În zi de prăznuire a Sfinţilor Închisorilor (marile arestări ale puterii bolşevice ocupante a României desfăşurându-se în noaptea de 14 spre 15 mai 1948), Justiţia Română a făcut dreptate în cazul lui Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor – deposedat abuziv de titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Ocna, locul pătimirilor sale martirice de mucenic al lui Hristos. Printr-o sentinţă definitivă, actul ilegal de anulare a deciziei unanime a Consiliului Local Târgu Ocna, emis la presiunile unui personaj cu probleme patologice, Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, a fost desfiinţat de Curtea de Apel Bacău, Sfântul Închisorilor fiind repus în drepturi.
“În acest ceas de bucurie pentru creştinii din România, se cuvine să mulţumim în mod deosebit tânărului Alexandru Costache – Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, cel care a coordonat toată această acţiune în justiţie, pentru implicarea care a făcut posibil acest act de reparaţie morală şi juridică”, scrie publicaţia Buciumul, care promite să revină cu amănunte.
Şi Asociaţia Civic Media a contestat în Instanţă decizia aberantă de anulare a titlului, însă a dat întâietate reprezentanţilor organizaţiei neguvernamentale care au susţinut chiar la Târgu Ocna cauza de onorare a memoriei lui Valeriu Gafencu, cel care şi-a sacrificat viaţa pentru salvarea evreului convertit la creştinism, viitorul pastor Richard Wurmbrand.
Aflaţi din nou în toiul alegerilor, cu puţine speranţe de mai bine în ordinea lumească a lucrurilor, ne-am gândit să facem un fel de radiografie a societăţii româneşti din ultimii douăzeci şi patru de ani. Cum de-am ajuns aici? Unde s-a greşit? Ce se mai poate face?
Vineri, 28.11.2014, la Tribunalul Bacău, a fost admisă cererea prin care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a cerut anularea Hotărârii emise de Consiliului Local Tîrgu Ocna privind retragerea “Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna” – acordat postmortem lui Valeriu Gafencu.
Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare şi la Târgu Neamţ, alături de Părintele Cleopa, IPS Teofan şi PF Daniel. Distincţia se adaugă celor similare de la Poiana Teiului, Belceşti, Baia Sprie, Aiud şi Piatra Neamţ
Părintele Justin Pârvu a fost desemnat, pe 28 august a.c., cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț, completându-se astfel iniţiativa oraşulul învecinat, municipiului Piatra Neamţ, care i-a acordat acest titlu Duhovnicului Neamului, în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale, in luna iunie, cu ocazia zilelelor oraşului moldav, transmite Mănăstirea Petru Vodă, lăcaşul ctitorit de fostul deţinut politic anticomunist spre pomenirea martirilor şi sfinţilor închisorilor. Părintele Justin Pârvu a mai primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013 pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea comunistă de la Aiud, anterior primind titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Spriela 22 august 2013, in ciuda opozitiei unui institut-fantoma ce poarta numele unui impostor al holocaustului. In acelasi timp, şi Comuna Belceşti din judeţul Iaşi, i-a acordat acest titlu Parintele, tot in august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei. De asemenea, Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.
Profesorul Părintelui Justin Pârvu şi al Patriarhilor Iustin şi Teoctist: Părintele-martir Gheorghe Cotenescu, preot militar şi secretar al lui Iorga
Părintele Gheorghe Cotenescu, preot militar, secretar al marelui istoric Nicolae Iorga şi profesor al Patriarhilor Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu dar şi al unor mari duhovnici ai Ortodoxiei româneşti, cum sunt Părinţii Justin Pârvu, Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa şi alţii, are o personalitate atât de complexă încât ne obligă să publicăm materialul comemorativ pe care ni l-am propus în mai multe episoade, începând cu acest articol introductiv. O mare parte din documentare ne-a fost pusă la dispoziţie de nepotul său, dl. Radu Petrescu-Muscel (pseudonimul literar al lui Ion-Gheorghe Petrescu), membru al Asociației Române de Istorie a Presei (ARIP), căruia îi mulţumim în mod deosebit.
Părintele Justin Pârvu: “Îmi amintesc cu drag de frumoasele vremuri pe când eram elev la seminarul de la Cernica, şi printre mulţi profesori deosebiţi, una dintre cele mai interesante figuri a fost şi îmi rămâne în memorie Părintele Profesor Gheorghe Cotenescu. Eu am îndrăgit mult muzica psaltică şi de aceea Părintele Profesor prezenta pentru mine un interes aparte, dar nu numai prin talentul său muzical, cât şi prin dăruirea sa faţă de elevi, sacrificiul pe care îl depunea în munca sa pedagogică. Era un om bun ca pâinea lui Dumnezeu, încât noi stăteam foarte relaxaţi şi nestresaţi la ora Părintelui. Sărmanul Părinte venea aşa de obosit, deoarece făcea naveta de la Târgovişte la Cernica, pornindu-se cu noaptea în cap de acasă şi bucuria noastră era când drumurile erau înzăpezite şi maşinile nu străbăteau de la Pantelimon până la Cernica, fiind astfel scutiţi de oră. Aşa năstruşnici cum eram noi, Părintele Cotenescu ne iubea pe toţi, şi în memoria mea rămâne ca o adevărata vioară a ortodoxiei româneşti, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale, dar şi sufleteşti..”
Directorul executiv al Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu” Piatra Neamţ, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, a propus primarului şi consilierilor locali ai municipiului Piatra Neamţ ca Părintele Justin Pârvu să devină Cetăţean de onoare post-mortem al oraşului de la poalele Ceahlăului, ceea ce s-a şi întâmplat, informează Mănăstirea Petru Vodă. Ieri a avut loc ceremonia de decernare, către Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă şi Maica Justina de la Mănăstirea Paltin, ambele lăcaşuri fiind ctitorite de vrednicul de pomenire Părinte Justin, supranumit de popor “Duhovnicul Neamului”.
“Călugărul este chip îngeresc. Unde sunt îngerii, acolo este lauda lui Dumnezeu. Monahul primeşte lumina de la îngeri, iar îngerii primesc lumina de la Dumnezeu. Monahul trăieşte două lumi, pământească şi cerească. Mintea în cer şi cerul pe pământ. Oamenii privesc mănăstirile ca ceva dumnezeiesc, „cerul pe pământ”. Atunci cum trebuie să fie vieţuitorii unei mănăstiri? Viaţă de înger, adică oamenii rugăciunii, armoniei, ai dragostei, renunţarea permanentă în favoarea aproapelui”, scria Părintele Justin unei maici. Să nu uităm jertfa de zi cu zi a monahilor pentru noi!
Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune.
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic.
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual.
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt.
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini?
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos!
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice.
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos.
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.
Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.
Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila. Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule. Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.
Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).
„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.“
1974 aprilie 3
Nota a informatorului “Gogu Pil” privind relatiile lui Nicu Steinhardt din strainatate si experienta detentiei
Primit: lt-col Popescu N.
Sursa: “Gogu Pil”
Nr. op. 0071/110/PN-0075
Casa – “Festival”
Strict secret
Ex. unic
Nota
“Pe ziua de 14 martie am fost vizitat de scriitorul Steinhardt Nicolae, fost coleg de liceu, domiciliat in str. Ion Ghica nr. 3. Este doctor in drept si in filosofie, ambele doctorate luate cu mentiunea Magna cum Laudae. A facut studii si in Anglia timp de 3 ani. Coleg de liceu si cu Constantin Noica, a pastrat de-a lungul anilor relatii de prietenie stransa cu acest doctrinar legionar notoriu.
– De cand nu l-ai mai vazut pe Noica?, am intrebat eu.
– A fost alaltaieri la mine. Ne vedem foarte des. Cand eu la el, cand el la mine – mi-a raspuns Steinhardt. Ne leaga conceptia comuna a spiritualitatii creatoare si stilul de viata si sobrietatea ascetica. (…)
Enil Cioran este apreciat in toata lumea si revendicat explicit de francezi, ca fiind cel mai reprezentativ filosof al acestui popor. Noica il depaseste la mare distanta pe Cioran. (…)
Am fost judecat si condamnat cu un grup de 25 de intelectuali si al doilea grup mai mic, pentru difuzarea de conceptii vrajmase oranduirii comuniste – ca dusmani ai clasei muncitoare. Eu nu trebuia sa fac parte din lot – cu coloratura legionara, in care majoritatea fusesera legionari, eu fiind evreu, deci un nonsens. Insa, figurand pe lista ca unul care avusese numeroase contacte cu Noica, seful grupului, anchetatorii au vrut sa faca din mine o unealta, un martor al acuzarii. Astfel, trebuia sa compar in proces. In capetele de acuzare impotriva lui Noica si a grupului, scorniri atat de neadevarate si de absurde – total necorespunzatoare realitatii si bunului-simt – m-au umplut de revolta, incat am refuzat sa le iscalesc declaratia, asumandu-mi raspunderea unor grave invinuiri, de care habar n-aveam. Anchetatorul meu – Simon se numea – evreu ca si mine, azi probabil e cel putin colonel in Securitate, ori in Israel, m-a batut intr-un mod bestial, ca sa cedez presiunilor; “nu iesi viu din inchisoare, daca nu te dai pe brazda si nu esti cu noi. Am sa te omor! Eu cu mana mea te distrug”. Si ma dadea cu capul de toti peretii. Am cunoscut si metoda cu ranga. Ma mir ca mai sunt zdravan acum, la cap, si pot sa judec. Pentru ca n-am vrut sa le fac jocul anchetatorilor, m-au introdus in lotul acuzatilor si am capatat 13 ani. Asa am devenit eu legionar. Am stat 6 ani inchis. M-am liberat de la Gherla, fara reeducare insa. De altfel si cei de la Aiud era impartiti in trei categorii: peste doua mii au acceptat reeducarea, fiind obligati sa semneze o declaratie cu acuzatii grave impotriva lui Codreanu, ca era imoral, sifilitic, redus ca intelect, in slujba hitleristilor, agent platit, betivan etc, fiind convinsi ca semnarea acestei declaratii este conditia eliberarii, caci asa li se spusese. Alte 125 de persoane n-au vrut sa iscaleasca si nici sa se supuna opiniei de reeducare si in sfarsit 26 de persoane au cerut sa ramana in inchisoare, nemaivand pe nimeni din rude in viata. Toti, fara execeptie, au fost eliberati, pentru ca asa dictau imprejurarile politice externe. Eu nu l-am cunoscut pe Codreanu. Insa dupa informatiile pe care le-am cules de pretutindeni era un om de caracter, cinstit si capabil. Uciderea lui monstruoasa de barbarii de oameni platiti ai lui Carol al II-lea, strangularea si impuscarea in ceafa, fiind legat de maini si de picioare cu lanturi, facand din el un martir, trebuie sa impresioneze orice om cu constiinta civica si sa-i dea de gandit asupra unei singure atitudini de viata: respectul mortii, spre a nu-i mai intina memoria cu acuzatii superflue cand nu mai era in viata. Daca ar fi trait, n-ar fi existat omorarea lui Iorga, a lui Madgearu si nici crimele de la JiIava. (…)
Eu am stabilit relatii de mare prietenie cu monseniorul Ghika si cu alti catolici de seama, insa am imbratisat religia ortodoxa, consecvent sfaturilor confesorului meu de la Jilava, calugarul Dobjeuca (transcrierea gresita a informatorului, corect Dobzeu – n.a.), basarabean de origine, un adevarat sfant. Acum e la o manastire prin Husi. (…) Acest calugar m-a crestinat la Jilava, infruntand, si eu si el, rigorile restrictiilor si dispozitiilor care interziceau astfel de manifestari si convertiri (la 15 martie 1960 – n.n.). Cu acest prilej mi-am schimbat si numele din Aurel in Nicolae. (…)
Ce zici de Kissinger? Il apreciezi ca personalitate politica?
– Face jocul rusilor. Pentru mine e un tip dubios. Ii lasa pe rusi sa-si faca mendrele, acceptandu-le conditiile, santajele, cand se stie ca pericolul numarul unu al pacii si culturii omenirii sunt sovieticii.”
