Mircea Eliade: “Destinul i-a ales pe ei ca sa marturiseasca; sa arate celorlalti seninatatea pe care ti-o da credinta, sensul crestin si eroic pe care il capata viata atunci cand esti gata in orice clipa sa renunti la ea.”
Constantin Noica: “Spiritul de jertfa e esentialul, spune Mota. Spiritul de jertfa e masura crestinatatii noastre, adauga el. Si n-o spune numai: o si face.”
Parintele Staniloae: “Jertfa acestor doi baieti viteji are semnificatia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul roman. (…) Aceasta fapta de jertfa suprema pentru crestinism a lui Ion Mota si Vasile Marin a meritat sa fie cinstita – destul de tarziu, la trei ani de la inlaturarea comunismului – printr-un parastas prin care sa se pomeneasca sufletele celor doi martiri ai Crucii si sa se atraga atentia poporului nostru asupra semnificatiei majore a acestei jertfe”.
Parintele Galeriu: “Biserica Ortodoxa Romana are datoria sacra ca eroii Neamului jertfiti pe altarul Crucii – iar printre acestia un loc de frunte il ocupa, desigur, Ion Mota si Vasile Marin – sa fie pomeniti impreuna cu sfintii.”
Nicolae Iorga: Doi băieţi viteji
“Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii.
Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.
Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi-au căzut.
Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”
Nicolae Iorga – articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937, in memoriam moartea eroilor survenita la 13 ianuarie 1937
Generalul SIE (r) Ioan Popa, un sociolog pe care am avut onoare sa-l intalnesc la post, in spatiul ex-sovietic, in prezent redactor-sef al revistei “Periscop”, editata de Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere din SIE, sustine maine dezbaterea Mecanisme şi instrumente ale puterii bolşevice.Studiu de caz: Basarabia. Conferinta si prezentarea cartii sale pe aceasta tema vor avea loc joi, 7 iunie, ora 11.00, la Casa Academiei, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, Bucureşti, etaj IV, in Sala de consiliu a Institutului de Sociologie al Academiei Romane, evenimentul fiind organizat in colaborare cu Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală, Universitatea din Bucureşti.
Despre acelasi spatiu dar pe o tema ceva mai larga s-a discutat si astazi, in Aula Bibliotecii Academiei Romane, unde generalul brig (r) Gheorghe Dragomir, fost adjunct al sefului SIE (1990 – 1992), in prezent presedinte executiv si fondator al Asociatiei Culturale “Romania in Lume”, a lansat un nou volum cu titlu incitant: “Romania, intre Scutul american antiracheta si Katiusa ruseasca“. Autor al volumelor I si II din seria “Recviem pentru Spioni“, generalul Gheorghe Dragomir este expert in geostrategie, geopolitica si geoeconomie privind zona Marii Negre, Asia Centrala, Marea Caspica si Orientul Mijlociu. In cartea lansata azi acesta nu se sfieste sa puna mai multe intrebari provocatoare, din punct de vedere diplomatic – oferind totodata si raspunsuri -, cum ar fi chestiunea legata de soarta Basarabiei, actualmente impartita intre doua state CSI, Republica Moldova si Ucraina: “Administrația SUA va negocia cu FEDERAȚIA RUSA în numele ROMÂNIEI unirea BASARABIEI cu patria mama, ori va accepta soluțiile avansate deja de MOSCOVA?”.
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională (sic.), Rege al României, la toţi de faţă şi viitori, sănătate.
Asupra raportului ministrului nostru secretar de stat la Departamentul Războiului cu nr.20906 din 15 August 1945; văzând jurnalul Consiliului de Miniştri nr.1210 din 1945; am decretat şi decretăm:
Decret-lege
pentru reintegrarea diviziilor de voluntari
„Tudor Vladimirescu” şi „Horia, Cloşca şi Crişan”
în compunerea forţelor armate române.
(Dat în Bucureşti la 15 August 1945, Nr.2625 Mihai; MO, partea I, an CXIII, nr.185, 16 August 1945).
Numai în anul 1945 au fost constituite sub „patronajul” regelui 9 loturi de „criminali de război”. Din primul lot în care erau incluşi marii generali Leoveanu, Macici, Calotescu, Trestioreanu, Ghineraru, Calafeteanu, Pătrăşcoiu şi personalităţi de talia lui Ion Haţieganu, Ion Năstase, N. Melinescu, Stere Marinescu, 29 de personalităţi şi generali au fost condamnaţi la moarte, dar clemenţa regală i-a salvat oferindu-le munca silnică pe viaţă. (AMApN, Fond „Memorii Bătrâni”. „Generali”, Litera M., Dosar nr.3:ASB. „Voinţa Armatei!”, nr.10 / 1941; Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Dosar 103 /1941).
Să ne întoarcem la discursul din 15 octombrie 1947 :
„ Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Ratificarea Tratatului de pace şi politica de afirmare a independenţei şi suveranităţii naţionale aşează România în rândul ţărilor care merg pe drumul păcii şi colaborării sincere între popoare. (n.a. – pe drumul tovărăşesc al sovietizării, desigur.)
Astfel, în domeniul politicii externe, România va avea un rol activ în consolidarea păcii, prin colaborarea strânsă şi sinceră cu naţiunile care respectă independenţa, suveranitatea şi libertatea popoarelor. (n.a. – Care naţiuni?)
