor, sustine, intr-un interviu acordat BBC, ca in cazul decesului Patriarhului Teoctist a existat o serie intreaga de disfunctionalitati. Medicul Paveliu este de parere ca Parchetul ar trebui sa se autosesizeze intrucat a fost incalcata legea privind manipularea cadavrelor, autopsia in cazul PF Teoctist fiind, in opinia sa, obligatorie. Incalcarea acestei legi atrage dupa sine o sanctiune penala de la 1 la 3 ani. Prezentam in continuare cele mai importante pasaje din interviul acordat BBC de catre medicul Sorin Paveliu in calitate de parlamentar.
Colegiul Medicilor Bucuresti -avocatul lui SinescuZiua, 8 august 2007
Comisia aflata sub tutela lui Sorin Oprescu n-a gasit nici o greseala in actul medical si vrea sa-i pedepseasca pe medicii care si-au permis sa critice interventia mortala asupra Patriarhului.
Plangere penala pentru moartea PF TeoctistZiua, 8 august 2007
Avocatii Asociatiei Civic Media au inaintat ieri Procurorului General al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, o plangere penala in vederea verificarii imprejurarilor neclare in care Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Romaniei, a fost internat si a decedat subit in Spitalul Clinic Fundeni, in timpul sau in urma unei interventii chirurgicale executate de catre echipa dr. Ionel Sinescu si dr. Dan Tulbure.
Cauzele mortii PatriarhuluiZiua, 7 august 2007
Profesorul Nicolae Ursea dezvaluie ca PF Teoctist se afla in plin tratament cu Plavix, un anticoagulant puternic, care trebuia obligatoriu intrerupt cu 72 de ore inainte de operatie Medicul personal al Prea Fericitului Parinte Teoctist timp de 21 de ani, prof dr Nicolae Ursea, revine in premiera cu precizari despre problemele medicale ale Patriarhului si moartea sa. Materialul publicat de ZIUA vineri, 3 august, sub titlul ales de noi “Acuzatie Capitala”, a reusit sa declanseze doua anchete asupra mortii Patriarhului: una din partea Colegiului Medicilor si o a doua din partea Ministerului Sanatatii.
Ofensiva lui SinescuZiua, 6 august 2007
Medicul Ionel Sinescu, cel care l-a convins pe Patriarh ca are nevoie sa faca o operatie de prostata, soldata cu decesul Prea Fericitului Parinte Teoctist, se afla intr-o continua operatiune de spalare a imaginii sale, la care isi aduce contributia, din pacate, si o parte a presei. Astfel, posturi de televiziune au titrat sambata despre “operatia in premiera” care se desfasura la Fundeni sub bisturiul nefast al lui Sinescu.
Secretul PatriarhuluiZiua, 6 august 2007 (MP3, 1799 kB) Descarca »
PF Teoctist dorea sa confere Mitropolia Munteniei si Dobrogei preferatului sau, Teofan, pozitie care l-ar fi transformat pe actualul Mitropolit al Olteniei in favorit in fata lui IPS Daniel Dintr-o noua precizare facuta de Costel Calapod, soferul si apropiatul Prea Fericitului Parinte Teoctist timp de 21 de ani, aflam despre Testamentul Patriarhului si despre favoritul sau pentru preluarea fraielor Bisericii Ortodoxe Romane. Un amanunt tulburator ne provine si de la alte surse, bisericesti, care afirma ca Patriarhul pregatea o schimbare spectaculoasa in organizarea Bisericii: impartirea atributiilor sale. Prea Fericitul dorea sa pastreze din toate prerogativele sale pe cele de Patriarh si Arhiepiscop al Bucurestilor si sa confere pozitia de Mitropolit al Munteniei si Dobrogei preferatului sau, Teofan, in prezent Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei.
Ultimele trei zile ale Parintelui TeoctistZiua, 6 august 2007 (MP3, 10736 kB) Descarca » — Costel Calapod dezvaluie, in exclusivitate pentru ZIUA, imprejurarile in care Patriarhul Teoctist a luat decizia sa se opereze si momentele de dinainte ca acesta sa ajunga pe masa lui Sinescu Soferul si apropiatul Prea Fericitului Parinte Teoctist timp de 21 de ani, Costel Calapod, povesteste in exclusivitate pentru ZIUA, ultimele trei zile de viata ale Patriarhului. Din acest interviu aflam ca Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane ramasese in aceste zile complet singur la Palat, doar cu cele doua maici, doi calugari si soferul sau, toti ceilalti prelati sau apropiati fiind in concediu, unii chiar plecati din tara.
Moartea sub anchetaZiua, 4 august 2007Declaratie 1 (MP3, 2778 kB) » Declaratie 2 (MP3, 2871 kB) » Declaratie 3 (MP3, 1354 kB) »
Dupa dezvaluirile profesorului Ursea din ZIUA, Colegiul Medicilor si Ministerul Sanatatii au inceput investigatiile la Spitalul Fundeni * Procurorii asteapta verdictul doctorilor pentru a se apuca de treaba
Clinica Fundeni, în vizorul ParchetuluiGeorge Roncea, Curentul, 3 august 2007
Alerta din CURENTUL a dus la declanşarea anchetării oficiale a morţii Patriarhului Teoctist. Clinica Fundeni este în vizorul autorităţilor. Presa centrală a demarat investigaţii de amploare despre circumstanţele dubioase ale decesului. CURENTUL cere şi Parchetului să cerceteze felul în care a fost executată intervenţia chirurgicală la Spitalul Fundeni. Biserica Ortodoxă Română susţine elucidarea cazului decesului Părintelui Patriarh. În biserici a fost pomenit ieri, la Liturghie, Patriarhul Teoctist. Moartea dubioasă a acestuia – sub cuţitul “terminatorului” Sinescu – revoltă clerul şi credincioşii.
Medicul Patriarhului: NU trebuia operat!Ziua, 3 august 2007 (MP3, 1408 kB) Descarca » — Echipa doctorului Sinescu a incalcat cele mai elementare reguli medicale * Medicul personal al Patriarhului, care-l ingrijea de 21 de ani, sustine ca pacientul sau a murit cu zileAcuzatie capitala! Anchetă privind moartea Patriarhului!George Roncea, Curentul, 1 august 2007
• Cerem Ministerului Sănătăţii, autorităţilor statului, să lămurească circumstanţele decesului Patriarhului • Felul în care acesta s-a stins din viaţă este doar un exemplu de deficienţă instituţională sau altceva? • CURENTUL adresează opiniei publice şi autorităţilor o serie de întrebări legitime la care se impune un răspuns imediat şi oficial • Patriarhul Teoctist nu era un simplu ierarh, ci şi un important lider al unui vast joc geopolitic • Datorită implicării sale în “războiul de pe frontul de est”, Teoctist a fost ţinta unor campanii demolatoare orchestrate pe tipicul contramăsurilor operative specifice serviciilor moscovite • Un şir de minciuni plecate din zona “experţilor” medicali pune în discuţie probitatea acestora şi calitatea actului medical • Patriarhul a fost practic abandonat în ultima perioadă • Toţi apropiaţii săi susţin că acesta era perfect lucid şi muncea cu vigoare • Cine şi de ce l-a grăbit către spitalul morţii?
Politia se face ca ancheteaza cazul mortii PatriarhuluiGardianul, 23 august 2007
Anchetele Ministerului Sanatatii, Colegiului Medicilor si Procuraturii, ingropate alaturi de TeoctistLa 22 de zile de la moartea Patriarhului, nici o autoritate nu a demarat cercetarile. Politia sectorului 2 a trimis doar o cerere Institutului Fundeni, prin care solicita anumite documente, insa conducerea spitalului sustine ca cererea nu are nici un termen. Desi au trecut 22 de zile de la moartea Patriarhului, nici o autoritate nu s-a sinchisit sa demareze, cu adevarat, cercetarile. Politia sectorului 2 abia s-a indurat sa trimita o cerere Institutului Fundeni, prin care solicita punerea la dispozitie a documentelor in vederea inceperii anchetei. Si cam asta a fost tot, pentru ca de la momentul decesului lui Teoctist pana in prezent nu s-a desfasurat nici o audiere.
Hemoragia, cea mai probabila cauza a mortii Patriarhului TeoctistGardianul, 15 august 2007
Imprejurarile mortii Patriarhului nu au fost inca elucidate. Problemele in cazul interventiei chirurgicale efectuate de profesorul Sinescu au aparut, se pare, din cauza sangerarii, care a condus, in final, la decesul pacientului.Ultimele dezvaluiri legate de moartea lui Teoctist, publicate in ziarul «Ziua», arata ca acesta avea semnul unei operatii de aproximativ 10-15 cm pe abdomen. Afirmatia a fost facuta de cei patru calugari care au spalat trupul Patriarhului cu agheazma dupa decesul acestuia. Cicatricea nu avea cum sa existe, avand in vedere ca profesorul Sinescu a precizat ca interventia chirurgicala a fost una endoscopica, si nu operatie deschisa. Aparitia cicatricei sugereaza ca, in fapt, Patriarhul a suferit, dupa rezectia endoscopica, si o operatie deschisa. Operatia deschisa a fost necesara, se pare, in urma sangerarii, care l-a obligat pe medic sa treaca la opreatia deschisa.
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova