FILMARI REVELATOARE DESPRE ACTIUNEA VIOLENTA A MARDEIASILOR LUI BUSCU SI PALEOLOGU FATA DE ELIBERATORII LUI GHEORGHE LAZAR, ION HELIADE RADULESCU SI SPIRU HARET PLUS INTERVENTIA POLITIEI LA SOLICITAREA CIVIC MEDIA
Către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional În atenţia domnului ministru, Theodor Paleologu
24 septembrie 2009 AUTODENUNŢ
Domnule Ministru,
Subsemnatul Mihai Tociu, născut la data de 29 februarie 1964 din părinţi etnici români, cu domiciliul în Bucureşti, str. Cernişoara nr. 29-39, bl. 61, apt. 114, sector 6, prin prezenta mă autodenunţ cu privire la vandalizarea operei de artă expusă pe o bucată de bronz, aşezată pe un paralelipiped din marmură, în spaţiul verde din Piaţa Universităţii, în dreptul unui indicator rutier de importanţă vitală.
În data de 23 septembrie 2009, trecând prin zonă, am observat mai multe opere de artă reprezentând măşti de gaz de culoare roz, realizate în stil Louis Vuitton, fixate pe feţele a trei bucăţi de marmură reprezentând oameni decedaţi, precum şi pe faţa respectivei bucăţi de bronz, reprezentând un bătăuş călare, având în mâna stângă un obiect contondent cu două tăişuri, ridicat într-o poziţie agresivă, anacronică şi ne-europeană.
Am simţit cum respectivii încercau să spună ceva trecătorilor, dar nu puteau vorbi din cauza operelor de artă roz care le acopereau feţele. Nu m-am lăsat impresionat, deoarece ştiam că arta cere sacrificii. Totuşi, nu am înţeles de ce şi animalele trebuie să sufere pentru o cauză în care ele sunt doar victime inocente şi am dorit să aflu ce au avut artiştii cu calul, de nu îl lăsau să necheze. În consecinţă, în jurul orei 19.00, m-am suit pe o scară şi am eliberat săracul animal de povara artei speciei umanoide, ocazie cu care i-am eliberat faţa şi cetăţeanului violent, pentru a nu fi acuzat de discriminare, toate acestea cu preţul distrugerii operei de artă.
Declar prin prezenta că îmi recunosc în întregime fapta şi mă angajez să suport toate consecinţele legale şi morale care derivă din distrugerea unei opere de artă, dar consider necesar să vă înştiinţez de mesajul pe care mi l-a transmis bărbosul, care seamănă uimitor de bine cu Amza Pelea!
Gagiul a zis că el nu are nicio vină că a fost pus acolo acum mai bine de o sută de ani, în 1873, pe motiv că ar fi cel care a dovedit lumii că idealul Unirii tuturor românilor într-un singur stat este realizabil. Cu atât mai puţin este vinovat că a fost primul erou naţional român căruia i s-a ridicat o statuie, chiar dacă Turcia şi Austria s-au opus pe motiv că gestul reprezenta o manifestare de independenţă a României. Deci bucata asta de bronz, numai bună de montat pe ea măşti de gaze, a stârnit un scandal diplomatic!
În loc să se explice Europei scopul eminamente artistic al statuii, un poet cu spirit gregar, Sile Alecsandri, a pus gaz pe foc şi i-a închinat o odă belicoasă: “Mărire, adorare, îngenunchere ţie / Gigant din alte timpuri, fruntaş între Eroi / Mihai cu dalba vitejiei / Oaspe de bronz scump nouă / Sosit azi printre noi /…/ S-aprinde iar scânteia de antică vitejie / În noi care aducem îngenunchere ţie”. Colac peste pupăză, două tunuri cucerite la Plevna au fost aduse special pentru a fi aşezate lângă el.
În acele vremuri, în absenţa fotbalului şi a televizorului, nevoia de adrenalină a populaţiei a transformat statuia într-un fetiş pentru Unire. De exemplu, “Liga Culturală” a organizat în 1892 un protest contra violenţelor comise de autorităţile ungare împotriva românilor din Transilvania: “…în mai puţin de o oră tot bulevardul şi marea rotondă din jurul statuii lui Mihai Viteazul erau literalmente acoperite de fiinţe omeneşti care se agitau întocmai ca talazurile unei mări iscate de bătaia vântului. Spre statuia lui Mihai Viteazul au pornit circa 30.000 de persoane care au intonat “Deşteaptă-te române”. Ultima mare agitaţie populară, de dinaintea celei prilejuite de acoperirea feţei calului său cu masca de gaze, a fost în vara lui 1940, când s-a protestat împotriva dictatului de la Viena şi a cotropirii Basarabiei.
Acum însă, fosta vedetă a transmis că, dacă este cool să fie folosit pentru a atrage atenţia asupra poluării, preferă să fie dat jos de pe cal şi aşezat pe o bicicletă, numai să nu mai poarte mască roz, că se simte pus la grămadă cu pompierul din Dealul Spirii. Făcând dovada unui spirit constructiv, a sugerat că măştile de gaz ar crea un impact înmiit mai mare dacă a fi lipite cu superglu pe feţele ţigăncilor care vând rujuri, oje şi chiloţi pe treptele Universităţii, sau la cele o sută de curve care înconjoară Universitatea de cum se lasă seara, sau la balabusta-simbol-al-prolificităţii care vinde flori sub balconul lui Marian Munteanu, sau la trântorii cu şapcă care se salută cu şuţii, peştii, minorritarii, splătorii de parbrize şi aurolacii din zonă.
Despre colegii săi înmărmuriţi, tizul meu a zis că ei au fost oameni de cultură şi aşteaptă cacomisia de cultură a Parlamentului să se fotografieze în grup la baza măştilor lor. Celui din dreapta, Gică Lazăr, nu-i trebuia mască, deoarece s-a imunizat la gaze de când i s-a pus sub nas curul unei vaci de la Cau Păreid. Ăla din faţa Cazinoului, Spiru Haret, e mai ocoş, pentru că acum o sută de ani a fost un fel de Ecaterina Andronescu, numai că el a avut ouă şi a ştiut ce e aia oină. Cel de-al treilea onorat cu mască de gaze a fost fondator şi primul preşedinte al Academiei Române, pe care a denumit-o iniţial la fel ca onegheul Alinuţei Mungiu Pippidi: Societatea Academică Română! Spre deosebire de ei, călăreţul din bronz e un primitiv, un fost luptător de K1, care între 1595 şi 1600 a câştigat toate turnirurile europene, însă el de mult i-a atenţionat pe cei trei că nu-i vede bine, pe motiv că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!
Ţinând seama de cele de mai sus, consider că gestul meu a acordat valenţe noi operelor de artă vandalizate şi, în consecinţă, am decis să le trimit Muzeului Naţional de Istorie a Românei, având convingerea că acolo le este locul.
În pofida aparenţelor, am convingerea că am facut un gest corect şi uman, deoarece calul nu are nicio vină ca să fie asfixiat cu artă urbană. În încheiere, îmi exprim angajamentul că vă stau la dispoziţie oricând şi că păstrez şi scara pregătită pentru reconstituirea acţiunii.
Către: Parchetul General Direcţia Naţională Anti-Corupţie
Domnule Procuror Şef
Asociaţia Civic Media, prin reprezentant legal Victor Roncea, formulăm prezenta
PLÂNGERE PENALĂ
Împotriva numiţilor: – Theodor Paleologu în calitatea acestuia de Ministru al Culturii, cel mai inalt responsabil al Guvernului Romaniei cu protejarea monumentelor nationale, urmând să fie citat la locul de muncă (Ministerul Culturii), cu sediul în Bucureşti, Șoseaua Kiseleff nr. 30, Sector 1. – Doru Buşcu, Director editorial la publicaţia “Academia Caţavencu”, urmând să fie citat la locul de muncă (saptamanalul “Academia Caţavencu”) cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Regina Elisabeta 7-9, etaj 6, sector 3
Pentru săvârşirea infracţiunii de profanare si degradare a unor monumente istorice, prevăzută de disp. art. 55(1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice şi art. 319 Cod Penal privind profanarea unor monumente, ofensă adusă unor însemne ale României, prevăzută şi pedepsită de disp. art. 236 Cod Penal, cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută şi pedepsită de disp. art. 321 Cod Penal. Vă solicităm să luaţi de urgenţă măsurile legale ce se impun, STOPÂND în primul rând această profanare ofensatoare la adresa valorilor naţionale. Solicităm anchetara faptelor sesizate de noi, tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi, şi obligarea URGENTĂ a acestora la aducerea IMEDIATĂ în starea iniţială a monumentelor istorice batjocorite, în caz contrar urmând ca membrii şi simpatizanţii asociaţiei noastre să întreprindă toate demersurile necesare în acest sens, pentru protejarea monumentelor si aplicarea Legii.
MOTIVE:
ÎN FAPT: La data de 22 septembrie 2009, Theodor Paleologu în calitatea acestuia de Ministru al Culturii, împreună cu Doru Buşcu, Director editorial la publicaţia Academia Caţavencu şi alţi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi ai Academiei Caţavencu, au efectuat o acţiune de vandalizare a culturii romane şi profanare a principalelor monumente istorice din centrul Capitalei prin amplasarea unor hidoase măşti de gaze pe figurile împietrite ale lui Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, Ion Heliade Radulescu şi alţii, parte a unei campanii ecologice stupide, intitulate la fel „Cu măştile curate“. Considerăm că astfel de agresiuni cultural-mediatice nu sunt deloc întâmplătoare, nici ca moment ales – 550 de ani de atestare a Bucurestiului -, nici din punctul de vedere al conţinutului, fapte ce deconspiră adevăratele intenţii ale autorilor acestora şi a celor ce îi promovează şi susţin.
Actiunea sfideaza memoria inaintasilor nostri, a rudelor acestora, inca in viata, care ne-au si sesizat acest afront, si, de asemenea agreseaza vizual locuitorilor Capitalei, fara acceptul acestora, tinand cont ca monumentele le apartin in primul rand lor si nu unor firme marunte de propaganda si publicitate, de care se serveste fara discernamant ministrul Culturii (De cercetat: are certificat de la psihiatru?).
Apreciem că in acest caz competenţa soluţionării acestei plângeri revine D.N.A.-ului având în vedere calitatea de înalt demnitar al numitului Theodor Paleologu, precum şi actul insidios de „corupţie” a valorilor şi istoriei naţionale pe care faptele mai sus arătate încearcă să îl realizeze. Sperăm că reacţia d-voastră nu va întârzia, la fel cum se întâmplă in alte cazuri ale unor demnitari ai Statului Român – cum ar fi fostul membru al Colegiului CNSAS, Horia Roman Patapievici, cercetat de trei ani pentru o fapta recunoscuta oficial de el: nedeconsirarea membrului GDS Sorin Antohi, conform Legii – , altfel ne vom vedea nevoiţi să reacţionăm prin mijloace proprii faţă de aceste ofense. Fostul ministru liberal al Culturii, Adrian Iorgulescu, a rămas în memoria publică pentru un act similar – de profanare a Monumentului Eroilor Pompieri din Calea 13 Septembrie, atitudine considerată de un mare număr de oameni de cultură, academicieni şi profesori universitari drept „una dintre cele mai grave ofense la demnitatea naţională a românilor“. Cei 166 de pompieri care au ţinut piept la 13 Septembrie 1848, în bătălia din Dealul Spirii, unui număr 5.000 de ostaşi turci din trupele lui Kerim Paşa, dându-şi viaţa pentru patrie, au fost onoraţi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care le-a ridicat un monument pentru a ilustra valoarea de simbol al curajului şi al mândriei naţionale. În data de 5 iunie 2008, chiar de Ziua Eroilor, Veteranii de război, Oficiul pentru Cultul Eroilor, reprezentanţii Pompierilor şi alte autorităţi venite să depună flori la Monumentul Eroilor Pompieri din 13 Septembrie 1848 au găsit, spre indignarea generală, Monumentul înghiţit de o gigantică valiză publicitară a unei celebre marochinării pariziene. La vremea respectivă, semnatarii protestului adresat primului ministru şi ministrului Culturii liberal au cerut autorităţilor „eliminarea neîntârziată a batjocurei ce întinează memoria eroilor neamului şi, dat fiind gravitatea incidenţei asupra Ministerului Culturii şi al Cultelor, demiterea imediată a funcţionarului său Ştefan Damian, care a dat autorizaţia pentru acesta impietate“. Ca si atunci, in ciuda faptului ca Prefectul Capitalei a declarat ca aceste fapte nu se vor mai repeta, autorizaţia pentru acest sacrilegiu a fost acordată tot de ministrul Culturii, de data aceasta Paleologu, care a însoţit personal echipa lui Buşcu cand a instalat măştile pe statuile din centrul Capitalei. În Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice se precizează foarte exact cadrul intervenţiilor asupra monumentelor istorice – cadru ignorat de ministrul Paleologu.
Astfel, la Titlul II: Protejarea monumentelor istorice, Capitolul III: Intervenţii asupra monumentelor istorice se specifică la Art. 24 – (1) Toate intervenţiile care se efectuează asupra monumentelor istorice, altele decât cele de schimbare a destinaţiei, de întreţinere sau de reparaţii curente, indiferent de sursa lor de finanţare şi de regimul de proprietate al imobilului, se fac sub inspecţia şi controlul propriu ale Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv ale direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu personal atestat şi agreat, în condiţiile legii. Va rugam in acest sens sa cercetati avizele şi inspecţiile atât ale experţilor Capitalei, cât şi ale Ministerului si calitatea lor.
Totodata, Legea Monumentelor Istorice, stipulează: Art. 9 – (1) Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare. Art. 10 – (2) Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii.
Nu putem sa nu semnalam si posibilul factor coruptiv legat de publicatia numita in conexie cu promovarea mediatica a ministrului in cauza. La faţa locului şi-a făcut apariţia ministrul insotind echipa de “ecologisti” de la „Academia Caţavencu“, care au ales până şi statuia lui Mihai Viteazul pentru profanare. Lucrare de referinţă a sculptorului Albert Ernest Carriere de Belleuse, monumentul de la Universitate este prima statuie ecvestră din România amplasată într-o piaţă centrală. Monumentul a fost dezvelit la 8 noiembrie 1874 pe locul altarului fostei Mânăstiri Sfântul Sava şi este clasat ca importanţă A, de interes naţional, respectiv – monument istoric de valoare naţională şi universală.
Daca aceste fapte nu vor fi sanctionate conform Legii si se va permite in continuare batjocorirea monumentelor istorice ale Capitalei Romaniei, ne intrebam, firesc, ce se va intampla cand domnul ministru al Culturii Theodor Plesu Paleologu se va gandi sa-si promoveze lenjeria intima intr-o campanie publicitara a chilotologului Catalin Botezatu, sustinuta avid, din considerente artistice, de ICR-ul fizicianului Horia Roman Patapievici?
Pentru aceste considerente, vă rugăm să luaţi de urgenţă măsurile legale ce se impun. Ataşat, vă depunem imaginile la care am facut referire în cadrul plângerii noastre.
Cu aleasă consideraţie Pentru Asociaţia Civic Media Victor Roncea
Ministrul Culturii, alături de asociatul lui Vîntu cacarisesc monumentele Bucureştiului
A cacarisi – cacarisire – este o sintagma lipită deja de ministrul Culturii, Theodor Paleologu. Expresia înseamnă a avea diaree, iar perla i s-a scurs pe gură ministrului cu ocazia lansării „Cărţii negre a patrimoniului“, cånd Theodor Paleologu a afirmat: „Dacă capitala ţării este mutilată (…) blazonul naţional este cacarisit“, ministrul adăugånd atunci o altă cugetare care se potriveşte perfect activităţii domniei sale: „Nici o altă capitală nu a fost distrusă cum a fost distrus Bucureştiul în ultimii 20 de ani“. Voios, după ce s-a şters de diaree verbală la gură, Paleologu a purces la desăvårşirea operei de distrugere a Capitalei, alături de alţi oligofreni de vårf ai kitsch-ului „publicitar“. Zilele trecute, un grup organizat de debili „creativi“ ai pseudo-artei, conduşi de un pseudo-deontolog cu vilă de la RAAPPS – Doru Buşcu – şi însoţiţi de ministrul cacarisitor, şi-a permis să profaneze ordinar statuile monumente istorice de la Universitate, şi chiar şi Lupoaica cu puii, darul Romei către Bucureşti, din Piaţa Romană. Ministrul-pleaşcă al Colegiului Noua Europă, Teodor Paleologu, şi ziaristul de ocazie al Academiei Cacaţavencu Doru Buşcu, unul dintre piticii de grădină ai lui Sorin Ovidiu Vîntu, au amplasat nişte hidoase măşti de gaze pe figurile împietrite ale lui Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Alexandru Lahovari, şi alţii, parte a unei campanii ecologice cretine, intitulate „Cu măştile curate“. Pentru cei care au uitat cine este Doru Buşcu, cel care se dă atât de preocupat de curăţenie, readucem aminte că o anchetă a ziarului „Curentul“ a scos la iveală faptul că tocmai deontologul de circumstanţă care denunţă frecvent sistemul ticăloşit al clasei politice româneşti şi-a băgat adânc mâna în borcanul cu miere al RAAPPS. Doru Buşcu, director editorial al trustului Realitatea Caţavencu, împreună cu soţia sa, Ioana Moldovan, au profitat din plin de aranjamentele imobiliare ale RAAPPS, având la dispoziţie o vilă cu etaj chiar în buricul Capitalei, în cartierul Dorobanţi, unde plătesc o sumă simbolică, de asistaţi sociali.
Precedentul Iorgulescu
Cacarisitorii de la Cultură şi „Caţavencu“ au urmat firul trasat de o altă profanare mizeră, a monumentului pompierilor, fără să ia în seamă, ca şi în situaţia precedentă, faptul că statuile nu le aparţin lor, în niciun caz. Fostul ministru liberal al Culturii, Adrian Iorgulescu, a rămas în memoria publică pentru un act similar – de profanare a Monumentului Eroilor Pompieri din Calea 13 Septembrie, atitudine considerată de un mare număr de oameni de cultură, academicieni şi profesori universitari drept „una dintre cele mai grave ofense la demnitatea naţională a românilor“. Cei 166 de pompieri care au ţinut piept la 13 Septembrie 1848, în bătălia din Dealul Spirii, unui număr 5.000 de ostaşi turci din trupele lui Kerim Paşa, dându-şi viaţa pentru patrie, au fost onoraţi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care le-a ridicat un monument pentru a ilustra valoarea de simbol al curajului şi al mândriei naţionale. În data de 5 iunie 2008, chiar de Ziua Eroilor, Veteranii de război, Oficiul pentru Cultul Eroilor, reprezentanţii Pompierilor şi alte autorităţi venite să depună flori la Monumentul Eroilor Pompieri din 13 Septembrie 1848 au găsit, spre indignarea generală, Monumentul înghiţit de o gigantică valiză publicitară a unei celebre marochinării pariziene. La vremea respectivă, semnatarii protestului adresat primului ministru şi ministrului Culturii liberal au cerut autorităţilor „eliminarea neîntârziată a batjocurei ce întinează memoria eroilor neamului şi, dat fiind gravitatea incidenţei asupra Ministerului Culturii şi al Cultelor, demiterea imediată a funcţionarului său Ştefan Damian, care a dat autorizaţia pentru acesta impietate“.
„Intervenţia“ cacarisitoare este ilegală
Acum, autorizaţia pentru sacrilegiul unor descreieraţi de la trustul lui Vîntu a fost acordată chiar de ministrul Paleologu, care a însoţit personal echipa lui Buşcu care a instalat măştile pe statuile din centrul Capitalei. În Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice se precizează foarte exact cadrul intervenţiilor asupra monumentelor istorice – cadru ignorat de ministrul cacarisitor. Astfel, la Titlul II: Protejarea monumentelor istorice, Capitolul III: Intervenţii asupra monumentelor istorice se specifică la Art. 24 – (1) Toate intervenţiile care se efec-tuează asupra monumentelor istorice, altele decât cele de schimbare a destinaţiei, de întreţinere sau de reparaţii curente, indiferent de sursa lor de finanţare şi de regimul de proprietate al imobilului, se fac sub inspecţia şi controlul propriu ale Ministerului Culturii şi Cultelor, respectiv ale direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu personal atestat şi agreat, în condiţiile legii. Unde a fost „personalul atestat“, unde sunt avizele şi inspecţiile atât ale experţilor Capitalei, cât şi ale Ministerului? La faţa locului şi-a făcut apariţia doar ministrul şi gaşca de trombonişti de la „Caţavencu“, troglodiţii cu aere de vedete care au ales până şi statuia lui Mihai Viteazul pentru profanare. Lucrare de referinţă a sculptorului Albert Ernest Carriere de Belleuse, monumentul de la Universitate este prima statuie ecvestră din România amplasată într-o piaţă centrală. Monumentul a fost dezvelit la 8 noiembrie 1874 pe locul altarului fostei Mânăstiri Sfântul Sava şi este clasat ca importanţă A, de interes naţional, respectiv – monument istoric de valoare naţională şi universală. Autorii profanării s-au ales deja cu o plângere penală, depusă de Asociaţia Civic Media, bazată pe Legea Monumentelor Istorice, în care se stipulează: Art. 9 – (1) Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare. Art. 10 – (1) Orice intervenţie asupra monumentelor istorice şi asupra imobilelor din zona lor de protecţie, precum şi orice modificare a situaţiei juridice a monumentelor istorice se fac numai în condiţiile stabilite prin prezenta lege. (2) Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monu-mentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii. Orice intervenţie adusă, aşadar, prin aprobarea ministrului debil mintal Teodor Paleologu, semnată cu månuţa sa, este ilegală şi va fi pedepsită conform legii.
Campania De-Mascarea
Ieri seară, Mihai Viteazul şi calul lui au fost eliberaţi de ororile instalate de grupul de debili mintal cacarisiţi ai lui Vîntu şi Pleşu. Conform informaţiilor noastre, autorii actului de curăţenie fac parte din activul UAP (Uniunea Artiştilor Poolii, specializaţi în street-art), cea care a făcut ordine şi în cazul profanării Icoanei Mântuitorului şi a României de către un unguraş cu grave obsesii sexuale, finanţat de UDMR şi sprijinit de ICR, Benedek Levente (https://benedek-levente.blogspot.com/). Curios, exact acum un an, de zilele Bucureştiului. Se pare că bolnavii netratabili antiromâni au o apetenţă în a insulta şi desacraliza astfel simbolurile României, mai ales acum, când s-au împlinit 550 de ani de la atestarea documentară a Bucureştiului. Iar Mihai Viteazul este primul domn al Unirii! Ieri seară, ajunsă la faţa locului, o echipă de jurnalişti civici nu a mai prins însă membrii adevăratei UAP în acţiune, în schimb a găsit un bilet lăsat la coada calului, pe care stă scris un îndemn mobilizator: „Veniţi cu toţii la statuie, că să-i daţi lui Buşcu MUE!“. Evident, se pare că ar fi vorba de Moneda Unică Europeană (MUE), care a făcut zece ani anul acesta. Am primit deja la redacţie proteste ale unor artişti plastici, dar şi ale unor veterani de război, membri ai Ordinului Mihai Viteazul, indignaţi pe de o parte de opera kitsch edificată cu aprobarea ministrului Culturii şi pe de altă parte de profanarea unor simboluri naţionale. În plus, o altă organizaţie ad-hoc creată, a nepoţilor lui Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Alexandru Lahovari, rude indignate ale renumiţilor oameni de cultură ai României care ne-au anunţat că vor trece la neîntârziata înlăturare a răhăţişurilor aninate de statuile înaintaşilor lor. Căcărezelor lui Buscu şi dlui ministru Paleologu le recomandăm, se arată în scrisoarea deschisă adresată redacţiei, să se ocupe de „renuvelarea“ ecologistă a „Monumentului Holocaustului“, pentru care Ministrul Culturii a defrişat 3.000 de metri pătraţi de suprafaţă verde, peste 32 de arbuşti fiind raşi cu nepăsare, cacarisindu-se sfidător toate normele ecologice.
Florin Calinescu, membru al Senatului Academiei Catavencu, in calitate de fondator al saptamanalului “de moravuri grele”, si-a acuzat joia trecuta fostii colegi de apartenenta la unele servicii secrete straine anti-NATO. Afirmatiile incendiare au fost facute in emisiunea lui Victor Ciutacu “Vorbe grele” de la Antena 2. Primele reactii din partea “catavencilor” au venit de la Istodor si Mircea Toma. In ce-i priveste pe Eugen Istodor Berceanu sau pe Viorel Mihai Motoc si Octavian Mardale, este foarte posibil ca ei sa fie singurii fraieri care nu sunt, sau se fac ca nu stiu ca sunt incadrati in UM AC D1. Altfel, analiza oricarui pifan in contrainformatii poate arata ca, pe langa spuma haiosenilor imprastiata de “catavenci” la tot poporu’, blatul tortului e mult mai gros si are un gust amar. De-a lungul anilor, tintele favorite ale Academiei Catavencu au fost fixate prin comenzi clare anti-romanesti. In principal, favoritii la trese sunt si cei care s-au imbogatit peste noapte din spalari de bani si spaga la greu (TVR – 300.000 USD, etc…) mimand deontologia si activismul. Mircea Dinescu, cunoscut pentru activitatea sa la sanul KGB, este si el una din “fetele cotidianului” care a participat la “Afacerea Catavencu”. Cornel “Balea” “Alexandru” Ivanciuc e caz cronic deja, de predat la jurnalism si post-comunism. (Vezi
Liviu Georgica Mihaiu a ajuns didamai Guvernatorul Deltei. Mircea Valentin Toma, un milionar “vai de capul lui”, isi duce misiunea pana la cap, in ciuda varstei, ca si Iliescu-KGB. Iar I.T.Morar, la fel, un propagandist utecist adventist ajuns la Bucuresti de la Muca Cacaii prin semnatura personala a Elenei Ceausescu, dupa cum afirma veterani ai presei comuniste. Dar, inainte de a-i lua pe rand, sa vedem cum l-au enervat pe Istodor declaratiile lui Calinescu, enervat la randul lui de un articol despre Pro-Optica din “Catavencu”, despre care pana si Istodor recunoaste, cu jumatate de gura, pe blogul lui: “bun, poate sintem neprofesionisti… nu om fi verificat corect informatiile cu optica romana, dar de aici si pina la kaghebism, hail sictir!”. Deci, sictir:
“Calinescule, esti un bou!
Culmea e ca ii pot multumi lui Ciutacu. In emisiunea lui, a stors Florinelul pina a dat muguri de intelepciune: catavencii sint kaghebisti.
“Astia de la Catavencu nu stiu de NATO, ca sunt din alte structuri, oricum, diametral opuse… Ma bucur ca lucrez cu armata, restul sunt cacaturi. Academia Catavencu se ocupa cu prostii. Nu ma apuc acum sa spun de unde isi iau banii, pe lista cui sunt nevestele lor. La Catavencu este o alta problema… Eu sunt civil si asa vreau sa raman.”
Calinescu iti spun eu: esti un bou, fiindca noi sintem kaghebisti. Si iti spun eu de unde ia nevasta-mea bani: de la Dilema veche a lui Patriciu, ii plateste salariu plus colaborari. Si o stii si pe nevasta lui Morar, a lui Mardale, a lui Doru, a lui Vulpe. Ca doar ani de zile am mincat, am baut, ne-am pisat, ne-am facut boi, am glumit, am kaghebit impreuna. Esti bou! Politica are nevoie de tine! O sa am ce scrie inca 4 ani.
Tags: Ciutacu, Florin Calinescu, KGB”
Istodor e cam parcimonios cu extrasele din afirmatiile lui Calinescu. Ele sunt mult mai multe si mult mai suculente. Hai sa le ofer eu:
“Florin Călinescu: Eu ştiu foarte bine cum se face Academia Caţavencu. Şi nu vreau să intru în amănunte cu distinşii mei foşti colegi. Acolo, ca în toată presa vin nişte turnătorii pe diverse canale şi se asamblează nişte date după ureche. Nu vreau să discut acum despre colegii de la Caţavencu pe unde şi ce şi-au angajat şi cât au încasat.
(…)
Victor, astea sunt prostii. Şi Caţavencu se ocupă cu prostii şi cunosc foarte bine. Şi alte ziare. Şi trebuie lăsaţi în pace. Repet, nu mă ocup eu, ca să încep să dezvălui fiecare ziarist, chiar şi de la Caţavencu, pe lista cui e, pe salariul cui, cât de moral este, cui şi-a vândut acţiunile etc. Şi unde stau nevestele lor etc.
Victor Ciutacu: Păi le-ai zis lor atunci. Când te-au întrebat ei dacă mai eşti prieten cu nu ştiu cine… le-ai răspuns că lor le-a ieşit mai bine cu Vântu.
Florin Călinescu: Probabil că le-a ieşit mult mai bine.
Victor Ciutacu: E un miracol ăsta. I-au vândut de vreo 3 ori acţiunile lui Sorin.
Florin Călinescu: Mi se pare normal. Dar la Caţavencu nu asta-i problema, acolo e o altă problemă pentru care eu am plecat de-acolo şi să fie sănătoşi. Eu sunt civil. Şi am să rămân toată viaţa un civil.
Victor Ciutacu: Era chestie de subordonare ierarhică acolo?
Florin Călinescu: Probabil.
Victor Ciutacu: Pe grad şi funcţie?
Florin Călinescu: Da, eu am să rămân toată viaţa mea un civil.
(…)
Florin Călinescu: Mai e ceva pe care colegii militari de la Caţavencu trebuie să ştie mai bine ca mine. Când s-a cumpărat Pro Optica a trebuit să semnez o clauză că voi rămâne în cadrul industriei naţionale de apărare şi în caz de război trebuie să…
Victor Ciutacu: Era punctul acela special din Legea privatizării în care spunea de capacităţile speciale.
Florin Călinescu: În caz de război chiar trebuie să cârmesc toată activitatea pentru armata română. Pro Optica colaborează cu armata română de la înfiinţarea IOR. Şi e una din unităţile de bază ale armatei. Dar răutatea asta simplă… la Caţavencu se lucrează mult după ureche, sunt mulţi urechişti acolo şi răspândaci. Ca şi la alte ziare. Şi atunci se dă numai ce-i interesant. Repet, acest contract este al cincilea an dintr-un contract câştigat în urma unei licitaţii în 2002 şi nu mai este necesar în 2008 să se facă licitaţie, se poate negocia direct pentru că tot NATO a zis, numai că ăştia de la Caţavencu nu sunt din structuri NATO, sunt din alte structuri…
Victor Ciutacu: Diametral opuse?
Florin Călinescu: Oarecum. NATO s-a săturat ca pe câmpul de luptă armatele să vină ba cu calul verde, ba cu calul sur. Înţelegi? (…) Restul sunt căcaturi.
Victor Ciutacu: Tu ai avut curajul asumării în anumite momente cheie a prieteniei cu oameni aşa-numiţi controversaţi.
Florin Călinescu: Inclusiv cu Traian Băsescu.
Victor Ciutacu: Ai fost unul dintre cei care…
Florin Călinescu: Inclusiv cu colegii de la Academia Caţavencu… (…) măi, ăştia de la Caţavencu repet, n-au treabă cu armata, ei au treabă cu alte servicii.
Victor Ciutacu: O să mă reclame Toma la CNA.
Florin Călinescu: Lasă-l pe Toma, Toma cum a venit la Caţavencu să se încadreze?
Victor Ciutacu: Cum?
Florin Călinescu: În uniformă kaki. Nu a venit de la armată?… să fim serioşi. Dar nu vorbesc acum despre distinşii mei… că sunt senator pe viaţă.
Victor Ciutacu: Eşti senator pe viaţă la Caţavencu?
Florin Călinescu: O să convoc senatul Academiei ca să ne lămurim în puşti şi pistoale. (…)”
Pentru ca presa este controlata intr-o masura de 90%, afirmatiile alarmante facute joi de Calinescu despre starea libertatii presei cazone de azi nu au fost reproduse decat pe bloguri, in firava media electronica si in Cancan, care are cativa profesionisti aflati mereu pe faza. Iata:
Florin Calinescu acuza “Catavencii” ca sunt agenti acoperiti
sâmbata, 04 octombrie 2008
Eticheta. Calinescu ii numeste pe camarazii lui de la Academia Catavencu “colegii mei militari” Actorul Florin Calinescu, candidat al PNL pentru Camera Deputatilor, a formulat, joi seara, o serie de acuzatii grave la adresa jurnalistilor Academiei Catavencu, despre care a spus ca sunt agenti ai serviciilor secrete, cu insinuari ca ar fi vorba chiar de servicii anti-NATO.
Invitat la emisiunea “Vorbe grele”, de la Antena 2, Florin Calinescu a declansat un atac taios la adresa fostilor sai colegi de la Academia Catavencu, despre care a declarat, textual: “Nu ma apuc acum sa spun de unde isi iau banii, pe lista cui sunt nevestele lor. La Catavencu este o alta problema. Diferenta dintre mine si fostii mei colegi de la Catavencu este ca eu sunt civil. Dar astia de la Catavencu nu fac parte din structurile NATO, ci din cele diametral opuse. Toata lumea stie cum a venit Mircea Toma la Catavencu: in uniforma kaki!”. Declaratiile fierbinti ale lui Calinescu se suprapun peste cele facute de fostul presedinte Emil Constantinescu in septembrie 2005, la postul B1 TV, potrivit carora Dumitru Tinu figura pe celebra lista de spioni a lui Severin si ca la Academia Catavencu lucreaza fosti ofiteri de Securitate, afirmatii ramase fara nicio reactie din partea saptamanalului vizat.
Pana acum, doua nume grele de la Catavencu, Felix Anton Rizea si Cornel Ivanciuc, au fost deconspirate oficial ca fiind colaboratoare ale fostei Securitati, in timp ce despre Mircea Toma se stie ca inainte de 1990 a lucrat ca psiholog la Centrul de Medicina Aeronautica Bucuresti, unde testa pilotii care conduceau aeronavele cuplului Ceausescu, raspundere similara, potrivit Asociatiei Civic Media, cu cea a ofiterilor din Directia a V-a a Securitatii Statului.
Mircea Toma: “Calinescu e fiul unui colonel de Securitate”
Mircea Toma a declarat ieri, in replica, pentru Cancan, ca e dezamagit de afirmatiile actorului “mai ales ca acesta e fiul unui colonel de Securitate din Timisoara. Sunt convins ca la originea acestui atac survenit la o televiziune a lui Voiculescu se afla un demers al meu de acum cateva zile, in fata senatorilor care se ocupa de legea CNSAS, prin care am cerut ca fondatorii de fundatii, precum e liderul PC, sa intre pe lista celor care pot fi verificati de catre consiliu. Eu nu am cum sa ma apar de asemenea acuzatii, mai ales ca am fost, pe rand, agent al DIM, al serviciilor unguresti, al CIA, acum sunt al KGB… Cat despre asa-zisa uniforma, eu eram angajat civil la Centrul Aeronautic, asa ca aveam blugi si halat drept uniforma”.
Bogdan Tiberiu Iacob
Mircea Toma manca rahat! Si nu cu polonicul, ci cu vadra. Pentru ca legea CNSAS prevede foarte clar verificarea fondatorilor fundatiilor; nu trebuie sa ceara el nimic. De altfel, in baza acestei prevederi l-am dat si pe el si pe Voiculescu la cercetat pe lista “Voci Curate” a Asociatie Civic Media. Ciudat, desi oamenii mei m-au informat ca Toma a facut mai multe vizite la CNSAS, la audieri, pana acum nu am primit nimic in ce-l priveste. Dupa 17 ani de APV-ist, chiar nici o nota?!… Nu-i bai, Toma ma face sa cer socoteala CNSAS pentru Omerta practicata fata de unele nume “grele” din presa romana. Calinescu a spart buboiul!
Istodor nu ar trebui sa se supere asa de tare cand Calinescu zice ca stie unde stau (unele) neveste al Catavencilor, si chiar ei. Bine, Guvernatorul sta acum intr-un apartament cu vedere la Herastrau, cu un pret nesimtit care are in coada vreo cinci – ba, zic unii – chiar sase zerouri. Treaba lui. Bravo lui. Cel putin isi arata, pe fata, averea. Dar, totusi, pe langa el, mai e unii. La banii lor de milionari, si campaniile “deontologice” duse de Cotidianul si Catavencu pentru ca unii-altii sa elibereze casele de la RAAPPS, cum de are tupeul fantastic didamai seful concernului cu multe fete catavencice, recte Doru Buscu, sa se lafaie intr-o vila RAAPPS luata printr-o fundatie-fantoma (Tomo, poate-l cauti si pe Buscu la oua!)?!
Pai uite ce zice Revista Presei Mediafax:
Ziaristul Doru Buşcu, deontolog cu vilă de la RAAPPS
Ziarele sunt pline, de obicei – cum este şi firesc – cu anchete privind situaţia imobiliară a oamenilor politici. Cel mai adesea, aceştia sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii, beneficiind de locuinţe din fondul RAAPPS pentru care plătesc chirii modice, în comparaţie cu preţurile reale din piaţă.Interesant este că tocmai unul din deontologii care denunţă frecvent sistemul ticăloşit al clasei politice româneşti şi-a băgat adânc mâna în borcanul cu miere al RAAPPS.
In rest, Dumnezeu si DNA cu mila! Caci, chiar daca Florin Calinescu are destule resurse de dat si la altii, “cu bolta”, dupa cum spune, umbrela le-o tin bine serviciile.
Si, pentru ca e deontologic :), sa ne amintim cum se ingroapa unele cazuri si cum au devenit distinsii fripturisti atat de atractivi media:
Fara sa faca nimic,
Sefii de la “Academia Catavencu” au primit in conturi personale miliarde de lei de la Fundatia “Anonimul”
Fundatia “Anonimul”, alaturi de Grupul Rompetrol, figureaza intr-un raport al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ca efectuand operatiuni suspecte de spalare a banilor
Parchetul National Anticoruptie a fost sesizat, asa cum aratam in Adevarul de ieri, de catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) in legatura cu “operatiunile suspecte de spalare a banilor efectuate de Patriciu Dan Costache, Marin Sorin si Marin Mihaela Rodica prin intermediul mai multor societati comerciale“.
Aceste operatiuni au fost realizate, conform specialistilor ONPCSB, in principal prin intermediul firmelor din cadrul Grupului Rompetrol, condus de Dinu Patriciu. In sesizarea remisa PNA de catre ONPCSB se fac referiri insa si la o serie de fundatii si persoane fizice intre care s-au efectuat importante tranzactii banesti.
Este vorba de dl. Marin Sorin – care a organizat ieri o conferinta de presa -, sotia acestuia, Marin Mihaela Rodica, Tudori Fondation, Fundatia “Anonimul” (Don Quijote). Aceasta din urma, la data de 7 noiembrie 2002, a platit cu suma de 8,6 miliarde de lei cinci persoane fizice, membri fondatori si actionari la “Academia Catavencu”, respectiv Mihaiu Liviu, Buscu Doru, Toma Mircea, Ivanciuc Cornel si Ioan T.Morar.
Sumele – variind intre 1,3 miliarde de lei si 2,1 miliarde de lei – au ajuns in conturile personale ale ziaristilor si nicidecum in cel al saptamanalului “Academia Catavencu”.
De bani de la Fundatia “Anonimul” a beneficiat si Fundatia “Noua Romanie”, care a incasat suma de 4 miliarde de lei. Asa cum a aratat ieri dl. Marin Sorin, in cadrul conferintei de presa, Fundatia Anonimul sustine o serie de activitati din domeniul cultural, intre acestea figurand si Asezamantul Cultural “Academia Catavencu”.
In principal, donatiile din care, la randul sau, doneaza Fundatia Anonimul provin de la Tudori Fondation, o firma cu sediul in Liechtenstein, reprezentata in Romania de Marin Sorin. Aceasta firma a vandut OMV participarea pe care o detinea la Romanian Oil and Gas Investments, care – la randul sau – detinea Rompetrol Group BV, societate care controla Grupul Rompetrol Romania.
Si, uite asa, mai pe ocolite, se ajunge si la Dinu Patriciu, care – la randul sau – a incasat in contul personal suma totala de 11,7 miliarde de lei de la societatea nerezidenta Tudori Fondation. In cadrul conferintei de presa de ieri, Marin Sorin a declarat ca nu a fost instiintat oficial despre faptul ca este cercetat pentru spalare de bani, precizand ca miza anchetei desfasurate de ONPCSB “este PETROM-ul, care este o sursa de venituri ilicite pentru mii de oameni.Totul a plecat de la adversarii privatizarii PETROM. Implicit, scandalul are legatura si cu politicul, dar interesele economice sunt cele care primeaza. Aceasta informare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor este o dovada a faptului ca autoritatile statului au niste instrumente incompetente”.
Marin Sorin a mai aratat ca va face o plangere penala impotriva lui Ioan Melinescu, presedintele ONPCSB, care a semnat sesizarea catre PNA pe data de 7 mai a.c., in conditiile in care fusese revocat din functie cu doua zile mai inainte, conform Hotararii publicate in Monitorul Oficial.
Surse din cadrul ONPCSB ne-au informat ca prima sesizare catre procuratura a fost facuta in noiembrie 2003 (cum rezulta, de altfel, si din textul informarii), iar decizia efectuarii sesizarilor se ia de catre plenul Oficiului, din care fac parte mai multe autoritati ale statului, inclusiv reprezentantii serviciilor secrete.
De precizat faptul ca Marin Sorin nu este o persoana straina de afacerile din domeniul petrolier, domnia sa fiind – conform propriei declaratii – persoana care a negociat in numele Rompetrol contractul de privatizare si care a ramas doar membru in Consiliul de Administratie al Grupului Rompetrol, cu rol de observator pana la finalizarea contractului de vanzare-cumparare actiuni.
Fiindca-s baiat riguros si pentru ca am avut o sumedenie de cereri, postez aici (saru’ mana pe obraz, Paule!) scriptul emisiunii de aseara cu Florin Calinescu si inregistrarea ei (in doua variante: pe site la Monitoring Media si aici, pe bucati): https://www.ciutacu.ro/