România va continua să desăvârşească colaborarea cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a cărei armată şi-a dat sângele pentru eliberarea pământului nostru şi a cărei susţinere s-a manifestat în continuu în atâtea ceasuri grele pe care le-am străbătut de la terminarea războiului şi până azi.
Prietenia şi colaborarea în toate domeniile cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, apărătoare constantă a păcii, a democraţiei şi independenţei popoarelor rămân baza însăşi a politicii noastre externe.
Dimpotrivă, guvernul meu va continua politica de întărire a raporturilor cu ţările amice, încheind cu ele tratate de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Convins de sentimentele domniilor voastre de dragoste şi devotament pentru popor, sunt încredinţat că veţi da guvernului meu acelaşi sprijin preţios pe care l-aţi dat până acum.
Vă urez spor la muncă, rugând pe cel atotputernic să reverse binecuvântarea asupra lucrărilor domniilor voastre.
Eu declar deschisă sesiunea ordinară.
Mihai I
(Dezbaterile Adunării Deputaţilor”, nr.1, şedinţa din 15 Octombrie 1947)
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
In urma cu numai o saptamana, cunoscutul jurnalist si scriitor anticomunist polonez Adam Michnik ii explica lui Gabriel Liiceanu, de pe scena Ateneului, care a fost problema lui transformandu-se in “procuror al natiunii”, in 1990. Daca nu am fi avut de a face cu niste antiromani si anticrestini indraciti – sprijiniti din nefericire de organele de stat, sub ciudata obladuire a lui Basescu si inconstienta tampa a lui Boc – fraza de mai jos adresata lui Liiceanu de catre Michnik (nascut intr-o familie de evrei comunisti – singurul lucru care il aseamana cu Tismaneanu) ar fi fost suficienta pentru inchiderea acestui fals scandal, parte dintr-o operatiune antiromaneasca de anvergura: “Ai greşit că ai luat asupra ta stigmatul unui grup de oameni. Cea mai mare nefericire a secolului XX a fost generalitatea. Ai preluat toată filosofia decomunizării şi nu ai fost extremist.Cercul învinovăţirii e nesfârşit, la fel te-a acuzat şi Herta de laşitate. Asta făceau bolşevicii. Dar enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public. Responsabilitatea ta e mai mare decât a unui muncitor. Tu ca filosof înţelegi bine că acel limbaj al generalizării a fost inacceptabil.”
Introducerea pedepsei cu moartea civila si culbabilizarea in masa a tuturor “inamicilor”, in acel caz a fostilor posesori de carnete PCR – patru milioane -, tot asa cum se face si cu legionarii de peste 60 de ani, a fost uitata insa cand “un grup de oameni de cultura”, in frunte cu Manolescu si Dinescu, i-a scris Procurorului General al Romaniei, in ianuarie 1990, pentru eliberarea sinistrului Gheorghe “Gogu” Radulescu, activist al CC al PCR si membru al komineternului din perioada “ilegalitatii” PCdR, in ultimii ani ai regimului “mare maestru” al Lojei de la Comana. Cum-necum, desi Liiceanu publica atunci in aceeasi “Romanie literara” unde era director Manolescu, i-a scapat Apelul celor 35 de intelectuali si disidenti pentru salvarea “omului cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu”. Faptele bune ale lui “Gogu”: excursiile lor in strainatate, cand “persecutatii” Plesu si Liiceanu isi petreceau Anul Nou la Paris, “rezistand prin mancare” (apud Plesu – strict autentic!), in timp ce Parintele Gheorghe Calciu – alt legionar nenorocit – trecea in cel de-al 21-lea an de inchisoare din viata sa. Si “banditul” asta trebuia impuscat!
Este, fara indoiala, de domeniul lumii lui Orwell, “1984”, ca in ziua de azi homosexualii si comunistii verzulii, curcubetii si para-dreptaci, cu masca si fara masca, sa aiba dreptul sa se manifeste exhibitionist in public, pe strada si la televizor, sub ochii copiilor nostri, ocupand institutii si functii pe usile din dos, iar un batran duhovnic, care a ridicat cu mainile sale doua asezari manastiresti, un spital, un azil si un camin, sa nu poata sa se bucure de un cantec in propria lui chilie – spatiu privat, la 92 de ani. Dupa cum bine se zicea intr-unul din sutele de comentarii de sustinere a Parintelui, la articolul inciminatoriu de pe HotNews – acum eliminate total, alt act “profund democratic” – daca asculta Guta sau “Copilu’ Minune” totul era bine, conform noilor norme de rromanizare a romanilor. Ce ne mai distram la stiri!… Desi, iarasi ma tem ca manelele au produs mai multe crime pe la petrecerile tiganesti decat imnul cantat pe versurile marelui poet roman, la randul sau un martir al inchisorilor, Radu Gyr. Interesant cum HotNews – o teava de tun mosita de Soros – a procedat cu vocea poporului, a cititorilor (majoritatea e drept, nu erau “utilizatori inregistrati” ci venisera doar sa-si exprime dezgustul si revolta), exact cum a facut Vantu cu arhiva electronica de 16 ani a ziarului Ziua: a suprimat-o. Ce mai: un adevarat Holocaust al cuvintelor!
Elegantul si deontologicul act s-a realizat, in ambele cazuri, pentru ca inteligenta romanilor deborda in devoalarea retelei kominterniste care acum il pupa in cur pe Basescu dupa ce ieri il injura, sperand sa castige arogantul sau prostanacul lui Iliescu, caruia ii faceau pantofii cu limba, “profesoral”, ba la Bucuresti, ba la Paris, ba la Washington.