“Gogu Pil”
ACNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 100-101
P 191 – 195 din CNSAS, Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989). Selecţia documentelor: Clara Cosmineanu şi Silviu B. Moldovan. Prefaţă: Toader Paleologu. Studiu introductiv: Clara Cosmineanu, Ed. Nemira, 2005, 395 p.
„In semn de recunoştinţă pentru demnitatea şi onoarea cu care au suferit în închisoarea comunistă din Aiud, în numele valorilor supreme de credinţă şi adevăr, pe care le-au ridicat la rang de virtute”, astazi, intr-o ceremonie speciala, la propunerea colegilor nostri de la Gazeta de Maramures si a lui Alin Florea, şeful Biroului Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Primăriei municipiului Aiud, a Consiliului Local Aiud a votat in unanimitate proiectul de hotarare al primarul Mihai Horaţiu Josan prin care Parintele Justin Parvu, Parintele Ilarion Felea (foto dreapta) si Martirul Mircea Vulcanescu (foto jos) au devenit Cetateni de Onoare ai Municipiului Aiud, locul suferintei si, respectiv a martiriului lor.
“Dat fiind faptul că cei trei martiri ai neamului românesc s-au sacrificat pentru menirea de a fi propovăduitori ai învăţămintelor creştine, ai înţelepciunii şi credinţei în libertate şi valorile sociale demne de urmat, considerăm oportună această iniţiativă şi susţinem acordarea titlurilor de cetăţean de onoare postmortem al municipiului Aiud părintelui Justin Pârvu, părintelui Ilarion Felea şi savantului Mircea Vulcănescu”, arata Alin Florea, iniţiativa cotidianului Gazetei de Maramureş fiind susţinută in totalitate de Asociaţia Foştilor Deţinuţi politici din România, Asociaţia Culturală „Societatea de Studii Teologice Ortodoxe” din România, Asociaţia Filantropică „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Baia Mare, Asociatia Sf. Imparati Constantin si Elena şi Asociaţia Civic Media din Bucureşti, impreuna cu mai multi alti fii duhovnicesti ai Parintelui Justin, nu neaparat din cei care s-au afisat la Baia Sprie, unde Parintele Justin a fost declarat Cetatean de Onoare in ciuda opozitiei Institutului “Elie Wiesel” si a lipsei totale de sprijin din partea multor “apologeti” guralivi post-factum.
La ceremonia speciala de astazi au participat reprezentanti ai Manastirii Petru Voda, fiica lui Mircea Vulcanescu si fiul Parintelui Ilarion Felea, precum si IPS Irineu Popa, Arhiepiscop de Alba Iulia. La inceputul manifestarii Arhipastorul a oficiat Slujba de parastas, la finalul careia a adresat participantilor un cuvant de invatatura si binecuvantare. Apoi, primarul municipiului Aiud, Mihai Horatiu Josan, a decernat cele trei titluri, in primul rand Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, reprezentat de parintele staret Augustin Varvaruc, pentru a ramane in Muzeul Manastirii, ca marturie peste veacuri, apoi urmasilor firesti: Ioan Felea, fiul parintelui Ilarion Felea, doamnei Mariuca Vulcanescu, fiica savantului Mircea Vulcanescu. De asemenea, o diploma a Arhimandritului Justin Parvu va fi inmanata si parintelui staret Hariton Negrea, de la Manastirea Petru Voda, dupa cum a anuntat si Reintregirea.ro. Pe langa urmasi, au vorbi parintele Ioan Tocanel, protopop de Aiud, domnul Dan Radovici, presedintele Asociatiei Sf. Imparati Constantin si Elena, de asemenea initiator al proiectului si doamna Ioana Lucacel, Director General al cotidianului Gazeta de Maramures. carora le adresam cele mai calde felicitari. Evenimentul se incheia chiar in acest moment (orele 13-14) cu o vizita la Schitului Inaltarea Sfintei Cruci Aiud, schit ortodox construit pe Rapa Robilor, renumitul cimitir anonim al martirilor care au fost omorati in inchisoarea Aiud, in vremea comunistilor, intre care se numara si fericitii Mircea Vulcanescu si Ilarion Felea.
Recursul la memorie şi demnitate intentat de GAZETA de Maramureş şi susţinut de o lungă listă de instituţii şi persoane a mai înregistrat o victorie: săptămâna trecută, Consiliul Local Târgu Lăpuş a aprobat, în unanimitate, acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare părintelui Nicolae Steinhardt.
În urmă cu câteva săptămâni, GAZETA de Maramureş a iniţiat un demers intitulat sugestiv: recurs la memorie şi demnitate. Pentru că, recăpătându-ne memoria, noi, cei de azi, să ne recâştigăm demnitatea. Trebuie să ne întoarcem la valorile şi oamenii adevăraţi ai acestui Neam. De aceea, am propus un gest simbolic: acordarea post mortem a titlului de cetăţean de onoare pentru părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş şi Aurel Vişovan, Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu la Sighetu Marmaţiei. Pentru onoarea şi demnitatea noastră, a generaţiilor de azi, pentru că ei şi-au câştigat aceste virtuţi prin viaţa şi moartea lor.
În 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei Cruci, în cadrul unui eveniment înălţător, relatat pe larg în numărul trecut al GAZETEI i s-a acordat post mortem titlul de cetăţean de onoare părintelui Justin Pârvu.
Săptămâna trecută a venit rândul Consiliului Local Târgu Lăpuş să voteze în unanimitate propunerea GAZETEI, susţinută de o lungă listă de instituţii şi asociaţii – Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Î.PS Justinian şi PS Justin, Episcopia Greco Catolică, AFDPR, Asociaţia Civic Media şi domnul Victor Roncea, cărora le mulţumim. Primarul oraşului Târgu Lăpuş a declarat: „hotărârea privind acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem pentru Nicolae Steinhardt a fost aprobată în unanimitate de către Consiliul Local. Ne gândim cum să organizăm decernarea acestui titlu, care ne onorează în mod deosebit”.
Argumentul GAZETEI
„Evreu prin naştere, intelectual agnostic, Steinhardt îl găseşte pe Dunnezeu în închisosare şi tot acolo primeşte botezul creştin. Este începutul unei libertăţi şi unei fericiri paradoxale, de neînţeles pentru multă lume.
La 7 martie 1960 i se „face vânt” într-o celulă sordidă „o bombă de proporţii uriaşe”, din care îl izbeşte un miros insuportabil. De ambele părţi, patru rânduri de paturi de fier, o masă îngustă, două bănci, tineche şi o fereastră bătură în cuie. E celula 18, închisoarea Jilava.
Începe brusc o hărmălaie de nedescris şi apoi, cineva i se recomandă binevoitor: un călugăr ortodox. Mai târziu, îi mărturiseşte că e evreu şi ar vrea să se boteze. Părintele Mina, călugărul îi impune nişte lecţii de catehizare pe care le fac pe marginea patului de fier, cu spatele la uşă, unul lângă altul, vorbind în şoaptă. În „Jurnalul fericirii”, Steinhardt povesteşte episodul botezului pe larg: „Lecţiile de catehizare merg foarte repede, părintele Mina e îngăduitor şi nepretenţios şi eu e drept mă dovedesc a cunoaşte destul de multe. Cei trei preoţi se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, ce vreau să fiu, catolic sau ortodox? Le răspund fără îndoială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. Dar cei doi greco-catolici vor asista la botez şi ca un omagiu pentru credinţa lor şi ca o dovadă că înţelegem cu toţii a da viaţă ecumenismului într-o vreme în care Ioan al XXIII-lea e pe tronul pontifical, voi rosti crezul în faţa preoţilor catolici. Toţi trei îmi cer să mă consider botezat în numele ecumenismului şi să făgăduiesc a lupta – dacă-mi va fi dat să ies din închisoare – pentru cauza ecumenismului, mereu.
Ceea ce făgăduiesc din toată inima. Nu se poate şti când vom fi scoşi din celula 18 şi răspândiţi pe unde s-o nimeri. Este aşadar bine să Nu mai amânăm Botezul. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă şi efectuarea botezului”.
Şi momentul potrivit se dovedeşte chiar data de 15: „15 martie 1960. Catehizarea a luat sfârşit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», când caraliii sunt mai ocupaţi, când agitaţia e maximă. Trebuie să lucrăm repede şi să acţionăm clandestin în văzul tuturor. Conspiraţia în plină zi a lui Wells”. Apoi este supus rigorilor detenţiei din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când este eliberat, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari, îşi desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei împărtăşanii. După moartea tatălui său (1967) începe să-şi caute o mănăstire. În 1975 vine la mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie refuză să-i permită şederea, aşa încât părintele Mina îl trimte la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca şi la episcopul Iustinian Chira de la Maramureş.
Întâmplarea a făcut însă ca, în 1976, Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru şi al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăboveşte 3 zile. Cadrul natural şi biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales că îi ştia gândul de a se retrage într-o mănăstire.
În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia. Episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul Teofil Herineanu îl iau sub aripa lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, stareţul mănăstirii Rohia, îl integrează în obştea mănăstirii.
În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi N. Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist. Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia îi mărturiseşte: “Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu din păcatele tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: „Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Deci, matale, care ai trecut la creştinism şi te-ai botezat, ţi-a iertat păcatele personale şi păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în monahism, care este iarăşi un botez prin care ţi-a iertat toate păcatele. Fii liniştit că aceasta este o provocare de la cel rău, care îţi aduce tulburare ca să n-ai linişte nici acum”
Boala se agravează şi este obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.
În ajunul morţii sale, Ioan Pintea şi Virgil Ciomoş au trecut pe la mănăstire şi au recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea şi alte texte recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum.
La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.
Demersul lansat de Gazeta de Maramures si sustinut de Asociatia Civic Media si zeci de personalitati ale Romaniei, pentru conferirea Cetateniei de Onoare post-mortem Parintelui Justin Parvu, a fost incununat de succes, sambata, 14 septembrie, la Baia Sprie, de Inaltarea Sfintei Cruci. Primarul orasului Baia Sprie, Vasile Dorin Pasca, nu s-a lasat intimidat de presiunile Institutului “Elie Wiesel” si aberatiile directorului acestuia, Alexandru Florian, si a organizat o serie de manifestari omagiale memorabile. Practic, Institutul “Elie Wiesel”, organ bugetar si bugetofag care isi depaseste abuziv prerogativele si obiectul de activitate, a fost desfiintat moral chiar de sponsorii lui, contribuabilii romani crestin-ortodocsi. Mai mult, la evenimentul de sambata s-au inregistrat si au fost impartasite celor prezenti noi minuni ale Parintelui Justin, din timpul vietii dar si dupa plecarea sa la Ceruri. O marturie tulburatoare a oferit Parintele Hariton Negrea, actualul staret al ctitoriei Parintelui Justin de la Petru Voda, Neamt, Manastirea Arhanghelilor Mihail si Gavriil, ridicata in memoria martirilor anticomunisti ai inchisorilor ocupatiei bolsevice a Romaniei. Ascultati mai sus marturia Parintelui Hariton si, mai jos, selectii importante din alocutiunile reuniunii, respectiv cea a jurnalistei Ioana Lucacel de la Gazeta de Maramures, discursul integral al Parintelui Hariton Negrea si cuvantul emotionant al Maicii Justina, ucenica Duhovnicului Neamului si stareta a celei de-a doua ctitorii a Parintelui Justin, Manastirea Paltin – Petru Voda. Tot sambata s-a anuntat ca, de-acum, Parintele Justin Parvu, momentan, este Cetatean de Onoare in doar trei localitati ale Romaniei, respectiv: Poiana Teiului, Belcesti si Baia Sprie.
Camelia Tocaci de la eMaramures relateaza: “A ars in timpul vietii ca o flacara vie si s-a jertfit pentru semenii sai, invatandu-i ce inseamna credinta si iubirea fata de Dumnezeu, dar si fata de neam si fata de tara. Pentru intreaga viata consacrata lui Dumnezeu si neamului, parintelui Justin Parvu i-a fost oferit ieri, 14 septembrie post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Evenimentul desfasurat la Casa de Cultura din orasul Baia Sprie a reunit monahi si monahii de la Manastirile Paltin si Petru-Voda, din judetul Neamt, preoti si credinciosi care l-au cunoscut si care l-au iubit pe marele duhovnic trecut la Domnul in luna iunie a acestui an. (…)
Despre parintele Justin Parvu, unul dintre ucenicii acestuia, actualul staret al manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea a marturisit ca era „un mare duhovnic, un parinte iubitor” care avea „puterea rugaciunii”. „Mai putin am intalnit in viata mea, persoane care a avut puterea rugaciunii. Parintele Ioanichie Balan de la manastirea Sihastria ne spunea noua, care sa spunem ca am fi generatia aceasta din urma: sunteti si voi oarecum ca niste stalpi, dar ca sa ajungeti la cer, trebuie sa atingeti valorile duhovnicesti ale parintelui Justin”, a afirmat staretul Manastirii Petru-Voda.Cei din preajma marelui duhovnic au mai aratat ca acesta a dus in permanenta o viata jertfelnica, primind in chilia sa pe fiecare credincios care venea cu sufletul indurerat sau care avea nevoie de un sfat, o mangaiere sau o binecuvantare.
„Multi ani la rand, parintele a primit sute de oameni in chilia sa. Odata a stat zilnic, fara a avea o duminica, fara a avea o sarbatoare, fara a avea o vacanta, fara a avea concediu, nici macar o ora pentru el. Nici macar sa manance, nici macar sa doarma. Am stat odata cu pixul in mana si am socotit cati oameni intra intr-o zi obisnuita cand nu intra foarte multa lume. Erau 300 si cu acesti oameni vorbea cu fiecare in parte. Incepand de la taranul de jos care avea probleme, cu vaca, cu gaina si il asculta cu atata dragoste pana la ministri si fosti ministri pe care considera ca trebuie sa-i indrepte, ii indrepta, pe altii ii mustra”, a amintit monahia Justina.
Inca din timpul vietii, au iesit la iveala marturii despre sfintenia parintelui Justin. „Ceea ce am vazut eu la parintele Justin. Dupa ce am pus la masa vreo- 3-4 randuri de trapeza, lumea a ramas fara ciorba. Si am zis; parinte Justin nu mai avem ce sa dam mancare la oameni si inca mai sunt pe afara. Si a zis parintele Justin: am sa vin eu sa vad. A luat parintele Justin lingura aceea mare si a dat de trei ori in acel cazan cu ciorba si s-a facut din nou ciorba pana in varful lui. Eu am vazut acel lucru. Ceea ce inseamna ca parintele Justin a avut puterea cuvantului”, a marturisit staretul Manastirii Petru-Voda, Hariton Negrea.
Dupa trecerea sa la cele vesnice, au aparut alte minuni. Din trupul sau a izvorat mir, iar uleiul de la candela asezata la icoana cu chipul sau a vindecat mai multi bolnavi. Sfintenia sa nu putea trece neobservata. In semn de apreciere fata de personalitatea marelui duhovnic, un model demn de urmat care ne-a invatat “sa fim darzi si sa luam atitudine”, consilierii locali din Baia Sprie au decis in unanimitate sa-i acorde post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie.”
De asemenea, la Petru Voda si in drum spre Baia Sprie, la manastirea de la Turda inchinata lui Mihai Viteazul, conform relatarilor monahilor si martorilor oculari, uleiul de la candela Parintelui, oferit in dar maicilor de la Mihai Voda, s-a prefacut in mir.
May 15th, 2015 
VR 
În zi de prăznuire a Sfinţilor Închisorilor (marile arestări ale puterii bolşevice ocupante a României desfăşurându-se în noaptea de 14 spre 15 mai 1948), Justiţia Română a făcut dreptate în cazul lui Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor – deposedat abuziv de titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Ocna, locul pătimirilor sale martirice de mucenic al lui Hristos. Printr-o sentinţă definitivă, actul ilegal de anulare a deciziei unanime a Consiliului Local Târgu Ocna, emis la presiunile unui personaj cu probleme patologice, Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, a fost desfiinţat de Curtea de Apel Bacău, Sfântul Închisorilor fiind repus în drepturi.
Posted in 
Tags: 
