Victor Roncea Blog

Colonelul Ioan Todericiu a fost ataşatul militar al României la Budapesta timp de 11 ani, din 1979 până în 1990. Prin natura poziţiei sale, diplomatul Armatei Române a fost martor direct la accentuarea tensiunilor bilaterale româno-maghiare pe întreaga perioadă a deceniului respectiv.
de Razvan Belciuganu

Astăzi, ofiţerul rememorează faptul că Ungaria a început să pregătească un moment favorabil în politica sa raportată la România şi care a apărut în decembrie 1989 cu aproximativ trei-patru ani înainte. “Ungaria nu urmărea un efect propagandistic, ci unul lucrativ. Primii paşi au fost făcuţi prin pregătirea populaţiei sale. În acest sens s-au editat foarte multe cărţi cu tentă privind apartenenţa Transilvaniei, lipsa de drepturi a minorităţii maghiare din România şi injusteţea ce li s-a făcut la Trianon. În pieţele şi staţiile de metrou se vindeau hărţi ale Ungariei Mari, cu frontierele lor până la Carpaţi şi până în Cehoslovacia şi fosta Iugoslavie”, îşi aminteşte colonelul Ioan Todericiu. Potrivit acestuia, în pregătirile iniţiate de Ungaria intrau şi iniţiative de ordin economic. Ungaria dorea schimburi economice privilegiate cu judeţele din Transilvania, lucruri neacceptate la Bucureşti. “Ceea ce se întâmpla în planul activităţilor diplomatice între cele două ţări nu mai era diplomaţie, era o hărţuială în toată regula. Dacă ambasadorul român mergea la Ministerul lor de Externe să protesteze faţă de apariţiile în presă privind ideea de nedreptate ce li s-ar fi făcut la Trianon, diplomaţii maghiari susţineau că nu au ce face, că presa lor e liberă. Activitatea diplomatică aproape că se redusese la proteste şi de-o parte şi de alta, verbale sau în scris, referitoare la nerespectarea acordului bilateral şi drepturile omului. Şi mai grav, s-a ajuns la expulzarea reciprocă a diplomaţilor din cele două ţări, o premieră în relaţiile dintre două state membre ale Tratatului de la Varşovia”, susţine ofiţerul. “În presa maghiară apăreau tot felul de lucruri despre România, unele adevărate, altele exagerate, altele neadevărate. Ca să fim drepţi, ei speculau tot ce nu era în regulă în România. De pildă, la televiziunea maghiară apăreau imagini cum se vindeau în măcelării operele lui Ceauşescu sau imensele cozi la benzină. Unul dintre diplomaţii români de la Budapesta chiar a spus în glumă care era soluţia pentru ca ziariştii unguri să nu mai scrie defavorabil despre România. A spus: «Tovarăşi, să fie benzină, iar la alimentare să se găsească produse». Pentru acest haz de necaz, diplomatul era să-şi piardă postul”, mai spune colonelul Ioan Todericiu. Colonelul Ioan Todericiu afirmă că încă din anii ’85-’86 corpul diplomatic al României, deşi avertiza faţă de evenimentele care se prefigurau, a fost atenţionat să nu mai trimită la Bucureşti toate aceste informaţii, sub acuzaţia că diplomaţii români au căzut în plasa dezinformării. Ofiţerul menţionează condiţiile de lucru tot mai grele la ambasada României de la Budapesta şi care s-au acutizat în anul 1989.
“Eram ameninţaţi la telefon de către persoane anonime despre oprirea surselor de apă şi a energiei electrice, cu incendierea, cu plasarea de bombe, se transmiteau insulte grosolane la adresa diplomaţilor români”, declară Ioan Todericiu.
Conform fostului ataşat militar, la Budapesta au fost încercări de manifestaţii şi mitinguri de sprijin pentru minoritatea maghiară din România încă din anii ’86-’87. La aceste demonstraţii participau şi grupuri de refugiaţi români, care erau bine organizate din punct de vedere logistic. Purtau pe timpul demonstraţiilor, la care se adunau fără exagerare mii de oameni, pancarte mari şi aveau şi aparatură de amplificare a vocii. Grupurile respective purtau denumirea “Organizaţia România liberă”.
Colonelul Ioan Todericiu afirmă că, dacă până în 1988 majoritatea refugiaţilor din România erau de etnie maghiară, în anul 1989 a început să crească numărul etnicilor români. Tocmai acest lucru a provocat o întâlnire la nivel înalt în august 1989, la Arad, între Nicolae Ceauşescu şi omologul maghiar Grósz Károly. În această întâlnire, partea maghiară şi-a manifestat dorinţa de a primi compensaţii din partea României pentru faptul că numărul mare de refugiaţi, estimat a fi mai mare de 20.000 de persoane, devenise o problemă socială pentru Ungaria. Fostul ataşat militar la Budapesta îşi aminteşte replica lui Nicolae Ceauşescu: “Avem tratate, să ni-i returnaţi, trimiteţi-i înapoi!”.
În deceniul anilor ’80, Budapesta a primit înalte vizite de stat din partea RFG, a primului-ministru britanic, Margaret Thatcher, a preşedintelui francez FranÎois Mitterrand, şi a culminat cu vizita preşedintelui american, George Bush, din iulie 1989. Primirea acestuia era planificată să aibă loc pe platoul din faţa Parlamentului.

“Eram la acea vreme decanul de vârstă al ataşaţilor militari acreditaţi la Budapesta şi înaintea sosirii preşedintelui american partea maghiară m-a hărţuit tot timpul, din motive diverse, precum întârzierea unui ataşat militar etc. Pe o laterală a zonei de primire se afla un grup de români şi maghiari, mai degrabă maghiari, cu pancarte destul de mari şi steaguri ale Ungariei şi care se refereau la nedreptatea ce i s-a făcut Ungariei la Trianon şi speranţa că preşedintele Bush va întreprinde ceva pentru a se repara această nedreptate. Văzând grupul respectiv, am înţeles de ce oficialii maghiari voiau să-mi distragă atenţia”, spune colonelul Ioan Todericiu.
“I-am spus atunci ambasadorului Traian Pop că nu putem participa la o activitate în care România era blamată. Mai întâi ne-am dus la cel care organiza protocolul de stat şi i-am spus că plecăm, pentru că nu participăm la o manifestaţie antiromânească. Răspunsul oficialului ungur a fost că în Ungaria este dreptul de a manifesta liber. După aceea, am contactat membrii Ambasadei SUA aflaţi pe platoul oficial şi i-am informat şi pe ei că plecăm şi care este motivul. Ajuns în faţa Parlamentului, preşedintele Bush nu a mai ţinut discursul care era programat şi a rupt textul său. Trebuie spus că, potrivit uzanţelor diplomatice, discursul este pregătit de ambele părţi. După ştiinţa mea, partea ungară a cerut introducerea în discurs a angajamentului SUA de a rezolva problemele cu vecinii legate de minorităţi. Sigur, preşedintele Bush a avut o motivaţie elegantă: nu a citit discursul din cauza vremii nefavorabile”, îşi aminteşte colonelul Ioan Todericiu.
Fostul ataşat militar este astăzi convins că tot ceea ce s-a întâmplat în 1989 a fost posibil dintr-un interes al marilor puteri. “Situaţia din 1989 a avut ca izvor faptul că marile puteri au permis ţărilor din lagărul socialist să-şi aleagă sistemul şi s-au înţeles între ele să nu intervină în acest proces, ci doar să observe”, susţine colonelul Ioan Todericiu.
“Diversiunea legată de evenimentele din România în favoarea unor ţări a fost bine pregătit. Am rezerve, dar o spun, Ungaria ar fi dorit un război civil în România şi ar fi dorit o confruntare între puterile statului, Armata şi forţele Ministerului de Interne. Acest război l-ar fi folosit pentru intervenţia în Transilvania, cu scopul declarat de a-şi proteja minoritatea. Fără îndoială că odată intrate pe teritoriul României aceste forţe era greu de prevăzut cum ar fi evoluat lucrurile. Războiul civil ar fi făcut posibilă încălcarea acordului dintre preşedinţii Bush şi Gorbaciov de neamestec. Or, intervenţia străinilor în România nu putea avea loc dacă acest război civil nu avea loc”, atrage atenţia colonelul Ioan Todericiu.
Dincolo de simplele intenţii, fostul ataşat militar la Budapesta aduce aminte de faptul că Ungaria şi-a restructurat Armata în ’87, renunţând la organizarea greoaie, specifică Tratatului de la Varşovia, şi trecând la o structură mobilă, prin înfiinţarea de brigăzi modulare. Potrivit colonelului Ioan Todericiu, efortul militar al Ungariei a fost redirecţionat spre România, făcând chiar exerciţii de mobilizare cu noile structuri. Ungaria şi-a prezentat planurile în cadrul Tratatului de la Varşovia după ce restructurările începuseră.
Colonelul Ioan Todericiu spune că după declanşarea evenimentelor din România, în decembrie 1989, Ungaria a trimis mesageri speciali în mai multe capitale importante ale lumii cu mesaje în care se vorbea despre pericolul în care se află minoritatea maghiară din România. În opinia fostului ataşat militar, toate aceste acţiuni ale Budapestei nu puteau să nu fie cel puţin cunoscute de către Uniunea Sovietică, importante forţe ale acesteia găsindu-se la acel moment pe teritoriul Ungariei.
“Este momentul să menţionez faptul că toţi diplomaţii români aflaţi la posturi în majoritatea capitalelor europene au avertizat organele de decizie din România, cu doi – trei ani înainte de decembrie 1989, despre posibila restructurare a frontierelor europene. În mesajele lor se avertiza cu argumente despre pericolele care ameninţau ţara noastră şi ideea ca şi la noi să aibă loc o liberalizare şi o respectare a drepturilor omului pentru că schimbările pe plan european nu ne puteau ocoli. Numai că instituţiile abilitate pentru a lua decizii nu doreau libertăţi în ţara noastră, aşa cum erau preconizate şi cum erau deja în celelalte ţări socialiste”, declară fostul ataşat militar.
“În perioada evenimentelor din decembrie 1989, Direcţia Informaţii Militare nu a informat ofiţerii aflaţi la post despre ce se întâmplă în România. Afirm fără să greşesc faptul că noi, ataşaţii militari, am fost abandonaţi în acele condiţii de mare cotitură din România, dar prin pregătirea pe care am avut-o, prin simţămintele noastre ne-am continuat activitatea de buni români pentru a depăşi momentul greu cu care se confrunta România”, mai adaugă colonelul Ioan Todericiu.