Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Foto: Emanuel Parvu

Marian Munteanu pe patul de spital de unde a fost arestat in iunie 1990. Foto: Andrei Iliescu

Victor Roncea, victimă a mineriadei: “Am trăit o moarte alături de Marian Munteanu. Toate loviturile ticăloase de azi renasc sentimentul camaraderesc al solidarităţii”

– Un interviu apărut în luna iunie, valabil şi azi. –

S-au împlinit 26 de ani de la Mineriadă și de curând au reapărut acuzele kaghebiste care au fost trimise către tinerii din Piața Universității în ’90, adresate azi tot liderului de atunci, Marian Munteanu. Răul ne urmărește nestingherit de atâta timp. Dar și bunele intenții au rămas intacte. Dovadă e și Victor Roncea, un tânăr licean făcut terci de mineri atunci, care nu și-a schimbat atitudinea nici azi, în ciuda trecerii anilor, în ciuda perseverenței cu care îl atacă pe Marian Munteanu (și îi atacă pe foștii manifestanți) feseniștii noi și vechi.

Reporter: Victore, mai dor rănile de la mineriadă? Sau democrația-pansament în care trăim le-a vindecat?

Victor Roncea: După cum ai pus întrebarea nu pot să nu-mi răsara-n minte versurile lui Radu Gyr: “Nu dor nici luptele pierdute,/ nici rănile din piept nu dor,/ cum dor acele braţe slute/ care să lupte nu mai vor”…  Ce “democraţie-pansament”? Poate democraţie-nechezol! Ştiţi că ultima strofă din acest “Îndemn la luptă” sublim trebuia să se afle pe Monumentul Luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă, recent inaugurat după lungi amânări? Iat-o: “Înfrant nu esti atunci când sângeri,/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./Adevăratele înfrangeri,/ sunt renunţările la vis”. Pe cine putea să deranjeze aceste versuri? Ce om fără inimă poate cenzura un imens poet al închisorilor, cu 22 de ani de calvar concentraţionar, la 26 de ani de la “căderea comunismului”? Credeţi că un om normal ar putea interzice, de exemplu, unui comunist, să-şi pună pe un monument versurile poeziei “Slavă veşnică lui Lenin”? E dreptul lui. De ce li se interzice însă foştilor deţinuţi politici anticomunişti acest drept? Cum foarte bine amintea Excelenţa Sa, Tamar Samash, ambasadoarea Israelului în Românie, într-un interviu în care-şi mărturisea dragostea pentru Eliade: “Este şi o vorbă: Nu sunt de acord cu ceea ce spui, dar voi lupta pentru dreptul tău de a o spune”. Asta e democraţia. “Pansament”? Poate, dar refolosit, nespălat şi plin de puroi şi viruşi!

„În Piaţa Universităţii 1990 am respirat cel mai puternic sentiment al libertăţii din întreaga mea viaţă”

Rep.: Aș vrea să te rog să evoci pentru tinerii studenți de azi ce ați pățit voi. Mulți nu știu ce a fost în Piața Universității și nu-și pot imagina grozăvia care a urmat protestului pașnic al „golanilor”. Fă o radiografie a evenimentelor, că tot te-am întrebat de răni.

V.R.: În Piaţa Universităţii 1990 am respirat cel mai puternic sentiment al libertăţii din întreaga mea viaţă. Sigur, şi cel din 1989 a fost extrem de profund; atunci lacrimile ţâşneau numai rostind primul vers al lui “Deşteaptă-te, române!”. Dar sentimentul de libertate din Piaţa Universităţii era de plenitudine, o libertate absolută, care te învăluia şi ne dădea o putere extraordinară. La urma urmei eram doar nişte puşti care ne opuneam doar cu credinţa noastră şi pletele-n vânt unui monstruos sistem comunistoid manevrat de agenţi veroşi ai KGB şi GRU, fantomele trecutului acum aflate călari pe viitorul nostru. Este adevărat: coalizasem zeci de mii de români, care respirau acelaşi aer al libertăţii. Dar eram, totuşi, o mână de oameni. Care am trăit 52 de zile efervescenţa unor locuitori privilegiaţi ai primei  “Zone libere de neocomunist” a României. Dar alegerile din 20 mai ne-au trezit la realitate. Nu te puteai opune majorităţii care, aşa cum era, manipulată, dezinformată, minţită – de “colegii” de la Adevărul, Dimineaţa, Azi şi, mai presus de toate, de TVR – era majoritate. Şi votase: 85% pentru Iliescu şi FSN. Pe 20 mai asociaţiile studenţeşti şi mare parte din cele civice s-au retras din Piaţă, urmând ca reprezentanţii lor să apere în continuare greviştii foamei, aflaţi pe peluza din faţa Teatrului Naţional, şi care militau pentru o Televiziune independentă şi Punctul 8 de la Timişoara – proiectul lustraţiei adoptat de organizatorii Pieţei Universităţii, Liga Studenţilor condusă de Marian Munteanu şi celălalte organizaţii partenere. Eu unul nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei privind evenimentele din 13 – 15 iunie, începute prin “curăţirea” pieţei, la ordinele lui Iliescu şi Roman, şi culminate cu apocalipsa minerească. Nu cred că a fost o tentativă de lovitură de stat în care noi am fost carne de tun. Cred în schimb că am asistat pe propria noastră piele la reacţia bolnavă a unor personaje găunoase care gândeau în această paradigmă conspiraţională tocmai pentru că erau parte a unei conspiraţii, respectiv cea care a decapitat statul român prin uciderea lui Ceauşescu şi desfiinţarea Securităţii. Gândiţi-vă că noi în Piaţa Universităţii militam exact pentru ce urmau să devină priorităţile României de abia peste decenii: reîntoarcerea în matca vechii Europe, aspiraţia la NATO, alianţa strategică cu Statele Unite, reunirea cu Basarabia, o Românie a valorilor culturale naţionale, lustraţie, anticorupţie… Cei care ne-au călcat în picioare, prin victimele ingineriilor lor malefice, bietele jucării umane numite mineri, se opuneau tocmai acestor valori. Pentru că serveau interesele sovietice. Iată, nici după 26 de ani n-am scăpat de ei. Lupta este aceeaşi. Cam asta e situaţia, pe scurt.

„Trupurile lor, hainele lor, făcute franjuri, şiroiau de sânge. Fântâna de la Arhitectură era roşie de sângele lor”

Rep.: Azi, dacă fiul tău ar vrea să facă același lucru, ce i-ai spune, să stea acasă sau să meargă în Piață?

V.R.: Dar cine l-ar putea opri?! Mi-aduc aminte că pe 21 decembrie ne-am aruncat vreo opt într-o Dacie condusă de un profesor, artist plastic, ca să ajungem la Romană. Sunt sigur că toţi copiii celor care au fost în Piaţă ar face la fel. Probabil ar fi primii. Dacă ar mai exista o Piaţă a Universităţii aş invita 22.000.000 de români să-i prindă gustul libertăţii. Dar şi acesta e viciat azi. Nimic nu mai e ingenuu.

Rep.: Mă uit uimit cum Marian Munteanu a primit recent aceleași epitete ca la mineriadă, „legionar”, „fascist” etc. Păi ce facem, Victore, mineriada continuă și azi latent?

V.R.: Exact! E ridicol! Puiuţii vopsiţi ai agenţilor de ieri sunt de data aceasta deghizaţi şi multiplicaţi în tot felul de figuranţi cu ştaif ai “societăţii civile” şi “deontologi” penibili aruncători de sentinţe sforăitoare pe nări. Urmăriţi titlurile din Adevărul, Dimineaţa, Azi (organele FSN) şi cele din presa care l-a atacat acum pe Marian Munteanu. Câtă lipsă de imaginaţie! Plagiat total! Sunt sigur că vor plăti. În instanţă, desigur. Reacţia lor denotă frică. Nu ştiu de ce, că noi am fost paşnici de când suntem…

Rep.: Ba chiar și „securist” văd că-l scot pe Marian Munteanu. Tu, care ai luat-o pe coajă alături de el, cum te simți să vezi că azi este scos Marian Munteanu drept ticălosul numărul 1 al țării, ba legionar, ba securist, toate lăturile în capul lui?

V.R.: “Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea”. E o luptă de 2000 de ani. Era 14 iunie dimineaţa, acum fix 26 de ani. În cursul nopţii de 13 luasem decizia dramatică de a rămâne în Universitate, respectiv Arhitectură, pentru a apăra instituţiile de ce ştiam că urma să vină. Văzusem morţii din noaptea aceea, unul căzut chiar în braţele noastre. Din turnul Arhitecturii am asistat la invadarea Pieţei de lămpaşe într-un vuiet infernal şi spargerea uşii Universităţii cu topoarele. Coborât din Arhitectura, când târât când luat pe sus, în lovituri de bâte, furtune, lopeţi, cizme, topoare, am ajuns în dreptul fântânii. Acolo erau fraţii noştri din Universitate. Trupurile lor, hainele lor, făcute franjuri, şiroiau de sânge. Fântâna de la Arhitectură era roşie de sângele lor. Aceste lucruri nu se uită niciodată. Am trăit o moarte alături de Marian Munteanu. Toate loviturile ticăloase de azi, date pe urmele necicatrizate ale celor rămase de ieri, de la mineri şi agenţii FSN, renasc sentimentul camaraderesc al solidarităţii. Numai că de data aceasta nu mai suntem nişte simpli tineri cu pletele-n vânt. Cine ştie să evalueze cunoaşte şi unde şi la ce nivele şi în ce structuri se află azi majoritatea membrilor activi şi a liderilor Ligii Studenţilor, formaţi în anii ’90. Şi de aceea le mulţumim celor care ne coalizează din nou, după 25 de ani, pentru aceleaşi idealuri.

„Sunt în partidul lui Marian Munteanu şi ştiu că şi el este în partidul meu: partidul România”

Rep.: În mod normal, dacă era adevărat că Marian Munteanu era securist, ar fi trebuit ca voi, care i-ați fost alături, să fiți primii revoltați. Dar văd că fac pe ofuscații tot ăia care-l făceau „legionar” mai deunăzi.

V.R.: Să fim serioşi! Sunt cercetător la CNSAS de 10 ani. Biata jurnalistă de la “Adevărul” care a înghiţit pe nemestecate făcătura securiştilor lui Iliescu o să înghită şi mai greu tot ce îi va da Burci să înghită după ce va fi silit de instanţă să sponsorizeze “Alianţa noastră” prin despăgubirile pe care i le va solicita Marian Munteanu.

Rep.: Intri în politică în partidul lui Marian Munteanu?

V.R.: Sunt în partidul lui Marian Munteanu şi ştiu că şi el este în partidul meu. Eu din 21 decembrie 1989, el chiar de dinainte: partidul România.

Rep.: Politica presupune decizii, în cazul unor alegeri care-l validează pe un politician. Ce decizii ai lua tu ca politician ales legat de mineriadă?

V.R.: În primul rând m-ar interesa să stăvilim mineriada împotriva sufletelor copiilor noştri şi a pruncilor României, ucişi cu zecile de milioane din decembrie încoace. O Românie întreagă – cu toate geniile ei potenţiale, darul lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate – a fost ucisă prin avorturi, de 26 de ani. O altă Românie, cea tânără, este mutialată în mare parte de agresiuni programatice împotriva sufletului şi psihicului ei. Mineriada noastră a fost o joacă de copii pe lângă ce suferă naţiunea asta de atunci şi până azi.

„96% dintre români cred în Dumnezeu. Acum e democraţie şi vor trebui să asculte de noi, cei ce ne dorim Catedrala”

Rep.: Altfel care sunt sau ar trebui să fie principalele obiective ale partidului lui Marian Munteanu sau al vostru (cum vrei să-i spui)?

V.R.: Alianţa se numeşte a noastră, deci te include şi pe tine, pentru că se adresează tuturor românilor. Cred că această întrebare trebuie să i-o puneţi chiar lui. Eu nu sunt politician. În ce mă priveşte, m-aş mulţumi cu redarea demnităţii naţionale.

Rep.: Fenomenul Piața Universității a avut și o tentă creștină, s-au spus rugăciuni, ba chiar au fost prezente și niște măicuțe de la o mănăstire. În toamnă însă, în aceeași piață, pe fondul unor mitinguri anti-politicieni s-a scandat „Vrem spitale, nu catedrale”. Tu te regăsești în noul val, al oponenților Catedralei care se construiește în București?

V.R.: Părintele Galeriu a ţinut slujbe în Piaţă. Marele poet mistic Ioan Alexandru a îngenuncheat zeci de mii de români cu ruga lui pentru Hristos. Balconul era străjuit de o icoană a Maicii Domnului, de la Putna, şi de portretele lui Mihai Eminescu, “omul deplin al culturii române”. Nu a fost doar o tentă. Întreaga manifestaţie a avut o profunzime creştină care ne aducea pe unde nevăzute şi acea libertate de care vorbeam mai devreme. Nu cred că există un “val” al oponenţilor Catedralei Mântuirii Neamului. Despre ce vorbim? V-aţi uitat în sondaje? 96% dintre români cred în Dumnezeu. Ce val? Bolşevicii  Partidului Comunist din România reprezentau vreun “val”? Ghinion, ca să citez un clasic în viaţă. Acum e democraţie şi vor trebui să asculte de noi, cei ce ne dorim Catedrala, asemenea lui Eminescu şi a Regilor şi Patriarhilor României.

Rep.: Am uitat un lucru important: tu ai fost victima mineriadelor împreună cu fratele tău, George Roncea. Tu sau George ați vorbit vreodată după mineriadă cu Miron Cozma? Azi, când și el îl acuză pe Iliescu și Roman că i-a instigat și că au infiltrat securiști printre mineri, voi, familia Roncea l-ați iertat pe Cozma?

V.R.: N-am fost victime. Victime au fost minerii. Iar dacă au fost securişti, respectivi SRI-işti,  aceştia ne-au salvat pe noi de demenţa subumanităţii, cum a fost în cazul meu. Apoi, daca i-am iertat pe unii dintre colegii tăi cum nu l-am putea ierta pe Cozma? E şi el un biet smintit…

Rep.: Au murit tineri nevinovați, Victore, iar Iliescu, vinovatul, trăiește. N-om fi noi bolnavi ca nație dacă lăsăm ca așa ceva să se petreacă?

V.R.: Îşi va primi şi el răsplata, staţi liniştit. Iar cine e bolnav să stea deoparte. Îl vom ajuta. Ceilalţi să pună mâna pe sapă şi coasă. Am semănat cu lacrimi, vom secera cu bucurie.

Alexandru CĂUTIȘ

Preluare: Roncea.Ro

Citiţi şi: Marian Munteanu, de la Piaţa Universităţii la Alianţa Noastră România: „Am avut dintotdeauna crucea nu numai la piept, ci şi în suflet”

Profesorul Ilie Bădescu despre “Fenomenul Marian Munteanu – Piaţa Universităţii”: “Atunci, în 89-90, la Bucureşti, s-a întors axa lumii spre centrul ei firesc de gravitaţie care este Însuși Iisus Hristos”

Academicianul Sorin Dumitrescu despre Marian Munteanu: “Câţi dintre liderii politici actuali erau să fie decapitaţi, pe bune, pentru democraţie?”. Şi un VIDEO din Piaţa Universităţii 1990

• Share
• Tweet
• Pin
• Email