Motto Actul I: “Iti doresc si tie cum le doresc tuturor, din suflet, sa traiasca un astfel de moment de eliberare”, i-a spus Robert Turcescu Sorinei Matei 🙂 , moderatoarea emisiunii in care s-a “auto-deconspirat” ca “acoperit”
Robert Turcescu, baiatul de un milion de euro pe an (bani murdari de la FNI), deontologul lui Vantu, Paunescu si Basescu si partenerul de vrajeli al lui Dan Puric, personajul care a moderat finala Basescu-Geoana (cand, va reamintesc, Vantu l-a distrus pe vecie pe Geoana ademenindu-l la el in barlog pentru a-i da, chipurile, intrebarile lui Turcescu) s-a auto-deconspirat azi ca “ofiter acoperit”. Bluf, fals, atac final la presa şi, în acelaşi timp, la actualul contra-candidat al lui Băsescu, Victor Viorel Ponta, pentru ca actualul preşedinte să-şi instaleze la Cotroceni un succesor pe placul lui? Voi reveni cu răspunsuri. Pana atunci, o fotografie magistrală de Dinu Lazar.
UPDATE: Nu mai vin cu nici un răspuns pentru că văd acum că vulpea bătrână care e Ion Cristoiu mi-a luat-o înainte şi a publicat în urmă cu fix 24 de minute exact ceea ce gândesc şi eu. Aşa că vă trimit la fostul lui maestru, care pune, totuşi, un semn de întrebare, în titlul postării sale: Robert Turcescu face un joc operativ? 🙂
Referirea mea la “Deep Throat” are legătură cu ceea ce spune şi Ion Cristoiu: Robert Turcescu se crede geniul care va provoca, pe mână cu Băsescu, o lovitură de presă zguduitoare, un fel de Watergate de Dâmboviţa :). Până la urmă rămâne ceea ce e. Întrebare e: sub ce steag?
UPDATE 2: La “bomba” fâsâita a lui Turcescu se adaugă bomba lui Gâdea şi Badea: fotografii de la ieşirea dintr-un hotel de lux, din seara zilei de 19 septembrie, cu următorii: Udrea, Blaga, Boc, Predoiu, Falcă, Burci, Guşă, Rosca Stănescu, Cristoiu, Vanghelie, Ioan Niculae şi alţii… Cică mai toţi ăştia erau certaţi între ei 🙂 🙂 🙂
UPDATE 3: Rareş Bogdan de la Realitatea Tv afirmă azi, 22 septembrie, că toţi cei nominalizaţi mai sus şi mulţi alţii veniseră la ziua lui de naştere. A făcut 40 de ani. Clar, Bogdan e mai tare şi ca Iliescu şi ca Băsescu: a reuşit cu ocazia sărbătoririi zilei sale – La Mulţi Ani! – să-i aducă pe toţi lidericii ăştia la “consensul naţional” visat de Iliescu, ceea ce, de multe ori nu a reuşit nici măcar Băsescu, la Cotroceni, de Ziua Naţională a României.
Stimati membri ai Consiliului National al Audiovizualului,
In editia de ieri seara (marti, 29 aprilie 2014) a emisiunii lui Rares Bogdan “Jocuri de Putere” de la Realitatea Tv s-a discutat sub titlul “Cui apartine Transilvania” despre Cazul Boia – Liiceanu, respectiv despre ultima carte a eseistului aparuta la Humanitas, „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări“. Invitati in studio, un lector universitar la SNSPA, Adrian Niculescu, si jurnalistul Octavian Hoandra de la Ziua de Cluj. Invitati, prin telefon, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, academicianul Ioan Aurel Pop si, din studioul Realitatea Tv de la Cluj, istoricul Ion Novacescu (foto sus). Conform afirmatiilor realizatorului, Lucian Boia, ultimul Secretar cu Propaganda al PCR pe Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, si editorul sau, Gabriel Liiceanu, urmeaza sa compara impreuna intr-o alta editie a emisiunii “Jocuri de Putere”.
Prestatia pretinsului istoric Adrian Niculescu (foto dreapta), un sustinator infocat dar fara argumente al lucrarii lui Lucian Boia, la randul ei o rescriere a istoriei care nu se bazeaza pe nici un document sau fapta reala, fiind practic o interpretare eseistica intr-o nota personala, cu tuse antiromanesti grotesti, a generat inclusiv revolta Inaltpreasfintitului Andrei Andreicut, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului. Acesta a intervenit in direct in apararea Bisericii Ortodoxe, acuzata mincinos de Adrian Niculescu ca ar fi blestemat Armata Romana impotriva faptuirii Marii Uniri. Pozitia Inaltpreasfintitului Andrei a fost sustinuta, telefonic, si de PS Lucian Muresean al Bisericii Unite cu Roma.
In finalul emisiunii, pentru a drege din asertiunile neadevarate si agresive facute pe parcursul transmisiei, Adrian Niculescu a tinut sa sublinieze ca pozitia respectiva a avut-o de fapt fostul mitropolit Vasile Mangra, care s-a sinucis la Budapesta. Corectat si asupra acestei noi inadvertente istorice – dupa cum a afirmat Ion Novacescu, Vasile Mangra a fost, de fapt, omorat la Budapesta, in circumstante ramase neclare – pretinsul istoric Adrian Niculescu, dupa ce s-a scuzat ca “asa a citit in Romania literara”, a repetat in direct, de cateva ori, mesaje aprobatoare ale actului criminal, in sensul ca “foarte bine ca a fost ucis” si “merita sa fie ucis”. Fapta de apologie a crimei in public se incadreaza in Art 324 Cod Penal si se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani.
Va rugam asadar, in calitate de “garant al interesului public şi unică autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale” cu misiunea “de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului” sa procedati in consecinta si sa aduceti la cunostinta organelor competente aceasta fapta ilegala.
Va multumesc,
Victor Roncea
Pentru o punere in tema asupra subiectului, reproduc articolul din Ziua de Cluj, publicat sub semnatura lui Tiberiu Farcas, la data de 28 aprilie 2014:
Cutremur în tagma istoricilor: ardelenii nu ar fi vrut unirea cu România, în 1918
Lucian Boia, despre Marea Unire: Cei mai mulţi dintre români nu auziseră de „idealul naţional”
Un nou eseu istoric polemic, conţinând o serie de reinterpretări în jurul unor probleme cheie ale istoriei naţionale şi europene, propune cunoscutul istoric „deconstructivist” Lucian Boia, în volumul „Primul războiul mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”, apărut la editura Humanitas. Volumul de 117 pagini poate fi achiziţionat de la librăria editurii din strada Universităţii, la preţul de 25 de lei.
Lucian Boia, cunoscut pentru o serie de cărţi incomode de istorie, care pun sub semnul întrebării mai ales modul în care istoriografia română s-a raportat la identitatea naţională, publică în cea mai nouă carte a sa o serie de opinii extrem de controversate despre destinul României în Primul Război Mondial, despre idealurile românilor transilvăneni şi raportarea lor la Imperiul Austro-Ungar.
ZIUA de CLUJ a selectat cele mai polemice afirmaţii ale istoricului Lucian Boia din acest volum şi a solicitat opinia unor istorici clujeni de orientări diferite pe marginea acestora.
Iată câteva paragrafe din carte: „Mitologică este invocarea unităţii naţionale ca un „vis de veacuri” al românilor, aşadar începând dintr-o vreme cînd nimeni în Europa nu urmărea asemenea proiecte. Mitologică şi cvasiunanimitatea care s-ar fi manifestat in sprijinul intrării României în război, alături de Puterile Antantei în vederea eliberării Transilvaniei. La fel şi trecerea sub tăcere a faptului că opţiunea pentru Transilvania însemna şi renunţarea (aparent definitivă) la Basarabia”.
“Ceea ce bate însă la ochi e faptul că Adunarea de la Alba Iulia nu avea cum să suplinească un referendum, nu doar românii erau în drept să decidă asupra viitorului Transilvaniei, ci toţi locuitorii acesteia. Aproape jumătate din populaţie nu a fost, aşadar, întrebată dacă doreşte sau nu să intre în frontierele României”.
„Peste toate Armata Română s-a dovedit complet nepregătită pentru războiul modern. I-a mai revenit şi misiunea, practic imposibilă, de a acoperi cel mai lung dintre fronturi. Între arcul munţilor Carpaţi şi întregul curs al Dunării de la intrarea fluviului în ţară până la mare, traversând şi frontiera terestră a Dobrogei”.
„… Corespundea „intrarea în acţiune” din august 1916 unui „ideal naţional”, împărtăşit de toţi românii? Ar fi prea mult de spus! Cei mai mulţi dintre români, ţărani (80 la sută din populaţie) şi neştiutori de carte (60 la sută), aveau cu totul alte preocupări şi alte griji; probabil nici nu auziseră de „idealul naţional”. Acesta era prezent în sfera mult mai restrânsă a „opiniei publice”, formată din persoane cu oarecare fond de cultură şi manifestând mai mult sau mai puţin interes pentru treburile publice”.
„Transilvania plus Bucovina păreau a fi o răsplată suficient de convingătoare pentru a uita cu totul cealaltă provincie românească, Basarabia, de care nici nu putea fi vorba în condiţiile alianţei cu Antanta, adică şi cu Rusia. ….aşadar intrarea în acţiune la 1916 nu avea cum să urmărească deplinul ideal naţional, ci un ideal naţional trunchiat, cu Transilvania şi Bucovina , dar fără Barasabia”.
Istoricul Ottmar Traşcă consideră că „Boia vine în istorie cu reinterpretări a unor fapte istorice controversate, şi asta e un câştig. Are o serie de volume bune, mai ales „Mit şi conştiinţă în istoriografie română”, care mi-a plăcut mult. Şi eu consider că România nu era pregătită să intre în primul război mondial. Încă nu am citit noua carte a lui Boia, pot să spun o opinie după ce o citesc”, a comentat doctorul în istorie Ottmar Traşcă.
Istoricul Ion Novăcescu este de altă părere: „Domnul Boia face un efort jalnic de a pune în discuţie, de a destructura ceea ce Brătianu a făcut. Faptul istoric a fost. Vine Boia acum, la patru ani inainte de a sărbători centenarul unităţii naţionale, şi pune în discuţie ce a făcut Brătianu. Acesta a făcut România Mare! Să vii să spui acum că Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia nu a fost legitimă, când s-a făcut în cel mai democratic mod cu putinţă, vot legiferat tot de Brătianu prin decret-lege, e complet exagerat. E hilar să judece ce alţii s-au făcut. S-a făcut unitatea românescă, asta e un fapt istoric de netăgăduit”.
Doctorul în istorie Ionuţ Ţene susţine, într-un editorial din napocanews.ro, că “pentru Boia marii istorici români de la Haşdeu, Pârvan, Iorga, la Giurescu, Panaitescu sau G. Brătianu au fost tributari naţionalismului şi autohtonismului ortodox, iar Biserica Ortodoxă Română (BOR) a profitat de comunism ca să lovească în greco-catolicism, ca ferment al occidentalizării României… pe Lucian Boia îl putem încadra mai corect într-un curent cultural de literaturizare a istoriei, nicidecum într-o ierarhie a istoricilor români contemporani”.
La lansarea volumului de la librăria Humanitas Cişmigiu, din Bucureşti, Lucian Boia a fost contrat de un naţionalist român care a afişat un banner pe care se putea citi sloganul „Credeţi-mă, sunt profesor de istorie”, scris sub o imagine cu Pinocchio.
Ieri, 24 aprilie, la Librăria Humanitas Cişmigiu s-a lansat noul volum al lui Lucian Boia „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări“, (de la ora 19.00). La eveniment, alături de autor, a vorbit şi Gabriel Liiceanu, ne anunta sub forma de reclama, revista lui Ion Cristoiu (?), Historia.
Iata scurta sa relatare, ilustrata edificator cu fotografiile de mai jos: “Eşec neaşteptat la lansarea ultimei cărţi de pseudo-istorie a lui Lucian Boia. Bucureştiul a dovedit încă o dată că este Capitala românilor şi a dat tonul la acţiunile de opoziţie faţă de manipularea istoriei de către agenţii de influenţă maghiari. Un grup de patrioţi a reuşit în 24 aprilie 2014 să strice fiesta antiromânească organizată de Gabriel Liiceanu. Deci, se poate!”. Felicitari!
Evident, la lansarea cu pricina ce ne puteam astepta de la Gabrigel Liicheanu decat la incrancenare si totalitarism cu fata semi-umana? Cum se numesc oamenii lipsiti de umor?
Iata si filmul evenimentului:
Cum Sorin Lavric, editorul preferat al lui Lucian Boia, a lipsit nemotivat de la eveniment, redam mai jos, cu “proba video”, o caracterizare facuta “istoricului” cu nume de paprica de la o alta lansare, care contine si o remarca laudativa fata de o ironie la adresa lui Nichifor CRainic: “Ii dau dreptate domnului Liiceanu: domnul Boia este mai mult decat un istoric. Este un om care gandeste trecutul pe care il rescrie. Este un ganditor al istoriei!”. Cu “g” mare? Adica G de la Gaozar (copyright Traian Basescu)? Dar sa lasam biata larva a lui Liicheanu sa-si incheie apoteotic discursul pupincurist: “Lucian Boia se ridica deasupra pragului de istoric obisnuit. Nu e singurul care are aceasta indrazneala, acest curaj, dar este unul dintre ei si pesemne cel mai inteligent”. Alte mostre scabroase similare, pe YouTube, cu kilogramul.
Comparativ, reputatul jurnalist Corneliu Vlad afirma despre “Romania altfel” a lui Boia: “E lucru de mirare în această carte cum fiecare propoziţie şi frântură de fraza musteşte de maliţie, dispreţ, greaţă sau venin. Parcă o muscă sâcâitoare s-ar aşeza taman pe rândul pe care-l citeşti şi tot dai din mână până faci tic. Drept care, gata. Nu exegeză, nici măcar zeamă lungă de pamflet, pentru Lucian Boia, “De ce este Romania altfel?”, Humanitas, 2012. O întristată adunare, însă, parcă tot i s-ar fi cuvenit. Şi a fost. Iat-o consemnată într-un dosar de gazetă, după cum citim:“ Dilema veche de săptămâna aceasta se întreabă: Este România altfel?. Dosarul conţine intervenţiile participanţilor la dezbaterea pe marginea cărţii De ce este România altfel? de Lucian Boia, organizată pe 20 februarie de către Colegiul „Noua Europă“, Editura Humanitas şi Clubul Dilema veche“. De ce este România altfel? Prostimea ar zice că şi pentru a se mira cei de-alde dânşii, de mai sus.”
Astazi, de la ora 23.00, maestrul Ion Cristoiu abordeaza frontal, in emisiunea sa de la B1 TV, “La Taifas cu Ion Cristoiu”, problema inca nerezolvata a salvarii Casei lui Eminescu de la Varatec. Invitati: Cristina Casapu, militanta, Prof Univ Dr Nae Georgescu, eminescolog, Victor Roncea, jurnalist.
Emisiunea poate fi urmarita in direct si pe internet, la adresa b1.ro/live
„Când am venit prima oară (n. la Văratec), trăia încă măicuţa care a fost stareţă înaintea maicii Nazaria, maica Pelaghia, care a trăit 102 ani. Eu am cunoscut-o când avea o sută de ani. Deci, asta era acum 25 de ani, ea trăise cel puţin 30 de ani în secolul trecut, ălălalt. Şi-i aducea aminte pe Creangă şi pe Eminescu, care veneau aici. Ea ne-a povestit cu gura ei, îşi amintea de hainele de şiac ale lui Creangă, tot acelea de care vorbea şi Iacob Negruzzi, în amintirile lui, dacă vă amintiţi. Şi venea cu Eminescu, care, zicea ea, avea de obicei o haină albastră. Asta n-am ştiut niciodată. Măicuţa zicea că era ucenică, tinerică de tot, fetiţă de 14-15 ani, şi ea îşi aducea aminte. Pentru că sus, spre „Schimbare”, dacă vă duceţi într-acolo, spre bisericuţa aia de sus, unde-i şi cimitirul, e o căsuţă. Acolo era casa unde trăgea Eminescu.”
“În zilele acestea din iulie 1889, când s-a retras la Văratec, poeta se plimba, îşi completa albumul cu poezii adnotate, primea oaspeţi, cânta, recita. Povesteşte aceeaşi Maica Fevronia: „Intr-o seară, după ce umblase toată ziua hai-hui prin pădurile de brad ale Văratecului, fără să prânzească, o văd în amurg că soseşte obosită, palidă, cu ochii împăienjeniţi, deabia putând să mai urce cele câteva scări, şi cade zdrobită pe o canapea care era în cerdac.” Ea îşi revine şi-şi continuă plimbările. În ultima zi din viaţă, pe 3 august 1889: ”A invitat ca niciodată pe toţi cunoscuţii din Văratec. Era bine dispusă. A cântat Steluţa şi Vezi rândunelele se duc. Apoi a recitat poezii de-ale ei şi de-ale lui Eminescu. Pe la miezul nopţii invitaţii s-au retras, iar Veronica a spus că-i obosită şi că vrea să se odihnească…” Aici pare a se fi aflat cerdacul unde Eminescu contempla lumina lunii – iar Veronica îşi căuta liniştea.
Pe de altă parte, cercetări oarecum recente atestă că Eminescu însuşi a avut o casă închiriată la Mânăstirea Văratec, între 1874-1889, pentru renovarea căreia a încercat Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Buşulenga) să sensibilizeze autorităţile – pare-se, fără succes de vreme ce şi astăzi (2010) circulă pe internet apeluri în acelaşi sens (de aici preluăm şi imaginea casei).”
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a negat, duminică seară, că preşedintele Traian Băsescu i-a propus funcţia de prim-ministru după demisia lui Emil Boc. În replică, Traian Băsescu a prezentat stenograma discuţiei pe care a avut-o cu Victor Ponta.
„Declaraţia din seara aceasta este o declaraţie de duminică seara, la restaurant. Nu este nimic adevărat în această declaraţie. E ca duminică seara, la cârciumă, când te lauzi sau inventezi“, a mai declarat liderul PSD.
În timpul emisiunii, Ion Cristoiu i-a spus preşedintelui că Ponta neagă, motiv pentru care Traian Băsescu i-a înmânat jurnalistului stenograma discuţiei pe care a avut-o cu Victor Ponta. Rugămintea preşedintelui a fost ca jurnalistul să nu prezinte documentul în timpul emisiunii, ci când va ajunge înapoi la sediul B1 TV. „Ca să nu pierdem vremea, eu vă dau stenograma și dumneavoastră după ce ajungeți la post o faceți publică”, a declarat președintele.
Nici PDL-istii nu au scapat din vizorul presedintelui. „Greii PDL-ului sunt grei când se dau funcțiile, când au de îndepărtat pe cineva din funcții își aduc aminte că sunt grei. Când este vorba să se lupte cu Sorin Oprescu nu mai sunt grei. „PDL stă ascuns. Greii partidului nu merg la televizor pentru că se discută de salarii. Stau să-și protejeze imaginea. Trimit tot felul de oameni care au bunăvoință, dar nu știu să prezinte situația. Ei știu cum s-au luat deciziile.”, a mai spus președintele.
Președintele României, Traian Băsescu, a maideclarat duminică seară în cadrul emisiunii “La Taifas cu Ion Cristoiu“, difuzată pe B1 TV, că dacă Guvernul nu reducea salariile, România ar fi ajuns în scurt timp în situația Greciei, întrucât nu este în zona euro și „nimeni nu venea să ne salveze”.
„România nu este în Zona Euro. Nu va veni Germania să ne dea bani. Dacă nu tăiam salariile ajungeam în situația Greciei în cinci luni. Dacă România nu lua măsurile pe care le-a luat, românii o duceau mult mai rău și nimeni nu venea să ne salveze. Dacă am da ceasul înapoi și am anihila toate măsurile de austeritate, România s-ar împrumuta extrem de greu, dacă nu cumva ar fi intrat în derapaj”, a declarat președintele.
Președintele a mai declarat că s-a gândit frecvent la ce au înțeles românii cărora li s-au tăiat salariile despre rațiunile acestei măsuri.
„În seara în care am anunțat tăierea salariilor nu am putut vorbi nici cu soția, nici cu fata cea mare. Mă gândeam ce au înțeles românii cărorar le-ai tăiat un sfert din salariu. Chestia asta o să o duc toată viața mea. Poate de aceea am solicitat guvernului să reîntregească salariile. (…) E foarte greu să mă ierte românii. Dacă aș fi avut lașitatea să nu o fac mă gândesc câte nopți nu aș fi dormit”, a mai declarat șeful statului, citat pe site-ul B1.ro.
Președintele României, Traian Băsescu, a mai declarat duminică seară la emisiunea “La Taifas cu Ion Cristoiu”, difuzată pe B1 TV, că după ce își va încheia mandatul va face o școală de politicieni. Șeful statului consideră că în prezent există mulți tineri care vorbesc despre politică, dar nu o cunosc în profunzime.
“Fac o școala pentru politiceni. Fac o fundație în care să-i învăț pe politicieni puțină politică (…) Am ajuns la o altă concluzie, doar tinerețea nu e un argument, insuficientă ca argument, pentru că mulți dintre tineri nu au reușit în tinerețea lor și nici multă politică nu au învățat. Le-aș recomanda întâi: reușiți în meserie, hai să învățați puțină politică. “, a declarat Traian Băsescu.
Șeful statului a mai spus că televiziunile sunt pline de moderatori care îi dezinformează pe cei care vor să învețe despre politică.
“S-au umplut televiziunile de profesori care vin și fac pe moderatorii. În problemele de gestionare a țării mulți dintre ei nu ar lua nici nota 2”, a spus șeful statului.
Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)
(…)
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011
Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice
Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13
Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011
Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online
Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
Fragment din cartea de memorii a artistului Eugen Mihaescu intitulata “Intre linii” si aparuta la Editura RAO, Bucuresti 2011:
Președintele Emil Constantinescu a venit atunci (iunie 1998 – nota mea), la New York, însoțit și de câțiva jurnaliști printre care însuși Ion Cristoiu. Într-o seară, am primit un telefon de la acesta:
– Domnule Mihăescu, zice, mă aflu într-un hotel din fața sălii Madison Square Garden. Sunt disperat! Locul colcăie de gândaci! Mi-am strâns bagajul și am coborât în hol pentru că mi-e frică să nu-mi intre vreo lighioană în haine. Vă rog, dacă se poate, să-mi recomandați un hotel nu prea scump. Am bani suficienți, nu pentru un „palace“ desigur, dar nici nu sunt nevoit să stau în acest „boui-boui“.
– Pot ajunge la dumneavoastră în maximum douăzeci de minute, i-am răspuns eu. Așteptați-mă în hol.
Și am fugit să caut un taxi. L-am găsit pe jurnalist stând de vorbă cu Octavian Andronic. Ne-am urcat într-o mașină și, când m-a întrebat la ce hotel mergem, eu i-am spus:
– Domnule Cristoiu, locuiesc singur și am un apartament destul de încăpător pentru două persoane. Eu voi folosi dormitorul, iar dumneavoastră livingul, în care am o canapea extensibilă. Dacă nu vă convine acest aranjament, atunci vă conduc la mine la atelier, în Tudor City unde, veți putea locui singur. N-are rost acum, la miezul nopții, să căutăm un hotel.
Nu m-a refuzat și astfel l-am avut pe Ion Cristoiu oaspete în apartamentul din 38th Street. Din capul locului, trebuie să spun că era un musafir foarte comod, pe care nici nu îl simțeai. A fost unul dintre puținii care au studiat cu mare atenție tablourile de pe pereți și cărțile din bibliotecă. S-a oprit apoi și a admirat îndelung priveliștea care i se oferea de la etajul 34, o sută de metri deasupra orașului. Ca și Brucan, Cristoiu nu este un om care să se manifeste zgomotos. Era foarte reținut pentru că nu voia să pară prea impresionat de felul în care se compunea Empire State Building exact în mijlocul ferestrei de trei metri pe doi. Cristoiu de acum era total diferit de personajul pe care îl cunoscusem. Slăbise foarte tare (mânca numai mere), avea părul tăiat scurt și, în totul, un aer foarte sportiv. Nu regăseam nimic nici din veșnica sa agitație. Era mult mai calm și își petrecea timpul citind sau notând impresiile într-un carnet. Eram profund surprins că nu mai regăseam micul Balzac balcanic, care se transformase într-un fanatic al mișcării, al sportului. Pe de altă parte, Cristoiu era și foarte prudent. Nu-mi amintesc să fi avut cu el vreo discuție politică. Nu mi-a spus ca toată lumea: „Vezi, dom’le, te-ai înșelat susținându-l pe Iliescu!“ Ca și mine, avea și el oroare de așa-zișii „intelectuali ai Grupului de Dialog Social“. Într-un fel, toate aceste lucruri nespuse ne legau.
Cred că în prima zi i-am făcut un tur al orașului și i-am explicat geografia New Yorkului ca să se poată orienta mai ușor. Apoi, el, conștiincios, s-a dus la Națiunile Unite ca să-și facă datoria de jurnalist. A doua zi însă mi-a explicat că s-a obișnuit să alerge zilnic și ar vrea să se ducă în Central Park și să înconjoare „rezervorul“, lacul care alimentează Manhattanul cu apă potabilă. Asta l-a trădat ca mare admirator al „civilizației americane“ și amator de filme gen Marathon Man.
– E departe? m-a întrebat Cristoiu.
N-am făcut nici un comentariu. Ne-am dus, am luat un taxi până la strada 79, am intrat în parc dinspre partea de est, l-am condus lângă rezervor, pe la strada 89, și i-am spus că îl voi aștepta acolo, pe o bancă. A plecat în fugă, în pantaloni de sport și bascheți, și a reapărut, după vreo jumătate de oră, transpirat și congestionat la față. Ne-am înapoiat acasă cu taxiul și Cristoiu mi-a spus că va fi nevoit să facă drumul acesta în fiecare zi.
– Știți, domnule Cristoiu, am zis eu atunci, am uitat să vă spun că aici, în bloc, la ultimul etaj, există o sală de gimnastică echipată cu tot felul de mașini, printre care și o bandă rulantă. Puteți să trageți de fiare și să alergați cât poftiți. Iar pe terasă aveți o piscină acoperită în caz că obosiți sau vă plictisiți de alergat.
– Cum?! s-a minunat Cristoiu. Aveți așa ceva aici? Unde?
L-am luat, i-am arătat și cred că l-am dat gata cu sala de sport – a fost cu adevărat impresionat. Deși era noapte, destul de târziu, a vrut neapărat să încerce toate echipamentele chiar atunci. I-am dat cheia de la apartament și i-am explicat că, de la sală, are de coborât două etaje fie cu unul dintre cele trei ascensoare, fie pe una din scări. I-am spus și cum găsește apartamentul, imediat lângă ușa de la casa scării. Cred că s-a făcut undeva după miezul nopții și eu ațipisem când m-a sunat portarul:
– E un domn aici, la parter, care spune că a coborât până jos pentru că nu mai știe unde locuiți…
Probabil Cristoiu s-a zăpăcit și a coborât un etaj în plus. A încercat cheia în ușa unui apartament speriind locatarii și atunci, fiind în chiloți, s-a refugiat pe casa scării.
– Ține-l acolo, domnule, i-am spus eu portarului. Vin imediat să-l recuperez.
De data asta Cristoiu, săracul, era tare jenat, ca omul de la țară venit la oraș, care a apăsat toate butoanele și a stricat ceva.
Într-una din zile, am fost și la cumpărături împreună. Cred că, de gura mea, a acceptat să-și ia un costum. I-am tot explicat că sunt situații în care ar fi bine să renunțe la vesta lui cu multe buzunare. Nu l-am văzut însă niciodată îmbrăcat în hainele pe care le-am ales împreună. Cred că le are și astăzi învelite în foiță, în dulap.
Peste vreo două zile, Cristoiu a venit la mine și mi-a spus că ar dori să meargă în Harlem.
– În Harlem? am întrebat eu nu foarte entuziasmat de ideea musafirului meu.
– Da, în Harlem, îmi doresc asta foarte mult!
– Bine, domnule Cristoiu, dar vă previn că s-ar putea să fie periculos. Nu cred că ne va face cineva vreun rău pentru că se vede de la o poștă că suntem europeni după cum suntem îmbrăcați. Va fi totuși o aventură!
Am luat metroul de la 42nd Street până la 125th Street și, pe măsură ce ne apropiam de țintă, după ce am trecut de 110th Street, cred că am rămas singurii albi din vagon. Am coborât la 125th Street pe la ora două sau trei și am traversat Harlemul, de la est spre vest, până la Columbia University, în vreo trei ore. Strada pe care am pornit este un fel de Calea Victoriei a Harlemului. Cristoiu, privind în dreapta și în stânga, îmi zice:
– Nu-i nici măcar un polițist alb aici! Cred că suntem singurii albi din cartier!
Eram entuziasmați de parcă am fi fost doi exploratori în Matto Grosso, în jungla amazoniană, cel puțin! Cristoiu privea plin de curiozitate în jur și, la un moment dat, parcă încercând să-și dea curaj – „curaj, curaj găină că te tai!“ nu cea care naște pui vii, cea normală! – îmi zice:
– Da’ noi acum mergem prin „centru“, nu-i așa? N-am putea să ne abatem, să vedem și ce se ascunde în spatele fațadelor?
Până atunci, savurând curiozitatea sa aproape copilăroasă, eu îi tot dădeam explicații: aici a fost Cotton Club, aici a fost celebrul Apollo Theater. Îl condusesem câțiva pași pe Lenox Avenue ca să-i arăt The Savoy Ballroom unde era pasionant să te afli prin 1935, când noi încă nu ne născuserăm. Auzindu-i rugămintea, am acceptat să schimbăm direcția. Mergând pe o stradă, mai lăturalnică, decorul s-a transformat brusc. Văzând case arse, confiscate de bancă și având ferestrele și ușile zidite, gunoaiele adunate la rigolă și trecători parcă mai ostili, a început încet-încet să mă strângă și pe mine cămașa în spate. Emoționat, mi-am scos o țigară pe care am dat, instinctiv, să o aprind cu bricheta Dupont al cărei capac scoate un clinchet specific. La auzul acestui sunet, am și zărit un grup de adolescenți care, văzând sclipirea aurului din mâna mea, s-au ridicat de pe treptele din fața unei case și au făcut un pas înspre noi. În aceeași clipă, din spatele unei clădiri, în dreptul unui maidan, am zărit numai „ochii“ unei mașini de poliție și s-a auzit scurt sirena. Băieții s-au așezat domol înapoi pe scară, eu am băgat bricheta în buzunar și, împreună cu Cristoiu, am făcut stânga împrejur și ne-am îndreptat spre strada principală în pas vioi. Într-un târziu, am ajuns la Columbia University de unde am luat un taxi. Odată ajunși acasă, Cristoiu s-a întins pe canapea spunându-mi:
– Nu vă supărați, dar sunt un pic cam obosit și aș vrea să mă întind puțin…
– Și eu la fel, i-am răspuns intrând în dormitor.
M-am trântit direct în pat așa cum eram, îmbrăcat. Am căzut lați amândoi. La un moment dat, am auzit ca prin vis, venind de undeva de foarte departe, soneria telefonului. M-am uitat la ceas: era trecut de miezul nopții la New York și ora șapte și jumătate dimineața la București. Telefona soția lui Cristoiu să-l întrebe ce mai face. Dormiserăm amândoi, ca secerați, aproape șase ore. Ne doborâse frica pe care, foarte demn, ne-am ținut-o ascunsă unul față de celălalt!
Tiberiu Lovin informeaza: După miezul nopţii, gazetarul Ion Cristoiu mi-a trimis o observaţie privind o ştire vehiculată de Cornel Nistorescu. Îmi permit aşadar să scot PS-ul de editorialul domnului Cristoiu scris pentru Reporter Virtual şi să-l transform într-o ştire separată, pentru că replica merită mai mult.
“Stimate domnule Tiberiu Lovin,
După trimiterea textului, am citit cu stupoare pe un site făcut de Cornel Nistorescu pe banii colegului său de piscină Sorin Ovidiu Vîntu un text potrivit căruia eu aș edita nu știu ce revistă a Elenei Udrea. N-ar fi nici o nenorocire dacă aș face o revistă pentru Elena Udrea. Oricum n-ar îmbogăți-o, așa cum s-a întîmplat cu publicațiile pe care le-am făcut pentru îmbogățirea lui Cornel Nistorescu. Numai că eu, nu numai că nu fac nici o revistă pentru Elena Udrea, dar nici n-am habar de existența unei asemenea publicații, așa cum se poate vedea din știrea Mediafax, falsificată de Cornel Nistorescu, așa cum, de altfel, și-a falsificat el viața. Despre Cornel Nistorescu ale cărui reportaje erau corectate de mine din punct de vedere gramatical, știu multe lucruri. Suficiente pentru a dovedi cu prisosință un adevăr: Porc a fost, porc a rămas! Pînă atunci îmi permit să observ două lucruri:
– În articolul cu pricina, Cornel Nistorescu folosește, o dată la două rînduri, cuvîntul bani. Un cuvînt care-i este tare drag.
– Pe site-ul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Cornel Nistorescu incriminează pe cei care, înainte de 1989, au scris articole la comanda PCR. Uitînd că el a scris într-o publicație a Securității de la Madrid, sub pseudonimul Bogdan Nisipoiu, articole comdandate și plătite de Direcția de Informații Externe a Securității. Așa cum uită că Revoluția din decembrie 1989 l-a prins în misiune pe șantierele românești din Orientul Apropiat”, isi incheie Ion Cristoiu ravasul de pe Reporter Virtual.
De la ce s-a enervat Cristoiu: Ion Cristoiu face un ban şi cu Elena Udrea
September 21st, 2014 
VR 
Motto Actul I: “Iti doresc si tie cum le doresc tuturor, din suflet, sa traiasca un astfel de moment de eliberare”, i-a spus Robert Turcescu Sorinei Matei 🙂 , moderatoarea emisiunii in care s-a “auto-deconspirat” ca “acoperit”
Posted in 
Tags: 
