Posts Tagged ‘frauda’

Semnati Petitia publica in apararea lui Valeriu Gafencu si scrieti pe adresa Primarului din Targu Ocna pentru pastrarea Cetateniei de Onoare post-mortem a Sfantului Inchisorilor. La Multi Ani, Domnule Grigore Caraza!


Grigore Caraza – Sfintele Sarbatori in închisori de ZiaristiOnlineTV

Astazi este ziua de nastere a marturisitorului Grigore Caraza, cu 21 de ani in temnitele bolsevice, despre care afirma cu simplitate: „În închisoare mi s-a înnobilat sufletul“. Ma simt onorat ca l-am cunoscut pe cel care a pastrat in memoria sa si apoi a consemnat pentru patrimoniul cultural national peste 10.000 de versuri ale poetilor din inchisori, printre care se numara Radu Gyr, Nichifor Crainic si Valeriu Gafencu, in urma tot cu 21 de ani, si de care ma leaga nenumarate amintiri ale vremurile petrecute alaturi de Parintele Calciu, la Washington sau la biserica noastra din New York. M-am gandit ca aniversarea domnului Grigore Caraza, care implineste 84 de ani dintre care fix o patrime i-a trecut in inchisori, este si o zi perfecta de scris Primarului din Targu Ocna in apararea lui Valeriu Gafencu, ceea ce va sfatuiesc si pe Dvs. Pe langa semnarea Petitiei online, de solidarizare cu Valeriu Gafencu atacat in stil orwelian din subsolurile laboratoarelor unui Institut dubios, consider ca este bine sa-i scrieti si personal domnului Primar Ştefan Silochi cat si membrilor Consiliului Local. Nu ezitati! Cateva randuri, un gand bun si un “send” al e-mail-ului Dvs este un semn de solidaritate necesar si atat de usor de facut. Puteti de asemenea sa trimiteti si prin posta sau prin fax mesajul Dvs de solidaritate. Aparati-l pe Valeriu caci el sigur va apara din Ceruri!

Va recomand sa cititi Sfintele Sarbatori in inchisorile comuniste. VIDEO. Marturia lui Grigore Caraza, 21 de ani de temnita, si a lui Ioan Ianolide, nou martir al lui Hristos

La Multi Ani, Draga Domnule Grigore Caraza!

Banner In Apararea lui Valeriu Gafencu

Catre: Primaria Targu Ocna

Domnului Primar si

Consiliului Local

E-mail: [email protected] si [email protected]

Data: 1 Februarie 2013

Adresa: Str. Trandafirilor Nr. 1, Targu Ocna, 605600

Telefoane: 0234-344.114; 0234 344115; 0234 344116; 0234 344117 sau mobil 0729 995923; Fax: 0234-344.115

Stimate Domnule Primar,

Stimati romani membri ai Consiliului Local,

Stim ca pe adresa Dvs a ajuns o cerere stranie, ce poarta antetul unui asa-zis Institut cu numele de “Elie Wiesel”, un personaj considerat a fi un impostor total de catre alti evrei, care chiar au fost detinuti in lagarul de la Buchenwald – vedeti https://www.eliewieseltattoo.com/. Prin nota respectiva am inteles ca vi se cere sa dez-onorati memoria martirului temnitelor bolsevice, Valeriu Gafencu, considerat de marele scriitor si marturistor ortodox Nicolae Steinhardt drept “Sfantul Inchisorilor” si devenit Cetatean de Onoare pe merit al frumosului oras Targu Ocna.

Cererea Institutului in cauza este neintemeiata in totalitate iar argumente vi s-au adus cu duiumul prin Petitia publica initiata de mai multe organizatii neguvernamentale si ale fostilor detinuti politic si luptatori anticomunisti, impreuna cu oameni de cultura, printre care se numara actorul Dan Puric, realizatoarea tv Lucia Hossu Longin si reputatul istoric Gheorghe Buzatu, si la care s-au raliat deja, intr-o singura zi, sute de alti romani – vedeti Petitie Online.

Ca simplu roman, jurnalist si fondator al mai multor organizatii neguvernamentale de interes civic si national, va rog, in apararea lui Valeriu, de la a carui trecere la cele vesnice se implinesc chiar luna aceasta 61 de ani, sa cititi aceste randuri:

Imnul învierii

de Valeriu Gafencu

Vă cheamă Domnul slavei la lumină,
Vă cheamă mucenicii-n veşnicii,
Fortificaţi Biserica Creştină
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină,
E Nunta Fiului de Împărat!

Să crească-n inimile noastre-nfrânte
Un om născut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre să Se-mplânte
Pecetea Domnului Iisus Hristos.

Un clopot tainic miezul nopţii bate,
Iisus coboară pe pământ;
Din piepturile voastre-nsângerate
Răsună Imnul Învierii Sfânt.

Smulgeţi-vă din ceata celor răi,
Intraţi în cinul oastei creştineşti,
Priviţi spre Porţile Împărăteşti,
Căci cei din urmă fi-vor cei dintâi.

E, cum ati putea sa-i retrageti Cetatenia de Onoare unui asemenea suflet?

Si noi ne simtim onorati, ca simpli romani, ca Dvs i-ati acordat aceasta distinctie si Dvs trebuie sa fiti onorat ca noul martir care in curand va fi canonizat si trecut in calendarele ortodoxe va sta alaturi si va apara din Ceruri, ca Sfant al Inchisorilor si Cetatean de Onoare al orasului Targu Ocna.

Tineti cu poporul si contati pe sprijinul nostru, al celor multi! Va multumim!

Cu deosebit respect,

Victor Roncea

Asociatia Civic Media
www.civicmedia.ro

Vedeti si filmul documentare realizat de Radu Dinu – Noaptea Patimirilor – despre martiriul lui Valeriu Gafencu

Grigore Caraza recitand din Radu Gyr si Nichifor Crainic:

Grigore Caraza recitand Iisus in celula de Radu Gyr si Foamea de Nichifor Crainic de VictoRoncea

ATENTAT SI PROFANARE. Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, mort in temnitele comuniste, atacat post-mortem de Institutul Elie Wiesel, ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, repudiat de evreii de la Buchenwald. PETITIA si Solidarizarea Profesorului Gheorghe Buzatu AICI

Valeriu Gafencu - Safntul Inchisorilor - si familia sa martirica - Ziaristi OnlineFundatia Ion Gavrila Ogoranu informeaza cu ingrijorare  opinia publica romanesca asupra faptului orwellian ca Institutul Elie Wiesel cere Primariei Targu Ocna retragerea calitatii de cetatean de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor”, cel care l-a salvat de la moarte prin jertfa sa pe detinutul evreu Richard Wurmbrand si care s-a savarsit din viata martiric chiar in temnita bolsevica de la Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost fiul lui Vasile Gafencu (foto sus), deputat în Sfatul Țării din partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofițerilor și Ostașilor Moldoveni din Odesa. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Vasile Gafencu a fost agricultor, membru al partidului național din Odesa. A fost deportat în Siberia de forțele de ocupație sovietice în toamna lui 1940, informeaza Wikipedia citand reputatii istorici basarabeni Mihai Tasca si Gheorghe Cojocaru, presedintele Comisiei de investigare a crimelor comunismului din Republica Moldova.

Explicatia cererii Institutului Elie Wiesel, semnata de un oarecare Alexandru Florian, este de-a dreptul ridicola si ar fi de ras daca subiectul nu ar fi atat de grav. Concret, Institutul numit solicita dez-onorarea lui Valeriu Gafencu pe motivul ca ar fi initiat o greva a elevilor din Iasi la inceputul anului 1941, fapta pentru care a si fost condamnat si amendat de… dictatura antonesciana, chestiune socotita de Institutul care altfel condamna abitir regimul Antonescu drept una dintre “dovezile” pentru care Valeriu Gafencu trebuie re-condamnat post-mortem. Va dati seama ce crima a faptuit: o greva a elevilor!? A doua “dovada” a Institutului in cauza este ca Valeriu Gafencu a mai fost condamnat inca o data, in decembrie 1941, de catre un Tribunal Militar al aceleasi dictaturi militare instituita prin regimul Antonescu, regim numit adeseori in Rapoartele Institutului drept “regim fascist”.

In Plangerea catre Primaria Targu Ocna, “regimul fascist” al dictatorului Antonescu devine “statul roman”, in schimb studentul de numai 20 de ani devine membru al unei “organizatii fasciste” (?!). Adica un “regim fascist” condamna o “organizatie fascista”? Fara indoiala cineva trebuie sa faca un dus rece in Institutul ce poarta numele unui controversat evreu, acuzat de frauda si despre care se afirma ca si-a insusit identitatea unui detinut de la Buchenwald, motiv pentru care exista un proces pe rol la Budapesta – dovada la https://www.eliewieseltattoo.com/. Adica: ori regimul era fascist si atunci condamanarea unui tanar de 20 de ani pentru o banala greva a liceenilor este un act samavolnic si revoltator, tipic unei dictaturi fasciste sau comuniste, ori regimul reprezentat de Maresalul Ion Antonescu era bland si pasnic cu toti cetatenii sai si tanarul basarabean Valeriu Gafencu reprezenta un real pericol pentru bietul “stat roman” drept pentru care trebuie re-condamnat chiar si in ciuda faptului ca a patimit sub doua dictaturi si a murit inchis in temnitele bolsevice. De fapt, problema este un singura: Valeriu Gafencu a facut parte din “Fratiile de cruce”, organizatia de tineret a Miscarii Legionare. Conform logicii Institutului ar trebui condamnati atunci si toti fostii pionieri din Romania, ca sa nu mai vorbim de utecisti! Au nu stie Alexandru Florian ca regimul comunist a fost condamnat sub pana lui Vladimir Tismaneanu ca “criminal, ilegal si ilegitim”? Asadar utecistii de ieri, parlamentarii de azi, sunt… ilegalisti! Plus criminali si ilegitimi!

Pare simptomatic ca aceasta solicitare vine dupa precedentul creat de presedintele Traian Basescu prin dez-martirizarea eroilor din Grupul Trosca ucisi salbatic si decapitati de agentii KGB-GRU in timpul evenimentelor din decembrie 1989, act intregit de o gafa jenanta aparuta public sub semnatura Elenei Udrea prin care martirul crestin Nichifor Crainic, un geniu al Romaniei care a suferit 15 ani de inchisoare,  era socotit de nepomenit si chiar mai mult, de eliminat, exact ca in perioada regimului comunist care a ocupat Romania cu tancurile Armatei Rosii a URSS. Cititi Elena Udrea si frica de stampile baga teologii cu capul in nisip. In apararea lui Nichifor Crainic. Insa nici Elena Udrea nici Institutul Elie Wiesel nu par sa ne lamureasca ce trebuie sa facem cu marii ganditori ai acestei lumi, legionari sau simpatizanti ai Miscarii Legionare, prima organizatie anticomunista din lume, cum ar fi Mircea Eliade, Constantin Noica, Nae Ionescu, Sextil Puscariu, Petre Tutea, Emil Cioran, Lucian Blaga, Radu Gyr, Aron Cotrus, Vasile Voiculescu, Traian Trifan, Ioan Ianolide, Mircea Vulcanescu, mari duhvnici si marturisitori ai Ortodoxiei romane care au infrant iadul temnitelor bolsevice si enorm de multi altii. Ii ardem, dragi tovarasi?

Nu cu mult timp in urma, un alt institut dubios solicita condamnarea – poate si biciuirea publica? – a marelui duhovnic nonagenar Parintele Justin Parvu de la Petru Voda, cu 17 ani de inchisoare comunista, pentru ca in propria-i chilie i s-a cantat de ziua lui un cantecel din tinerete. Ceausescu pare mic copil pe langa urmasii bolsevicilor care au invadat Romania si ne spun azi ce sa facem si mai ales ce sa nu facem in tara noastra.

Redactia Ziaristi Online isi exprima solidaritatea totala cu initiatorii Apelului catre Primaria Targu Ocna si solicita autoritatilor romanesti responsabile sa apere memoria unui martir anticomunist al Ortodoxiei haituit post-mortem de persoane puse sub o umbrela a imposturii si relei-credinte. Nu in ultimul rand amintim intentia anuntata de o Biserica ortodoxa de a-l canoniza pe Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Asta chiar ar fi culmea: un sfant din calendar contestat de un institut panglicar!

Redam Apelul societatii civile crestine, marturia unui fost detinut politic despre jertfa lui Valeriu Gafencu cat si nota incriminatorie a ciudatului Institut.

Integral la Ziaristi Online

AICI! Petiţie publică pentru SOLIDARITATE CU VALERIU GAFENCU!

Solidarizarea Profesorului Gheorghe Buzatu:

Tentativa tovarăşilor de la aşa-numitul Institut “Elie Wiesel”  este atinsă de nulitate din toate punctele de vedere şi reprezintă o  culme a absurdităţii şi obrăzniciei. Aceşti tovarăşi NU reprezintă pe  nimeni, iar, pentru ceea ce urmăresc acum, VINOVAT SE FACE NUMAI  GUVERNUL PONTA, care, trecându-i sub protecţie în 2012, i-a băgat  practic la putere. Cum pentru ce? Pentru ca, de acum înainte, să realizeze oficial nu numai FALSIFICAREA ABJECTĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR, ci şi să pună în practică ceea ce nici NKVD/KGB şi slugile odioase ale  Kremlinului n-au reuşit după 1944, şi anume să impună … ALUNGAREA  SFINŢILOR DIN CALENDAR! Este uluitor: unde se mai întâmplă aşa ceva în  lume? Nu în Etiopia sau în Trinidad, ci ÎN ROMÂNIA. Unde, în plină domnie a HAOSULUI, totul a devenit posibil. Este o dovadă elocventă a  faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au  programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul  HOLOCAUST ROŞU, crima crimelor din ultimul mileniu! Tovarăşilor le  lipseşte bunul simţ elementar, impunându-se, tocmai de aceea, să li se  aplice imediat şi exemplar ORDONANŢA 31/2002!  Doar vorbim de HOLOCAUST, care NU A AVUT CULORI, aşa cum pledează Wiesel şi ai săi şi iau în  seamă numai ce şi cum le place, numai ceea ce le aduce profit. Tovarăşii TREBUIE să priceapă, imediat şi necondiţionat, că VALERIU GAFENCU a  fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU, după cum RADU GYR, al cărui îndemn  redevine – se vede – actual: RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!

Cititi si:

RAPORT: TOKES SI TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (III).

Agentul maghiar-sovietic Laszlo Tokes la Timisoara 1989 cu doi soldati romani

„…Tökes este trădător de ţară… avea contacte încă din aprilie… cu trimişi ai serviciilor de spionaj maghiar…în 24 iulie a apărut în emisiunea Panorama de la Budapesta…iar imediat după el ar fi urmat regele Mihai (regale Mihai a amânat cu o săptămână – n.n.) …după 24 iulie nu a mai ieşit din casă decât la ceremonii religioase în baza unor indicaţii de la Budapesta… săptămânal trimitea informaţii afară…”

Aniversare. Caragiale a facut rechizitoriul politicienilor de azi: “O pletoră de semidocți, fără caractere, fără omenie, ce caută câștig cât de mare fără multă osteneală”

ion-luca-caragiale ziaristi online

La aniversarea gazetarului, pamfletarului si scriitorului de geniu Ion Luca Caragiale, Ziaristi Online publica un adevarat rechizitoriu al colegului de redactie al lui Eminescu despre politica stramba a Romaniei de ieri si azi, invadata de hoarde de “semidocți, fără caractere, fără omenie, adevărați cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuiesc numai decât onoruri cât de multe fără niciun merit și câștig cât de mare fără multă osteneală.

ALTERMEDIA si CIVIC MEDIA au sesizat organele de control ale statului cu privire la fraudele gruparii homosexualilor ACCEPT. M Macovei – "onoarea" PPE

ÎN ATENŢIA:

DEPARTAMENTUL DE LUPTĂ ANTIFRAUDĂ – GUVERNUL ROMÂNIEI

GARDA FINANCIARĂ BUCUREŞTI

AUTORITATEA DE MANAGEMENT A FONDULUI GLOBAL ÎMPOTRIVA HIV/SIDA, TUBERCULOZEI ŞI MALARIEI – MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

AUTORITATEA DE IMPLEMENTARE PHARE – MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI

SESIZARE

În data de 27 iulie 2009, pe blogul https://www.wannabegay.org/ [la adresa https://wannabegay.org/2009/07/27/exclusiv-accept-ul-prezinta-in-adunarea-generala-neregulile-sesizate-si-de-wannabegay-org/ ] şi în 03 august 2009 în cotidianul “Can-Can” a fost făcut public un raport de anchetă intern al Asociaţiei “Accept”, cu sediul în Bucureşti, strada Lirei nr. 10, sector 2, raport care verifică utilizarea fondurilor accesate de asociaţie pentru desfăşurarea festivalului “Gay Fest”, ediţia 2008 şi confirmă deturnarea acestora precum şi a altor fonduri primite de la Fondul Global împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, fond administrat de Ministerul Sănătăţii Publice.
Ca urmare a deciziei Adunării Generale a Asociaţiei “Accept”, în şedinţa ordinară din data de 5 iulie 2008 s-a constituit o comisie de anchetă pentru verificarea cheltuielilor din cadrul “Gay Fest” 2008. Motivul invocat de membrii “Accept” au fost costurile exagerat de mari ale organizării unui cocktail. Ancheta s-a extins până la verificarea diferitelor contracte suspecte cu firme deţinute de membri şi angajaţi ai “Accept”. S-a constatat că aceste contracte au adus prejudicii nu numai Asociaţiei “Accept”, ci şi statului român, prin manevrarea frauduloasă a diferitelor fonduri nerambursabile administrate de autorităţile de management din cadrul ministerelor, în principal Fondul Global Împotriva HIV/SIDA, Malariei şi Tuberculozei (FGIHTM) administrat de Ministerul Sănătăţii Publice.
Îngrijorător este faptul că, pe lângă deturnările de fonduri obţinute de la FGIHTM, deturnări demonstrate de comisia internă, Asociaţia “Accept” a accesat proiecte PHARE de peste 150.000 euro, unele dintre ele aflându-se în prezent în derulare, ceea ce lasă loc suspiciunii utilizării netransparente şi a fondurilor provenite de la Comisia Europeană. Comisia de anchetă nu şi-a extins verificarea şi asupra utilizării fondurilor europene, în condiţiile în care domnii Florin Ghiţă, responsabil financiar la Asociaţia “Accept” şi Daniel Petru Zăvoian, asistent de programe la Asociaţia “Accept”, s-au aflat într-un evident conflict de interese, contractând, ca intermediari pentru produsele şi serviciile finanţate din proiectele Fondului Global, firme ai căror acţionari sunt sau cu care au dezvoltat relaţii reciproc avantajoase de-a lungul timpului, folosindu-se pentru acestea de calităţile de membri şi angajaţi ai asociaţiei.

Deturnările de fonduri identificate de comisie sunt următoarele:

În cadrul cocktailului “Gay Fest” 2008, finanţat de FGIHTM, s-a adus un prejudiciu de aproximativ 3.000 de euro, dl. Florin Ghiţă selectând firma Godmother S.R.L., cu care Asociaţia “Accept” are relaţii contractuale încă din 2002, deşi oferta de preţuri a fost dublă faţă de piaţă, iar serviciile contractate nu au fost în totalitate furnizate.
În cadrul proiectelor de prevenire a infecţiei cu virusul HIV şi de promovare a sexului protejat, finanţate tot de FGIHTM, deturnarea fondurilor în interesele membrilor-angajaţi ai “Accept” s-a făcut prin manevre de intermediere cu diferite firme pentru achizionarea articolelor de “sex protejat”, în locul achiziţionării articolelor direct de la producător. Astfel, S.C. Uranian Distribuţie S.R.L. (deţinută de domnii Florin Ghiţă şi Daniel Petru Zăvoian) intermediază către Asociaţia “Accept”, tot prin Godmother S.R.L. (sub denumirea veche de S.C. Speed Promotion S.R.L.), cumpărarea de mari cantităţi de articole de “sex protejat” la preţuri duble faţă de preţurile practicate de furnizori. Conform rapoartelor de activitate, numărul de articole de “sex protejat” a fost de 241.638 în 2007 şi 91.000 în 2008, toate acestea achizionate la preţ dublu, înainte de a fi distribuite beneficiarilor.
În contractele de prestări servicii ale Asociaţiei “Accept”, comisia a mai identificat un conflict de interese, asupra căruia nu a putut evalua prejudiciul deoarece i s-a refuzat accesul la documentele justificative. Este vorba de S.C. ACBE Design S.R.L., deţinută de domnii Florin Ghiţă şi Lucian David, membru în Consiliul de Conducere “Accept” din 2008 şi până în prezent.

Pentru aceste motive, solicităm tuturor organelor competente ale statului român, conform atribuţiilor instituţionale:

– Verificarea autenticităţii raportului intern al Asociaţiei “Accept” în arhivele acesteia;
anchetarea neregulilor identificate de comisia internă, precum şi a altor eventuale nereguli;
anchetarea contractelor şi a mecanismelor de utilizare a fondurilor primite de la Fondul Global Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei şi de la Comisia Europeană;
– Sancţionarea conform legislaţiei în vigoare a tuturor celor implicaţi în aceste fraude, inclusiv a celor care s-au făcut complici la aceste ilegalităţi prin nedenuntarea lor către autorităţile competente, dat fiind că acest raport a fost elaborat la data de 29 iulie 2008, deci în urmă cu mai bine de un an.
Precizăm că următoarele persoane publice sunt membre ale Asociaţiei “Accept”, conform registrelor Judecătoriei Sectorului 2, înregistrată prin HJ nr. 6727/25.10.1996:
– D-na Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Tăriceanu, actual deputat în Parlamentul European (membru onorific “Accept”) – (In ciuda apartenentei partidului din care face parte, PDL, la PPE, grup politic european conservator care se opune exagerarii “drepturilor” homosexualilor, incurajate insa de fosta procuroare a PCR transformata in activista pro-homosexuala – Nota mea);
– D-na Romaniţa Iordache, expert antidiscriminare al Comisiei Europene pentru România, senior expert al reţelei FRALEX (European Union Agency for Fundamental Rights – Legal Experts) în România şi membru în Consiliul de Conducere al Asociaţiei “Accept” din 2005 şi până în prezent.
Prin urmare, solicităm organelor competente ale statului român o anchetă publică şi transparentă.
Ataşăm raportul intern postat electronic pe https://www.wannabegay.org/ şi preluat de publicaţia mai sus amintită precum şi ordinea de zi a Adunării Generale “Accept” din 25 iulie 2009, preluat din aceeaşi sursă.

Vă mulţumim pentru solicitudine,

Asociaţia Altermedia, Bucureşti

Asociaţia Civic Media, Bucureşti

7 august 2009

POVESTILE, Vacantele si Calatoriile de "Literatura si Turism" ale lui Radu Calin Cristea: 105.000 Euro. RCC ATACA blogul meu "de moravuri" in Adevarul

Turismul si literatura

Locul de desfasurare al conferintei:
· Sinaia

Data de desfasurare: 8-10 iunie, 2009

Buget orientativ:
· Organizare conferinta (sala de conferinte, hotel, sceno-tehnica, coffe-break-uri, hotel, masa, transport): 40.000 euro
· Promovare: 50.000 euro
· Productia editoriala (carti, cd-uri): 15.000 euro
· Total: 105.000 euro”

Iata si confirmarea ca cele scrise aici, in exlusivitate – SCANDAL marca Radu Calin Cristea: TARA MOARE DE FOAME si MUZEUL LITERATURII se piaptana de 105.000 Euro in “Vacante&Calatorii”. EXCLUSIV – sunt cat se poate de reale. “Evenimentul” de 105.000 Euro s-a consumat, la Casa de Cultura din Busteni. Ati simtit ceva de banii astia? Ati aflat ceva nou? Care este impactul chermezei de la Sinaia si Busteni? La cea mai simpla cautare pe Google, dupa numele conferintei de 105.000 Euro si a organizatorului (vezi foto dreapta), aflam ca promovarea de 50.000 de euro a fost extrem de eficienta pentru publicarea aceluiasi anunt pe… trei siteuri, pe langa cel al partenerului “Vacante & Calatorii”. Nu-i vorba, proiectul e generos, se ruleaza de-a dreptul intelectual pe serpentinele patriei. Dar oare, de 105.000 euro, Muzeul Literaturii nu mai avea nimic de facut la… Muzeu, pentru scriitorii Romaniei si valorile lor extraordinare peste care se asterne praful, la propriu, dar si al uitarii?
Cititi dupa descrierea proiectului de pe unul dintre site-urile turistice si cat de lamentabil ataca scriitorul unei singure carti acest blog si pe cei care-i reclama impostura si ilegalitatea crasa in care se scalda, cu sprijinul mafiei din “cultura” si Primarie.

Fara indoiala, in curand va primi la Muzeu vizita unor cadre specializate in “Fraude & Calatorii”.

Conferinta “Literatura si turism – povestile Romaniei profunde”
Scris de Deepfreez Alessandro
8 iunie, Casa de Cultura, Busteni, ora 9:00 – 18:30

Stimata Doamna, Stimate Domn,

Avem placerea de a va invita la o conferinta al carei principal scop este “standardizarea” biografiilor alternative ale localitailor si obiectivelor turistice, astfel incat un ghid, de exemplu, sa stie ce sa le povesteasca turistilor, iar toti turistii sa afle aceeasi poveste.Turismul se sprijina pe povesti, imagini, pe descoperirea altor identitati decit cele natale. Tarile cu traditie turistica isi promoveaza locurile, obiectivele turistice antropice sau naturale cu povesti bine articulate, care ofera o intelegere foarte clara asupra identiatatii(care face si diferenta) locului/zonei/tarii respective.

Din alta perspectiva, privind tema anuntata, literatura a avut tot timpul rolul central in viata culturala a localitatilor, deci a influentat insasi formarea identitaii locului/orasului/tarii.

In ultimii ani, discursul public a fost dominat de construirea unui branding de tara. Stim, formele fara fond sunt sortite esecului. Demaram, astfel, un proiect ambitios, care presupune multa munca, dar foarte necesar deopotriva muzeelor, Ministerului Turismului si calatorilor insisi.

MNLR este o institutie care, datorita prestigiului sau, poate impune niste “standarde” niste “istorii” alternative “oficiale”. Tocmai de aceea, in urma lucrarilor acestei conferinte, dar si pe baza altor texte, va fi editata si tiparita o carte (in mai multe volume) de istorii alternative. Localitatile incluse in acest proiect sunt: Breaza, Busteni, Sinaia, Comarnic, Plopeni, Valenii de Munte, Campina.
Totodata, rezultatele acestor dezbateri vor fi publicate in principalele reviste de cultura si turism.

La aceasta conferinta vor fi invitati Ministrul Turismului doamna Elena Udrea si Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National domnul Theodor Paleologu.”
Turist Club Carpatic.org

Evident, cei doi ministri au uitat sa apara la conferinta de trei zile.

“Radu Calin Cristea si prietenii lui de la MIRA: Alături de lături
Adevarul
Autor: Radu Calin Cristea
Data: 9 iun 2009

Sunt de o vreme ţinta unor atacuri josnice purtate fie prin e-mail-uri, fie pe câteva bloguri de moravuri uşoare. Toate aceste mesaje sunt expediate la adăpostul unor identităţi false, cu „nick names“-uri, adică sub nişte supranume pe care un amator în computere le poate fabrica în câteva minute. Nu sunt, desigur, singur în această aventură involuntară.
Horia-Roman Patapievici sau Cristian Tudor Popescu au scris în mai multe rânduri despre această cultură hidoasă care creditează un spectru larg de infirmităţi de ordin psihologic.
Autorii acestor împroşcări cu mizerii şi-ar declina identitatea dacă ar acorda polemicii, fie ea şi coborâtă în cele mai fetide medii, o minimă şansă de cavalerism. Pe sol autohton, mentorul şi practicantul cel mai experimentat al acestui tip de ticăloşie mediatică este Alcibiade, porecla sub care, de aproape 20 de ani încoace, „România Mare” insultă, calomniază, terfeleşte. Puieţii spiritului lui Alcibiade, procreaţi şi activând în aceleaşi straturi de bălegar vâscos, se lăbărţează şi îşi fac mendrele în imperiul internetului. Dacă C.V. Tudor, deşi în continuare în stare de libertate, a fost şi este inculpat în zeci (sute?) de procese, progeniturile sale internaute sunt inexpugnabile. Lovesc însă din acelaşi întuneric, sub aceleaşi deghizări, cu aceeaşi mişelească dexteritate. Asistăm neputincioşi la erupţiile unui munte de excremente.
Aşa cum scriam mai sus, o ploaie de e-mail-uri imunde a fost proiectată în direcţia mea de vreo câteva luni. M-am decis să alertez organele. I-am dat toate datele unui amabil ofiţer din cadrul unui departament de criminalitate informatică din MIRA. Din vorbă în vorbă, acesta mi-a mărturisit că, dacă „băieţii sunt deştepţi”, nu vor fi identificaţi niciodată. „Deşteptăc iunea” lor însemnând, de exemplu, ca, înainte de a-şi lovi ţintele din România, mârşavele e-mail-uri să fie trecute prin nişte servere din Singapore, China, Canada şamd. Băieţii şi-ar şterge astfel definitiv urmele. Aveam să primesc între timp şi răspunsul oficial din partea MIRA: cazurile depăşeau aria de competenţă a respectivului compartiment. Pentru ca, totuşi, să am unele şanse de a-i depista pe defăimători mi-au fost descrise nişte proceduri sofisticate până dincolo de limita absurdului şi care ar fi durat ani de zile. Am renunţat.
Rămâne problema de principiu: ce se poate face pentru ca spaţiul larg al comunicării publice să fie cât de cât curăţat de asemenea becisnice apariţii? Se pare că aproape nimic. Legile şi instituţiile sunt, pe bună dreptate, foarte severe în apărarea secretului emitenţilor corespondenţei, dar devin visătoare, laxe în interpretări şi încâlcite în soluţii când vine vorba despre destinatarii-victime ale acestui dialog împotriva firii. Ce-i de făcut?
Dacă te amesteci cu porcii, sfârşeşti prin a mânca din aceleaşi lături. Mai poţi înfrunta fiara în instanţă şi chiar s-o îngenunchezi: poţi claca însă pe parcurs, aşa cum i s-a întâmplat jurnalistei Rodica Chelaru de la BBC, care, după un proces câştigat în faţa lui C.V. Tudor, şi-a luat lumea în cap şi va mai fi trăind departe, prin Noua Zeelandă. În fine, poţi să rămâi străin şi rece. La urma urmelor, flegmele îndreptate în direcţia ta au o traiectorie foarte scurtă atâta vreme cât emiţătorii lor nu pot renunţa tocmai la ceea ce-i face şi puternici, dar şi vulnerabili: la mască. “

Ce “uita” RCC:

ELIBERATI MUZEUL LITERATURII! Radu Calin Cristea nu vrea sa cedeze scaunul ocupat ilegal prin aranjamentele sectei intelectualilor rosii

Ceea ca va spuneam aici – ILEGAL – DIRECTORUL Muzeului National al Literaturii Romane, Radu Calin Cristea, instalat prin frauda. Justitia a demonstrat sforariile sectei. BOMBA – inca din urma cu o saptamana, a devenit, in sfarsit, stire pe Agentii

SCANDAL marca Radu Calin Cristea: TARA MOARE DE FOAME si MUZEUL LITERATURII se piaptana de 105.000 Euro in "Vacante&Calatorii". EXCLUSIV

Turismul si literatura
-povestile locurilor-

Organizator: Muzeul National al Literaturii Romane
Partener: revista Vacante&Calatorii

Context:
· Turismul se sprijina pe povesti, imagini, pe descoperirea altor identitati decit cele natale.Tarile cu traditie turistica isi promoveaza locurile, obiectivele turistice antropice sau naturale cu povesti bine articulate, care ofera o intelegere foarte clara asupra identiatatii(care face si diferenta) locului/zonei/tarii respective.
· Din alta perspectiva, privind tema anuntata, literatura a avut tot timpul rolul central in viata culturala a localitatilor, deci a influentat insasi formarea identitaii locului/orasului/tarii.
· In ultimii ani, discursul public, a fost dominat de construirea unui branding de tara. Stim, formele fara fond sunt sortite esecului. Demaram, astfel un poriect ambitios, care va necesita multa munca dar foarte necesar deopatriva muzeelor, minsiterului turismului, calatorilor insisi, in ultima instanta.

Motivatie:
· Localitatile si obiectivele turistice din Rromania au multe lipsuri. De la cele mai vizibile (infrastructura, transport public etc.) pana la cele “imateriale”, dar poate cele mai importante: identitate.
· Desi au avut tot timpul o viata culturala extrem de bogata, lipsa unei identitati este din ce in ce mai vizibila. Nu se cunosc povestile locurilor prin care trecem sau sunt atitea variante incit nu se intelege nimic etc.
· Sunt multi care au franturi de informatii, care cunosc un anumit aspect al unei povestiri, dar foarte rar sunt cei care stiu o istorie clara, fara informatii contradictorii.
· MNLR este o institutie care, datorita prestigiului sau, poate impune niste “standarde” niste “istorii” alternative “oficiale”.
· Fundatia Amfiteatru, poate organiza (avand experienta necesara) o manifestare atat de importanta, dar poate cel mai important, poate disemina continutul in mod eficient, catre publicul tinta.
Conceptul evenimentului:
· In cadrul acestui seminar vor fi reuniti istorici, scriitori, muzeografi, reprezentanti ai directiilor de cultura din judet, oameni de cultura dar si cei care pot folosi cel mai bine aceste povestiri: reprezentanti ai agentiilor de turism, ghizi, reprezenanti ai primariilor etc.
· Cu cateva zile inainte ca seminarul sa inceapa, lucarile vor fi inainte catre cei care vor fi prezenti pentru a-si putea forma o opinie din timp. In urma unei dezbateri ce se va intinde pe durata a 3 zile, aceste povestiri vor fi adaptate conform concluziilor dezbaterii.
· Rezultatul acestui seminar, o serie de povestiri ausmate de catre organizatori vor fi editate iar apoi multiplicate in brosuri iar apoi impartite catre primarii, consilii judetene, muzee, oficii de turism, agentii de turism etc.
· Tot din aceste povestiri, va putea fi extrasa informatia necesara pentru un branding de comunitate coerent.
· Localitatile cooptate in acest proiect sunt cele mai reprezentative de pe valea prahovei: localitatile dintre Campina si Predeal.
Scop:
· Principalul scop al acestei conferinte “standardizarea” istoriilor alternative ale localitailor si obiectivelor turistice, astfel incat un ghid, de exemplu, sa stie ce sa le povesteasca turistilor, iar toti turistii sa afle aceeasi poveste.

Produse:
· In urma lucrarilor acestei conferinte, dar si pe baza altor texte, va fi editata si tiparita o carte (in mai multe volume) de istorii alternative.
· Publicarea rezultatelor in principalele reviste de cultura si turism
Participar
· Specialisti din muzee
· Reprezentanti ai turismului (agentii, oficiali etc);
· Reprezentanti ai comunitatilor locale
· Animatori ai vietii spirituale (cadre didactice, preoti, etc);
· Reprezentanti ai institutiilor de cultura

Promovare:
· Promovarea se va duce pe 5 coordonate:
o Presa scrisa. Vor aparea anunturi atat in presa culturala, cat si in cateva cotidiene centrale, de mare notorietate (Evenimentul Zilei, Romania Libera etc.)
o Radio. Popularizarea conferintei dar mai ales a produselor se va face in cadrul un spoturi radio pe: Radio Romania Actualitati
o Televiziune. TVR-ul prin produsele sale (TVR Cultural, TVR 3, TVR 1) este partenerul ideal pentru acest eveniment. Desi nu se mai bucura de aduiente foarte mari, publicul a ramas unul de calitate, exact celui caruia ne adresam.
o Online. Poate cel mai eficient mediu de comunicare din ultima vreme, onlineul romanesc, prin blogurile si siturile de specialitate.

Locul de desfasurare al conferintei:
· Sinaia

Data de desfasurare: 8-10 iunie, 2009

Buget orientativ:
· Organizare conferinta (sala de conferinte, hotel, sceno-tehnica, coffe-break-uri, hotel, masa, transport): 40.000 euro
· Promovare: 50.000 euro
· Productia editoriala (carti, cd-uri): 15.000 euro
· Total: 105.000 euro

FRAUDA IN SENAT. Inca o Fundatie reclama votul fals in cazul Pasapoartelor Biometrice: Spririt Romanesc din Cluj a discutat cu senatorul PDL Radulescu

Fundatia Spirit Romanesc – Cluj Napoca
Catre: Dl Mircea Geoana

Stimate domnule presedinte al Senatului,

In calitate de presedinte al Fundatiei “Spirit Romanesc” va aduc la cunostinta urmatoarele aspecte: in cadrul votului din Plenul Senatului Romaniei din data de luni, 16 martie 2009, privind dezbaterea asupra Ordonantei de Urgenta a Guvernului Nr 207/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, prin care s-au introdus in Romania pasapoartele electronice, cu incepere de la 1.01.2009, senatorul PD-L de Cluj Serban Radulescu apare ca votand pentru aceasta in forma initiala propusa de guvern. Deci domnia sa apare ca sustinator al legii desi, conform propriilor sale declaratii, nu s-a aflat in cladirea Parlamentului pe tot parcursul zilei respective.

In discutia pe care am avut-o in saptamana premergatoare votului domnia sa a fost de acord sa sustina un amendament ce prevedea posibilitatea de a alege intre un pasaport simplu fara cip RFID si fara date biometrice si un pasaport electronic, cu cip RFID.

In acesta situatie va solicit respectuos efectuarea unei anchete in vederea elucidarii aparitiei sale ca votant in plenul Senatului Romaniei, desi nu se afla in cladirea Parlamentului in ziua respectiva. Tinand cont de aceasta frauda va rog sa faceti o investigatie si sa dispuneti reluarea procesului de vot, in conditii legale, asupra Ordonantei de Urgenta a Guvernului Nr 207/2008.
Va multumesc,
Cu stima,
Radu Hadarca
Presedintele Fundatiei “Spirit Romanesc”

ZIUA de Cluj: Paşapoartele cu cip intră în Cameră
Deputatul PDL Mircia Giurgiu va depune două amendamente la legea circulaţiei în străinătate.

Acestea vor impune ca data biometrică inclusă în viitoarele paşapoarte cu cip electronic să fie imaginea facială, nu şi amprentele, iar paşapoartele clasice temporare să poată fi eliberate în continuare, la cerere, în paralel cu noile acte. Cele două amendamente au fost elaborate de preşedintele Fundaţiei “Spirit românesc”, Radu Hadârcă, iar Giurgiu s-a arătat de acord să îi susţină propunerile în Parlament.

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei ce modifică Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate – care, concret, impune introducerea din 2011 a paşapoartelor cu cip electronic, pe care sunt stocate imaginea feţei şi amprentele digitale ale purtătorului – a fost adoptat tacit de Senat săptămâna trecută. Camera Deputaţilor este însă camera decizională, iar Giurgiu a declarat că există şanse ca legea să fie adoptată cu cele două amendamente.

“Incercăm întâi în plen, săptămâna viitoare, cel mai devreme. Dacă acolo nu vor fi acceptate amendamentele, atunci voi cere retrimiterea proiectului la comisia de specialitate. Acolo sunt mai multe şanse să fie adoptate”, a afirmat Giurgiu.

“Studiile tuturor specialiştilor în domeniu relevă faptul că cipul RFID reprezintă un mediu extrem de slab securizat de stocare a informaţiilor digitale. El poate fi clonat de orice persoană specializată, care dispune de o minimă tehnologie, toate acestea putând conduce extrem de uşor la un furt al identităţii”, este principala temere semnalată de Hadârcă la adresa paşapoartelor electronice. (V.A.)

NapocaNews: Votul din Senat pentru paşapoartele biometrice, fraudat şi lovit de nulitate

Senatorul PDL Şerban Rădulescu susţine că, cu toate că nu a fost prezent în sala Senatului în momentul votări proiectului de lege referitor la introducerea paşapoartelor biometrice, apare pe lista de voturi cu un vot “pentru”.

Redacţia NapocaNews a fost contactată săptămâna trecută de către dl. Radu Hadârcă, preşedintele Fundaţiei Spirit Românesc, care ne-a semnalat acest lucru. Cercetările acestei fraudări grave a procesului de vot din Senat au fost finalizate de către ziaristul Victor Roncea, care a vizionat înregistrările video din ziua votului şi a descoperit faptul că, într-adevăr, senatorul Rădulescu nu se afla în sală. Mai mult, ziaristul de la Ziua a fost chiar contactat de către dl. Rădulescu care a confirmat faptul că nu a votat pentru acest proiect de lege.

În consecinţă, Victor Roncea, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Civic Media, a trimis o sesizare preşedintelui Senatului, dl. Mircea Geoană, în care reclamă această fraudă şi solicită reluarea votului pentru Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului Nr 207/2008.
George Bara
https://www.napocanews.ro/2009/03/votul-din-senat-pentru-pasapoartele-biometrice-fraudat-si-lovit-de-nulitate.html
Vezi si
https://www.urbaniulian.ro/2009/03/27/sesizare-oficiala-frauda-in-senat-ancheta-si-reluarea-votului-in-cazul-pasapoartelor-biometrice/#comment-75444

FRAUDA IN SENAT. Votul in cazul Pasapoartelor Biometrice a fost fals si ilegal si este lovit de nulitate. Sesizare Oficiala a Presedintelui Senatului

Catre: Presedintele Senatului Romaniei
Domnul Mircea Geoana
CC: Secretariatul General al Senatului
27 Martie 2009
Sesizare

Frauda in plenul Senatului la votul final asupra Ordonantei de Urgenta a Guvernului Nr 207/2008 ceea ce atrage nulitatea aprobarii tacite a Proiectului de Lege privind Pasapoartele Biometrice, conferit Camerei Deputatilor, si obliga Senatul la ancheta si reluarea procesului de vot

Stimate Domnule Presedinte al Senatului,

In data de 16 martie a.c., in Plenul Senatului, s-a reluat dezbaterea asupra Ordonantei de Urgenta a Guvernului Nr 207/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, prin care s-au introdus in Romania pasapoartele electronice, cu incepere de la 1.01.2009.
Dezbaterea asupra OUG a avut loc in urma amanarii procesului de vot, la sedinta precedenta, desfasurata pe 11 martie 2009. 16 martie era, totodata, ultima zi permisa dezbaterii si votarii inainte de adoptarea tacita a Proiectului de lege.

In urma deliberarilor si a repetatelor reluari ale votului asupra proiectului in cauza, votul final a dus la urmatorul rezultat, conform datelor puse la dispozitie de catre aparatul tehnic al Senatului: Prezenta: 86; Total DA: 58; Total NU 18; Total ABT 10; Total NEV: O.

Lista integrala a celor prezenti la vot si a modului in care au votat poate fi consultata la https://victor-roncea.blogspot.com/2009/03/lista-rusinii-votul-din-senat-pentru.html.
Saptamana aceasta am fost contactati de catre unul dintre senatorii Romaniei care apare pe aceasta lista ca a fost prezent si a votat “pentru”. Problema este ca senatorul PDL Serban Radulescu, conform propriilor sale declaratii, aflate in posesia noastra, nu a fost prezent pe tot parcursul zilei in Parlament, deci nu avea nici cum sa voteze. Intradevar, consultand filmarile din ziua respectiva am constatat lipsa prezentei sale de la votul din plen, ceea ce ridica, desigur, semne de intrebare si asupra altor voturi similare, “pentru”.
Tinand cont de acest posibil nou caz de tipul “nepoata Noricai Nicolai” va rugam sa investigati asupra acestei fraude si sa dispuneti reluarea procesului de vot, in conditii legale, asupra Ordonantei de Urgenta a Guvernului Nr 207/2008.

Cu stima,

Victor Roncea
Presedinte fondator
Asociatia Civic Media
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova