Victor Roncea Blog

Ordinul Maresalului Ion Antonescu: Ostasi, va… de ZiaristiOnlineTV
Prezent la B1 TV in aceasta seara, la 70 de ani de la declansarea Razboiului Sfant pentru reintregirea patriei, presedintele Traian Basescu l-a acuzat pe regele Mihai de tradare afirmand ca maresalul Ion Antonescu nu avea cum sa fie mai vinovat, ca prim-ministru, de “pacatele” din razboi, “deportarile evreilor si tiganilor in Transnistria… nu stiu ce”, decat seful statului. “Unora le dam averile, iar pe altii ii consideram criminali de razboi- seful de stat si prim-ministru. Doar pentru ca unul a fost sluga la rusi si a lasat tara prin abdicare, il iertam de toate pacatele?”, a spus Basescu. Drept urmare, publicam mai jos declaratia lui Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Evreilor din Romania despre Ion Antonescu, cuprinsa de catre istoricul basarabean Alexandru Moraru intr-un articol aniversar al evenimentului istoric din 22 iunie 1941. Vom reveni pe tema emisiunii de la B1TV!

“În toiul luptelor Armatei Române şi a aliaţilor ei împotriva bolşevismului, s-a iniţiat restabilirea administraţiei româneşti în Basarabia şi Nordul Bucovinei. La 7 iulie 1941 Ion Antonescu s-a adresat basarabenilor cu o proclamaţie în care menţiona că datorită vitejiei ostaşilor români a fost spulberată cotropirea sălbatică a celor ce i-au ţinut în robie şi au răspândit pe pământul nostru românesc moartea şi focul.[3] În multe lucrări de specialitate de până la 1989 Mareşalul Ion Antonescu este descris, ca un necruţător dictator antisemit, responsabil pentru moartea a sute şi mii de oameni, în special evrei, ceea ce nici pe departe nu corespunde adevărului istoric. Natura respectivei probleme este atestată de Wilhelm Filderman într-un testament legalizat la New York în 1956. În acea perioadă el scria: „A fost mult acuzat regimul Mareşalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului şi Mareşalul însuşi a fost executat de agenţii Moscovei ca fascist. Adevărul este că Mareşalul Antonescu este cel care a pus capăt mişcării fasciste în România, oprind activităţile teroriste ale Gărzii de Fier din 1941 şi suprimând toate activităţile politice ale acestei organizaţii. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la procesul său – montat de comunişti – am confirmat că teroarea fascistă de stradă a fost oprită în România la 21 ianuarie 1941, zi în care Mareşalul a luat măsuri draconice pentru a face să înceteze anarhia fascistă provocată de această organizaţie şi restabilirea ordinii în ţară. În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emoţionante de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei în momente de grele încercări din timpurile imperiului nazist din Europa. Mareşalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau măsuri dure contra evreilor… El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol! Datorită politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administraţie tranzitorie care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun. Am menţionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul că poporul român, chiar când a avut într-o măsură limitată controlul ţării, a demonstrat sentimente umanitare şi de moderaţie politică.”[4]

Independenţa lui Wilhelm Filderman şi refuzul său de a urmări linia partidului comunist din România, l-au transformat repede într-o ţintă a autorităţilor comuniste. În 1956 el scria: „Ataşamentul meu pentru ideile democratice şi refuzul meu de a face jocul comuniştilor a deranjat profund autorităţile de ocupaţie şi urma să fiu, asemeni altor personalităţi ale vieţii publice româneşti, victima metodelor totalitare de lichidare. Am decis atunci să părăsesc clandestin ţara.”[5] Un alt argument la cele menţionate mai sus este şi dosarul ce a aparţinut Preşedenţiei Consiliului de Miniştri al României C.B.B.T./secţia militară/întitulat „Evidenţa lucrărilor cu rezoluţiile dlui Mareşal”. Limitele cronologice ale dosarului sunt: 30 martie 1942 – 1 ianuarie 1944, acesta se păstrează la Arhiva Naţională a Republicii Moldova, Fondul.706 – Administrarea Basarabiei, Bucovinei şi Transnistriei şi este împărţit în trei părţi: Chestiunea, Rezoluţia Mareşalului şi unde s-a îndrumat (întregul dosar este inclus în prezenta culegere). Expunem atenţiei un singur document din dosarul nominalizat la numărul 20 pagina 17, spre a pune în evidenţă în contextul celor expuse, rezoluţia Mareşalului Ion Antonescu: „Ministerul Lucrărilor Publice raportează că Direcţia C.F.R. i-a făcut cunoscut că, printre mărfurile ce s-au transportat de la Odessa în ultimul timp, au sosit la diferite gări din Bucureşti şi pe adresa a diferiţi particulari, monumente de piatră din cimitirul israelit din Odesa şi vândute; de către Municipiul Odessa s-a dispus ca predarea acestor monumente să fie oprită şi ele să fie depozitate în magaziile C.F.R..

Rezoluţia Mareşalului: „Este o profanare. Un act odios şi necugetat, care poate avea consecinţe pentru întregul Neam. Ne-am dus în Transnistria să facem o operă de oameni civilizaţi, nu de devastare. Să fie totul retrimis la Odesa, în contul ticăloşilor care au pus la cale această odioasă faptă. Vor plăti imediat toate cheltuielile care s-au făcut şi se vor mai face. Execuţie Ministerul Lucrărilor Publice. Dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr un an şi să li se confişte partea corespunzătoare din avere. Aspre observaţii prin Guvernator, acelora din Administraţia Transnistriei cu concursul cărora s-a putut comite această infamie. G-ralul Potopeanu să împiedice pe viitor asemenea acte şi să repare ceeace eventual s-a comis. Va discuta cu mine.”[6] Comentariile sunt de prisos. Totuşi, cititorul, în textul acestei rezoluţii a observat fraza „dacă nu vor plăti, să fie imediat trimişi în lagăr”, care este o dovadă, că indiferent de naţionalitate, persoana care a săvârşit o infracţiune era trimisă în lagăr; fie român, ucrainean, evreu sau ţigan. Era pedepsit infractorul.

Fără îndoială că au existat şi excepţii, dar care trebuia să fie atitudinea autorităţilor legale româneşti din Basarabia faţă de exemplu, de cei şapte evrei prinşi noaptea în Chişinău pe când lipeau foi volante cu caracter prosovietic şi antiromânesc? Pentru o asemenea faptă în U.R.S.S., în mersul războiului persoanele vinovate erau puse la perete şi împuşcate fără anchetă şi judecată. În România însă, aceştia au fost anchetaţi, judecaţi şi în consecinţă trimişi în lagăr de muncă. Trebuia să fie lăsaţi să continue agitaţia comunistă în centrul oraşului Chişinău, deoarece legile ţării nu se răsfrâng asupra minorităţilor naţionale? Acelaşi lucru se poate spune şi de speculanţi, care artificial măreau preţurile la produsele alimentare sau le ascundeau, şoptind prieteneşte cumpărătorilor „cu ruşii era mai bine, nu?” Care trebuia să fie atitudinea autorităţilor legale româneşti în Basarabia şi Transnistria faţă de haitele de ţigani, care spărgeau casele văduvelor, ale familiilor în care bărbaţii erau plecaţi pe front şi furau tot: de la ou până la bou? Să fie lăsaţi să-şi facă meseria de „minoritari” sau să fie arestaţi, judecaţi şi trimişi în lagăr la muncă? A fost război. A fost cel mai sângeros război pe care l-a cunoscut omenirea, iar războiul îşi are legile lui. Este binecunoscută naţionalitatea comunismului, că în iunie 1940, când Chişinăul şi celelalte localităţi din Basarabia au fost ocupate de armata sovietică, majoritatea populaţiei de origine evreiască a întâmpinat această armată cu nespusă bucurie şi entusiasm. După răsturnarea situaţiei şi revenirea României în graniţele ei fireşti, atitudinea populaţiei minoritare respective a devenit ostilă, iar în multe cazuri excesiv de duşmănoasă, unii fiind lăsaţi de sovietici cu misiuni speciale de spionaj şi pentru tot felul de provocări.

Într-un document depozitat la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova „Lista Centrului de partid, aruncat pe teritoriul Moldovei” descoperim, că din nouă persoane trimise de autorităţile sovietice, şase erau evrei, membri ai partidului comunist român, un rus, un ucrainean şi un „moldovean” pe nume Maslov Iacov Mitrofanovici, care până la război avea funcţia de secretar al CR Slobozia al ULCTM.

Cei şase erau Scvorţov Mihail Iacovlevici, născut în 1908, cu ultimul loc de muncă – şef al Direcţiei cadre a Narcomatului de finanţe a RSSM, cunoscător al limbilor rusă, română, franceză, germană, evreiască, „aruncat” cu documente false cu pseudonimul Stropşa Semion Iacovlevici; Morghenştein Izrail Marcovici, născut în anul 1903, ultimul loc de muncă – funcţia de preşedinte al executivului orăşenesc Soroca, cunoscător al limbilor rusă, ucraineană, română şi evreiască (aşa-i în document, probabil ivrit – Al.M.), cu documente false, cu pseudonimul Mariuţan Dmitrii Antonovici; Boguslavschii Iacov Tovievici, născut în 1907, fost funcţionar la fabrica de piele din Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kvitko Mihail Iosifovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, franceză, germană, română; Bruhis Srul Pincusovici, născut în anul 1904, ultimul loc de muncă – director adjunct responsabil pentru secţia politică al FZO din or. Chişinău, cu documente false cu pseudonimul Kurnosov Efim Stepanovici, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, română, germană; Grinberg Ester Srulievna, născută în anul 1914, cu ultimul loc de muncă la redacţia gazetei „Moldova Socialistă”, care ştia limbile rusa, evreiască, franceză, română, cu documente false, cu pseudonimul Dobrovoliscaia Natalia Ivanovna şi Grinman Isaac Iosifovici, ultimul loc de muncă – redacţia gazetei „Moldova Socialistă” din Chişinău, cunoscător al limbilor rusă, evreiască, germană, franceză, cu documente false, pseudonimul Vlasov Zaharii Vasilievici.[7]

Alexandru Moraru

Integral la Art-emis.ro