Posts Tagged ‘nistorescu’

Cum falsifica HotNews telegramele Wikileaks. Cazul Baconschi “aparatorul” BOR si “sponsorul Plesu”. Cei trei negri mititei de la CRJI si cum s-a deconspirat Vintu ca sta in spatele HotNews. Wikileaks Antena 3: Seful SRI este Traian Maior

Cum pe piata au aparut atatea variante de “cablograme”  Wikileaks, dupa capul traducatorilor, sufletul cenzorilor si interesul patronilor, propun ca macar noi, astia, sa mentionam cand reproducem un atare “document” si sursa lui, respectiv dupa modelul “Wikileaks, versiunea Antena 3” (vezi si foto).

Acum, chestii mai de fineturi mistificatoare, la “Wikileaks, versiunea HotNews”. Titlul WVH: “Profilul lui Teodor Baconschi in telegramele secrete: “Util” in marile dosare de politica externa, un mare aparator al Bisericii Ortodoxe, dar nepasator la plangerile minoritatilor religioase”.

Aiurea! Citesti citatul editat dintr-un text cenzurat (dar macar redat) si gasesti de fapt ca “Baconschi s-a aratat un mare aparator al Bisericii Ortodoxe Romane”. “S-a aratat” nu ca este. Un limbaj diplomatic pe care fatalaii de la HotNews nu prea au cum sa-l inteleaga. Sau se fac ca nu-l inteleg. Pentru ca, mai departe, este evident ce “mare aparator” al BOR este Baconschi, daca le-a promis americanilor ca “va face totul” pentru a bloca Legea Cultelor, in care Biserica Ortodoxa era reprezentata corect. Iata citatul, dupa traducerea schioapata a HotNews: “Ambasada a fost dezamagita de Baconschi in 2006 cand a asigurat Ambasada ca un proiect al Legii Religiilor nu va trece in Parlament si a promis sa informeze Ambasada in legatura cu orice progres”.

Si cu “utilul” pentru “marile dosare de politica externa” o trag de par. In realitatea, citatul priveste probleme ale Ambasadei nu “mari dosare de politica externa” (ce manipulare oridnara!). Iata citatul: “Fostii oficiali ai Ambasadei care au lucrat cu el l-au etichetat pe Baconschi drept <<util>> pentru marea majoritate a chestiunilor”! Marile dosare ale lui Tabalaba?

Interpretarile HotNews se corecteaza din mers mai departe, cand Andrei Plesu este cotat intr-un citat drept sustinatorul principal al lui Baconschi: “Telegrama mai arata ca Andrei Plesu “este privit drept primul sustinator major al lui Baconschi (“Baconschi’s first major sponsor” in original). “Plesu l-a convins pe Baconschi sa devina diplomat si l-a ales sa reprezinte Romania la Vatican in 1997. Tot Plesu l-a convins pe presedintele Basescu ca Baconschi ar fi un bun secretar de stat in MAE in 2005. Baconschi a fost consilierul lui Plesu cand acesta din urma a fost ministru al Culturii in anii ’90”, se mai arata in telegrama.​ Corect. Iata ca n-o spun numai eu! Dar cred ca merge la fel de bine traducerea cuvantului “sponsor” in “sponsor”. Sau chiar cu un alt inteles, acela de “nas”. Nas ca in filmul “Nasul” 🙂

Aceasta e doar un exemplu. Este evident ca telegramele sunt alterate, uneori cu intentie, alteori fara. Cea mai buna proba de buna credinta ar fi si publicarea lor in original, dupa “stirea” produsa. De ce nu sunt oferite integral de domnii deontologi din suborganizatia lui Mircea Toma necredinciosul?

Acum sa ajungem la chestiuni mai serioase, care i-au amuzat insa pe cei cu spirit de observatie mai dezvoltat. Respectiv: cum au ajuns telegramele Wikileaks la HotNews.

Pai, daca citim “Comunicatul” CRJI, unde activeaza si tanarul Stefan Candea – despre care am scris zilele trecute, pe cand i se facea un promo de catre HotNews – rezulta ca cei trei negri mititei (formula am furat-o de la Spartakus, de pe Reporter Virtual, dintr-un excelent comentariu pe tema Ruletei Rusesti Wikileaks) care se jura ca nu fura si nici nu au vandut telegramele Wikileaks vreunei publicatii sunt urmatorii: Liviu Avram, Adrian Mogos si Catalin Prisacaru. Avram, dupa ce l-a injurat pe Patriciu cu gura plina pe cand era angajatul lui Vintu la “Cotidianul”, ca deontolog sef, acum e pe post de portarel adjunct la “Adevarul”. Mogos, chiar un ziarist, lucreaza la “Jurnalul”. Teoretic, n-aveau nici un interes sa livreze marfa la concurenta. Catalin Prisacariu, care se da un fel de “disident” al Trustului Vintu, considerat de Tiberiu Lovin drept suspectul principal al traficului de informatie bruta contra favoruri nete, dezminte categoric afacerea. Si-atunci, cine mai ramane? Cin’ sa fie, cin’ sa fie, ghici ciuperca ce mogul sta-ntr-un picior?

Sorin Ovidiu Vintu, suparat foc ca nu poate manevra Afacerea Wikileaks dupa cum se stabilise, a ajuns ieri la un scandal cu batai pe scarile de la Realitatea TV si trupe de badigarzi in ceafa jurnalistilor. Sorin Ovidiu Vintu este cel care l-a trimis pe Cornel Nistorescu la Julian Assange sa negocieze cumpararea pachetului despre Romania. Sorin Ovidiu Vintu este fericit ca se publica, dupa varianta lui interpretativa (pentru ca nimeni nu are timp sa traduca integral si corect, la virgula, cele 1027 de telegrame), documentele Wikileaks, in care Basescu apare pe placul lui: drept un betiv autocrat si afemeiat.

Asadar, Sorin Ovidiu Vintu, cand a vazut ca nu reuseste sa-si impuna “unghiul de vedere” la Realitatea TV – dupa cum a remarcat si Tia Serbanescu -, a recurs la cartea din maneca, “silver bullet”-ul lui: “independentul” HotNews, pe care, dupa “pattern”-ul operatiunilor lui de cand il stiu toate organele pamantului, il detine mascat sub artificii si inginerii tipice caracterului si “MO”-ului lui. Asa se explica si interviul confortabil pe care i l-a luat “dark horse”-ul Dan Tapalaba dupa alegeri, cand mogulul promisese “cu curaj” o conferinta de presa dar, in ultimul moment, de frica, a recurs la un sclavulet de serviciu/i care a acceptat umil postura de spalator al unui cadavru semi-ambulant. Este o ipoteza care se regaste si aici: Afacerea WikiLeaks Romania – Razbunarea lui Vintu, Voiculescu si Patriciu. “Qui Prodest?” In nici un caz lui Basescu si o concluzie inserata, cu umor, si de Spartakus, in materialul mentionat: “Să privim la cele trei publicaţii care s-au înţeles să publice documentele: site-ul hotnews.ro, Adevărul şi Jurnalul naţional. Găsiţi voi mogulii din spatele fiecăruia, că, vorba bancului, mie-mi vine să râd”.

Nu-i singurul! 🙂

Afacerea WikiLeaks Romania – Razbunarea lui Vintu, Voiculescu si Patriciu. “Qui Prodest?” In nici un caz lui Basescu

Ca Afacerea WikiLeaks este opera CIA iar Assange e doar un “idiot folositor”, vorba lui Lenin, ne-am lamurit mai demult. Unii de la inceputul ei, altii mai tarziu, dupa valul “Revolutiilor” Facebook si WikiLeaks. Ca exista si alti “idioti folositori”, de data asta folositi de Vintu, Voiculescu si Patriciu, gen HotNews, Kamikaze si compania de facut zgomote, vedem cu ochii liberi.

Pe scurt:

O declaratie “surpriza”: “Sunt premise parlamentare ca, până la 25 martie, Traian Băsescu să fie suspendat“, a spus Dan Voiculescu pe 7 februarie intr-un interviu solicitat si dat Agentiei Nationale de Presa (!) Agerpres.

Cine se lauda ca a semnat “protocolul privind publicarea cablogramelor WikiLeaks despre Romania”? Nu cumva cotidianul.ro in tandem cu Realitatea TV? Dar nu e totul mai credibil daca le publica intai, invaluita de o “aura” americano-sorosista, chiar partea “adversa”?

Cand a fost Cornel Nistorescu la Assange? Pe 27 ianuarie. Ce spunea Cornel Nistorescu pentru Foaia sa Transilvana, pe 7 februarie a.c.: “- Aţi semnat un acord cu compania lui Assange. Să înţelegem că în curînd cotidianul.ro va publica documente confidenţiale referitoare la România?
Vreţi să înţelegeţi totul prea repede! Toate la timpul lor.”

Si cine facea scandal cu trupe de badigarzi, “intamplator” tot ieri, cand s-a dat drumul la robinetul WikiLeaks, in studiourile Realitatea TV? Nu cumva era un domn Vintu, suparat ca nu are controlul total al postului pentru a indrepta “Afacerea WikiLeaks” in directia prestabilita? (Oare cum o fi urcat pe scari sa-l ia de gat pe Ghita, ca, saracul, la Tribunal era tintuit in carucior?)

Iata ca a venit “timpul lor”. Au gresit putin “time-ingul”, pentru ca “idiotii folositori” au tradus cam greu…

Afacerea WikiLeaks – Romania: singurele chestiuni notabile, in afara de nimicurile de zi cu zi ale vietii politice si de impunsaturile de tip rusesc la adresa Romaniei, cunoscute oricarui ziarist, sunt “dezvaluirile” de la Cotroceni, declaratiile lui Basescu, consemnate ca atare, azi, de presa ciripitoare (bine taxata si aici): O dezvaluire cutremuratoare din Wikileaks Năstase, trimis în judecată de la Cotroceni, Wikileaks: Băsescu despre dosarul lui Năstase: „Nu mă faceţi să dau drumul la aceste dosare” , Nastase despre Wikileaks: Dezvaluirile arata ca dosarele mele sunt politice, Năstase: Băsescu minţea şi în 2005, minte şi acum, Wikileaks: Grupările de crimă organizată din România lucrează cu oficiali ai guvernului, etc, etc, etc.

Qui Prodest? In nici un caz lui Basescu.

Partea proasta pentru moguli: “Documentele” nu au nici o valoare. Si eu pot sa fac unul pe loc. Iti trebuie doar cateva coduri si o imprimanta.

UPDATE: Ma rog, o spun si americanii:”Departamentul de stat nu comentează cu privire la materiale, inclusiv documente confidenţiale, care este posibil să fi ajuns în presă. Noi nu ne putem pronunţa asupra autenticităţii nici unui document oferit presei “, a comunicat Ambasada SUA agentiei Mediafax.

UPDATE 2: Presedintia a intervenit aratand ca se petrece o diversiune in ce priveste “Dosarele lui Nastase”. Citatul cu pricina este dintr-o intrunire avuta la Palatul Cotroceni cu liderii PSD, in 2009. Gandul publica stenograma si extrasul Audio (semnalat de Tano). Oricum diversiunea continua, “o anumita parte a presei” prezentand trunchiat telegramele, cu accept pe Basescu, fireste.

Cristoiu il acuza pe Nistorescu ca a scris pentru Securitate sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu

Tiberiu Lovin informeaza: După miezul nopţii, gazetarul Ion Cristoiu mi-a trimis o observaţie privind o ştire vehiculată de Cornel Nistorescu. Îmi permit aşadar să scot PS-ul de editorialul domnului Cristoiu scris pentru Reporter Virtual şi să-l transform într-o ştire separată, pentru că replica merită mai mult.

“Stimate domnule Tiberiu Lovin,

După trimiterea textului, am citit cu stupoare pe un site făcut de Cornel Nistorescu pe banii colegului său de piscină Sorin Ovidiu Vîntu un text potrivit căruia eu aș edita nu știu ce revistă a Elenei Udrea. N-ar fi nici o nenorocire dacă aș face o revistă pentru Elena Udrea. Oricum n-ar îmbogăți-o, așa cum s-a întîmplat cu publicațiile pe care le-am făcut pentru îmbogățirea lui Cornel Nistorescu. Numai că eu, nu numai că nu fac nici o revistă pentru Elena Udrea, dar nici n-am habar de existența unei asemenea publicații, așa cum se poate vedea din știrea Mediafax, falsificată de Cornel Nistorescu, așa cum, de altfel, și-a falsificat el viața. Despre Cornel Nistorescu ale cărui reportaje erau corectate de mine din punct de vedere gramatical, știu multe lucruri. Suficiente pentru a dovedi cu prisosință un adevăr: Porc a fost, porc a rămas! Pînă atunci îmi permit să observ două lucruri:
– În articolul cu pricina, Cornel Nistorescu folosește, o dată la două rînduri, cuvîntul bani. Un cuvînt care-i este tare drag.
– Pe site-ul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Cornel Nistorescu incriminează pe cei care, înainte de 1989, au scris articole la comanda PCR. Uitînd că el a scris într-o publicație a Securității de la  Madrid, sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu, articole comdandate și plătite de Direcția de Informații Externe a Securității. Așa cum uită că Revoluția din decembrie 1989 l-a prins în misiune pe  șantierele românești din Orientul Apropiat”, isi incheie Ion Cristoiu ravasul de pe Reporter Virtual.
De la ce s-a enervat Cristoiu: Ion Cristoiu face un ban şi cu Elena Udrea
Continuarea pe Ziaristi Online

NISTORESCU: Anticomunismul cu cioara vopsită. "Ultimul tren" al lui Basescu, Tismaneanu, Patapievici, Mihaiesi, Iliesiu, Maries

Anticomunismul cu cioara vopsită
de Cornel Nistorescu

Telefonul meu pe care îmi intră şi e-mailurile piuie de câteva ori. Sar ca ars de teamă ca mama sau tata să nu fi păţit ceva. Da de unde! Un alt e-mail de la Sorin Ilieşiu (foto).

“Dragii mei, e ultima noastră şansă!” Mă gândeam că iar o fi cineva pe moarte, în pericol sau în greva foamei. Nici măcar. E ultimul nostru tren! Văleu! E 4.30 dimineaţa. Omul moare de grija naţiei sau e nu ştiu cum? Citesc: “Facem parte dintr-un popor adus de comunişti într-o stare fratricidară”. Mă gândesc să pun mâna pe telefon şi să-l sun. Nu ţi-am zis să mă scuteşti de apeluri?! M-ai fentat o dată cu cel legat de condamnarea comunismului care a produs capodopera comică Băsescu-Tismăneanu. Trimite-i lui Volodea şi lui Patapievici, că ăştia doi o iau numai să fie unul preşedinte şi celălalt vicepreşedinte de comisie.

Şi lui Mihăieş, şi lui Liiceanu! Poate se duce la Păltiniş să-şi amintească mai bine de comunism. Eu, unul, nu mai particip la o a doua înscenare! Dacă vrei, trimite-le lor pe la 3.30 dimineaţa. Pe chestia asta verifici cum stau cu somnul şi cu nervii şi dacă nu au coşmaruri cu dosarele încă neapărute. Dar nu-mi toca mie nervii!

Somnolenţa mă face un pic mai bun. Am sentimentul fraierului agăţat în cârligul de undiţă. Omul nostru se vrea băgat în seamă. Mai cere un drept la replică la dreptul la replică. “Vă rog mult să publicaţi acest drept la replică şi, mai ales, să începeţi o campanie cum n-a mai fost pentru adevărul despre masacrul din dec. ’89 şi fratricidal din iunie 1990”. Parcă vorbeşte Traian Băsescu cu Laura-Codruţa Kövesi! “Realist vorbind, este ultimul tren spre Adevăr. Dl Antonescu, cu toate că e liberal şi provine din Alianţa Civică, nu a rostit nici o silabă despre acest subiect. Pe de altă parte, nu are şanse pentru turul doi”. Caraghiosul naibii! Asta te roade la 4 dimineaţa? Ăsta era “ultimul tren”, somnabulule ce eşti? O fi Orient-Expresul care pentru români s-o fi numit Traian Băsescu? Acum pricep ce numeşti dumneata “ultimul tren. Vă rog să-l prindem!” Urcă repede, domnule Ilieşiu, şi nu uita să-l iei şi pe Traian Băsescu cu dumneata. Şi din “staţia Mamaia” s-o luaţi şi pe Elena Udrea!

Urcă, domnule Ilieşiu, fără nici un regret şi fără nici o teamă! Acum este momentul şi nu-mi mai trimite nici un apel! Mă mulţumesc şi cu o vedere de la Paris. Dar să nu fie anticomunistă că leşin. Schimbaţi naibii melodia şi, dacă-i prindeţi pe comunişti şi pe “fratricidari”, să-i daţi pe mâna lui Tismăneanu şi Patapievici!

Pe mine scutiţi-mă de asemenea mesaje la 4 dimineaţa!

NISTORESCU despre circul de la Cotroceni: Domnule Sorin Iliesiu, NU MAI TRIMITETI NICI UN APEL! De la propagandist comunist la goarna lui Tismaneanu

Domnule Sorin Ilieşiu,

Vă scriu, deşi nu mă socot între formatorii de opinie. Şi nici nu mai cred în cauza pentru care pledaţi. M-a impresionat însă pericolul la care s-a expus un om. Oricine aflat în greva foamei merită respect pentru curajul gestului şi impune o minimă solidaritate cu cauza sa.
Din acest punct de vedere, alaltăieri la prânz eram îngrijorat de soarta lui Teodor Mărieş. Nu l-am întâlnit niciodată şi nu-i cunosc rolul din decembrie 1989, dar omul părea a-şi fi asumat un sacrificiu pentru o cauză publică: adevărul despre evenimentele amintite mai sus. Marţi seară, după întâlnirea de la Cotroceni, chiar mi-a fost ruşine de propria-mi naivitate. După o primire şi o discuţie teatrală, Doru Mărieş a întors-o ca la Ploieşti. Iar preşedintele a pus de un scandal patriotic de toată frumuseţea. De ce nu avem vinovaţii pentru morţii din decembrie? Cunoaşteţi sper descoperirile făcute de T. Mărieş cu acel prilej? Ele mă scutesc de orice comentariu la adresa sa.
Trec cu vederea şi modul în care şeful statului a înţeles să contribuie la cunoaşterea evenimentelor cu pricina. Tehnica înfierării publice cu propoziţii dure ca un baros mi se pare şi cunoscută, şi primitivă. Başca, de un prost-gust inclusiv marinăresc (categoria fiind destul de rară în acest spaţiu!).
În rest, apelul dumneavoastră m-a lăsat rece. Am motivele mele să fiu precaut. Am semnat cândva un alt apel pe care l-aţi iniţiat. Cel pentru condamnarea comunismului! Ştiţi ce bine l-au condamnat Traian Băsescu, V. Tismăneanu, H.-R. Patapievici şi G. Liiceanu că n-a mai rămas nici urmă de el, deşi ţara geme sub controlul aceloraşi structuri (pe alocuri ceva mai culturale!). Faptul că reveniţi cu un alt apel după contrafacerea cu comunismul, Securitatea şi deschiderea dosarelor mă pune pe gânduri. Ori vreţi să reeditaţi succesul operaţiunii precedente cu o alta şi mai şireată din punct de vedere politic, ori chiar nu înţelegeţi la ce aţi fost folosit? Şi v-au dat un brânci într-o nouă iniţiativă. Dacă tot a ţinut, de ce să nu mai încerce o dată!Domnule Sorin Ilieşiu, invocaţi libertăţi şi sacrificii pe care unii tocmai se pregătesc să le exploateze politic în campania electorală. Ca un cetăţean de bună-credinţă ce vă socotiţi, cum de nu vă aduceţi aminte că, din 1992 şi până astăzi, morţii în revoluţie, teroriştii şi mineriadele, înaintea fiecărei campanii electorale, au fost scoase de la naftalină pentru a se juca încă o dată şi încă o dată spectacolul promisiunilor, al cercetărilor şi al justiţiei. Pentru o asemenea aparenţă l-au arestat şi pe generalul Victor Athanasie Stănculescu! Tot pentru a nu cădea în ridicolul unei dictaturi salvate cu delicateţe de cei care au moştenit-o se desfăşoară acum şi spectacolul condamnării unor generali de Securitate.
Nu ştiu dacă aţi realizat că România a fost blocată 20 de ani în cercetarea unui trecut comunist din care principalii beneficiari au devenit stegarii democraţiei, chiar cercetătorii, acoliţii acestora sau chiar cercetaţii! Oricum, românul modest n-a avut nici un beneficiu.Vă doresc nenumărate apeluri cu ecouri frumoase. Dar dacă apelul dumneavoastră este doar o prefaţă pentru o nouă comisie de cercetare a nu ştiu ce, vă mulţumesc frumos. Nu mai trimiteţi nici un apel!
de Cornel Nistorescu
COTIDIANUL

Cat de prosti si rau-voitori sunt propagandistii lui Tismaneanu?

Biografia “oficiala” a numitului Iliesiu Sorin, de pe site-ul Aliantei Civice:
Nascut in Baia Mare, la 12 decembrie 1955, este licentiat in Arte al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, in 1979, ca sef de promotie. Intre 1979 si 1990 a fost Director de imagine la Studioul Cinematografic “Bucuresti” – Buftea. Din 1990 este conferentiar universitar la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L.Caragiale” din Bucuresti, din 1991 – conferentiar la Scoala Superioara de Jurnalistica AZR – Bucuresti (din 1995 este decan al acestei institutii), din 1993 – conferentiar la facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, la Universitatea Bucuresti. Din 1994 este director al studioului VideoDialog si presedinte al fundatiei VideoMedia. In 1991 a fost autorul primelor emisiuni ale postului TV independent SOTI, din Bucuresti. A fost director al Comisiei Video-TV a campaniei electorale a CDR (1992) si autor al clipurilor electorale ale CDR (1996). Membru fondator, in 1996, al Asociatiei Romane a Formatorilor in Jurnalism si Comunicare – Mediaform. Autor sau coautor al unui mare numar de filme documentar-artistice (cateva titluri: “Piata Universitatii – Romania”, “Petre Tutea – Emil Cioran”, “Monarhia salveaza Romania!” etc.) si autor al imaginii unui numar de 11 filme artistice. Membru al Juriului Premiilor anuale APTR (Asociatia Profesionistilor de Televiziune din Romania). Are o bogata activitate civica: membru al Grupului pentru Dialog Social (din 1990), membru fondator al Aliantei Civice si al Fundatiei Academia Civica, membru al Forumului pentru Stiinta si Reforma, al Academiei pentru Devotament National, al Asociatiei Alternativa 2000, al organizatiei “Salvati Copiii – Romania” si… al Comisiei Tismaneanu.

Iata si meritele lui Sorin Iliesiu, din biografia sa reala, care il “recomanda” cum laude sa fie atat de guraliv pe tema “anti-comunismului”:
SORIN ILIEŞIU – Director IMAGINE
FILMOGRAFIE. FILME DOCUMENTARE de propagandă comunistă.
1980-1987. Filme realizate în studiourile “BUCUREŞTI”, BUFTEA – ROMANIAFILM (format peliculă 35 mm)
1980: FAMILIA MEA (10 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Premiul pentru cea mai bună imagine de film documentar. Festivalul Naţional “Cântarea României”, 1981. Notă: film de propagandă comunistă despre Şantierul naţional al tineretului – Rovinari, Gorj.
1981: CELE MAI FRUMOASE CLIPE (10 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Premiul pentru cea mai bună imagine de film documentar. Festivalul Naţional “Cântarea României”, 1981. Notă: film de propagandă comunistă despre Şantierul naţional al tineretului – Combinatul siderurgic Galaţi.
1982: CENACLUL FLACĂRA (80 min), Romaniafilm. Scenariul şi regia: CORNEL DIACONU. Imaginea: SORIN ILIEŞIU. Notă: film de propagandă comunistă despre Cenaclul Flacăra condus de poetul Adrian Păunescu.
1986: CUNUNA DE LAURI (80 min), RomaniaFilm. Scenariul NICOLAE DRAGOŞ. Regia ANGHEL MORA. Imaginea: SORIN ILIEŞIU, AUREL KOSTRAKIEWICZ, LIVIU POJONI, ADRIAN DRAGUŞIN, IOAN DOBRE. Notă: film de propagandă comunistă despre un spectacol omagial dedicat lui Nicoale Ceauşescu, organizat la data de 23 august 1986 pe stadionul naţional “23 August”.
1987: SĂRBĂTOARE ÎN MAI (Imn pentru primăvara ţării)(80 min) – RomaniaFilm. Scenariul NICOLAE DRAGOŞ. Regia ANGHEL MORA. Imaginea: BASARAB SMĂRĂNDESCU, SORIN ILIEŞIU, GABRIEL KOSSUTH. Notă: film de propagandă comunistă despre un spectacol omagial dedicat lui Nicoale Ceauşescu, organizat la 1 Mai 1987 în Sala Polivalentă, Bucureşti; si altele, si altele…

PETRU ROMOSAN: Ioan T. Morar, cu şi fără SOV. „Cat va fi făină-n sat / Şi găină de furat”.

Şi „viaţa mea a fost un lung şir de miracole” (Brâncuşi dixit) – le voi scrie cîndva. Am cunoscut oameni mari, am fost dăruit de bunul Dumnezeu cu mulţi maeştri din domenii diverse, am avut şi am prieteni adevăraţi, am întîlnit oameni tineri de mare valoare, dar, drăcia dracului, n-am avut parte decît de denigratori mărunţi, chiar jenanţi. Dacă Dorin Tudoran m-a păcălit o vreme, azi ştiu cu cine am de-a face. În ceea ce-l priveşte pe Volodea Tismăneanu, n-am avut niciodată vreo iluzie. Şi pe amîndoi îi trec tot la capitolul mărunţei, ca şi pe Mihăieş şi pe Patapievici, alţi impostori recenţi.
Ioan T. Morar e un fel de copie proastă a mea. Un fals grosolan care mă urmăreşte de foarte mulţi ani. Nu e singurul. Un altul a fost fabricat de Securitate şi, începînd din 1983, a fost pus pe locul meu în viaţa literară, iar de curînd chiar în istoria literaturii. Mă rog, o istorie a „lor”, o altă fabricaţie. Dar să revin la Biju(teria) Morar. Prima lui plachetă de versuri, „Îmblînzitorul de metafore” (1981), e o pastişă după textele mele. Un fel de plagiat în spirit, dar mai ales în ticuri compuse pe baza volumului meu „Comedia literaturii” (1980). Cînd i-am răsfoit volumaşul la restaurantul Uniunii Scriitorilor, am avut un sentiment de deja-vu grotesc. L-am aruncat în primul coş de gunoi la îndemînă, aşa cum obişnuiam să fac pe atunci şi cu ziarele şi gazetele la scurt timp după ce le cumpăram. În utimii ani, Biju nici nu-şi mai citează în CV-uri placheta de debut. O ascunde ca pe o faptă de ruşine. De fapt, Biju a debutat de vreo trei ori, şi totuşi, scriitorul Morar nu s-a născut încă. Deşi a obţinut un nelalocul lui premiu al Uniunii Scriitorilor în 1984. Pilele lui de atunci ar putea să ne explice „cariera” lui jurnalistică de azi? În următoarele lui plachete de versuri i-a pastişat pe alţii. Ceea ce face şi azi, de altfel. Individul nu are personalitate. Ca şi falsificatorii operelor de artă, el poate imita pe oricine pentru că el însuşi nici nu există. Dar dracii, mari sau mici, nu procedează oare la fel? La drept vorbind, nu l-am înţeles niciodată pe Creator: de ce a hotărît să-i nedreptăţească într-atît pe unii? De ce unii se nasc şi mor mici, urîţi şi lipsiţi de orice talent? Născuţi „greşit”, ei vor raspîndi toată viaţa mizerie. E vina lor?
Ştiu că acest denigrator minim, ce mi-a fost destinat de vreun diavol meschin, va continua să-şi facă jobul umilitor atîta timp „cît va fi făină-n sat / Şi găină de furat”. Isteric, revanşard, va munci sisific pentru a pune la îndoială pe oricine, străduindu-se neputincios să edifice un egalitarism al mizeriei.
Am înţeles că patronul lui Morar, pe care n-am ajuns să-l cunosc, pune mai presus de orice respectabilitatea. Dar dacă domnul Vîntu se visează, într-adevăr, un om respectabil, e cu neputinţă de înţeles cum ar putea cîştiga o asemenea valoare folosindu-se de nişte poame ca Ioan T. Morar, deja condamnat penal definitiv pentru calomnie în presă, şi colegii săi, ziarişti de baltă şi ei, Doru Buşcu, Mirela Corlăţan, Cristian Pătrăşconiu, Eugen Istodor etc., etc., oricîte mii şi mii de euro le-ar plăti lună de lună, an de an.
PS: O discuţie publică despre salariile şi veniturile jurnaliştilor ar clarifica multe. Cine are curajul să înceapă?

Sursa: Foaia Transilvana
Foto: https://guerilla08.wordpress.com/

NISTORESCU despre vechiul COTIDIANUL: "Mi se pare nedrept să caştigi 4.000 de euro pe lună fără să faci nimic sau să produci doar căcăreze de gandire"

Acest interviu a fost realizat luni, 10 august, în redacţia ziarului Cotidianul.

De ce aţi revenit în presa cotidiană într-o funcţie de conducere?
Mă mîncau gîndurile. Nimeni nu mi-a oferit un loc ca să scriu într-un ziar central.
Aţi scris în provincie.
Da. Nu mi s-a părut dezonorant să scriu în provincie. Continui să colaborez în provincie. În presa centrală cred că erau căprăriile şi găştile împărţite, iar conceptele jurnalistice nu mă puteau include în nici un fel.
Pentru colaborarea din provincie, de la Craiova, vi s-a reproşat că v-aţi aliat cu Adrian Mititelu.
Nu m-am aliat cu nimeni. Fac afaceri cu Mititelu? Cărăm împreună tractoare? Mititelu face un ziar independent. Niciodată nu mi-a spus nimic. Doi: el a luat o echipă-fanion a fotbalului românesc, din Divizia B, şi pe banii lui proprii, fără să fie mare mogul şi fără să facă vreo afacere cu statul, a dus-o în Divizia A, pe un loc onorabil. Pînă una-alta, lui Mititelu puţini oameni pot să-i reproşeze ceva, în afara tonului sau a ochelarilor.

Un metalurg, un marinar, un profesor de drept şi un frizer

Spuneaţi că aţi revenit în presa cotidiană, făcută la Bucureşti, pentru că „vă mîncau gîndurile“. Cum e asta, să te mănînce gîndurile?
Sînt foarte multe lucruri extrem de importante peste care presa sare. Presa a căzut în desuetitudine, într-o ton minor şi într-o abordare comodă. Presa pare să nu aibă teme pentru care să mizeze şi pentru care să se bată.
Daţi-mi un exemplu. Ce neglijează presa?
La ora asta, inclusiv decăderea democraţiei şi decăderea instituţiilor. Criza economică este administrată de nişte campioni mondiali la incompetenţă economică. În România de astăzi, criza este administrată de un metalurg, de un marinar, de un profesor de drept care a scris 7 articole (nu are nici măcar tratate serioase de drept) şi de un frizer, fost fotbalist, care se ocupă de afaceri cu marmură, nu ştiu ce studii are, oricum sînt nerelevante din punctul de vedere al economiei. Nu crezi că asta e dramatic şi periculos pentru ţara asta? Nu crezi că e un subiect de presă pe care aceasta îl evită?
De ce îl evită?
Are nevoie de bani… s-a împrietenit cu unii şi cu alţii…
Aţi primit o ofertă de la Sorin Ovidiu Vîntu, ca să veniţi la Cotidianul?
Să fie foarte clar: e a patra ofertă pe care o am de la Cotidianul. De la înfiinţarea Cotidianului, aceasta e a patra ofertă. Am avut o ofertă de la Ion Raţiu, în anii ’90, pe urmă au fost ofertele lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cînd aţi primit ultima ofertă?
E vorba de o ofertă făcută cu o săptămînă înainte de a prelua ziarul. Cotidianul nu este un brand şifonat, Cotidianul e un brand care n-a avut foarte mare anvergură, în care şi-au rupt dinţii foarte mulţi manageri, a fost o probă pierdută de foarte multă lume; n-aş vrea să reamintesc numele celor care au trecut pe la Cotidianul în bune condiţii şi au lăsat ziarul în condiţii mai modeste.
Pe unii dintre foştii şefi de la Cotidianul v-aţi şi enervat. I-aţi făcut „ciumeţi“.
Mi se mai întîmplă să mă mai lase cîteodată cuvintele.
Regretaţi că i-aţi făcut „ciumeţi“?
Îmi pare rău, deşi lor nu le-a părut rău cînd au intrat în zone care ţin de mîrlănie. „Ciumete“ e un cuvînt care ţine de fondul principal de cuvinte, un pic spre argou, încă e la margine şi cred că se potriveşte unor oameni care au desconsiderat şi pe cei cu care au lucrat şi locul lor de muncă. Poate că acest cuvînt, „ciumete“, nu este cel mai potrivit. În viteza cu care lucrez, îmi scapă şi cuvinte mai nepotrivite. Oricum, foştii redactori-şefi, pe care i-am prezentat în ziar, puteau să facă mai mult pentru acest brand.
Unii dintre cei numiţi de dvs au dat răspunsuri pe blog, au spus că tirajul a crescut, că au avut profit.
Iartă-mă, nu-i citesc. Nu pot să citesc toate înjurăturile şi toate răspunsurile de pe Net. Nu citesc nici toate comentariile la articolele mele. N-am timp. Am altceva de făcut.

Să-i trimit o floare lui Mihăieş?

Expresii dure, jignitoare, aţi mai folosit, le-aţi scris. Aţi vorbit de „lălăielile lui Cristian Pătrăşconiu“, de „articole de Gîgă ale lui Ioan T. Morar“. În ediţia de luni, 10 august, vorbiţi de „Mircea Limbăieş“, cu referire la „Mircea Mihăieş“.
N-ar trebui să-i întrebi întîi pe ei de ce au coborît limbajul? Nu crezi că ar fi mai corect să-l întrebi pe Mircea Mihăieş cum de şi-a dat seama că s-a produs cu mine o „degradare morală“, de îndată ce am plecat de la Evenimentul zilei? Nu crezi că aceşti oameni ar trebui să-şi măsoare limbajul? Dacă ei au vrut să coborîm limbajul, să-l coborîm, dacă e să scoatem sabia, o scoatem.
Faptul că i-aţi pocit numele, i-aţi spus „Mircea Limbăieş“, a fost un răspuns la ce a scris despre dvs?
Nu. A fost un mod de a privi un om din alt punct de vedere. Am vrut să privim un om nu doar ca mare analist. Mihăieş îşi permite, pe de o parte, slugărnicii continue în faţa gafelor pe care le face preşedintele Băsescu, şi pe altă parte, atacuri dure la adresa celor care nu-i împărtăşesc sentimentele şi părerile.
Mircea Mihăieş scrie despre dvs că „Nistorescu nu mai contează decît în postura maniacală de clănţău anti-Băsescu“ şi mai spune că „Nistorescu este întruchiparea grobianismului, grosolăniei, vulgarităţii şi resentimentului“.
Voilà! Ce să fac? Să-i trimit o floare lui Mihăieş? Dacă Mihăieş ar avea capacitatea să înţeleagă un mesaj şi să-l perceapă cu eleganţa de rigoare, m-aş purta finuţ şi eu. Dar la un asemenea limbaj, cum este cel din care citezi, n-are rost să comunici în alt registru.
Mă gîndeam că era suficient să puneţi faţă în faţă articolele anti-Băsescu ale lui Mihăieş din anii 2000, cu ce scrie astăzi, şi se vedea diferenţa. Nu cred că mai era nevoie de pocirea numelui său.
Eu nu i-am răspuns atîta vreme lui Mihăieş. Chiar nu cred că merită să-mi pierd vremea cu Mihăieş. E plictisitor să mă ocup de un om a cărui operă se reduce la discuţii cu Vladimir Tismăneanu. Să fim serioşi: el nu face jurnalistică, face militantism politic. Ne pierdem vremea cu Mihăieş. Ai alte subiecte?

Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti

Cu oamenii din redacţia Cotidianului ce se întîmplă? Ce se întîmplă cu Mirela Corlăţan, cu Cristian Pătrăşconiu? Sînt pe liber?
Pătrăşconiu nu mai scrie în acest ziar cîtă vreme sînt eu aici. Trustul s-a ocupat să-l mute în altă parte. Dacă nu-l mută, voi găsi forme să-i diminuez prezenţa în ziar. Nu mă interesează, nu vreau să lucrez cu Pătrăşconiu, este dintre cei care s-au afirmat în curentul de părerişti. Eu n-am nevoie de aşa ceva. Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti, gen Ioan T. Morar şi Pătrăşconiu, pentru că n-au nici o legătură cu ceea ce eu înţeleg prin gazetărie. Ei traduc totul personal; eu nu vreau să scrie în Cotidianul, pentru n-au nici o legătură cu ideea de gazetărie pe care vreau s-o fac la Cotidianul.
S-au mai retras şi alţi editorialişti de cînd aţi venit dvs: Mircea Dinescu, Liviu Antonesei, Teodor Baconsky, Emil Hurezeanu, Robert Turcescu.
Pe Robert Turcescu şi pe Teodor Baconsky oricum nu i-aş mai fi publicat. Să-l menţin şi pe Robert Turcescu în postura de gînditor mi se pare mult. El se exprimă toată ziua, în alte părţi, foarte bine, dar în această formulă nu cred că se potriveşte la Cotidianul. Teodor Baconsky este mai mult diplomat şi om politic decît jurnalist. Îmi pare rău, nu ne potrivim. Formula de ziar nu e compatibilă cu prezenţa domniei sale. Pe Liviu Antonesei l-am sunat şi l-am rugat să continue. Regret public că s-a retras, cred că Liviu Antonesei este un intelectual de calitate, este unul dintre intelectualii români care merită consideraţie. Cu Emil Hurezeanu am vorbit şi l-am invitat să-şi reia colaborarea.
Vor fi mai puţine pagini de opinii?
Vor fi mai puţine pagini de opinii. Vor fi comentarii – voi încerca să cumpăr comentarii de la mari personalităţi ale lumii – adecvate pe subiecte la zi, nu frecţii şi gîdileli.
Mă întorc la o anumită situaţie. Dvs aţi pus faţă în faţă texte mai vechi sau mai noi ale lui Mircea Mihăieş. Dar şi în cazul dvs vi s-a scos din arhivă un text împotriva Sorin Ovidiu Vîntu, din 1997. Iată cum, se spune, vechiul opozant anti-Vîntu devine angajatul lui Vîntu…
Acest fapt, că am preluat Cotidianul, îl pui faţă în faţă cu articolul despre Sorin Ovidiu Vîntu? Ai văzut ce frumos era scris articolul din 1997?
Era frumos, era devastator.
Pe Vîntu ar trebui să-l întrebi: domnule, după ce a scris Nistorescu despre dumneata, de ce i-ai făcut propunerea să vină la Cotidianul? Ce dacă am scris de Sorin Ovidiu Vîntu? I-am şi luat apărarea, cînd în România nimeni n-a făcut-o.
I-aţi luat apărarea în mod public?
Public. Am făcut două pagini în Evenimentul zilei cînd Dan Andronic i-a luat nevasta şi a vrut să-i ia şi averea. Era un scenariu ca-n basme: sluga care încearcă să dea o lovitură luînd nevasta şi averea stăpînului. Mi s-a părut demn şi onest să fac un gest bărbătesc şi să scriu atunci.
Nu e nici o ruşine să fii angajatul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în 2009?
Domnule, depinde ce faci. Dacă în 2009 execuţi o crimă la ordinul unui no name sau a unei celebrităţi, e grav. Dacă nu faci nimic grav, dacă faci numai lucruri bune, nu văd care e problema. Marea problemă este că, acum, eu îi încurc pe foarte mulţi.
De ce îi încurcaţi?
Sînt un om care vorbeşte pe şleau. Mulţi dintre ei riscă să se întîlnească, pe neaşteptate, cu acest vorbit al meu pe şleau.
Îi încurcaţi şi pe unii oameni din trust?
Nu cred.
Textul Mirelei Corlăţan, scos de pe cotidianul.ro, a fost imediat postat pe site-ul Academiei Caţavencu.
E treaba lor cum au procedat. Eu ştiu că în faţa conştiinţei mele trebuie să iau deciziile corecte, indiferent de riscuri. Eu cred că acel text era mediocru, era scris superficial. Sentimentul meu e că situaţia aceea mai ascunde încă nişte lucruri. Era un articol realizat şi terminat de două săptămîni şi aştepta publicarea. A fost introdus numai pentru că am venit eu aici.
Să vă înfurie, să vă enerveze?
Nu ştiu. Eu cred că am procedat corect. Am dreptul să amîn orice text. Felul în care am continuat subiectul, completînd acel text într-un mod echilibrat şi onorabil, îmi justifică acea decizie.
Vă menţineţi intenţia să o concediaţi pe Mirela Corlăţan?
Am anunţat că nu doresc să lucrez cu ea. N-am apucat să fac formele legale, hîrtia către conducerea grupului, pentru pagubele de imagine aduse grupului, prin care să fie dată afară.
Poate să conteste în justiţie. Nu vă temeţi că aţi putea pierde un proces, tocmai prin invocarea Codului Muncii?
Poate să conteste. Şi la Strasbourg, şi oriunde… Are acest drept. Dar şi eu am dreptul să-i spun unui om că asta face parte din atribuţiile mele profesionale: pot să amîn un text, atîta timp cît eu consider că trebuie completat. Prin acel text se aduceau prejudicii grave vieţii unui om, era acuzat în stilul procurorilor şi ofiţerilor de Securitate din anii ’50.
Nu se putea găsi o formulă de mijloc? Să apară textul Mirelei Corlăţan şi să faceţi o notă, anunţînd un punct de vedere al lui Petru Romoşan.
E foarte uşor să umpli faţa unui om cu rahat şi apoi să spui: „Vom reveni cu o precizare“. Asta nu-i jurnalistică!

Pun mîna în foc că Romoşan e un om de bună credinţă

De ce a devenit subiectul Petru Romoşan atît de important? Petru Romoşan n-are funcţii publice, nu e ministru, nu e bugetar…
Întrebaţi-i pe cei care au scris despre Petru Romoşan. Eu doar am amînat un text, nimic altceva. Ştiind acest subiect şi acest caz destul de bine, mai bine decît îţi imaginează unii, am dorit o tratare profesionistă. Din acest subiect, n-a ieşit decît un etaj, cel care-l implică pe Petru Romoşan. Restul etajelor nu se văd. Scandalul Petru Romoşan a fost creat pentru a se lovi în mine. Dar nu-i nici o problemă. Una peste alta, am contribuit la o clarificare a cazului unui om. Doi: ziarul a intrat în atenţia publicului larg, percepţia s-a schimbat, ziarul a revenit pe piaţă cu lucruri interesante şi neaşteptate.
În cazul Romoşan, ce etaje ar mai fi de vizitat?
Ştiu sigur că mai există cel puţin un etaj. Nu totul a ieşit la iveală.
Vă referiţi la cazul Negoiţescu?
Eu cred că acest scandal e numai o mică parte dintr-o poveste mult mai mare. Am sentimentul că scandalul Romoşan e un mod de acoperire a altor momente nebuloase, un mod de a muta problematica pe un om care nici nu ştiu bine ce a făcut…
Sînteţi prieten de 35 de ani cu Petru Romoşan, aşa aţi scris. Nu ştiţi ce a făcut?
Nu ştiu povestea de la 17 ani… Nu ştiu foarte exact, n-am văzut dosarul. Nu pot să vorbesc despre ce a făcut la 14 ani, dacă nu am nişte probe şi un dosar complet, să citesc nişte mărturii încrucişate. Mi se pare indecent să spun că ştiu. Eu ştiu ce-a făcut Petru Romoşan de pe la 18-20 de ani, de cînd l-am cunoscut la Cluj. Ştiu în general bine şi destul de corect.
Puneţi mîna în foc că nu i-a turnat pe Paul Gherasim şi pe Horia Bernea?
Nu pot să pun mîna în foc. Dar pun mîna în foc că Romoşan e un om de bun credinţă. Pentru asta, pun mîna în foc. Şi pun mîna în foc că e un om responsabil şi care are simţul responsabilităţii. Am văzut casetele cu emisiunile de televiziune pe care le-a făcut la Budapesta, după plecarea sa, în 1988. A vorbit împotriva lui Ceauşescu, dar a pus şi problema morţilor pe graniţă şi a românilor daţi înapoi de unguri. Ce spunea atunci, în 1988, a scandalizat presa maghiară: de atunci, autorităţile maghiare nu i-au mai expulzat pe fugarii din România. Petru Romoşan a făcut ceva în raport cu laşităţile noastre, a făcut mult mai multe lucruri decît noi care n-am făcut nimic. Dacă a avut un moment de slăbiciune, cu acel angajament la Securitate, şi l-a decontat singur.
Staţi că mai e o problemă de lămurit. Îl invoc pe Ioan T. Morar, care scria pe blogul său, acum cîteva zile, despre plecarea, întoarcerea şi plecarea din nou a lui Petru Romoşan. De ce, după fuga sa eşuată, nu l-au arestat? De ce a plecat din nou? N-a fost cumva instruit, n-a plecat în misiune?
Vrei să-ţi spun ceva? Ioan T. Morar nu este referinţă nici măcar în întrebări. Nu e referinţă în nimic, decît în comico-grotesc.
Dvs. nu l-aţi întrebat pe Petru Romoşan de ce n-a fost arestat şi de ce noua tentativă, de a fugi în Ungaria, a fost reuşită? El spune că s-a servit de un carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, de aia nu l-au arestat.
Era o problemă să arestezi un membru al Uniunii Scriitorilor. E corectă observaţia. De aia nu l-au arestat nici pe Dinescu, nici pe mulţi alţii, nici pe Ana Blandiana, sau pe Cezar Ivănescu. Un inginer, cum a fost Gheorghe Ursu, îl înfundau şi-l băteau de se termina rapid cu el. Cu o persoană publică s-au purtat cu mănuşi. Cu scriitorii s-au purtat cu mănuşi. Întrebarea asta, de ce nu l-au arestat?, e chiar lipsită de sens, chiar lipsită de înţelegerea acelei perioade. Eu ţin minte că în acei ani m-am întîlnit jos, la coloane, la Casa Scînteii, cu Mircea Dinescu, îl dăduseră afară din partid. Mergea frumos, probabil că erau unii pe aici, prin Piaţa Scînteii, care-l urmăreau, dar nu îndrăzneau să-i radă două palme lui Mircea Dinescu, nici să-l înfunde. Pe Dorin Tudoran îl chema la Primăria Capitalei tovarăşul general Olteanu şi-i zicea: „Băi, tovarăşe Tudoran…“. Din cîte ştiu, au fost presiuni psihice uriaşe, dar în nici un caz nu putem vorbi de arestări. De ce nu l-au arestat pe Petru Romoşan? Uite ce întrebare… Doamne-fereşte de imbecili care ajung să descifreze lucruri complicate! Eu cred că ar trebui să cerem instituţiilor să publice materialele, dosarele, informaţiile; a glosa sau a bîrfi pe marginea unui asemenea caz mi se pare riscant.
Mi se pare riscant să glosăm sau să bîrfim şi pe marginea cazului Negoiţescu. Atunci, Petru Romoşan era minor.
Există necunoscute majore în povestea aceea de care mă tem să mă apropii. Nu vreau să o iau în discuţie pînă cînd nu vom avea mai multe date. A duce această dorinţă îndreptăţită de a cunoaşte ce s-a întîmplat atunci spre vulgar şi grotesc, pînă la paroxism, pînă cînd le facem rău unor oameni, mi se pare nepermis. Ar trebui să fim precauţi. Cei de la Arhivele CNSAS ar trebui să publice diverse dosare, cei implicaţi ar trebui să-şi publice propriul dosar, cum face Petru Romoşan. Nu sînt eu chemat să clarific poveştile acestea, eu sînt chemat să clarific povestea de la Cotidianul. Întîmplător, am picat în această poveste, ştiu bine cazul Romoşan, ştiu bine ce-a făcut ca editor, aveam poeziile lui Romoşan lipite pe perete, în bucătărie, am toate cărţile lui, am văzut şi casetele cu emisiunile sale de la Budapesta, am citit şi planul acela de măsuri, semnat şi întocmit de trei unităţi de Securitate, de compromitere şi de exterminare a lui Romoşan. Dar nu am devenit specialist în Romoşan, am încercat doar să opresc o intrare cu şenila în viaţa unui om. Am încercat să determin o clarificare cu mijloace ceva mai civilizate. N-am făcut altceva. De asta, probabil, Dumnezeu mi-a adus ca răsplată această imagine suplimentară a ziarului Cotidianul, e cadou: mai mare tiraj, mai mare vizibilitate, mai multe accesări pe Net. Se punea la cale o nedreptate şi m-am poziţionat corect.
După ce joi, 6 august, aţi publicat paginile extinse despre cazul Romoşan, puţini v-ar mai putea acuza că aţi făcut cenzură.
Povestea asta cu cenzura este o altă prostie. Cenzura este o instituţie a statului în raport cu presa, nu un redactor-şef în raport cu un angajat, pe care îl învaţă gramatică, documentare, modul în care se redactează un material, felul în care se pun titlurile şi intertitlurile. Asta nu e cenzură, sînt operaţiuni profesionale obligatorii. Numai oamenii care nu ştiu ce e aia viaţă de redacţie pot să spună asemenea enormităţi, că am cenzurat. Au trecut 30 de ani şi încă am articole nepublicate. N-am acuzat pe nimeni.

Te sună un jurnalist ca să-ţi clarifici viaţa la telefon

Nuanţez: Mirela Corlăţan l-a sunat de două ori pe Petru Romoşan şi a înjurat-o de două ori, şi în 2006, şi în 2009.
Se poate. Să nu crezi că orice cetăţean al României este obligat să răspundă despre viaţa lui oricărui ziarist care îi dă telefon şi-i pune o întrebare. În România a proliferat jurnalistica la telefon. Te sună un ziarist ca să-ţi clarifici viaţa, în două întrebări puse la telefon. Ce părere aveţi despre…? Ce aveţi de declarat în legătură cu…? Jurnalistica la telefon, care se practică în momentul de faţă, este ceva odios. Nu poţi să mă întrebi despre viaţa mea de la 17 ani sau de la 20 de ani şi s-o lămureşti prin două întrebări puse la telefon, ca să mă îngropi pe urmă. Asta nu-i jurnalistică. Nimeni în ţara asta nu-i obligat să vorbească cu un jurnalist; persoana respectivă are tot dreptul să nu răspundă la întrebările puse prin telefon. Persoana respectivă alege cînd, cui şi cu cine vorbeşte despre asta. A, dacă e persoană publică, într-un post guvernamental, atunci e obligată să răspundă, să clarifice, să stea de vorbă cu ziariştii, chiar la telefon. Intră în atribuţiile sale să dea explicaţii presei. Dar dacă sînt persoană particulară, pot să refuz o discuţie. Dacă n-o cunosc pe ziaristă, de ce să vorbesc cu ea? Ce garanţii am că nu transcrie aiurea, că nu mistifică? Un ziarist adevărat trebuie să-l convingă pe omul respectiv că e onest, ziaristul trebuie să aibă puterea să determine o confesiune. De preferat este să te întîlneşti cu acel om faţă în faţă. Dacă vrea. Am atîţia oameni cu care aş vrea să vorbesc… ştiu sigur că unul a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească. Un general a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească nicicum. Nu pot să-l forţez, e pensionar, nu-l interesează: pentru el lucrurile din trecut s-au şters.
Ce vreţi să faceţi la Cotidianul?
Gazetărie.
Va fi un ziar anti-Băsescu?
Va fi împotriva tuturor celor care nu-şi fac datoria sau sînt iresponsabili, care nu se potrivesc cu locul pe care îl ocupă. Istoria României ne învaţă că acela care îşi pune obrazul în numele cuiva greşeşte amarnic. N-am avut norocul unor oameni politici pentru care să ne putem pune obrazul necondiţionat şi în avans. Asta-i lecţia pe care am învăţat-o. Am dat un „cec în alb“ lui Train Băsescu, pentru Primăria Capitalei, în 2000, şi am greşit amarnic. Regret amarnic.
De ce?
Am greşit. Ar trebui să mănînc ziarul ăla, să-l înghit bucăţică cu bucăţică, pentru a putea să-mi şterg greşeala. Traian Băsescu, în Bucureşti, a făcut dezastru, n-a fost primar, a fost un administrator fantezist. Am greşit. Niciodată n-am să-mi mai pun obrazul meu la bătaie pentru cineva din politica românească.
Ce facem la vot? Extind un pic discuţia: avem un contracandidat care să aibă şanse în faţa lui Traian Băsescu?
Nu e treaba noastră. Electoratul, partidele, ONG-urile, inclusiv Serviciile Secrete lucrează din plin. Le dorim succes. Noi, ca jurnalişti, nu avem dreptul să ne băgăm în operaţiunea asta.
Cotidianul nu va susţine nici un candidat pentru alegerile prezidenţiale?
Aşa cred eu că trebuie să se comporte presa, nici un „cec în alb“. Dar nici nu vom publica articole împotriva lui Traian Băsescu, dacă n-avem probe. Nici împotriva actualului preşedinte, dar nici împotriva lui Crin Antonescu, sau a lui Sorin Oprescu, sau a oricui. Nu vom publica falsuri, nu vom fi parte a unei manipulări împotriva unuia dintre ei.
Şi nici nu veţi fi în favoarea vreunui candidat?
Nu, nu vom fi cu nici un candidat. Pentru ce? În toată povestea asta, a venirii mele la Cotidianul, se spune că sînt numai anti-Băsescu, că sînt prea bătrîn, că nu-s bun. De fapt, îi încurc. Şi tuturor le spun un singur lucru: Am venit! Jucăm pe piaţă şi facem gazetărie! Nu mai stau deoparte.
Ce înseamnă acest „Am venit!“?
Foarte mulţi oameni se pot aştepta, de acum încolo, la dezvăluiri spectaculoase despre fărădelegile pe care le-au făcut. Foarte mulţi oameni ar putea fi contrazişi cu contraargumente, atunci cînd încearcă să justifice o prostie. Foarte mulţi colegi de-ai noştri din presă, aflaţi în complicităţi, s-ar putea să fie „citiţi“ şi în altă cheie. Fără nici o milă! Îmi pare rău că ia foc toată piaţa, că mă desenează prin toate staţiile de metrou şi pun rahat pe fotografia mea, nu contează. S-a aşternut tăcerea, în presă s-au înmulţit complicităţile, s-a înmuiat tonul şi s-a băgat capul în nisip.
Eu mi-am scos citate din articole scrise în ultima săptămînă, articole virulente împotriva dvs, din Dan Tapalagă, Grigore Cartianu, Mihail Neamţu, Ioan T. Morar, Vladimir Tismăneanu.
Eu n-am fost niciodată purtătorul de cuvînt sau cărătorul de geantă al unui om. Am vorbit respectuos despre Cristoiu, de la care am învăţat meserie, şi despre alţi jurnalişti. Dacă Dan Tapalagă consideră că este un om de calitate, asta este imaginea lui despre el însuşi. Dar e doar o iluzie.
Dan Tapalagă a scris pe Hotnews că ziarul Cotidianul de azi este „un bastion împotriva libertăţii de a gîndi“, iar marele gazetar Cornel Nistorescu „a murit“.
Nistorescu a murit şi s-a născut Dan Tapalagă. Să fim serioşi! Dan Tapalagă e un taliban ieftin, care a încercat să parvină politic, a încercat pe toate căile să se agaţe şi el de ceva. Crezi că merită să iau în seamă ceva din răutatea şi veninul lui Dan Tapalagă şi al lui Grigore Cartianu? Sînt de aceeaşi factură, nu-i nici o diferenţă între ei.
I-aţi avut angajaţi la Evenimentul zilei, aţi lucrat cu ei?
Viaţa a făcut să dau şanse multor oameni, să-i ajut pe mulţi. Am greşit dînd şanse unor oameni care nu meritau: aveau talent, dar n-aveau caracter. Ştiţi care e paradoxul? Cei cărora le-am făcut cel mai mult bine mă înjură cel mai abitir. Le-am dat un salariu şi nu i-am călcat în picioare. Nu regret că i-am avut angajaţi, nu regret că le-am dat o şansă. Dar acum parcă toată lumea vrea să-mi bag coada între picioare şi să fug acasă.
N-o s-o faceţi?
Cred că nu.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul?
Vreau să fac jurnalistică. E un moment în care ţara asta are nişte belele cumplite. Mi se pare nedemn şi lipsit de responsabilitate să nu mă implic. Am tăcut sau am chiţăit înainte de 1989. Cred că e bine să nu mai repet o asemenea greşeală. Societatea e într-un mare pericol, în ansamblu: şi economic, şi democratic, şi în media, şi moral, şi ca ierarhie de valori. E necinstit să stau deoparte. Înseamnă că sînt laş dacă stau acasă să mă bucur de copil, de curte, de căţel şi de bicicletă.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul şi după alegerea preşedintelui României?
Eu cred că nu un om rezolvă situaţiile din România. Eu cred că este o problemă naţională, că e o degradare a instituţiilor. Schimbarea unui preşedinte nu este suficientă, un guvern de laureaţi ai Premiului Nobel în economie nu rezolvă situaţia României. Problema României nu se rezolvă prin alegerile prezidenţiale. Nu crezi că e mai important să discutăm despre problemele majore ale României decît despre ce prostii au scris diverşi tipi despre mine? Eu sînt cenzor în România? Ai lucrat cu mine. Ţi-am cerut să refaci, să revezi, să completezi un material, dar există ceva ce nu ţi-am publicat?
Nu.
Am lăsat eu în sertarele Evenimentului zilei ceva nepublicat, din producţia jurnalistică serioasă? Ai auzit ceva în acest sens? Nu ţi se pare că e o mare mistificare făcută pe seama mea? Nu cumva nu este doar reacţia oarbă a unor jurnalişti, ci mai este şi altceva, ceva care a avut interesul să-i mobilizeze contra mea? Mai zilele trecute, am martori, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvînt de la Cotroceni, dădea telefoane în redacţii să întrebe care este situaţia cu Nistorescu: mai băgaţi, mai daţi, ce mai aveţi? Nu cumva există forţe politice sau Servicii Secrete preocupate să genereze această mare problemă Nistorescu?

PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net

În esenţă, venirea dvs la Cotidianul a fost întîmpinată astfel: sînteţi depăşit, faceţi cenzură, v-aţi vîndut lui Vîntu. În aceste zone s-au mişcat articolele de contestare.
Cam puţin, slabă imaginaţie, modestă argumentaţie. A, au renunţat la povestea că sînt alcoolic, homosexual, spion rus, spion american, evreu, ungur… De la Vadim încoace, toate acestea s-au tot spus… În plus, discuţiile de pe Internet, în afara celor asumate, care sînt de luat în seamă, chiar dacă sînt contradictorii, conţin o foarte mare doză de înjurături. Înjurăturile nu-mi spun nimic. Săptămîna trecută am avut confirmarea acelor detaşamente de partid, organizate pe sectoare, la PSD şi la PDL, care postează pe Net sub pseudonim, cu scopul de a apăra imaginea partidului şi de a destabiliza şi diminua impactul unor jurnalişti, de a bruia articolele unor jurnalişti care pun probleme celor două partide. Nu pot să generalizez, n-am auzit că PNL ar desfăşura o asemenea activitate. Nu exclud asta, dar ştiu sigur că PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net, introduc tot felul de informaţii false. De asta se ocupă grupe de tineri de la PSD şi PDL. N-am nici un dubiu.
Ştiţi cine şi de unde se expediază mesajele?
Am mărturii ale unor tineri care au început să vorbească. Am aflat dinăuntru. Au fost oameni care s-au trezit, care n-au mai vrut să facă parte din această potlogărie în spaţiul virtual. Nu e ţara asta plină doar de ticăloşi pe care poţi să-i orchestrezi. Unii dintre ei spun: stop, nu participăm la chestiile astea. În mod normal, operaţiunile acestea de dezinformare pe Net, orchestrate de partide politice, ar trebui să fie cauză penală, inclusiv o plîngere depusă la Uniunea Europeană. Partidele organizează distorsiuni majore în spaţiul virtual. Ar trebui să mergem cu presa străină pe ei, cu camerele de luat vederi, peste aceste grupuri, să-i arătăm lumii. Nu e libertate de exprimare, e iresponsabilitate şi intoxicare organizate de partidele politice care pretind de la noi onorabilitate, voturi.
Înainte de venirea dvs, la începutul lunii iulie, mai multor oameni din redacţia Cotidianul li s-au diminuat drastic salariile. Se pot aştepta la salarii mărite. Aveţi o echipă pe care s-o motivaţi şi financiar, aveţi o echipă care să facă viabil acest ziar?
Echipa se naşte din mers. Regret orice ban pe care îl pierde un om din salariul lui. Îmi pare rău pentru orice om care pierde ceva din leafă. Dacă nu vor avea randament, vor fi oameni care vor pierde la salariu şi în mandatul meu. Presa nu e o fundaţie de binefacere. Cotidianul trebuie să reziste în condiţii de concurenţă şi de competiţie economică. Am ajuns la salarii care nu aveau acoperire în randament economic şi în eficienţă economică. Nu poţi să dai unor ziarişti 3.000 sau 4.000 de euro, iar ei să facă scandal, să-i acuze proletar pe miniştrii care cîştigă mai puţin decît ei, iar randamentul acelor jurnalişti să fie mult mai prost decît al celor acuzaţi. Mi se pare nedrept să cîştigi 4.000 de euro pe lună fără să faci nimic sau să produci doar căcăreze de gîndire. Dacă nu produc, dacă nu au randament, vor avea probleme de salariu în continuare, şi în mandatul meu. Pe cei care au avut salarii diminuate, înainte de venirea mea la Cotidianul, i-am invitat la o discuţie. De exemplu, am vorbit cu Pavel Lucescu. De o săptămînă n-a reuşit să-mi dea nici un interviu publicabil. Am vorbit cu majoritatea, le-am spus să-mi dea idei de articole pentru acest ziar. N-am primit nimic pînă acum. Ultimul şoc – am zis în redacţie: „ne lipseşte un articol pe subiectul ăsta“. Cineva mi-a răspuns: „am mai publicat săptămîna trecută un articol“. Am replicat: „lucrurile s-au schimbat, trebuie completat“. Şi mi s-a răspuns în redacţie: „îl republicăm pe ăla“. Ce vorbeşti, domnule? Asta nu-i jurnalistică.
Ce vrea Cornel Nistorescu să se întîmple în bine la Cotidianul?
Vreau să fie un ziar care contează şi vreau să-şi facă rostul. Să fie un ziar bun. Atîta tot.

Ovidiu SIMONCA / Observator cultural

CU FOARFECA PRIN ZIARE. Amneziile domnului Tom Gallagher: Nistorescu-Tismaneanu si Romania-UDMR. Pe cine slujeste mai exact profesorul de credulism?

Motto: “Deşi mănâncă de ani buni o pâine albă din bani româneşti, când e să-şi publice în străinătate lucrările, Tom Gallagher ne face o reclamă de care ne-am fi lipsit cu plăcere. Cartea sa, The Theft of a Nation, se înscrie în seria lucrărilor pentru care România perioadei post-comuniste reprezintă un tărâm ce trebuie ocolit cu orice preţ: prin ceea ce se întâmplă în viaţa publică a ţării, nici n-ar trebui să visăm la Europa. Încă doi-trei prieteni, precum Gallagher, şi n-o să mai avem nevoie în vecii-vecilor de duşmani!” (Mircea Mihaies, “scutierul” lui Tismaneanu, in Romania literara – “Gallagher loveşte din nou” )

Cornel Nistorescu diseca zilnic, momentan cu foarfeca prin ziare, trupul putregait al “societatii civile” si descopera, cu regret, boala sectei “anticomunistilor”: inconsecventa atavica, vecina cu prostia cronica dar, intotdeauna, indiferent de regim, foarte profitabila. Cazul prezent azi pe masa de operatie: Tom Gallagher. Pe care l-am descoperit si eu – vezi mai jos – ca are grave carente deontologice, capacitatea sa de analiza rezumandu-se, din pacate, de cele mai multe ori, doar la a aduce slava maghiarismului. Dar sa-i dam cuvantul:

Un englez apară ţara de C. Nistorescu

Un fost profesor englez, combatant cu pixul prin România, denunţă pericolele numite Nistorescu şi Băsescu. Dacă preşedintele mai are şanse de redresare, eu sunt pierdut pe veci. Am devenit Terminatorul, după ce, cu câţiva ani în urmă aveam şanse la Preşedinţia României şi pentru că “am ridicat pretenţiile şi am insistat ca românii să nu fie trataţi ca şi creaturi zoologice”. Ce zicea în 2004 şi ce zice acum preacinstitul Tom?

Un director curajos de ziar îşi face bagajele

“Cornel Nistorescu, directorul celui mai vândut ziar din România, “Evenimentul zilei”, şi-a pierdut slujba la sfârşitul lunii septembrie. Probabil că a fost norocos de nu a avut parte de soarta mai neagră de a fi asasinat cu un glonte sau de a cădea victimă unui accident de maşină premeditat, asemenea multor jurnalişti din Rusia vecină care au refuzat să îngenuncheze în faţa intereselor nemiloase şi puternice.

Nistorescu se bucură de o recunoaştere naţională puternică şi, dacă ar candida pentru Preşedinţie, ar avea o şansă reală de a scutura o structură a puterii care în multe feluri este democratică doar cu numele.

Prin articolele pe care le-a publicat regulat în “Evenimentul zilei”, de când a ajuns director în 1997, a iniţiat un dialog cu cititorii săi care le-a readus la cunoştinţă acestora trecutul, ţinut sub control cu rigiditate orwelliană în vremurile comuniste. S-a referit frecvent la faptul că a crescut în Orăştie, în sudul Transilvaniei. Îşi amintea de personaje din copilărie precum vecinii saxoni de neînfrânt care, după ce s-au întors din lagărelele din Siberia, şi-au reconstruit casele în speranţa unor vremuri mai bune şi au aflat în schimb că regimul comunist le-a colectivizat pământurile – dar care nu s-au dat bătuţi. După vizitele în locul natal, descria cum ţăranii erau încă exploataţi de foştii directori de cooperative care se aliaseră cu alţi oficiali corupţi pentru a-i deposeda de economii prin diferite şmecherii bancare.

Nistorescu i-a scăpat pe români de obsesia naţională pentru teoriile conspiraţiei care stăpânea milioane de oameni în mijlocul anilor ’90. El a arătat că problemele ţării sunt rareori provocate de o mână din umbră sau de inamici străvechi de peste graniţă, dar pot fi puse de cele mai multe ori pe seama politicienilor ineficienţi, necinstiţi şi răuvoitori şi a aliaţilor acestora din rândul noilor îmbogaţiţi sau din cel al serviciilor secrete.

Nistorescu este un adevărat ghimpe în coasta premierului Năstase deoarece creşte aşteptările şi insistă asupra faptului că românii nu trebuie trataţi ca nişte animale de la zoo cărora li se aruncă nişte prăjituri şi banane preelectorale, iar apoi sunt abandonaţi şi exploataţi până la următoarele alegeri. El a arătat originile bunăstării liderului PSD, felul în care a beneficiat acesta de pe urma unei afaceri cu terenuri în centrul Bucureştiului, şi a satirizat pretenţiile acestuia de patron al artelor sau de campion la vânătoarea de urşi. Ca şi răspuns, PSD a utilizat metode machiavelice pentru a supune “Evenimentul zilei”. Uneori, întreaga ediţie a ziarului se cumpără înainte chiar de a ajunge pe tarabe, într-un oraş în care este expusă corupţia la nivel înalt. Publicitatea de stat se duce doar la ziarele care sunt gata să treacă cu vederea păcatele Guvernului şi să promoveze cultul personalităţii lui Năstase, aflat în creştere. Companiile private care îşi fac reclamă în media independente sunt avertizate că asta nu face bine relaţiei lor cu Guvernul. Dacă nu înţeleg mesajul, se pomenesc cu o armată de inspectori care le examinează situaţia fiscală şi chiar pe cea a ieşirii de incendiu. Legi noi sunt concepute pentru a restricţiona ceea ce pot scrie reporterii. Cea mai recentă dintre ele încearcă să-i oprească pe jurnalişti să publice fotografii ale vilelor somptuoase pe care mai marii politicii le-au obţinut de la stat, deseori pe sume derizorii. (Tom Gallagher, Vivid 2004)

Între altele, rătăcitul prin România profesor englez mă acuză că mi-ar plăcea traiul bun, deşi n-am mâncat niciodată împreună, nu ne-am vizitat pe acasă şi nici nu cred că a văzut ziariştii englezi trăind de azi pe mâine! Pe lângă asta, pe Tom Gallagher îl chinuieşte şi altceva:

“În anul de graţie 2009, nici Băsescu şi nici Nistorescu nu mai sunt ceea ce au fost în 2004. Preşedintele este, de acum, un “jucător” cu puteri diminuate, pe când directorul editorial al “Cotidianului” ne apare ca un personaj anacronic, cu puţine sorţi de izbânda pe post de Terminator prezidenţial. Nistorescu va lua o plasă de zile mari dacă îşi închipuie că reeditarea interminabilei liste de acuzaţii aduse lui Băsescu va încălzi cu ceva publicul deja suprasaturat de aceleaşi informaţii şi atacuri.

În schimb, ar stârni, neîndoielnic, mare vâlvă dacă ar opta să-i semnaleze publicului unele asemănări dintre domnia sa şi şeful de stat – de exemplu, vanitatea, irascibilitatea, obstinaţia. Este adevărat că astfel de particularităţi nu împiedică un gazetar să-şi conducă ziarul, pe când în cazul unui preşedinte ele pot deveni un impediment în calea definirii unei direcţii noi pentru ţară. Dar pe când Băsescu mai are totuşi unele şanse de relansare a preşedinţiei sale, Nistorescu pare incapabil să ofere mai mult decât un bizar cântec de lebădă al unui fost mare gazetar”. (Tom Gallagher, “România libera”, 10 august 2009)

Si-acum, Tom si Afacerea UDMR:

“Daca Peter Eckstein Kovacs intentioneaza sa salveze ceva din ruinele formatiunii sale, ar trebui sa ralieze maghiarimea în jurul sau si sa se alature fortelor celor mai progresiste ale tarii – de al carei destin ramîne oricum legata indisolubil” (Rl, iunie 2007)

“In secuime, UDMR a reusit sa se mentina pe pozitii, infirmand ca atare pronosticurile despre iminentul ei declin. Lupta politica dusa pe meleagurile ardelene a fost, cu destula probabilitate, mai murdara decat oricare alta din tara, dar a ramas aproape nemediatizata. Evolutia Uniunii Civice Maghiare – principalul rival al UDMR – a putut fi tinuta in frau preponderent in baza stratagemei udemeriste de a determina o buna parte a clerului reformat sa se dezica de episcopul Tökes. Oricine a petrecut macar o saptamana intr-un sat predominant maghiar va sti ca si acolo preotimea prefera o viata indestulata – aspect general valabil – indiferent de confesiune. Dupa ce praful electoral se va fi asezat intrucatva, ne va fi dat, probabil, sa vedem ca Domnul a mai blagoslovit cu niscaiva functii in administratia locala si pe unii membri ai clerului ortodox.” (Rl, iulie 2008 – Aladin si pestera electorala)

“Cel mai credul dintre toti a fost, indubitabil, subsemnatul. In 1990, descriam UDMR drept forta politica progresista din Europa Centrala, determinata a ridica standardele tipice junglei politice romanesti. Eroarea am realizat-o, intr-un final, in 2003, cand György Frunda iesea la rampa cu tot felul de pretexte confuze legate de inutilitatea unei verificari independente a averilor elitelor politice.” (Rl, luni, 18 iunie 2007 – Crepusculul UDMR)

Deci, 13 ani de analize false sau de… tampenie?

BUBICO TISMANEANU aparat de oamenii muncii de la sate, orase si universitati straine. Si cand te-or zvarli mamita si compania pe geam, cum o sa urli?


La inceputul razboiului de bun venit, vorba lui Nistorescu, pe 2 august, scriam: “Intamplator, dar fara nici o legatura cu jivinele presei subterane, Nistorescu, in acest moment, este un contestatar al lui Basescu, asa ca nu m-ar mira ca toata povestea falsului scandal de cenzura si al unei puneri profesionale la punct sa se tranforme intr-o alta telenovela in care femeile cu barba si jurnalistii cu fusta de la Cotidianul vor urla ca din gura de sarpe ca sunt “victimele” politice ale satrapilor din presa (vezi cazul Procesul Liiceanu-Liighenau-Liicheanu – Plagiator si impostor). Asta in timp ce firavele si din ce in ce mai putinele voci oneste din presa chiar o patesc, pe neauzite.”
Ei bine, nici n-au trecut doua saptamani si Bubico Tismaneanu a azvarlit-o deja:
“Este limpede cu ce misiune a sosit Nistorescu la Cotidianul: sa loveasca in Traian Basescu cu nesfarista ravna, sa mobilizeze toate rezervele de ura si resentiment disponibile pe piata, prin canale si haznale, pentru a izbi in intelectualii care refuza sa cante in corul basescofob”. Adica ei, intelectualii. De-asta sunt ei deconspirati cu trecutul lor comunist si prezentul trotkist! Pentru ca sunt “basescofili”! Sau… “basescofagi”? Bietii de ei, sunt victime ale regimului mogulian iar noi, cei care ne-am luat-o in cap de 20 sau de 65 de ani incoace suntem “minerii democratiei” (vezi si caricatura falsificatoare a lui Grebu, in care ma face miner tocmai pe mine, singurul chiar batut de mineri dintre ei :). Cititorii Cotidianului, care au revenit, in numar de zeci de mii, mai ales pe aceste articole demne de antologia nerusinarii, au alte pareri. Comentariile lor sunt delicioase. Dar sa ne intoarcem la “victimologie”.
Nesimtirea lor nu se opreste aici, la pititul tip Bubico in dosul lui Basescu. Aflu din editorialul lui Sorin Rosca Stanescu – Cu bigudiuri pe creier – ca s-a activat si “micul os de galitian” Patapievici si ca, de fapt, noi am fi si un fel de nazisti iar ei, bietii, sunt evrei (bine-bine, asta stiam), dar nu orice fel de evrei, ci evrei victime ale holocaustului rambo-nistoresciano-roncian. Afirmatia Patapieviciului Roz este intarita la “Centrala”, pe blogul penibil si plin de smiorcaieli al lui Tismaneanu, unde sar in apararea lui oamenii muncii de la sate si orase. Pe langa lacheii de serviciu, Preda, Ungureanu si, mai nou, Gallagher, o oarecare Lavinia Stan, “profesoara de stiinte politice la St. Xavier University din Canada” inventeaza pentru Tismaneanu o “convertire la anticomunism” (nu stiam ca e si o religie) si scrie, stupid: “Cheia reinnoirii atacurilor la adresa lui Tismaneanu sta in faptul ca lui nu i se va putea ierta niciodata faptul ca “validarea” sa nu este decisa la Bucuresti de jurnalisti – recunoasterea sa este castigata intr-un spatiu in care Nistorescu, Roncea si altii nu au caderea de a se pronunta si in care bataiosii Bucurestiului nu ar putea intra full-time. Indiferent de butadele publicate de presa romaneasca – a carei calitate este in general precara – lui Tismaneanu nu i se va lua nici catedra de la Universitatea Maryland, nici bunul renume intre putinii de aici care se ocupa de Europa de Est, nici publicatiile sau bursele, pentru ca ele nu i-au fost date de la Bucuresti.”
E, madam, scuzati, pardon, dar tocmai asta-i poanta: catedra fara studenti de la Maryland este platita de ICR! Hopa-sa! Si 2: ce sa-mi doresc din “full-time”-ul Tismaneanului? Hai sa vedem ce zicea actualul lui lustruitor, Tom Gallagher, despre urmasul lui Brucan si “catedrele” “politologului fara bisericute” (deci n-ar religie…:): “Atat Brucan, cat si Tismaneanu au petrecut ani formativi in SUA. Cel varstnic a plecat stalinist feroce si s-a intors persoana mai vizionara, dispusa la atenuarea controalelor de tip stalinist, capabila sa abordeze capitalismul din unghiuri de vedere noi, deseori ne-critice. Tismaneanu s-a intors din exil mult mai putin marcat de valorile civice americane – aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupata de feude ideologice sau atrasa de marxism, uitand de marile valori autohtone.“(Rl – 2006)
Sa citim tampeniile scrise de Lavinia Stan pentru cuplul degenerat Preda – Tismaneanu:
“Da, Vladimir Tismaneanu provine dintr-o familie de comunisti. V. Tismaneanu a scris texte de factura marxista in tinerete. V. Tismaneanu a locuit in cartierul Primaverii pe vremea cand numai membrii nomenclaturii puteau. V. Tismaneanu a fost coleg, vecin, cunoscut cu Nicu Ceausescu si altii. Si da, V. Tismaneanu s-a convertit la anticomunism.”
Saracu’! Cata suferinta…

MIZA SCANDALULUI ROMOSAN. Tismaneanu si cardul de deontologi au toate motivele sa se isterizeze. Dupa COTIDIANUL urmeaza curatenia in tot cotetul

Goana dupa gologani – asa definea, elegant, singura miscare rectilinie care ii anima pe profitorii tuturor regimurilor, regretatul Mihai Pelin – pe care mi-l inchipui cum zambeste acum, strengareste, cu ochii-i sclipitori, in fata zburatacelii din cotetul cu intelectuali. Cornel Nistorescu i-a intaratat bine daca dupa doar doua articole, Mircea Mihăieş: Între şuturi şi limbi pe bani si Anticomunistul V. Tismăneanu – un activist comunist devotat, a reusit sa starneasca un asemenea val de ura “intelectuala” udat si cu lacrimile lui “Volo” – “micul onanist”, dupa cum il striga Tatiana Pauker pe str Grigore Mora a cartierului burgheziei rosii – varsate pe cearsaful gaurit al lui “Bijulica” si care au degenerat apoi in supuratia blogurilor de “elita”. Tovarasii au facut rapid “front comun” iar Tismaneanu e, din nou, o victima a regimului fascist-nistoresc-mosieresc. Frustratul profesor inchipuit – “Hello, Univ of Maryland?, does Mr Tismaneanu has any classes? What do you mean Tasmanian-who?” – mai are si probleme de sex: se compara cu… comunistoloaga Annie Kriegel-Besse. De sub presul GDS, “francobufonul” Cristian Preda intervine, tovaraseste, ca sa-i linga ranile bietului condamnator de curte. Ce mai, scandalul e in toi: “intelectualii sunt linsati!”, “salvati intelectualii!”, sa vina Basescu sa ne apere ca suntem singuri!
In fond, sunt propriile lor texte; de ce i-o deranja atat de tare republicarea lor, gratis si de ce, Bubico Tismaneanu, printre sughituri, le defineste pe blogul sau drept “dejectii”? Nu sunt ale lui? Nu si-au definit ei drept misiune “dezvaluirea trecutului”? Iaca “Raport al comunismului” din chiar textele lui Tismaneanu, Mihaies, Liiceanu, etc. Sau a inceput sa le fie frica ca ii va lasa mamita din brate si, zdup, pe geam, in noaptea neagra… 🙂
Mihai Pelin le stia tot trecutul pe dinafara. Le citise fisele – inainte de a fi triate si distruse de cuplul Plesu-Patapievici si copilul lor tamp Dinescu -, cu toate actele lor, de pupincurism la Ceausescu, lasitate si colaborare abjecta, curvasaraie in grup cu cadrele CC al PCR, pentru o vizita la Paris sau aiurea – Ana Blandiana a strabatut intr-un singur an, dintr-un tur, 84 de tari!, vezi Orase de silabe sau America ogarului cenusiu – onanism intelectual si nu numai, homosexualitate scabroasa, mai ales in tabara “Catarilor de la Paltinis”, si disidenta inchipuita, de fapt intretinuta de Moscova si Budapesta.
“Disidenta in cultura, intre mit si adevar”, este un serial publicistic lansat de Mihai Pelin, in seria sa “Impotriva curentului“, care ar merita republicat integral acum, poate chiar intr-un volum. Cat de bine le-a scos din arhivele Securitatii si le-a asezat, Pelin, toate piesele, in acest blestemat puzzle al retelei tradarii nationale, in care s-a incurcat singur, din prostie – si o spun cu toata simpatia si compatimirea -, si Traian Basescu. Si cat de multe le-a lasat, scrise, cu cheie. De exemplu: cateva fise absolut banale, despre Manolescu, Liiceanu, Plesu sau Dinescu, sunt strecurate in Cartea Alba a Securitatii. Le citesti si te-ntrebi de ce a consumat spatiul tipografic cu ele? Dupa ce le-am recitit cu mai mare atentie m-am dus la el – ne vedeam la unul din restaurantele sale preferate, de pe Dorobanti, cu gradina, aspect parasit – si i-am aratat ce subliniasem. Cateva cifre, aceleasi, in cele patru cazuri. A inceput sa rada cu pofta.
Revenind la goana dupa gologani, este clar ca ii doare rau faptul ca si-au pierdut tribuna de la Cotidanul, intretinuta de complexatul Buscu-RAAPPS, nu numai pentru ca nu mai au la dispozitie un spatiu de frectie si de ocupatie militarizata a spatiului public ci si pentru ca li s-a facut, brusc, o gaura la buzunar. Pentru trei vorbe, un scuipat si-un praz uscat, distinstii nostri deontologi, “teologi” si flatulentologi incasau de la mogulul Vantu 4000 de euro si mai bine. Pai sa nu urli acum la luna ca Bijulica-informatorica?
De cealalta parte, poate explica, barem unul dintre cei 7 (sapte) redactori sefi impotenti care s-au derulat pe la Cotidianul sub toate fetele lui Buscu-RAAPPS, daca nu chiar el, cum s-a dat o gaura de 5 (cinci) milioane de euro la ziar si cum, cu atatea scurgeri de elita pe hartie, tirajul ajunsese undeva la 2500 de copii vandute si retururi cat sa salvezi o padure tropicala. Pe acest fond, disperat pentru patron, a aparut Nistorescu. Si acum, cred ca a venit momentul sa mai descalcim un mister. O tara intreaga s-a intrebat: ce e cu zarva asta a cardului de deontologi si deontoloage; de ce s-a declansat “Scandalul Romosan”? Oare numai pentru ca e prieten cu Nistorescu. Aberant. Nistorescu are multi prieteni. Si care e vina lui: ca are un angajament semnat cu o zi inainte de plecarea sotiei, fara informari, dupa care lucreaza la fabrica de caramizi si apoi fuge din tara? Pai Mihnea Berindei avea doua nume conspirative si are tinut in “legatura operativa” si dupa emigrarea in Franta si CNSAS i-a dat ca n-a facut nici o politie politica!… Oare nu exista si o miza, pe langa razbunarea tampa a unei pseudo-jurnaliste sustinuta de un redactor sef adjunct semi-plagiator semi-retard?
Raspunsul e simplu: partea cea mai proasta pentru Vantu e ca, pe langa Cotidianul, si Catavencu se indreapta, atat pe BRAT si SNA, cat si la capitolul vanzari si cheltuieli, in aceeasi directie dezastroasa. Ca sa nu mai vorbim de Idei in dialog! Poate de aceea, dupa cum se zvoneste din ce in ce mai apasat, in profunzimea subiectului, se pare ca a fost lovit din prima Romosan. Oare cat de mult si-au inchipuit santaziaristii de dupa blocuri ai clanului Catavencu ca il pot pacali pe Vantu? Dupa instalarea lui Nistorescu, pentru curatenie, la Cotidianul, este la fel de firesc ca prietenul sau, un scriitor de valoare si un manager asijderi, care a reusit sa ridice o editura din nimic, in scurt timp si in ciuda mafiei AER-Humanitas, sa preia, pentru redresare, saptamanalul ingropat de aceleasi fete complexate de aceleasi false elite. Aceasta este, de fapt, explicatia pentru publicarea executiei lui Romosan, imediat dupa suspendarea temporara a articolului demascator demn de Scanteia si Brucan, pe site-ul Catavencu. Complexele unor parveniti onanisti au si remedii, totusi: cateva suturi bune, in fund. Profund!

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova