Tocmai ce-am aflat azi de la George Damian ca Casa Regală a secretizat maculatoarele lui Mihăiţă I de la Arhivele Naţionale. Motivul, din câte se pare, este simpatia acestuia faţă de Mişcarea Legionară, reflectată pe alocuri în caietele sale şcolare. Dar ce te faci când documente nesecretizate, aflate la Arhivele Naţionale, sunt false şi un istoric al anului 2050 sau chiar unul pifan de-acum le va lua drept bune?! Aşa este cazul Stenogramei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu s-a dezlănţuit împotriva colaboratorilor apropiaţi, a foştilor aliaţi occidentali şi a puterilor “frăţeşti” din blocul sovietic, dând ordinul represiunii. Despre toate acestea am scris câte ceva aici:
PS 2018: După 29 de ani, deși avem cel puțin un Institut care, chipurile, se ocupă de asta, nu există încă un fond special al documentelor cu privire la evenimentele din decembrie 1989. După 29 de ani Armata încă ține la secret tone de documente. De ce?
Parcă pentru ca fantomele bolşevismului să râdă mai bine de România “post-comunistă” şi de oamenii ei din ce în ce mai mici cocoţaţi în funcţii din ce în ce mai mari, după ce a fost solicitat acest material despre propagandă şi cenzură de către o revistă literară, şi, după câte am înţeles, în ciuda faptului că era semnat chiar de către celebrul “Cronicar” de la România Literară, articolul a fost cenzurat şi rubrica desfiinţată automat, înainte de a lua fiinţă…
Gogu Radulescu alaturi de Ceausescu pe 20 decembrie 1989
Ce este şi mai trist, este că la vîrsta de 73 de ani Ana Blandiana îşi pregăteşte ieşirea din scena vieţii prin această mistificare grosolană, de care istoria nu va ţine cont decît pentru a arăta ce vremuri murdare trăim acum.
Ceausescu distrandu-se la bancurile lui Gogu Radulescu cu Motanul Arpagic
Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.
Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…
În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.
În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.
Astazi, 30 martie 2013, se implinesc 20 de ani de la moartea marelui carturar roman de valoare universala Edgar Papu (1909 – 1993). Coincidenta istorica face ca tot intr-o zi de 30 septembrie, insa in urma cu 24 de ani, sa mearga spre Ceruri un alt mare carturar al culturii romane, pe deasupra si nevolnic monah, Parintele Nicolae Steinhardt. Nicolae a ales calea Rohiei. Edgar Papu a fost crestinat la catolicism de rit oriental de insusi Monseniorul Vladimir Ghica – declarat chiar zilele trecute “martir pentru credință” de către noul Papa Francisc – si s-a casatorit cu Angela, fiica de preot ortodox (foto dreapta). Ce-i mai leaga pe cei doi: amandoi s-au nascut evrei, amandoi s-au crestinat pe pamant romanesc, amandoi au facut inchisoare politica, fiind eliberati cu decretul din 1964, de dupa desovietizarea structurilor de forta, amandoi au iubit poporul roman si amandoi au suferit pentru Romania. Amandoi au lasat o mostenire inestimabila acestui neam, in care s-au izbavit.
In absenta oricaror manifestari culturale omagiale pe masura staturii impresionante a eseistului si criticului literar Edgar Papu, portalul Ziaristi Online propune cititorilor sai o serie de articole comemorative care sa atinga personalitatea acestui geniu al Romaniei, a carui memorie este terfelita si azi, de aceeasi si aceeasi dusmani ai poporului roman.
Considerat “parintele protocronismului romanesc” modern, dupa Hasdeu (“Etymologicum magnum Romaniae”) si Densusianu (“Dacia preistorica”), Edgar Papu a fost supus unui adevarat linjas pe termen lung, de cele mai multe ori cei care il executau fiind total lipsiti de orice cunostinta asupra operei si valorilor exprimate de marele ganditor. Ce este asadar protocronismul (gr. protos – primul și chronos – timp)? Sintetizat, este “un curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica”. Sau: “o constatare de bun simţ, o realitate culturală prezentă în oricare formă de comparatism care admite realitatea evoluţiei paradigmelor culturale de-a lungul istoriei” (Theodor Codreanu). Conform acestui curent, continuitatea romaneasca si crestineasca pe acest pamant a contribuit definitoriu si primordial la dezvoltarea civilizatiei europene.
Parintele Staniloae avea sa explice despre prefacerile europene dupa nasterea, crucificarea si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.” (“De ce suntem ortodocsi”, Revista „TEOLOGIE ŞI VIAŢĂ” Nr. 4-8, 1991, via Roncea Ro).
“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta”. Paradoxal, pentru detractorii teoriei protocronismului, acest citat nu-i apartine lui Edgar Papu si nu a fost publicat pe vreun site “extremist”, “tracoman”, “dacoman” sau “national-comunist” ci este reprodus din New York Times ( NYT – 30 noiembrie 2009) si este scris de John Noble Wilford, care afirma, prezentand expozitia internationala “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C. – see also Origins: A History of Beginnings.” ca “civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor” (Enciclopedia Romaniei online).
Teoria incriminata de dusmanii de ieri si azi ai Romaniei a fost creionata de Edgar Papu pentru prima oara in eseul „Protocronismul românesc” (Revista “Secolul XX”, 1974) si explicata mai pe larg in lucrarea “Din clasicii noştri” (Editura Eminescu, Bucuresti, 1977). Dezvoltata ca un curent cultural, teoria lui Edgar Papu avea sa fie anihilata de la cel mai inalt nivel al Partidului, printr-un personaj funest, care s-a dovedit ulterior a fi un veritabil agent sovietic, disparut misterios din Romania dupa 1989, dupa inscenarea propriei inmormantari: Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat al României Socialiste, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania (foto dreapta, amuzandu-l pe N. Ceausescu).
Denigratorii lui Edgar Papu au sustinut si reafirmat incontinuu ca protocronismul reprezinta platforma de edificare a “national-comunismului” lui Ceausescu. Dar faptele demonstreaza cu totul si cu totul altceva: profesorul Theodor Codreanu arata: “În nr. 2/1986 al revistei România literară, Gogu Rădulescu publica, erijându-se în cunoscător, articolul “Profesorii mei de limba română”, în care nu numai că nu adopta protocronismul ca ideologie partinică, dar îi aducea grave acuze, între care şi aceea că a readus „prezenţa ideilor de extremă dreaptă în publicistica noastră” (“Edgar Papu si minoratul culturii romanesti”). De altfel, “national-comunistul” Edgar Papu avea sa fie aparat din exil de insusi Mircea Eliade, cel care impartasea aceleasi idei cu nedreptatitul de la Bucuresti: „Nu copiam Europa, nici nu o respingeam – ci ne măsuram cu ea”. “Era Eliade ideolog al politicii culturale a P. C. R., iar Gogu Rădulescu şi Suzana Gâdea anticomunişti?”, se intreaba profesorul Theodor Codreanu.
In urma articolului nomenclaturistului comunist, de infierare a protocronismului, Edgar Papu a fost interzis a doua oara, dupa perioada de detentie ispasita sub acuzatia de “uneltire contra ordinii sociale”. Suzana Gadea, președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, interzice aparitia Dreptului la replica al profesorului Edgar Papu la atacul venit din varful piramidei agentilor sovietici. Incepe cea de a treia perioada de marginalizare din viata profesorului, dupa ce o “Comisie Simionescu”, insarcinata cu epurarile in mediul universitar, trasa in 1948 ordinul “sa fie lasat fara statut social” – pentru ca “este un element idealist, mistic, nesigur” -, urmat apoi de incarcerarea sa din 1961. O moarte civila din care, totusi, “neolegionarul” Edgar Papu – “o minune de neam davidic în neamul românesc”, dupa cum il defineste profesorul Ilie Badescu – a inviat si ramane viu, in memoria fiintei culturale si a constiintei nationale. De amintit, intr-o paranteza: Gogu Radulescu este vazut pana in ultimele clipe ale regimului comunist, de-a dreapta lui Ceausescu, in aparitia sa televizata din sediul CC al PCR in care acesta se exprima pe tema evenimentelor de la Timisoara (20 decembrie 1989). In aceeasi seara, Gogu Radulescu avea sa urmareasca o piesa a uneia dintre amantele sale, Valeria Seciu, la Teatrul Mic. Din masina neagra cu numar mic a demnitarului comunist aveau sa coboare, impreuna cu acesta, criticii Zigu Ornea si… Nicolae Manolescu. (Vedeti siCazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern si Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV).
Peste ani, acelasi Nicolae Manolescu avea sa contribuie la asa-numitul “Raport Tismaneanu” in care protocronismul era din nou “infierat”, cu aceeasi “manie proletara” ca si in articolul membrului CPEx al CC al PCR, Gogu Radulescu (foto dr.). De notat, ca, exact in acelasi timp in care “apologetul national-comunismului” Edgar Papu isi spunea rugaciunile salvatoare in celulele inchisorilor comuniste in care fusese aruncat, criticul “anti-comunist” Nicolae Manolescu scria: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Nicolae Manolescu, ,,Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.). Si inca: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964). Delirul continua si in 1965: “Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” (Sursa: Cotidianul.ro).
Ca un element de turnesol, se cuvine sa amintim ca, in timp ce Manolescu gireaza si astazi adevarate atacuri la adresa lui Eminescu si a fiintei nationale, ultima carte a profesorului Edgar Papu, la care a lucrat, aproape orb, pana in cea din urma clipa a vietii sale, aparuta postum la Editura Princeps (Iaşi, 2005), îngrijită de fiul sau, Vlad-Ion Papu, si cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, a fost Eminescu într-o nouă viziune (Vedeti aicicronica profesorului Theodor Codreanu). Eminescu, “omul deplin al culturii românesti” dupa cum il considera colegul sau de crez si generatie Constantin Noica, si despre care Edgar Papu afirma: “Pe plan national, Eminescu se dovedeste un exponent nedezmintit al pamântului nostru.” (www.mihaieminescu.ro).
“Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii”, il evoca pe marele disparut esista Magdalena Albu intr-un articol cu titlul Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare. ”În ghearele anchetatorilor şi temnicerilor au încăput şi figuri cu totul candide, din specia celor care nu pot omorî o muscă, dar care intrau în programul de decimare, de exterminare a inteligenţei creatoare româneşti”, scria profesorul Mihai Ungheanu despre arestarile lui Constantin Noica, Vasile Voiculescu si Edgar Papu, in lucrarea sa fundamentala, “Holocaustul culturii române“.
“În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru”, sintetiza Edgar Papu valentele protocronismului in articolul sau “Prolog catre viitor“.
Mentionam ca articolul de mai jos a fost cenzurat, peste ani, de acelasi “anti-comunist” Nicolae Manolescu, la o aparitie in Romania literara. Asadar, in premiera, versiunea integrala despre EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII, prezentata de fiul sau, Vlad-Ion Papu, la ceas comemorativ. Marturia memorialistica impresionanta a eseistului Vlad-Ion Papu, care isi propune sa puna in circulatie internationala ideile parintelui sau, si caruia ii multumim in mod deosebit, este urmata de un interviu video din anii ’90, prezentat de Fundatia culturala “Edgar Papu”.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele carturar Edgar Papu!
Profesorul Ilie Badescu: “Să facem azi, la 20 din anii de veșnicie ai blândului cărturar „să nu se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat”, cum spune poetul, prin darul acestui om nepereche : Edgar Papu, om de legendă și de baladă, minune de neam davidic în neamul românesc.”
După ce refuză oferta de a se înscrie în partidul comunist, găsind că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu sentimentele sale religioase, mai ales că în urma convertirii – sub influenţa Monseniorului Vladimir Ghyka (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu) – la catolicismul de rit oriental, este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953).
Noul redactor-şef al revistei „Tribuna” din Cluj este Mircea Arman, doctor în filologie, autorul unei monumentale „Istorii critice a metafizicii occidentale” şi al unor traduceri fundamentale din Martin Heidegger [primul traducator in romaneste a lucrarii lui Heidegger Sein und Zeit – si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj nota Roncea.Ro]. După numirea sa prin concurs la conducerea cunoscutei reviste, al cărei fondator a fost Ioan Slavici, Nicolae Manolescu [pensionabilul de la UNESCO – nota Roncea.Ro] a reacţionat violent într-un articol publicat în ultimul număr al revistei „România literară”, anunţând astfel începutul unui conflict de lungă durată. [Personajul care a pierdut concursul generand atacul gastii CPEx-istului CC al PCR si KGB Gogu Radulescu este un oarecare Ovidiu Pecican, membru fondator al Asociatiei anti-crestine “Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” – nota Roncea.Ro.]
Pentru a afla mai multe amănunte despre culisele acestuia, dar şi pentru a vedea care este proiectul noii echipe manageriale de la „Tribuna”, l-am invitat să răspundă întrebărilor noastre chiar pe Mircea Arman.
„Manolescu a rămas discipolul lui Gogu Rădulescu”
Ion Spânu: În mod surprinzător, chiar după primul număr de când aţi fost numit la conducerea revistei „Tribuna”, aţi avut parte de un atac extrem de dur din partea lui Nicolae Manolescu. Ce credeţi că l-a deranjat atât de mult pe preşedintele Uniunii Scriitorilor, încât să fie atât de virulent în articolul „Noua direcţie a Tribunei din Cluj”, apărut în ultimul număr al „României literare”?
Mircea Arman: Domnule Spânu, voi intra direct în subiect. Pe acest domn îl deranjează faptul că nu mai poate controla revista „Tribuna”, că oamenii săi au fost eliberaţi, prin decizia mea, din consiliul ştiintific consultativ al revistei. Au intrat în locul unor vechi culturnici şase academicieni. După câte am auzit, domnul Manolescu este extrem de frustrat că nu este primit ca membru titular în Academia Română. E problema sa, aşa cum „Tribuna” e problema mea, iar părerea dânsului despre mine nu are nici o valoare, eu mă ocup cu filosofia, nu sunt literat, iar în filosofie domnul Manolescu e necalificat. Nu mai vorbim de faptul ca dânsul e discipolul lui Gogu Rădulescu câtă vreme eu sunt al lui Anton Dumitriu.
Am observat că Nicolae Manolescu se teme, oarecum, de anunţata dvs. „revoluţie” de la „Tribuna”, scriind că înţelege cam unde „bate”. Unde bate, domnule Mircea Arman?
Bate cam spre falimentul literaturii române, spre falimentul incredibil al tuturor revistelor USR, al USR ca instituţie, bate către acte şi fapte cu iz penal (o spun în calitatea mea de jurist) şi bate, în special, pe chestiunea valorii, a celei autentice, nu pe cea fabricată de găşti. Dacă doreşte dl. Manolescu putem intra în detalii, detalii care ar putea alerta autorităţile competente ale statului român. Nu mă feresc…
„Nu vreau să accept oameni de cultură «făcuţi», cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă”
Totuşi, un cititor avizat îşi dă seama uşor că „deranjul” domnului Manolescu a fost provocat de acest pasaj din editorialul dvs. din „Tribuna”: „Cultura română se află la un moment de răscruce al existenţei ei. Nu cunoaştem o perioadă mai tulbure, mai lipsită de elementul de valoare decât cea pe care o trăieşte cultura noastră după Revoluţia din 1989”. Este, aici, o trimitere directă la Manolescu, cel care a condus, după 1989, Uniunea Scriitorilor?
Nu neapărat, era o constatare cu valoare generală, pentru că filosofia operează cu conceptul, adică cu generalul. Literaţii au mania de ”a citi printre rânduri” şi, de cele mai multe ori, se încurcă, ajung prin instanţe, ajung să fie condamnaţi. Nu mă interesează ce a făcut x sau y, din ce gaşcă face parte, nici nu cunosc şi nici nu vreau să cunosc aceste găşti, dar vreau ca în această cultură să primeze valoarea, să triumfe adevărul. Sună idealist, nu?
Ei, chiar şi aşa, voi continua să îmi exprim liber ideile, crezul; nimeni, toţi manoleştii din lume nu vor reuşi să mă oprească. Luther avea o vorbă: „Tue recht und scheue niemand”! Atât timp cât îmi fac munca corect, cu dăruire, nu mi-e teamă de nimic, oricâte vorbe şi acuze nefondate s-ar vântura. Pe de altă parte, nu vreau să accept oameni de cultură ”făcuţi”, cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă. Nu sunt venit cu hârzobul de pe altă planetă, domnule Spânu, nu sunt un naiv, sunt avocat. Dar am confortul material şi psihic de a nu ceda, de a nu putea fi ”adus în rând” de nimeni şi nimic. Cu remuneraţia de la „Tribuna” îmi pot schimba două becuri la maşină în service-ul specializat. Nu vreau să epatez, nici să jignesc scriitorii şi alţi oameni care nu sunt îndestulaţi material în această ţară. Spun asta spre a arăta că nu pot fi şantajat. Nu am fost securist sau colaborator al securităţii, am refuzat să mă fac membru de partid, nu am nevoie de nici un hatâr din partea nimănui, nu vreau bani, nu vreau funcţii. Sunt, însă, însetat de adevăr. Chiar dacă sună patetic, asta e.
„Nu sunt intelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena”
În acelaşi text, incriminat de Nicolae Manolescu, atacaţi direct grupul de la Păltiniş, numindu-i pe cei ce se revendică astfel „epigoni ai lui Constantin Noica”, acuzându-i, în acelaşi timp, de „sete de putere şi arghirofilie”. Le spuneţi tot lor că eseurile şi „cărţuliile” semnate de ei „nu vor edifica vreodată vreo cultură”. Vă rog să dezvoltaţi acest subiect, întrucât pe marginea lui vă acuză Manolescu de „ură faţă de marii intelectuali şi scriitori de astăzi”, care „se bucură de recunoaşterea unor merite” de care dvs. n-aţi fi avut parte. Sunteţi invidios pe cineva?
Nu ştiu de unde vorba asta cu ”intelectualii”. Care intelectuali? Nu înţeleg. Sunt unii mai intelectuali decât alţii? Dacă se referă domnul Manolescu la filosofie, care e regina culturii, e de înţeles să vorbească de intelectuali, dar dânsul nu intră în categorie; ce e critica literară decât idee la mâna a zecea etc… şi dacă vom continua aşa nu sunt intelectuali nici juriştii, nici medicii, nici inginerii, economiştii şi toate celelalte categorii care au urmat diferite specializări şi excelează în ele, sunt întelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena, cei care, în opinia mea, sunt născuţi slugi şi care se vor ofusca foarte tare când vor citi aceste rânduri.
“Romania devenise cosmarul strategic al URSS”, afirma istoricul american Larry Watts in studiul sau de 46 de pagini insotit de alte 100 de file de documente desecretizate din Arhivele KGB, obtinute de la sectia din fosta RSSM.
Portalul Ziaristi Online este incantat sa prezinte una dintre cele mai recente aparitii la Editura RAO: Analiza de Intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbarii, de Ionel Nitu, cu un Cuvant inainte de Ambasador George Cristian Maior, director al Serviciului Roman de Informatii (SRI).
Ca intr-un adevarat serial despre cele 1001 de nopti nesfarsite ale Romaniei, astazi se strecoara in spatiul public, din grota de pe Calea Victoriei 120 a celor 40 de hoti, una dintre povestile in care Sheherezada este si Ali Baba iar padisahul nostru putin mai mult pervers este de fapt chiar Printul “nevazut” al Hotilor, maria sa Harun al-Plescoi, nume de cod “Tulceanul”. O poveste adevarata, relatata de Sorin Iliesiu, in care veti afla cum Andrei Plesu l-a avertizat pe Ali Baba sa “invete sa pastreze tacerea” in Grupul pentru Dialog Social, o Centrala locala a Neo-Kominternului, mosita de Silviu Brucan si Ion Iliescu chiar in casa filosofului de Plescoi din strada Paris 14 si stropita ulterior cu milionul de dolari al lui George Soros, la sediul infamilor din Calea Victoriei.
Daca recent s-a aflat ca patronul spirtual al teologului Baconschi-Jacuzzi nu il iubeste numai pe Marcello-Siegfried-Liiceanu ci merge pe urmele discipolului sau la capitolul Despre amante, din Scrisoarea Deschisa a lui Sorin Iliesiu veti mai afla cum renumitul filosof a refuzat sa dea detalii despre biografia sa secreta si colaborarea cu Securitatea chiar si colegilor sai din GDS, despre cum se impart functiile in diverse Guverne, intre “colegii Marius Oprea, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir” basca “colegul Horia Roman Patapievici”, despre cum a girat Andrei Plesu guvernele lui Ion Iliescu si Petre Roman fara sa regrete niciodata crimele comise de catre acestia in 1989 si 1990, despre cum a sustinut ca isi da demisia si din Guvernul FSN si din GDS si, ulterior, a uitat, despre cum s-a infruptat califul Harun al-Plescoi din fonduri guvernamentale fara sa dea socoteala nimanui si a sfidat Legea CNSAS care interzicea ca din Colegiu sa faca parte membri ai PCR (cum era cazul lui, inca de la 19 anisori), despre cum a fost atacat Sorin Iliesiu de “colegul” sau de “Grup” Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu, despre cum Radu Filipescu vrea sa-l depaseasca pe Ceausescu in longevitate in Consiliul de Conducerea al unui organism para-guvernamental, cum e CC al GDS, despre cum e deranjat Plesu ca Iliesiu apare la postul lui Voiculescu in timp ce el latra fara jena ca un chow-chow cu limba neagra in lesa lui Patriciu, si, nu in ultimul rand, despre cum Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap”, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. O poveste care va continua, cu siguranta, cu vreo tragedie oedipiana masculinizata total prin haremul celor 40 de hoti ai Romaniei, si care, dupa parerea noastra, nu este recomandabil sa fie citita seara pentru ca poate provoca prea multe cosmaruri. Sa speram insa ca nu se va transforma in Povestea Comerciantului si a Papagalului, in care bietul Iliesiu va avea soarta celui din urma…
Scrisoare deschisă
– Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS) –
December 20th, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
