“Nu exista stat in Europa Orientala, nu exista tara de la Adriatica pana la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia-Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in Muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Bulgaria, in Grecia”
“Dintre toate capitolele, m-a interesat sub specia unei anumite urgente cel referitor la biografia lui Vladimir Tismaneanu si a lui Dionis Patapievici, tatal actualului presedinte al ICR, H.-R. Patapievici; de asemenea, si cel despre relatiile dintre grupul de intelectuali paltiniseni si Intelligence Service.”
Bianca Felseghi de la Ora de Cluj despre lansarea cartii Fereastra Serviciilor Secretea colaboratorului sau apropiatAurel Rogojan:Generalul Iulian Vlad, fost şef al Securităţii, le-a mulţumit la Cluj ofiţerilor şi informatorilor pentru “actele patriotice”
Nota Ziaristi Online: Atat Adevarul cat si alte “organe” de presa care au preluat stirea au omis exact esentialul discursului generalului Iulian Vlad, si anume: “Cartea se refera si la umbrele aruncate peste istoria noastra recenta de catre vanzatori de neam si de tara. Unii inca in pozitii publice. Din care, loviti de amnezii, se straduiesc sa-si amane judecata faptelor pana la scadenta istoriei.” Mai este de adaugat ca la manifestarea in cauza s-a agitat si un reporteras de la Evenimentul Zilei, care contrazicea afirmatiile istoricului american Larry Watts si ale ofiterilor care au instrumentat “defectiunea” lui Ion Mihai Pacepa, inclusiv a generalul Iulian Vlad, responsabilul de caz, sustinand cu aplomb ca Pacepa este “omul americanilor” si nu agent sovietic. Amuzant cum previziunile colegului nostru Victor Roncea s-au materializat intocmai. Spre edificare cititi: Filiale ale serviciilor de informatii antiromanesti in presa din Romania: Adevarul si Evenimentul Zilei. Cazul Pacepa, Patriciu, Sorin Rosca Stanescu si alti colonei
“Dintre toate capitolele, m-a interesat sub specia unei anumite urgente cel referitor la biografia lui Vladimir Tismaneanu si a lui Dionis Patapievici, tatal actualului presedinte al ICR, H.-R. Patapievici; de asemenea, si cel despre relatiile dintre grupul de intelectuali paltiniseni si Intelligence Service.”
Fragment din cartea de memorii a artistului Eugen Mihaescu intitulata “Intre linii” si aparuta la Editura RAO, Bucuresti 2011:
Președintele Emil Constantinescu a venit atunci (iunie 1998 – nota mea), la New York, însoțit și de câțiva jurnaliști printre care însuși Ion Cristoiu. Într-o seară, am primit un telefon de la acesta:
– Domnule Mihăescu, zice, mă aflu într-un hotel din fața sălii Madison Square Garden. Sunt disperat! Locul colcăie de gândaci! Mi-am strâns bagajul și am coborât în hol pentru că mi-e frică să nu-mi intre vreo lighioană în haine. Vă rog, dacă se poate, să-mi recomandați un hotel nu prea scump. Am bani suficienți, nu pentru un „palace“ desigur, dar nici nu sunt nevoit să stau în acest „boui-boui“.
– Pot ajunge la dumneavoastră în maximum douăzeci de minute, i-am răspuns eu. Așteptați-mă în hol.
Și am fugit să caut un taxi. L-am găsit pe jurnalist stând de vorbă cu Octavian Andronic. Ne-am urcat într-o mașină și, când m-a întrebat la ce hotel mergem, eu i-am spus:
– Domnule Cristoiu, locuiesc singur și am un apartament destul de încăpător pentru două persoane. Eu voi folosi dormitorul, iar dumneavoastră livingul, în care am o canapea extensibilă. Dacă nu vă convine acest aranjament, atunci vă conduc la mine la atelier, în Tudor City unde, veți putea locui singur. N-are rost acum, la miezul nopții, să căutăm un hotel.
Nu m-a refuzat și astfel l-am avut pe Ion Cristoiu oaspete în apartamentul din 38th Street. Din capul locului, trebuie să spun că era un musafir foarte comod, pe care nici nu îl simțeai. A fost unul dintre puținii care au studiat cu mare atenție tablourile de pe pereți și cărțile din bibliotecă. S-a oprit apoi și a admirat îndelung priveliștea care i se oferea de la etajul 34, o sută de metri deasupra orașului. Ca și Brucan, Cristoiu nu este un om care să se manifeste zgomotos. Era foarte reținut pentru că nu voia să pară prea impresionat de felul în care se compunea Empire State Building exact în mijlocul ferestrei de trei metri pe doi. Cristoiu de acum era total diferit de personajul pe care îl cunoscusem. Slăbise foarte tare (mânca numai mere), avea părul tăiat scurt și, în totul, un aer foarte sportiv. Nu regăseam nimic nici din veșnica sa agitație. Era mult mai calm și își petrecea timpul citind sau notând impresiile într-un carnet. Eram profund surprins că nu mai regăseam micul Balzac balcanic, care se transformase într-un fanatic al mișcării, al sportului. Pe de altă parte, Cristoiu era și foarte prudent. Nu-mi amintesc să fi avut cu el vreo discuție politică. Nu mi-a spus ca toată lumea: „Vezi, dom’le, te-ai înșelat susținându-l pe Iliescu!“ Ca și mine, avea și el oroare de așa-zișii „intelectuali ai Grupului de Dialog Social“. Într-un fel, toate aceste lucruri nespuse ne legau.
Cred că în prima zi i-am făcut un tur al orașului și i-am explicat geografia New Yorkului ca să se poată orienta mai ușor. Apoi, el, conștiincios, s-a dus la Națiunile Unite ca să-și facă datoria de jurnalist. A doua zi însă mi-a explicat că s-a obișnuit să alerge zilnic și ar vrea să se ducă în Central Park și să înconjoare „rezervorul“, lacul care alimentează Manhattanul cu apă potabilă. Asta l-a trădat ca mare admirator al „civilizației americane“ și amator de filme gen Marathon Man.
– E departe? m-a întrebat Cristoiu.
N-am făcut nici un comentariu. Ne-am dus, am luat un taxi până la strada 79, am intrat în parc dinspre partea de est, l-am condus lângă rezervor, pe la strada 89, și i-am spus că îl voi aștepta acolo, pe o bancă. A plecat în fugă, în pantaloni de sport și bascheți, și a reapărut, după vreo jumătate de oră, transpirat și congestionat la față. Ne-am înapoiat acasă cu taxiul și Cristoiu mi-a spus că va fi nevoit să facă drumul acesta în fiecare zi.
– Știți, domnule Cristoiu, am zis eu atunci, am uitat să vă spun că aici, în bloc, la ultimul etaj, există o sală de gimnastică echipată cu tot felul de mașini, printre care și o bandă rulantă. Puteți să trageți de fiare și să alergați cât poftiți. Iar pe terasă aveți o piscină acoperită în caz că obosiți sau vă plictisiți de alergat.
– Cum?! s-a minunat Cristoiu. Aveți așa ceva aici? Unde?
L-am luat, i-am arătat și cred că l-am dat gata cu sala de sport – a fost cu adevărat impresionat. Deși era noapte, destul de târziu, a vrut neapărat să încerce toate echipamentele chiar atunci. I-am dat cheia de la apartament și i-am explicat că, de la sală, are de coborât două etaje fie cu unul dintre cele trei ascensoare, fie pe una din scări. I-am spus și cum găsește apartamentul, imediat lângă ușa de la casa scării. Cred că s-a făcut undeva după miezul nopții și eu ațipisem când m-a sunat portarul:
– E un domn aici, la parter, care spune că a coborât până jos pentru că nu mai știe unde locuiți…
Probabil Cristoiu s-a zăpăcit și a coborât un etaj în plus. A încercat cheia în ușa unui apartament speriind locatarii și atunci, fiind în chiloți, s-a refugiat pe casa scării.
– Ține-l acolo, domnule, i-am spus eu portarului. Vin imediat să-l recuperez.
De data asta Cristoiu, săracul, era tare jenat, ca omul de la țară venit la oraș, care a apăsat toate butoanele și a stricat ceva.
Într-una din zile, am fost și la cumpărături împreună. Cred că, de gura mea, a acceptat să-și ia un costum. I-am tot explicat că sunt situații în care ar fi bine să renunțe la vesta lui cu multe buzunare. Nu l-am văzut însă niciodată îmbrăcat în hainele pe care le-am ales împreună. Cred că le are și astăzi învelite în foiță, în dulap.
Peste vreo două zile, Cristoiu a venit la mine și mi-a spus că ar dori să meargă în Harlem.
– În Harlem? am întrebat eu nu foarte entuziasmat de ideea musafirului meu.
– Da, în Harlem, îmi doresc asta foarte mult!
– Bine, domnule Cristoiu, dar vă previn că s-ar putea să fie periculos. Nu cred că ne va face cineva vreun rău pentru că se vede de la o poștă că suntem europeni după cum suntem îmbrăcați. Va fi totuși o aventură!
Am luat metroul de la 42nd Street până la 125th Street și, pe măsură ce ne apropiam de țintă, după ce am trecut de 110th Street, cred că am rămas singurii albi din vagon. Am coborât la 125th Street pe la ora două sau trei și am traversat Harlemul, de la est spre vest, până la Columbia University, în vreo trei ore. Strada pe care am pornit este un fel de Calea Victoriei a Harlemului. Cristoiu, privind în dreapta și în stânga, îmi zice:
– Nu-i nici măcar un polițist alb aici! Cred că suntem singurii albi din cartier!
Eram entuziasmați de parcă am fi fost doi exploratori în Matto Grosso, în jungla amazoniană, cel puțin! Cristoiu privea plin de curiozitate în jur și, la un moment dat, parcă încercând să-și dea curaj – „curaj, curaj găină că te tai!“ nu cea care naște pui vii, cea normală! – îmi zice:
– Da’ noi acum mergem prin „centru“, nu-i așa? N-am putea să ne abatem, să vedem și ce se ascunde în spatele fațadelor?
Până atunci, savurând curiozitatea sa aproape copilăroasă, eu îi tot dădeam explicații: aici a fost Cotton Club, aici a fost celebrul Apollo Theater. Îl condusesem câțiva pași pe Lenox Avenue ca să-i arăt The Savoy Ballroom unde era pasionant să te afli prin 1935, când noi încă nu ne născuserăm. Auzindu-i rugămintea, am acceptat să schimbăm direcția. Mergând pe o stradă, mai lăturalnică, decorul s-a transformat brusc. Văzând case arse, confiscate de bancă și având ferestrele și ușile zidite, gunoaiele adunate la rigolă și trecători parcă mai ostili, a început încet-încet să mă strângă și pe mine cămașa în spate. Emoționat, mi-am scos o țigară pe care am dat, instinctiv, să o aprind cu bricheta Dupont al cărei capac scoate un clinchet specific. La auzul acestui sunet, am și zărit un grup de adolescenți care, văzând sclipirea aurului din mâna mea, s-au ridicat de pe treptele din fața unei case și au făcut un pas înspre noi. În aceeași clipă, din spatele unei clădiri, în dreptul unui maidan, am zărit numai „ochii“ unei mașini de poliție și s-a auzit scurt sirena. Băieții s-au așezat domol înapoi pe scară, eu am băgat bricheta în buzunar și, împreună cu Cristoiu, am făcut stânga împrejur și ne-am îndreptat spre strada principală în pas vioi. Într-un târziu, am ajuns la Columbia University de unde am luat un taxi. Odată ajunși acasă, Cristoiu s-a întins pe canapea spunându-mi:
– Nu vă supărați, dar sunt un pic cam obosit și aș vrea să mă întind puțin…
– Și eu la fel, i-am răspuns intrând în dormitor.
M-am trântit direct în pat așa cum eram, îmbrăcat. Am căzut lați amândoi. La un moment dat, am auzit ca prin vis, venind de undeva de foarte departe, soneria telefonului. M-am uitat la ceas: era trecut de miezul nopții la New York și ora șapte și jumătate dimineața la București. Telefona soția lui Cristoiu să-l întrebe ce mai face. Dormiserăm amândoi, ca secerați, aproape șase ore. Ne doborâse frica pe care, foarte demn, ne-am ținut-o ascunsă unul față de celălalt!
Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SRI în colaborare cu Bibioteca Centrală Universitară Lucian Blaga organizează un simpozion intitulat «Istorie şi adevăr despre serviciile româneşti de informaţii». Evenimentul va avea loc miercuri, 7 decembrie, de la ora 12.00, la BCU. În cadrul manifestării va fi lansat volumul «Fereastra serviciilor secrete», autor gen. de brig. SRI (r) Aurel I. Rogojan. La eveniment va fi prezent şi gen. col. (r) Iulian Vlad, fost ministru secretar de stat şi şef al DSS.
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu . Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) . Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui?
O afacere care nu a avut pana acum sorti de izbanda pentru Romania dar care este de mare interes pentru tara si romani este Afacerea Tablourilor Romaniei extrase de fostul rege Mihai din tara si puse la vanzare in diferite colturi ale lumii. Portalul Ziaristi Online isi propune lansarea unui serial documentar in folosul autoritatilor responsabile ale Romaniei. In contextul in care o avere imensa a intrat in posesia fostei familii regale, respectiv a actorului de duzina Radu Duda, credem ca fostul rege ar putea, macar acum, sa returneze tarii tablourile care apartin de patrimoniul national, spre bucuria natiunii pe care sustine ca o serveste. Pentru a intra in tema republicam un articol de stricta actualitate si azi, scris de Mihai Pelin in urma cu mai multi ani. Curajosul jurnalist prezinta momentul in care autoritatile de la Bucuresti au incercat, dupa 1990, sa reia procesul de recuperare a bunurilor Romaniei si ce a urmat dupa aceasta tentativa. Este interesant de observat ca, daca schimbam numele lui Iliescu cu cel al lui Basescu o sa obtinem exact rezultatul de azi al propagandei anti-nationale a unor guristi care racnesc la unison, intr-un cor de-a dreptul “regal”, chiar daca pana acum au cantat la balalaica (zona Patriciu) sau tambal (zona Voiculescu). In partea a doua a serialului nostru vom veni cu documente si informatii concrete obtinute chiar de la cel care s-a ocupat de reluarea proceselor, urmand sa ne edificam in ce masura poate fi restabilit dreptul firesc asupra tablourilor de tezaur national.In imagine, unul dintre acestea, plasat de fostul rege spre vanzare la Casa Christie’s din Londra: „Francisco de Zurbaran (1598-1664), The Immaculate Conception, with a view of Seville below“.
”Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale”. Volumul cu acest titlu si care-i apartine lui Aurel I. Rogojan, va fi lansat marti, 6 decembrie a.c., începând cu ora 16,00, la Hotelul ”GRAND” din Târgu-Mures.
Ziaristi Online continua sa publice din cartea recent aparuta la Editura RAO, “Intre linii“, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.
Putin Maximus a sarbatorit victoria printr-o tura rapida pe Luna si plantarea unui steag, in aplauzele celor prezenti la plimbarea duminicala a Liderului (foto sus). Mesajul transmis fanilor sai de pe Pamant a fost clasic: “Dormi linistit, Putin lucreaza pentru tine!” (foto jos).
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu :). Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu 🙂
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) :). Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim 🙂 ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui? 🙂
Generalul colonel în rezervă Iulian Vlad, fost secretar de stat şi şef al DSS (Departamentul Securităţii Statului) se va afla la Cluj cu ocazia Simpozionului Istorie şi Adevăr despre Serviciile Româneşti de Informaţii. Eveniment editorial la Târgu Mureș: „Fereastra serviciilor secrete”. Generalul de Bg. S.R.I. (rez.) Aurel I. Rogojan, va fi prezent la Târgu-Mureș pentru a-și lansa noul său volum.
Tomul ”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, un tribut adus României de ziua sa tocmai de un american, a fost primit cu braţele deschise şi cu o curiozitate debordantă de oamenii politici, din administraţie şi din zona culturii care a luat parte, ieri, la lansarea care avut loc la Bistriţa. Discursurile celor care au luat cuvântul, ziaristul Victor Roncea, istoricul şi fostul şef SIE – Ioan Talpeş, realizatorul TV Oreste Teodorescu, directorul Editurii RAO – Ovidiu Enculescu, colonelul în rezervă Ioan Gaftone şi directorului Bibliotecii Judeţene – Oliv Mircea, au punctat valoarea şi importanţa rolului geopolitic al României scos în evidenţă de volum, dar şi curajul cu care un reputat istoric american le vorbeşte românilor despre ei la ei acasa.
“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki * Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata * De ce a fost refuzat Volodea la New York Times * Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul * Limacsii zilelor noastre
Asa-zisul ambasador al Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul nasului sau, seful M.A.E. Baconscky si fiul duhovnicesc al agentului antiroman Pavel Borsevschi, nu s-a obosit sa-i invite la receptia de Ziua Nationala de anul acesta si pe patriotii fostului Grup Ilascu, inchisi pentru Romania, timp de 12 si 15 ani, in temnitele rusesti de la Tiraspol. Normal, s-ar fi suparat patronii lui “spirituali”.
Românii din Harghita si Covasna au de înfruntat singuri presiunile venite de la Budapesta, deoarece autoritățile de la București sunt dezinteresate de situația din zonă. Un studiu despre “Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita şi Covasna” arată că principalele probleme cu care se confruntă românii sunt acapararea totală a administraţiilor locale de către maghiari şi raportul natalităţii net favorabil ungurilor.
December 9th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
