Posts Tagged ‘Gen. Ion Vasilache’

“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie. EXCLUSIV: Chiţac i-a înfundat pe Iliescu şi Roman pentru atrocităţile din 13 -15 iunie 1990. DOCUMENTE din DOSARUL MINERIADEI

Iliescu-Roman-1990

Mihai ChitacSe mai poate scrie ceva nou despre Mineriada din 13 – 15 iunie 1990? O-ho! Şi încă cum! Este suficient să te apuci să studiezi puţin Dosarul Mineriadei – de care a fost deposedat recent magistratul militar Ion Vasilache, printr-o pensionare cam forţată şi cel puţin ciudată -, pentru a descoperi noi şi noi informaţii, care conturează ipoteze cu ramificaţii din ce în ce mai apropiate de… Moscova. De ce n-au intrat până acum jurnaliştii patriei între zecile de mii de file ale Dosarului Mineriadei? Habar n-am! Comoditate? Habarnageală? Deprofesionalizare? Cel mai probabil toate la un loc. Eu unul am avut ocazia sa stau pe Dosar, chiar şi la propriu, în mai multe rânduri: când am adus împreună cu Liga Studenţilor zeci de declaraţii şi mărturii; apoi pe vremea când Dan Voinea îl fuşerea; cu ocazia audierilor şi declaraţiilor repetate de-a lungul anilor; pe holurile instanţei cât şi, mai recent, pentru a-mi satisface nevoia de a aprofunda aspecte pe care le cunoşteam, din stradă şi din alte documente la care am avut acces de-a lungul anilor, dar nu şi din mărturiile protagoniştilor de la vârful sistemului de represiune. Aşa că am solicitat, pentru documentarea mea şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, cât şi pentru edificarea unei doamne judecătoare, toate declaraţiile fostului ministru de Interne, Mihai Chiţac (foto), date în acest Dosar. Ce am descoperit mi-a reconfirmat presupunerile.

“Teroriştii” au acţionat şi pe 13 iunie

Da, am văzut morţii lui 13 iunie 1990, cel puţin trei, împreună cu fratele meu. Unul a murit în braţele noastre. Dragoş Drumea. Împuşcat în gât. Era noaptea de 13 spre 14 iunie, orele 2 şi ceva… Mai trăisem astfel de situaţii cu doar şase luni în urmă, în decembrie 1989. Am transportat atunci muribunzi şi răniţi la Spitalul de Urgenţă, doar pentru a fi aproape împuşcat ca “terorist”. Da, am scăpat cu viaţă şi acum, în noaptea plină de fum a lui iunie 13, ca şi alte dăţi când s-a tras asupra mea, de data aceasta după ce un glonţ s-a înfipt în stâlpul Magazinului Romarta de care mă lipisem, chiar deasupra capului meu. Urma se vede şi azi, în piatra de Viştea (cred) astupată impropriu cu ghips. Cel mai important este că am văzut şi focul de armă. Nu venea din rândurile paraşutiştilor desfăşuraţi – şi ei cu muniţie de război, de care s-a abuzat aiurea – pe Calea Victoriei, ci de la ultimul etaj al blocului din spatele Hotelului Bulevard. Scenariul teroriştilor s-a repetat şi în iunie ’90. Un alt biet tânăr a căzut secerat. O ambulanţă cu însemne franţuzeşti a apărut din senin şi l-a ridicat. Am aflat că a murit pe 15 iunie, după ce ajunsese la… Poliţia Capitalei. Alţi doi morţi căzuseră, după-amiază, la Ministerul de Interne, în urma unor împuşcături despre care nu se ştie nici azi de unde veneau: din interior sau din exterior. Am apucat să-l mai văd pe unul, transportat pe braţe de oameni. Sângele îi şiroia pe caldarâm.

După IMGB şi SRI am ajuns la Măgurele

Am văzut toate desfăşurările de forţă din centrul Capitalei, începând cu dimineaţa lui 13 iunie, în Piaţa Universităţii, cu venirea muncitorilor de la IMGB (care “face ordine”), bătăliile între poliţişti şi protestatari, arderea autobuzelor MAI şi apoi debandada de la Poliţia Capitalei şi Ministerul de Interne, cu provocările, devastările şi incendiile de rigoare. Da, eu sunt cel care a stins focul de la SRI, centrul de presă, clădirea aceea micuţă din cărămidă roşie de lângă sediul de la “lanţuri”, palatul “Curentului” lui Pamfil Şeicaru ajuns pe mâna Securităţii. Nu-mi plăcea că ardeau diverse benzi. Venind din lumea televiziunii şi a fotografiei, cu respect faţă de arhive, mă enerva distrugerea lor. În plus, aveam experienţă de la “revoluţie”, când am încercat să sting cu camarazii mei focul din Sala Tronului, de la Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă. M-am oprit atunci doar când a început să se tragă în noi cu trasoare şi mitralierele grele de pe tancuri. Devenisem “terorişti”. Ca orice “terorist” care se respectă am stat în stradă, după ce ne-am prins de confiscarea revoltei anticomuniste, până după 12 ianuarie. Ulterior am revenit oricând a fost nevoie (seria de manifestaţii şi contra-manifestaţii) . Pe 22 aprilie blocam cu prietenii Piaţa Universităţii.

Experienţa asta a contat pe parcursul desfăşurării Fenomenului Piaţa Universităţii şi a momentului de apocalipsă al lui, încheiat cu venirea minerilor, maltratarea şi arestarea noastră, a celor din Arhitectură şi Universitate, şi ulterior deţinerea noastră ilegală la unităţile fostelor trupe de Securitate, de la Măgurele şi Băneasa sau prin spitalele bucureştene. Eram “rodaţi”. Dar asta este altă istorie, despre care o să vă povestesc, poate, mâine. Ca să vă spun atunci şi părerea mea despre Marian Munteanu. Acum să ne întoarcem la documente.

Declaratii - 13-15 iunie 1990 - Mihai Chitac - Roncea Ro

Tromboanele şi şopârlele lui Chiţac

Am solicitat declaraţiile ministrului demis de Iliescu pe 13 iunie seara, controversatul Mihai Chiţac, activ şi la Timişoara în decembrie 1990, pe care noi îl apelam în Piaţă cu “Chiţac, Chiţac – să fie ras în cap!”, acum răposat. Omul fusese acolo, între ei, el însuşi unul dintre artizanii “curăţirii” Pieţei Universităţii. Mulţumesc Secţiei Parchetelor Militare că m-a edificat. O serie de dileme s-au spulberat după parcurgerea acestor declaraţii. Haideţi să vedem, în premieră, ce tromboane dar şi ce informaţii veridice a lăsat, cu limbă de moarte, Mihai Chiţac:

“Luni, 11 iunie

La ora 16.00 am fost convocat împreună cu şeful IGP gral. Diamandescu la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu, Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), dr. Iacob (adjunct al ministrului Sănătăţii), Mugurl Florescu (procuror) şi alte câteva persoane. (… )

În şedinţa de la Guvern din 11 iunie, s-a prevăzut ca evacuarea Pieţei să aibă loc în ziua de 12 iunie, stabilindu-se şi principalele măsuri ce trebuie luate de către ministerele şi celălalte organe participante. Faţă de măsurile stabilite în şedinţă, am avut două propuneri”, scrie Chiţac, respectiv ca intervenţia să aibă loc pe 13, pentru ca forţele MAI să aibă timp de pregătire şi ca Armata să vină în ajutor.

Arme chimice: 2200 de fiole lacrimogene din stocul de război

Vasile Ionel, pe atunci Şeful Marelui Stat Major şi suspect de kaghebită ca şi azi, refuză, cel puţin declarativ, alăturarea Armatei la operaţiune. Cu toate acestea, pe 13 iunie, el este cel care dă ordin ca asupra manifestanţilor să se folosească arme chimice, fiole lacrimogene de război, aruncate din elicoptere, după cum afirmă Chiţac ulterior. 2200 de fiole, cu aprobarea şi la cererea lui Ion Iliescu. Şi tot el coordonează manevrele militarilor prin Capitală. Ministrul Victor Stănculescu părăsise ţara pe 12 iunie, cu direcţia Berlin. În Jurnalul Garnizoanei Bucureşti, aşa cum a fost publicat în facsimil, parţial, de Ziaristi Online, în urmă cu câţiva ani, apare că la ora 17.45 “se primeşte ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona Ministerului de Interne”.

Iliescu vrea 5000  de muncitori

La şedinţa din 11 iunie, Ion Iliescu propune “soluţia”: aducerea muncitorilor de pe marile platforme industriale. “4000-5000”, ar fi spus Iliescu. “Şi să fie pregătite încă unul sau două schimburi”. Sarcina îi revine lui N.S. Dumitru, prim-vicepreşedinte al FSN “toţi fiind de acord cu această soluţie”. Adevărat, primul “contingent” a intervenit violent pe 13 iunie, când, sub sloganul “IMGB face ordine”, muncitorii au spart geamurile de la intrarea în Institutul de Arhitectură. Însă, ceva ciudat tot s-a petrecut, după cum semnalează Chiţac: celălalte platforme aşteptate, Pipera şi 23 August, nu şi-au mai trimis oamenii. Chiţac afirmă sub jurământ, în faţa procurorilor, ca FSN-ul a mai ţinut apoi o şedinţă restrânsă, la Scroviştea, când Iliescu a revocat propunerea fără însă a se comunica Ministerului de Interne, ca să nu se mai bazeze pe acest sprijin.

“Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după amiaza zilei de 13 iunie”, subliniază Chiţac.

Petre Roman conspiră Planul

Împreună cu Petre Roman, Chiţac întocmeşte planul de “curăţire” a Pieţei, cu “sarcinile şi misiunile tuturor celor angajaţi în operaţiunea de eliberare a pieţei”. “Pentru ca acţiunea să nu fie deconspirată, Petre Roman mi-a cerut să nu îl dactilografiez”, scrie Chiţac. Ca să dovedească că nu minte, Chiţac depune la dosar o copie a documentului olograf. Originalul îl păstrează, afirma fostul învinuit.

Ca notă de culoare şi gust al regimului FSN, Chiţac ne aminteşte cum Procurorul General Gheorghe Robu “a transmis prin TVR şi Radio un comunicat prin care cerea forţelor de ordine să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Univeristăţii. Se petrecea pe 12 iunie la ora… 23.

La ora 4.30 are loc intervenţia.

Monica Macovei, recomandată de Procurorul General al FSN

Cel puţin 260 de persoane sunt reţinute şi duse la Măgurele. Aici, Chiţac inserează în apărarea sa declaraţia Monicăi Macovei, pe atunci procuror, în care afirmă că la Măgurele nu ar fi văzut “nici un act de violenţă”. Acum, şefa M10 susţine că se referea la faptul că nu a văzut violenţe în declaraţiile reţinuţilor. Chestie de interpretare. Situaţia face obiectul unui proces în care subsemnatului i se cer… 10.000 de euro doar pentru că am publicat acest document, respectiv chiar declaraţia lui Chiţac în care este citată fosta procuroare. Vremuri… De notat şi afirmaţia lui Chiţac, că însuşi Procurorul General Gheorghe Robu a desemnat-o pe Monica Macovei să se ocupe de acest caz (facsimil). “Decizia de a fi duşi la Magurele era cuprinsă în planul de acţiune semnat de mine şi aprobat de Petre Roman”, afirmă fostul Ministru de Interne.

Monica Macovei - Gheorghe Robu - Magurele - 13-15 iunie 1990 - Mihai Chitac

Iliescu s-a dat la fund, Cozma îşi oferă serviciile

Chiţac mai susţine că Iliescu nu a mai fost de găsit la telefon după începerea altercaţiilor cu manifestanţii, “acesta practic lasându-ne baltă”. La ora 14.00 este sunat la telefon “de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului” care îl anunţă că “minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea”. Miron Cozma este numele lui, după cum confirmă într-o altă precizare. “Domnule ministru, minerii din Valea Jiului sunt în pregatire avansată să vină la Bucureşti”, i-a spus Cozma lui Chiţac, care susţine că a refuzat serviciile minereşti.

Cu Poliţia Capitalei în flăcări, generalul Diamandescu bea un whisky în papuci

Corneliu Diamandescu 13 iunie 1990La scurt timp, pe la ora 15.00, afirmă Chiţac, i-au fost tăiate comunicaţiile, de nişte băieţi pe care i-a găsit cotrobăindu-i prin birou – respectiv într-o casetă de sub covor – şi care s-au prezentat ca fiind de la “Unitatea T”. Mai de dimineaţă Iliescu îi reproşase că eliberase fără aprobarea sa lotul de persoane reţinute în Piaţa Universităţii, tăierea comunicaţiilor putând fi o consecinţă a acestei acţiuni. Nu este clar însă cum au ajuns băieţii respectivi sub covor… Nici staţia nu-i mai mergea, pentru a putea lua legătura, pe teren, cu generalul Diamandescu, responsabilul de “debarasarea” Pieţei. Era bruiată, scrie Chiţac. Ditamai ministrul de Interne se deplasează atunci la sediul IGP din Şoseaua Ştefan cel Mare. Aici – surpriză: îl găseşte pe Diamandescu – care într-o ultimă comunicare prin staţie îi transmisese că se află la Intercontinental – în papuci şi cu o porţie de whisky, vizionând un meci! Aceasta în timp ce oraşul ardea şi – aşa cum aminteşte şi Miron Mitrea în memoriile sale – observatori străini cu stagii la Moscova şi activitate comunistă subtilizau filmările cu împuşcaţii de la Ministerul de Interne, de unde tocmai plecase Chiţac. Reproşându-i că în acest timp sediul Poliţiei Capitalei e în flăcări, Diamandescu i-ar fi răspuns, din papuci:“Lăsaţi, dl ministru, că se descurcă ei!”.

Chiţac mai susţine că şeful pompierilor, col. Vornicu, ar fi refuzat să deplaseze autospeciale de la alte secţii din Capitală pentru a stinge incendiile. “Asta dovedeşte că el nu a vrut să intervină”, declară Chiţac.

Vine Ursu

Ziua lui Chiţac se încheie apoteotic, când, la ora 23.45 este sunat de şeful UM 0215, colonelul Florin Calapod, pentru a i se comunica că a fost eliberat din funcţie. Face un puseu de tensiune şi se retrage la un hotel al IGP din str. Paul Greceanu. La ora 8.30 se deplasează la Minister, unde îşi află biroul devastat de “lovituri de pietre şi sticle incendiare”. Noaptea, biroul îi fusese vizitat de Magureanu, Gelu-Voican şi N.S. Dumitru. Găseşte însă la locul lor documentele secrete, pistolul şi muniţia. De acolo se prezintă la Guvern unde Iliescu şi Petre Roman îl anunţă prin decret pe noul ministru, Doru Viorel Ursu.

Arme vechi pentru vremuri noi

Aceasta e povestea pe scurt, compilată. Asupra istoriei se revine în mai multe declaraţii, cu diverse adăugiri. De exemplu, într-o declaraţie de inculpat din 19 februarie 2001, Chiţac susţine că în după amiaza zilei de 13 iunie din depozitul de armament de la sediul Poliţiei Capitalei s-ar fi sustras “peste 130 de arme de diferite tipuri şi calibre şi o mare cantitate de muniţie”. Dacă chiar aşa e – ceea ce mă îndoiesc profund – în mod sigur acestea nu au fost luate de manifestanţi. Altfel ar fi trebuit să vedem pe străzi  “peste 130” de oameni cu arme în mâini, trăgând în toate direcţiile. Ceea ce nu a fost cazul.

“Să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”

În 2007, pe 18 iunie, Chiţac reiterează că şeful serviciului secret UM 0215 – care “preluase o parte din atribuţiile Securităţii” – i se subordona de fapt lui Iliescu şi Roman. Tot acum contestă – normal! – o frază formulată la o şedinţă a Biroului executiv al Guvernului, din 10 mai 1990, în care Chiţac este consemnat astfel în stenograma întâlnirii:

“Cei din Piaţă şi din alte pieţe de oraşe sunt hotărâţi să rămână în aceste locuri şi să facă scandal, în continuare, contrar tuturor legilor… Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să facem praf ceea ce se poate face praf. Asta e soluţia!”

La aceeaşi audiere, Chiţac mai susţine că a aflat de morţii din 13-14 iunie 1990 în… 1998!

Mâna Moscovei pe teren

O notă interesantă iese în evidenţă cu privire la activitatea “pe teren” a unor personaje cu legături moscovite, ca colonelul Dimitrie (Kuki) Borislavski, cumnatul lui Petre Roman, şi contramiralul Cico Dumitrescu, care a solicitat MApN intervenţia armată. În ce-l priveşte pe acesta din urmă, Chiţac afirmă tranşant că “nu avea nici o atribuţie să se implice în acţiuni militare ale Poliţiei”. “Consider că primea dispoziţii din altă parte”, conchide fostul ministru de Interne.

Din aceeaşi declaraţie aflăm că gen. Nicolae Şchiopu, adjunctul “corbului” Vasile Ionel, îi comunică faptul că însuşi Ion Iliescu a dat ordinul să fie trimise trupe ale Armatei la Televiziune şi Guvern, fapt confirmat şi de acelaşi Jurnalul al Garnizoanei Bucureşti menţionat mai sus, în care se “certifică” şi “rebeliunea legionară”, informaţie transmisă tot prin răspândacul Ion Iliescu.

“Mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”

“Ora 19.45:

Preşedintele Iliescu informează pe prim adjunctului ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”. (facsimil)

Jurnalul Garnizoanei Bucuresti 13 - 15 iunie 1990 Ziaristi Online Roncea Ro 3

La ora 19.50 deja se pregăteşte muniţia în toate unităţile alertate, conform aceluiaşi document. Mai târziu, la ora 2.45, pentru că Iliescu nu doarme, este informat că asupra subunităţilor care au acţionat pe Calea Victoriei “grupurile de turbulenţi au folosit arme de foc”.

La ora 5.00 sosesc în Gara de Nord primele patru trenuri cu mineri din Valea Jiului.

Jurnalul Garnizoanei Bucuresti 13 - 15 iunie 1990 Ziaristi Online Roncea Ro 6

Va urma

Video din 13 iunie 1990:

Fotografii Victor Roncea din 13 Iunie 1990:

Piata Universitatii Foto c Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 2

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 4

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 12

Piata Universitatii Foto c Victor Roncea 13-15 iunie 1990 1

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 5

8 Piata Universitatii c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 dupa 20 de ani- 7

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 9

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 10

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 8

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 - 11

Piata Universitatii Foto c-Victor Roncea 13-15 iunie 1990 6

Video cu Parintele Galeriu la vernisajul expozitiei de fotografii Victor Roncea “ZIUA A TREISPREZECEA”, de la Galeriile Teatrului National din Bucuresti, 13 Iunie 1997


Parintele Galeriu la Expozitia de Fotografie ZIUA A TREISPREZECEA – 13.06.1997 de VictoRoncea

Vedeti si

MINERIADA din 13 – 15 iunie 1990. Mărturii, documente, fotografii, VIDEO.

Cât o mai rabdă Justiţia pe Monica Macovei? Îl întreb public pe generalul Ion Vasilache, Şeful Secţiei Parchetelor Militare: Când vor fi audiaţi procurorii-anchetatori din 13-15 iunie 1990? Dar “ziariştii”, ca CTP & Co, care au incitat la CRIME?

Nymphomanic Monica Mandela Macovei MitomanaRăposatul Mihai Chiţac, fost ministru de Interne FSN din perioada Mineriadei din Iunie 1990, a invocat în apărarea sa, la Tribunal, o afirmaţie a fostului procuror Monica Macovei, potrivit căreia, la Unitatea de Jandarmerie de la Măgurele, unde erau deţinuţi ilegal şi maltrataţi încontinuu sute de protestatari din Piaţa Universităţii, “nu a văzut nici un act de violenţă”.

Publicată de Varujan Vosganian în 2012 pe blogul său şi reprodusă apoi de mai multe publicaţii online (InPolitics, Cotidianul, Etc), declaraţia lui Chiţac a apărut, normal, şi la Roncea.Ro de unde a fost preluată şi de Radu Tudor. Ce face Mandela de Dâmboviţa? Din toată lista ne dă pe mine şi pe Radu Tudor în judecată, împreună cu Mihai Gâdea, care l-a citat pe colegul lui de trust. De la fiecare vrea câte 10.000 de euro şi, în plus, să ştergem şi postările, adică să rescriem istoria, ca-n Orwell. Dar, cum spunea cineva, nici unul dintre noi n-a dat bani la curve.

Normal, Justiţia Română ne-a dat dreptate: am câştigat Procesul, în numele Libertăţii Presei. Dar “justiţiara” a contestat… Justiţia. Şi a făcut Apel. Pentru că azi am un nou termen îl întreb pe generalul Ion Vasilache: cât mai durează până când vor fi inculpaţi şi procurorii-anchetatori din iunie 1990? Dar “ziariştii” incitatori la violenţe rezultate în crime? De ce trebuie să ne pierdem noi timpul în loc ca Parchetul să-şi facă datoria?

Alice Draghici - Monica Macovei - Arestari la Mineriada din Iunie 1990Nu ştiu ce a făcut Macovei pe 13-15 iunie. Naşa şi colega ei de birou, Alice Drăghici, ca şi ziarista Simona Ionescu de la EvZ, susţine că Macovei a eliberat cel puţin un mandat de arestare în alb. Eu nu ştiu. Este de datoria organelor să afle. Ceea ce ştiu eu însă, cu certitudine, este că după ce a luat contactul cu ilegalităţile odioase din Unitatea de la Măgurele, “drept-omnista” Macovei nu s-a dus nici la Europa Liberă şi nici la TVR. Presa şi opinia publică au aflat despre atrocităţile de la Măgurele numai după eliberarea fraţilor Roncea, care au mers direct la România liberă, unde a apărut apoi serialul demascator “Infernul se numeşte Măgurele”. “Justiţiara” Monica Macovei, în schimb, a tăcut. Chitic. Ceea ce, din câte ştiu eu, se numeşte nedenunţare şi complicitate la torturile şi abuzurile inumane de la Măgurele. Intră sau nu în atenţia Parchetului Militar? Eu cred că da.

Haideţi să vedem împreună doar 1% din ce n-a văzut Mandela Macovei la Măgurele:


Mineriada din Iunie 1990 – Imagini unice de la Măgurele de ZiaristiOnlineTV

"Istorie" falsificata a la Macovei

“Istorie” falsificata a la Macovei

De altfel, şi astăzi Monica Macovei minte prin omisiune cu privire la rolul ei de procuror în 13-15 iunie. Pe blogul ei de “memorii” prezintă “faptele” astfel: I. 13 iunie 1990. Pe 13 iunie dimineața, în drum spre birou, am trecut prin Piața Universității, care de 52 zile era liberă de comunism. Însă, pe 13 iunie 1990, Piața nu mai era nici a Universității, și nici liberă. Era ocupată de milițieni și de alții, încă nu știm de cine și ce grade aveau. Mulți dintre demonstranți  fuseseră retinuți și duși pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1, iar apoi, unii au fost duși la Unitatea Militară din Măgurele. (…)” Atât şi nimic mai mult aflăm despre programul procuroarei din data de 13 iunie 1990. După cum vedeţi, Macovei “uită” să spună că şi ea a fost la Măgurele, dar nu în calitate de anticomunistă ci de anchetatoare a anticomuniştilor din Piaţă. De aici, Macovei sare direct în mai 1991. Şi tot aşa, până azi.

Repet, aşadar: Când vor fi invitaţi la audieri toţi procurorii-anchetatori sau tăinuitori din 13-15 iunie 1990? Au trecut 25 de ani!

Îi solicit public generalului Vasilache, ca după ce o audiază pe “coloneleasa” Macovei să-i transmită rezultatul anamnezei şi dnei judecator Mariana Hortolomei de la Curtea de Apel, ca să scurtăm drumul spre finalitatea actului de Justiţie.

gen_ion_vasilache

Până atunci, un remember asupra cazului, reprodus din Curentul, 2013 (!):

Iunie 1990: Justițiara Monica Macovei s-a prefăcut că nu observă infernul de la Măgurele

de Vasile Surcel

Venită, parcă, de dincolo de moarte, declarația dată de gen. Mihai Chițac în fața procurorilor, pe 5 iulie 2005, descrie acțiunea Poliției, din punctul lui de vedere. Dar și cu dorința, evidentă, de a-i convinge pe anchetatori că, el personal, n-a avut prea multe tangențe cu ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”. De fapt, Chițac trece rapid peste episodul „evacuării” Pieței Universității. Pusă față în față cu relatările zecilor și sutelor de oameni care au îndurat cumplitele efecte ale „operațiunii”, povestea fostului ministru de interne pare un rezumat modest, încropit de o loază repetentă. Totuși, ea are și un merit: reamintește indiferența complice de care a dat dovadă o distinsă doamnă, fost procuror care, acum, se laudă că ar fi întruchiparea intransigenței justițiare.

Măsuri de salubrizare

De fapt, povestea lui Chițac este „cuminte”, mai că ai crede că e depănată de Ion Iliescu însuși: „Potrivit măsurilor stabilite, în dimineața de 13 iunie la ora 04,30, concomitent cu formarea cordoanelor de blocare a străzilor, s-a trecut la reținerea și îmbarcarea în autobuze a persoanelor care dormeau în piață. Acțiunea a fost condusă de șeful IGP, gen. Diamandescu și de șeful Poliției Capitalei, gen. Bâtlan și a durat aproximativ o oră și jumătate. Imediat după eliberarea pieței unitățile de gospodărie comunală au întreprins acțiuni de salubrizare a zonei”. Poate că deja am uitat dar, și în dimineața de 22 decembrie 1989, forțele de ordine comuniste au „salubrizat” străzile Capitalei. Iar atunci, asta a însemnat că au spălat cu furtunul sângele victimelor ucise în noaptea precedentă. Conform „Planului” supervizat de Iliescu, Petre Roman et comp în diminața de 13 iunie 1990, Piața Universității a fost luată cu asalt de 1480 de polițiști, plus alte cîteva sute de oameni din alte categorii de personal militar. Cu cine s-a confruntat această oaste, înarmată până în dinți? Scris chiar de mâna lui Chițac, cu tot cu ortografia lui de general format în regimul comunist, răspunsul ar putea fi considerat de-a dreptul hilar, dacă nu am fi aflat despre dramele petrecute atunci „Au fost reținute 276 de persoane care dormeau în piață, pe trotuare, în corturi, în tomberoanele destinate colectării gunoaielor, care au fost transportate la Măgurele”. Adică oștirea pusă în mișcare la ordinul lui Iliescu și ai lui, s-a luptat cu boschetarii „care dormeau în tomberoanele destinate colectării gunoaielor”? Se pare că da! În schimb, nici până înziua de azi, anchetatorii nu l-au întrebat nici pe Iliescu ori pe vreunul dintre acoliții lui, de ce au dorit și până la urmă au și reușit, să asmută, din nou, Armata împotriva propriului său popor. Victimele care au trecut prin iadul cumplit al acelei dimineți relatează că, atunci, în corturi nu mai erau decât vreo 10-15 greviști ai foamei, care au fost luați pe sus „cu fulgi cu tot”. Iar restul până la cei 276 de arestați au fost, de fapt, trecători matinali care și-au manifestat indignarea față de duritatea nejustificată a acelei intervenții în forță. Chițac spune că aceștia au fost duși la Măgurele. Este vorba despre unitatea de jandarmi care, pe atunci, funcționa în comuna Măgurele. În declarația sa Chițac a mai menționat: „Precizez că acțiunea din dimineața de 13 iunie a fost supravegheată de mai mulți procurori care nu au constatat violențe sau alte încălcări de legi din partea Poliției și au hotărât eliberarea reținuților”. Ei bine, printre acești anchetatori s-a numărat și, pe atunci încă tânăra, Monica Macovei. Implicat în mod direct fiind în acele evenimente, Mihai Chițac nu poate fi considerat o „sursă” îndeajuns de credibilă în această privință. Probabil conștient și el însuși de asta, Chițac a preferat să le relateze procurorilor ceea ce Monica Macovei povestise, ea însăși, într-o declarație publicată în numărul 1495 din 29 mai 1997 a cotidianului „Evenimentul zilei”.

„Biblioteca“ de la Măgurele

În acel interviu europarlamentarul justițiar spunea: „Am luat contact cu problema Piața Universității în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 și, împreună cu alți doi colegi de la aceeiași unitate, am fost trimiși la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câțiva colegi de fosta Procuratură a Municipiului București: Alexandru Țuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unității că cei ridicați din Piața Universității stăteau la mese și scriau declarații sub suprevegherea unor polițiști”. Mai că-ți vine să crezi că, din greșală, Monica Macovei ajunsese atunci undeva, în liniștea și pacea unei săli de lectură de la Biblioteca Academiei. După aceasta urmează o afirmație de-a dreptul aiuritoare: „Nu am văzut nici un act de violență. Citind aceste declarații am spus: Nu rezultă comiterea nici unei infracțiuni, toată lumea pleacă acasă”. De ce aiuritoare? Simplu: pentru că în acea vreme Macovei era, după cum și ea spune, doar un simplu executant, procuror al unui Parchet de sector. Fostul procuror Țuculeanu ne-a relatat că, atunci, la Măgurele au fost trimiși procurori de la toate eșaloanele, inclusiv de la Parchetul General. Toți oameni cu poziții ierarhice importante, cu mare putere de decizie. În aceste condiții cum să credem că putea Macovei să-i ocolească și să dispună peste capul „granzilor” că „toată lumea pleacă acasă”? Există două posibilități: ori ea a mințit în acea declarație și doar s-a „dat mare” atribuindu-și o putere de decizie pe care nu o avea. Ori spune adevărul, caz în care atunci ea a acționat conform principiului „funcția bate gradul”. Bineânțeles că, în acest din urmă caz ne putem întreba, pe bună dreptate, cine era și cine este cu adevărat, Monica Macovei? Și mai ales, cât de importantă o fi fost, atunci, „funcția” ei?

Infernul

La Măgurele, Monica Macovei a văzut doar liniștea specifică unei biblioteci, în care cei aduși acolo, își scriau liniștiți, lucrările de doctoarat, suprevegheați „părintește” de pulanele unor foști milițieni în care domnia sa a văzut doar niște erudiți „bibliotecari”. Rememorând acele vremuri, unul dintre cei care au trecut pe acolo are amintiri cumplite care l-au marcat pentru restul vieții sale: „Traseul până la unitatea de securitate de la Măgurele, a fost un coşmar. În dubă totul era un vaiet, oamenii gemeau, îşi căinau rănile şi soarta, îl blestemau pe Iliescu şi se fereau de mine, fiecare cu durerea sa… eu eram disperat că nu mai văd, mă târam orbecăind pe la picioarele lor şi încercam să-mi fac loc pe pipăite, nişte mâini m-au tras în sus şi m-au sprijinit de ceva, nu reuşeam să-mi şterg sângele care se usca şi îmi creponase faţa umflată, îmi ardea tot corpul, dar parcă nu mai simţeam nicio durere, mă invadase o spaimă teribilă, viscerală – chiar nu mai vedeam, degeaba îmi frecam ochii, lumea devenise opacă. Acesta a fost momentul cel mai nasol, disperarea orbirii îmi luase minţile, îmi doream să mor pe loc, ideea unei vieţi de orb, mutilat şi olog mi se părea o variantă nefezabilă şi relativ lipsită de atractivitate. M-am strâns de gât încercând să mă sufoc, dar nu puteam să-mi mai strâng degetele, aveam mâinile cam zdrobite, nu-mi simţeam braţele – încă un pocinog, ce artist mai poate picta cu degetele betegite? Camionul/dubă care ne hurduca precum pe nişte cartofi s-a oprit la un moment dat cu scrâşnete de frână şi oamenii se buluceau să iasă, erau traşi şi aruncaţi pe jos, se lătra la ei şi m-am trezit şi eu smuls şi buşit de asfalt, eram complet orb şi dezorientat, am încercat să mă ridic împleticindu-mă când mi-a răsunat ca o împuşcătură după ceafă şi brusc cu un ochi am întrevăzut un fel de străluminare – vedeam ca prin ceaţă ceva! Am căzut iarăşi şi am încasat pe spinare încă o serie de lovituri – eram însă inundat de bucurie şi recunoştinţă, râdeam iarăşi „ca un drogat“ – ceva se întâmplase, şocul izbiturii de ciomag mi-a adus o dâră ceţoasă de vedere. Un şir de soldaţi oligofreni ne însoţea pe bucata de drum de la camion la uşa lagărului – garajul unităţii de la Măgurele – izbindu-ne cu cozi de lopată şi lătrând din răsputeri la noi ceva neinteligibil – totul era foarte mişto: eram totuşi în viaţă, ologit şi damblagit, semichior, dar întrezăream lumina…” Cam așa a a arătat, în realitate, cazarma de la Măgurele unde Monica Macovei a văzut liniștea unei săli de bibliotecă.
Relatrea generalului Chițac continuă prin menționarea faptului că „Între orele 13,30-16,00, acțiunile turbulenților s-au intensificat trecându-se la acte agresive turbulente directe, prin lovirea polițiștilor din cordoane cu pietre sau alte obiecte contondente și la incendierea mașinilor de poliție și autobuzelor folosite pentru blocarea unor străzi. Pe măsură ce situația din Piața Universității devenea din ce în ce mai explozivă, am telefonat de mai multe ori la sediul FSN, care prin neaducerea muncitorilor lăsase piața goală. Nu am reușit să vorbesc cu domnul Iliescu sau cu NS Dumitru, secretara acestora îmi spunea să mai aștept, că muncitorii sunt pe drum iar liderii respectivi nu sunt în local”. Bineînțeles că nu suflă nici măcar un cuvânt despre convorbirea telefonică prin care era anunțat că polițiștii și-au dat foc la autobuze, așa cum ne-am înțeles”. În urmă cu vreo trei săptămâni, distinsul avocat Doru Viorel Ursu, cel care l-a înlocuit pe Chițac în fruntea MI a încercat să explice că acel „ne-am dat foc la autobuze” era o expresie de neputință, oarecum similară cu argoticul „Ne-am dat foc la valiză”. Penibilă explicație. Pe imaginile filmate în acea dupăamiază se vede clar cum un scutier aruncă o sticlă incendiară asupra asupra unuia dintre autobuzele Poliției. Poate că, dacă tot vrea să redeschidă și „Dosarul Mineriadei”, domnul general Vasilache va pune pe cineva să se uite cu atenție și la acele filme.

Vasile Surcel

Detalii asupra cazului Macovei vs Libertatea Presei, AICI

Curentul Macovei 2013 1

Marian Munteanu, George Roncea, Victor Roncea şi Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor, sunt invitaţi luni, la ora 10.00, la Parchetul Militar, de generalul Ion Vasilache. OPREA, DEMISIA!

Dincolo de informaţia privind Dosarul Mineriadei, am ţinut să adaug: OPREA, DEMISIA!

Miron Cozma si badigardul Gabriel Oprea

Miron Cozma si badigardul sau Gabriel Oprea

De altfel, fotografia e potrivită pentru ambele subiecte! 🙂

Vedeţi şi: Cum era să fie decapitat Marian Munteanu pe 13 iunie 1990. DOCUMENTE şi mărturii din Dosarul Mineriadei via Arhivele Roncea.Ro – Civic Media şi FOTO de Emanuel Pârvu

13 iunie 1990 – FOTOGRAFII DIN ZIUA A TREISPREZECEA. Victor Roncea: Ce-am vazut si ce-am trait, ce-am avut si n-am pierdut

25 de ani de la declanşarea Fenomenului Piaţa Universităţii 1990. Amintirile unui Golan

Amintiri din Piata Universitatii cu fratii Roncea. Jurnalul Garnizoanei Bucuresti din 13 – 15 iunie 1990, martorii, rebeliunea legionara a lui Ion Iliescu si complicitatea la crima a lui Andrei Plesu si Monica Macovei. FOTO/DOCUMENTE

Dosarul Represiunii din iunie 1990. Sinteză alcătuită de Asociaţia Victimelor Mineriadelor pentru Preşedintele României

Dezvăluiri în BURSA: După Ion Iliescu urmează la rând şi Monica Macovei. DOCUMENTE despre acoperirea procurorilor-anchetatori din iunie 1990 şi războiul dintre Parchete în Dosarul Mineriadei

AVMR - Monica Macovei - Mineriada din 13 - 15 iunie 1990 - BURSA - Roncea RoDupă Ion Iliescu urmează la rând şi Monica Macovei

BURSA 22.10.2015

VICTOR RONCEA

Decizia de inculpare a tartorului mineriadei din iunie 1990, Ion Iliescu, nu reprezintă o noutate pentru autorul acestor rânduri. Vizitele pe care le-am întreprins la Parchet în ultima perioadă, în calitate de martor şi victimă a evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, conduceau către această acţiune iminentă. Conform estimărilor noastre, circa 70 de alţi responsabili ai regimului Iliescu ar trebui inculpaţi pentru crime contra umanităţii şi complicitate la aceste crime. La această cifră se adaugă şi cei 20 de procurori-anchetatori ai celor peste 1000 de reţinuţi ilegal la Unităţile militare de la Măgurele şi Băneasa. Printre aceştia se află şi Monica Macovei. De asemenea, unul dintre cei anchetaţi ar putea fi chiar cel care a instrumentat Dosarul Mineriadei, ca şi pe cel al Revoluţiei, blocând inculparea vinovaţilor timp de peste două decenii. Este vorba de generalul Dan Voinea.

Integral în BURSA

Generalul Ion Vasilache - AVMR - Dosarul Mineriadei - procurori - BURSA - Roncea Ro

Citiţi şi:

DOSARUL MINERIADEI / MARIAN MUNTEANU:

BURSA 22.10.2015

VIDEO: Ce n-a văzut Mandela


Mineriada din Iunie 1990 – Imagini unice de la Magurele: Ce n-a văzut Mandela de ZiaristiOnlineTV

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova