Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

În nebunia asta electorală, zăbovesc pentru un singur articol asupra unei ştiri de ultimă oră. Scriitorul Micea Cărtărescu nu-l mai susţine pe Traian Băsescu! Dramă naţională! Sau mare brînză! Nici cu Cărtărescu, cu Patapievici, cu Liiceanu şi cu Mihăieş şi nici fără ei Traian Băsescu nu ar fi făcut nici mai mult şi nici mai puţin! Cu Consiliu General la Capitală, cu scriitori sau fără în jurul Preşedinţiei, cu Guvern ascultător sau cu unul împotrivă, Traian Băsescu ar fi prestat cam la fel. Asta este anvergura personalităţii sale (observaţi că nu o calific). Mai exact spus, atîta poate! De altfel, şi Mircea Cărtărescu ajunge la aceeaşi concluzie: „Am văzut că nu poate face nimic. Pînă acum şi-a epuizat şi strategia, şi programul”. Adică Traian Băsescu n-a izbutit să facă nimic împotriva corupţiei, n-a izbutit să dea în vileag oamenii importanţi şi atrocităţile Securităţii, n-a izbutit să consolideze instituţiile statului şi nici să sporească prestigiul extern al României. În schimb, l-a decorat pe Mircea Cărtărescu şi l-a făcut un fel de prim scriitor în viaţă al României contemporane! Ceea ce, în ciuda numărului de cărţi tipărite, în ciuda multiplelor traduceri în nenumărate limbi, pe banii din bugetul statului, în ciuda decoraţiei şi a premiilor primite (multe dintre ele în cadrul unui schimb de onoruri în interiorul găştii literare), nu este! N-ai cum să fii mare scriitor român (necum laureat al Premiului Nobel) dacă în 20 – 30 de pagini de text scriitura ta nu trădează nici o sclipire! Şi-i iau mărturie pe toţi cei care vor să facă o încercare. Îmi pare rău, exact ca în cazul H. R. Patapievici! Citiţi opera sau măcar 20 – 30 de pagini şi pe urmă judecaţi singuri! Din acest punct de vedere, rivalul său la onoruri, Traian Radu Ungureanu, chiar şi în cronicile sportive, îl bate de la o poştă. Are o scriitură cu cîteva clase peste!
Sînt gata să recunosc că s-ar putea să-mi lipsească antenele pentru depistarea unui Proust contemporan, care miroase a Minulescu. De asemenea, sper că păcatul meu să nu conteze în nici un fel în stabilirea eternităţii lui Mircea Cărtărescu. Problema mea nu este arta lui. Nu eu îi fixez dimensiunile. Şi nici adversarii săi, necum criticii săi de casă sau băieţii din gaşca de susţinători ai lui Traian Băsescu! Timpul îi va da lui Mircea Cărtărescu locul potrivit. Succesul său în materie de vînzări n-are nici o legătură cu un posibil capitol într-o istorie a literaturii române, scrisă peste trei – patru decenii!
Pe mine mă preocupă doar uşurinţa cu care Mircea Cărtărescu se delimitează de Traian Băsescu, după ce o vreme l-a susţinut cu entuziasm (începînd din zilele în care acesta îşi bătea joc de Parlamentul României). Acum se leapădă de el pentru că „nu poate face nimic” şi pentru „alianţa cu PSD”. Altfel, personajul era merituos, demn de sprijin din partea tuturor intelectualilor (mai ales a celor dornici de dregătorii). Evident, Traian Băsescu merita susţinut în primul rînd pentru meritul de a fi fost primul care a condamnat comunismul (neavînd nici o importanţă dacă operaţiunea a fost efectuată de un informator notoriu şi de un ofiţer de securitate acoperit). Apoi sprijinul intelectualilor trebuia acordat şi pentru muşchii de oţel în combaterea corupţiei, muşchi cu care preşedintele n-a putut să culeagă nici măcar flori de tei! Aş putea să întocmesc o listă lungă de alte „merite” care ar fi putut să-l trezească pe Mircea Cărtărescu. E treaba lui că s-a păcălit! Problema mea stă însă în uşurinţa cu care un scriitor român îşi imaginează că dispar servituţile, limbile şi susţinerile voluntare (pe el nu l-a obligat nimeni să se prostitueze). L-a susţinut doi ani (între timp poeto-eseisto-romancierul a mai făcut ceva muşchi) şi l-a părăsit ca pe o vrabie.
„Nu poate face nimic”, a conchis scriitorul! Mă tem că nici Mircea Cărtărescu, nici Mircea Mihăieş, nici H. R. Patapievici şi nici Gabriel Liiceanu nu mai pot face mare lucru pentru a se despărţi de „opera” lui Traian Băsescu!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email