Posts Tagged ‘Ernest Neulander’

De ce e suparat pe soarta dl Tismaneanu: Compania a deschis “Fereastra Serviciilor Secrete”. Aurel Rogojan despre Cazul Tismaneanu. Cu o addenda de Larry Watts si documente ale Kominternului si Securitatii. Urmeaza Patapievici

Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti

“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat”  în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)

(…)

7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.

Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.

Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011

Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice

Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13

Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011

Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online

Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român

Vezi si: “Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre

EXCLUSIV. Vladimir Tismaneanu: Cum am suferit sub criminala Securitate si cancerosul Partid Comunist

“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre


Incepand de azi, Ziaristi Online publica din cartea recent aparuta la Editura RAO, Intre linii, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.

“Memorialişti ai istoriei recente se întâlnesc mai rar, şi, de cele mai multe ori, sunt politicieni care vor să-şi justifice eşecurile cu speranţa unei reveniri spectaculoase, după ce mulţimea, le-a citit cartea şi le-a dat dreptate”, scrie istoricul Alex Mihai Stonescu in prefata cartii, continuand: “Este şi cazul ultimelor cărţi memorialistice ale lui Ion Iliescu, o tentativă de a răspunde problemelor grave pe care le ridică acţiunile sale în istoria recentă”. Istoricul mai arata ca “in volumul Între linii, al lui Eugen Mihăescu, artist recunoscut deja în rândul valorilor internaţionale şi totodată rafinat intelectual român, am găsit exact opusul oricărui interes propagandistic. Amintirile sale din perioada regimului Iliescu au creditul preţios al obiectivităţii, pentru că nu sunt interpretări ale faptelor şi evenimentelor, ci relatări, uneori minuţioase, ale unor intâmplări la care a participat direct”. “Două sunt valorile cărţii lui Eugen Mihăescu: informaţia istorică şi stilul literar cuceritor, care face din cele mai dezolante momente de istorie recentă o lectură asimilabilă şi un episod al reflecţiei”, afirma Alex Mihai Stoenescu.

Prezentam astazi prima parte a schitei despre un fost propagandist comunist si aventurile lui uluitoare: Volodea Tismaneanu. Titlul, fotografiile si intertitlurile apartin redactiei.

Cornitele lui Leonte Tismaneanu

(more…)

Pacepa.ro informeaza: A aparut Mostenirea Clandestina III. Ultimul episod din documentarul remarcabil realizat de Monica Ghiurco despre Larry Watts si razboiul din umbra impotriva Romaniei. Cristian Troncota, de la Academia Nationala de Informatii, confirma: Pacepa a fost agent sovietic. Si Cristian Tabara intervine, “Ca la carte”. VIDEO


Cristian Tabara si-a dedicat intreaga sa emisiune de duminica de la TVR razboiului clandestin impotriva Romaniei si relatiilor romano-sovietice vs cele romano-americane. Experimentatul jurnalist a discutat “ca la carte” despre primul volum al lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“. Totodata, Pacepa.ro a obtinut ultimul episod, integral, al documentarului exceptional realizat de Monica Ghiurco, Mostenirea Clandestina (III), pe care il puteti gasi, in exclusivitate, la PACEPA.RU.

Printre dezvaluirile din film: Mihai Pacepa, Corneliu Manescu, Silviu Brucan, Sergiu Celac – agenti sovietici. Mihai Caraman, agent dublu. Dupa ce, la lansarea cartii lui Larry Watts, seful SRI, George Maior, a afirmat despre protectorul lui Vladimir Tismaneanu, Ion Mihai Pacepa, ca a scris o carte care contine “mult neadevar, minciuna si propaganda”, iata ca si profesorul Cristian Troncota, decan al Facultatii de Informatii a Academiei Nationale de Informatii a SRI, reconfirma: “Pacepa a fost agent sovietic. Poate cel mai bun produs al scolii sovietice de spionaj. Ceausescu a fost inconjurat de agenti sovietici”. Si nu numai el. Larry Watts, prezent la Nasul Radu Moraru, nu poate infirma ca acelasi lucru nu s-a petrecut si cu urmatorii presedinti ai Romaniei, inconjurati, cu totii, pana azi, de “mostenitorii kominternului”.

Intreaga serie a documentarului cu cea mai mare audienta la TVR din ultima perioada poate fi gasita la Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova