“Noi aici în Transilvania ştim foarte bine că avem dreptul la viaţă, la o viaţă plină de vrednicie, pentru care aşteptăm, în mod natural, sprijinul FIDESZ şi al Ţării Mamă” – Peter Eckstein Kovacs, onorat, si el, cu Ordinul National “Steaua Romaniei”, la tabara autonomistilor maghiari de la “Tusvanyos”, in 2010, din postura de consilier al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu
Gabriela Firea, devenita purtator de cuvant ad-hoc al Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”, a anuntat, ieri, ca agentul maghiar Lazslo Tokes poate “sa-si pledeze cauza” in favoarea pastrarii Ordinului National conferit de Traian Basescu, pe 26 septembrie, la Academia Romana? Poftim? Ce sa caute agentul maghiar in forul academic suprem al Romaniei? Ce tampenie mai e si asta? Ordinul tine de Cotroceni. Acolo este locul agentului maghiar, alaturi de cel care l-a decorat, cu un elogiu demn de falsificatorii istoriei de care s-a inconjurat, in cap cu Tismaneanu. Cititi si va cruciti: “în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.
Consiliul de Onoare este format din Ionel Haiduc, Constantin Degeratu, Şerban Brădişteanu, Costin Georgescu, Mircea Geoană, Gabriela Firea şi Ecaterina Andronescu. Presedintele Academiei trebuie sa reconsidere aceasta idee deplasata. Laszlo Tokes nu trebuie sa intineze marmura peste care au trecut pasii lui Nicolae Iorga.
PS: Inteleg ca Peter Eckstein Kovacs (ca si propagandistul PCR-ist Cristian Preda, aparator infocat al lui Tokes) a candidat si el pentru Consiliul de Onoare al Ordinului. Nu cumva acest personaj cocotat de Basescu prin copac, la Cotroceni – la fel cum a fost suit si Tokes, de altfel, in varful Parlamentului European – ar trebui sa se afla in exact aceeasi banca (sau celula) cu colegul sau de serviciu; serviciu secret maghiar? Nu Kovacs declara – din postura de consilier prezidential! – ca “tara lui mama” este Ungaria? Pai si atunci n-ar trebui sa se duca la origini? Daca tot facem curatenie, atunci sa facem!
In rest, ma bucur ca ce am propus acum trei ani, in sfarsit, se implineste. Se misca destul de greoi mecansimul nostru de aparare, capusat bine de agentii anti-Romania, dar pana la urma, iata, se misca! Consiliul de Onoare are ocazia sa spele onoarea Romaniei. Sa o faca!
Ofer cateva date despre agentul maghiar Laszlo Tokes, in atentia Comisiei in cauza:
Urmare a unui parteneriat stabilit cu Asociatia Civic Media, portalul Basarabia-Bucovina.Info urmeaza sa dezvolte sectiunea de Arhive printr-un aport important de documente, unele foste secrete si strict secrete, din colectii particulare si din arhive de la Washington, Londra, Paris, Berlin, Viena, Bucuresti, Cernauti si Chisinau, si chiar si Moscova, in privinta capitalei Rusiei, atat prin intermediul bogatului fond documentar accesat de istoricii Gheorghe Buzatu si Ioan Scurtu, cat si prin colaborarea existenta dintre arhivele militare si cele diplomatice ale Romaniei si Federatiei Ruse. In acest sens, pentru acesta toamna avem promisiunea aparitiei unui set de documente de o valoare deosebita, care contine date asteptate de romani de aproape 70 de ani: situatia nominala a prizonierilor romani din URSS. In ce priveste parteneriatele noastre, in tara s-au parafat deja colaborari stranse cu institutiile responsabile, rezultatul urmand sa fie valorificat atat prin intermediul portalului electronic cat si prin alte forme publicistice.
Urmare a parteneriatului cu Civic Media suntem onorati sa publicam, incepand de astazi, in premiera online, documente si studii remarcabile extrase dintr-o lucrare care, fara nicio indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, fost membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Dar cel mai bine va descrie munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” chiar prefatatorul volumului, dr. Larry Lee Watts:
Prefaţă
Prin munca lor asiduă, istoricii Elena Negru şi Gheorghe Negru încearcă să scoată în vileag operaţiunile sovietice desfăşurate în timpul războiului rece în interiorul RSS Moldoveneşti şi prin intermediul acesteia. Eforturile lor de pionierat au servit drept punct de pornire pentru studii ale savanţilor de pe câteva continente, au deschis noi perspective în cercetarea războiului rece1. Ca şi alte cercetări ale acestor autori, lucrarea „Cursul deosebit” al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM (1965-1989) aruncă lumina demult aşteptată asupra uneia din cele mai obscure margini ale războiului rece.
În Occident, despre frontiera dintre URSS şi România se ştia mai puţin decât despre orice altă frontieră sovieto-europeană; era practic necunoscută importanţa ei strategică pentru Kremlin. În parte, această neştiinţă reprezenta rezultatul scontat al unei campanii pe termen lung, de propagandă şi dezinformare, duse de imperiul sovietic încă de la mijlocul anilor ´20. La sfârşitul anilor ´20, Moscova patrona o reţea impresionantă de publicaţii, transmisiuni şi „societăţi basarabene” care practic monopolizase informaţiile referitoare la „Basarabia” şi România în întreaga Europă şi în SUA. Mai mult de un deceniu şi jumătate, această reţea atribuia aproape orice fenomen negativ din regiune „jugului românesc”, influenţând stabil opinia susceptibilă a Europei şi a SUA faţă de o zonă în raport cu care ambele aveau, tradiţional, doar interese terţiare2.
Implicarea mai directă a Washingtonului în Europa şi pe plan global a redus şi mai mult atenţia SUA faţă de această parte a lumii, această neglijare fiind suplimentată de prejudecăţile americane referitoare la impactul determinant al ideologiei şi presupusa uniformitate a comunismului şi a partidelor comuniste din cadrul blocului sovietic. În consecinţă, America nu era la curent cu seria de campanii necruţătoare lansate de Moscova şi de autorităţile sovietice subordonate ei din RSSM – şi descrise în documentele adunate în acest volum de Elena Negru şi Gheorghe Negru – pentru a combate orice reafirmare a rădăcinilor, identităţii şi istoriei comune a românilor şi moldovenilor, care nu susţinea declaraţiile că acest teritoriu ar fi tânjit, de milenii, după încorporarea sa în URSS şi, înainte de asta, în Imperiul Ţarist.
Înţelegerea greşită de către Washington a situaţiei de la frontiera sovieto-română era provocată şi de preconcepţiile derivate din îngrijorarea SUA că, în timpul războiului rece, ar fi putut apărea şi un conflict militar. Ele concentraseră foarte îngust atenţia SUA doar asupra celui mai plauzibil loc pentru o asemenea confruntare – Fulda, la hotarul dintre Germania de Est şi Germania de Vest. Totodată, preconcepţiile respective confereau o mare importanţă strategică, pentru SUA, aşa-zisului „strat nordic” al blocului sovietic (Germania de Est, Polonia şi Cehoslovacia) şi una aproape nulă „stratului sudic” (Ungaria, România şi Bulgaria). Viziunea Kremlinului era alta, fiind influenţată nu doar de lungimea frontierei sovieto-române, ce rivaliza cu cea dintre Polonia şi URSS. Adevărata semnificaţie a acestei frontiere ne este sugerată de amploarea extraordinară a campaniilor sovietice de propagandă antiromânească, reflectată în documentele prezentate aici de autori; campanii ce implicau practic toate instituţiile sovietice de informaţii, cercetări şi educaţie, rivalizând chiar şi cu masivele eforturi sovietice din perioada interbelică.
Desigur, cea mai mare problemă nu era atât politica română, cât puterea identităţii româno-moldoveneşti; rezonanţa istoriografiei române/moldoveneşti, care începea să se iţească de după cortina stalinistă ce o ascundea în Moldova sovietică; caracterul atractiv pentru majoritatea locuitorilor Moldovei al independenţei constructive a României, care provoca, în mod repetat, admiraţia internaţională. Îngrijorarea sovieticilor, generată de această atracţie şi de motivele acesteia reiese clar din aceste documente. Washingtonul nu era informat nici în această privinţă; accesul lui la problemele şi evoluţiile din RSSM se limitau la ceea ce apărea în presa locală, aflată sub un control strict. Şi diplomaţilor americani de la Bucureşti li s-a creat impresia greşită că „Basarabia” şi RSSM aveau doar o semnificaţie minoră pentru România, iar unii specialişti din SUA excludeau chiar şi capacitatea Bucureştiului de a pune o asemenea problemă3. Acest contrast izbitor între interpretarea şi evaluarea SUA şi ciocnirile frontale şi explicite, din aceeaşi perioadă, ale României cu o serie de lideri sovietici, referitoare la istoria, cultura şi identitatea comună a României şi Moldovei a fost descris în detalii şocante în materialele de arhivă publicate anterior de Gheorghe Negru şi Elena Negru, ecoul lor făcându-se simţit şi în aceste documente4.
Autorii şi editorii trebuie felicitaţi pentru această lucrare, care scoate în vileag multe lucruri ascunse, făcând transparent ceea ce, în mod intenţionat, fusese lăsat opac, în contextul problemelor fundamentale ce ţin nu doar de relaţiile sovieto-moldoveneşti, sovieto-române şi româno-moldoveneşti în anii ´60 şi ´70, dar şi de natura şi amploarea războiului propagandistic şi de dezinformare din timpul războiului rece.
Ca şi celelalte studii semnate de ei, acest volum oferă noi perspective şi arii de cercetare referitoare la unele comportamente anterior prost înţelese sau total neînţelese. Şi de această dată, cercetătorii Elena Negru şi Gheorghe Negru au dat o lovitură puternică reprezentărilor şi percepţiilor greşite, introduse în mod fraudulos în această regiune şi care au persistat timp îndelungat.
Larry L. Watts
_____
1 De exemplu, toate documentele anexate la studiul din 2012 al subsemnatului referitor la asemănarea dintre campaniile propagandistice antiromâneşti şi antichinezeşti ale blocului sovietic au fost descoperite şi publicate de Elena Negru şi Gheorghe Negru. Vezi Larry L. Watts, A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures Against the Warsaw Pact’s “Maverick” 1965-1989, Cold War International History Project Working Paper #65, 3 December 2012 la https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/CWIHP_Working_Paper_65_Watts_Romanian_Interkit_0.pdf şi Elena Negru şi Gheorghe Negru, PCM şi naţionalismul (1965-1989): Documente adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de către Comisa pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, Destin Românesc, nr. 5-6 (69-70), 2010.
2Vezi, de exemplu, Bernard Cook, US Diplomacy Towards the Bessarabian Question and the Soviet-Romanian Crisis Between the End of WWI and the Beginning of WWI, comunicare la conferinţa internaţională The Management of International Crises From 1919 Until Today desfăşurată sub egida Comisiei Internaţionale de Istorie a Relaţiilor Internaţionale – ICHIR, 19-23 septembrie 2012, Bucureşti (Nota Red: Studiul Profesorului Cook urmeaza sa fie publicat si de Basarabia-Bucovina.Info printr-un parteneriat cu Magazin Istoric si cu acordul autorului).
3Aceste ciocniri, deseori violente, erau extrem de bine ascunse de auditoriul occidental, ca şi de cele românesc şi moldovenesc. De exemplu, atunci când a fost întrebat, în cadrul unui interviu, dacă Basarabia/Moldova a reprezentat o problemă pentru România în timpul în care era ambasador în România, în 1973-1977, Harry G. Barnes, Jr. a răspuns „nu”, deoarece „era prea periculos să se vorbească despre asta” şi „majoritatea românilor” probabil „credeau că e imposibil” ca această problemă să fie pusă „în vreun viitor previzibil”. Vezi Harry G. Barnes, Jr. intervievat de Charles Stuart Kennedy, 25 aprilie 2001, „Association for Diplomatic Studies and Training, Foreign Affairs Oral History Project”, 2010 la https://www.adst.org/OH%20TOCs/Barnes,%20Harry%20G.%20Jr.toc.pdf. În 1976, aceeaşi impresie fusese împărtăşită de analistul Vladimir Socor, care emigrase din România în SUA cu doar câţiva ani înainte. Conform lui Socor, „niciodată nu s-a făcut vreo aluzie oficială” sau academică la tema tabu a Basarabiei pentru că ar fi „depăşit limitele testate ale toleranţei sovietice”. Vladimir Socor, The Limits of National Independence in the Soviet Bloc: Rumania’s Foreign Policy Reconsidered,Orbis, vol. 20, nr. 3 (toamna 1976), p. 701-732.
4 Larry L. Watts, The Soviet-Romanian Clash over History, Identity and Dominion, e-Dossier Nr. 28, Cold War International History Project, March 2012 la https://www.wilsoncenter.org/publication/e-dossier-no-29-the-soviet-romanian-clash-over-history-identity-and-dominion. Toate documentele din acest studiu au fost iniţial descoperite de Gheorghe Negru şi publicate, în traducere românească, în studiul său Disputa dintre USSR şi RSR privind tratarea istoriei relaţiilor ruso- şi sovieto-române,Destin Românesc, nr. 3-4 (67-68), 2010.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui
Misteriosul domn Pacepa
de Larry Watts
Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.
Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.
A lucrat Pacepa pentru KGB?
Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.
Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.
În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).
Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.
Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „operaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.
Securitatea era controlată de către KGB?
Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „dovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.
Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.
Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.
În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.
În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.
A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „ultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).
Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „mea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.
Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „operaţiuni ilegale în România” în 1972?
Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „un partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.
În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.
De ce a dezertat Pacepa?
Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.
În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca - Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.
Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.
Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.
Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.
La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.
După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.
În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).
Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).
Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.
Looking back over a lifetime of assessing the Soviet Bloc, another senior CIA analyst noted in the 1980s that Romania’s “particularly risky” independence had “successfully redefined the role of a member of the Bloc, maintaining ties that are mostly formal and confining Soviet influence almost entirely to the negative,” while “all of its moves and positions have been swallowed by the post-Stalin Soviet leaderships, which sometimes seem less tolerant than simply outplayed.” According to the retiring career officer, “all the East European states have benefited from Romania’s insistence on (and the USSR’s recognition of) the right of members to assert independent views in Bloc councils.” (CIA, 12/1/82, foia.cia.gov)
Regardless of what political odor the Central Intelligence Agency and its analysts may currently enjoy (or suffer), I would trust their time-tested assessments over those of Mr. Tismaneanu even had I not read the internal Warsaw Pact documents that fully confirm them. Assertions that Romania defiance and opposition during the Cold War was insignificant and had no impact on the geopolitical confrontation between East and West are simply wrong. Such assertions were debunked at the time by reliable intelligence assessment, and their wrongheadedness has been confirmed beyond doubt in the documents of the other Warsaw Pact members that have come to light since the collapse of communism. No amount of denial or negation, and no attempt at deception or prestidigitation will change that fundamental reality.
During the mid-19th century, Professor Bowen was hindered in the degree to which he could directly respond to his attackers by considerations of professional and social prestige (none of his attackers were academic experts, specialists in the field or, for that matter, university professors.) Joyfully, I am not encumbered by such limitations. Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion.
But fear not, dear reader. I will not hold my breath.
Cum despre politica la zi – respectiv “rapirea” lui Hayssam si “reinvierea” lui Basescu – site-ul de atitudine, analiza si sinteza Politica ta se refera cu cea mai mare luciditate gasita de mine in spatiul online, nu-mi ramane decat sa prezint cateva lectii ale trecutului pentru prezentul si viitorul Romaniei:
O tresărire de orgoliu a avut Ceaușescu, care, la Congresul XIV, a cutezat să pună problema desființării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov cu destulă directețe. A fost – scrie Codreanu – ultima lui licărire de conștiință românească, de care și-a bătut joc în clipa în care a ajuns la mal (n.n.: apropo de zicala cu înecatul la mal).
“Legenda neagra”: „distorsionarea atentă a istoriei unei naţiuni, perpetuată de inamicii ei, pentru a o învinge. O distorsionare cât mai monstruoasă posibil, cu scopul de a atinge un anumit scop: descalificarea morală a unei naţiuni (…) în orice mod posibil.”
Suferinţa lui Dumnezeu este, într-o primă înţelegere, tot una cu suferinţa lui Dumnezeu în om, spre mântuirea şi deci spre vindecarea sa de maladia morţii. Suferinţa lui Dumnezeu în om este, aşadar, suferinţă pentru om, pentru vindecarea, înălţarea, eliberarea, restaurarea omului, cum ne învaţă Pr. Stăniloae.
Aceasta nota dintr-o lucrare stiintifica de un asemenea nivel, citita de la Langley la Londra si Lubianka, ca sa nu mai vorbesc de Bucuresti, Budapesta si Bruxelles, ne indeamna sa publicam, in premiera, si partea a doua a Raportului tinut secret de fostul presedinte al Comisiei, Sergiu Nicolaescu, impreuna cu plansele desfasurarilor de operatiuni, unele consemnate ca fiind teroriste. Asadar, veti gasi aceste noi date, foste secrete, in curand, in sectiunea SSI/Intelligence a portalului Ziaristi Online.
In tot cazul, un al doilea iscoditor al istoriei secrete a Romaniei ante si post-decembriste care a facut aceeasi observatie este cunoscutul jurnalist Eduard Ovidiu Ohanesian, in cadrul cercetarilor sale privind evenimentele din decembrie 1989 si implicarea fostului procurorValer Marian, actualul senator si acuzator public vehement al ciudatelor increngaturi din subteranele regimului Basescu-Ponta. O parte din informatiile existente in Raportul citat sunt dezvaluite azi si de Valer Marian, intr-un interviu realizat de Marcel Barbatei, publicat de Cotidianul.ro si semnalat de Ovidiu Ohanesian pe blogul sau, AntiMafia.
Informatia-bomba din acest interviu, care apare si in Raportul “Sergiu Nicolaescu” dar nu cu atata lux de amanunte, si pe care o redau mai jos, priveste implicarea sovieticilor in lovitura de stat din decembrie 1989 dar si prezenta alaturi de trupele speciale de actiune si diversiune ale fortelor rusesti, in 20 decembrie 1989 (!), a prelatului, ce este azi Inalt Preasfintitul Andrei Andreicut, Mitropolit al Clujului dupa decesul regretatului Parinte Bartolomeu Anania.
Fara indoiala ca IPS Andreicut ar trebui sa povesteasca opiniei publice, in folosul descifrarii unor aspecte istorice controversate, cum s-a nimerit in avionul special de la Bucuresti la Sibiu cu cei 60 de Spetsnazii in cauza cat si alte detalii si observatii personale despre acest zbor, in urma caruia, conform senatorului Valer Marian si evenimentelor derulate, au fost ucisi o mare parte din cei 99 de morti de la Sibiu si, respectiv, au fost ranite prin impuscare 272 de victime (dintre care, in 22 decembrie 1989, conform Raportului Comisiei si martorilor oculari, Armata, provocată de “trăgători misterioşi”, a mitraliat sediile Miliţiei şi Securităţii. Si-au pierdut vieţile 43 de oameni: 5 militari, 25 de cadre din Ministerul de Interne şi 13 civili).
Iata fragmentul cu pricina:
“Am participat activ la Revoluţie, iar apoi, în calitate de procuror am participat la cercetarea reprezentanţilor sistemului comunist în judeţul Satu Mare, împreună cu tinerii mei colegi am efectuat percheziţii şi am întocmit dosare. Primul secretar al judeţului a fost atunci condamnat la patru ani de închisoare, unul dintre puţinii secretari care au primit vreo pedeapsă pentru abuzurile săvârşite. Pe urmă am fost detaşat să lucrez în comisia guvernamentală pentru anchetarea evenimentelor din Decembrie ’89; am lucrat în principal la anchetarea dosarului Nicu Ceauşescu, la Sibiu, dar şi în anchetarea altor dosare conexe. Am demisionat însă în august 1990, în semn de protest faţă de tendinţa de tergiversare şi muşamalizare a dosarelor Revoluţiei.
Am constatat, după 4-5 luni de activitate, că nu se urmăreşte aflarea adevărului, acea comisie de anchetă având mai mult rolul de a arunca praf în ochii românilor care atunci doreau pedepsirea vinovaţilor din regimul opresiv şi cine a orchestrat din ţară şi din străinătate măcelul de atunci. Întocmeam atunci dosarul „RomBac” din care reieşea implicarea sovieticilor în România. Pe scurt, era vorba despre zborul unui avion Rombac la Sibiu în seara de 20 decembrie, ciudat, pentru că de obicei se zbura cu Antonov-uri.
În acel avion erau în jur de 90 de pasageri, 30 de români în partea din faţă…pe primul loc stătea chiar actualul mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ, pe-atunci episcop de Alba. În partea din spate stăteau 60 de „băieţi” înalţi, majoritatea blonzi care vorbeau o românească stricată, cu accent basarabean. Au coborât cu 300 de genţi diplomat de diverse mărimi. O angajată de la aeroportul Otopeni mi-a spus că la plecarea „băieţilor” din Bucureşti unul dintre ei a scos trei buletine diferite cu aceeaşi fotografie. Am verificat şi lista pasagerilor, iar la domiciliile din buletine figurau fabrici, uzine şi instituţii publice din diverse judeţe.
În acest dosar am solicitat relaţii de la SRI şi de la USLA, pentru că bănuiala mea a fost şi este că ei au declanşat evenimentele sângeroase de la Sibiu. Ei au fost cei îmbrăcaţi în combinezoane negre, au deschis focul pe 22 la prânz, la câteva minute după anunţarea fugii lui Ceauşescu. Doi dintre ei au urcat pe clădirea Policlinicii, între sediile Securităţii şi Miliţiei pe de-o parte şi sediul Unităţii 01512, sediul Academiei Forţelor Terestre din România. Unul dintre ei l-a împuşcat exact în frunte pe soldatul de gardă de la poartă, fapt care a atras riposta armatei care a avut senzaţia că s-a tras dinspre clădirea Securităţii. Cred că tot aceşti indivizi au declanşat carnagiul prin focul de simulatoare declanşat în apropierea unităţilor militare şi la unele clădiri civile, Din păcate, nici SRI, nici USLA – care avea agenţi în civil pe toate zborurile – nu au vrut să coopereze. Văzând că nimeni nu cooperează, pentru a nu fi acuzat mai târziu că am participat la această muşamalizare, am demisionat, am lucrat 18 ani în presă unde am continuat să atac nelegiuirile din sistem.”
Interviul integral poate fi citit la legaturile electronice oferite mai sus. Ovidiu Ohanesian publica si catava facsimile aici.
Profit de aceasta postare pentru a aminti un citat al lui Ovidiu Ohanesian plasat de mine, cu sustinerea lui Sorin Rosca Stanescu, pe cladirea Arhitecturii din Piata Universitii, in perioada in care jurnalistul de investigatii se afla incarcerat in Irak impreuna cu Marie Jeanne Ion, fica fostului senator PSD Vasile Ion, si Sorin Miscoci, actualul operator al presedintelui Traian Basescu. Iata citatul:
Mai jos, o fotografie de la slujba sustinuta la Patriarhie pentru eliberarea jurnalistilor rapiti, cu participarea membrilor si simpatizantilor Civic Media:
Aflam de la Politica ta ca Bogdan Oprea, cu exercitiul sau admirabil de purtator de cuvant al infractorilor nationali si internationali, cocotat dis de dimineata pe farul calauzitor din varful Dealului, a luminat natiunea cum ca temutul terorist-berbecar Omar Hayssam, varul mai mic al defunctului Osama ben Laden si imbarligator prin itele afacerilor lui Adrian, fostul adult minune al politicii dambovitene, a fost mutat de pe litoralul Marii Moarte in beciurile de la Cotroceni de unde a fost transferat apoi in arestul Politiei Capitalei (UPDATE: Povestea se complica; cum altfel?! Cica suntem la episodul “Sobo rozaliu vs Dom’ Profesor se intoarce” sau invers 🙂 ). Sigur ca trebuie felicitate toate organele, de la cel mai mare, Comandantul, la cel mai mic si chiar si implanurile din sistem. “Un stat serios îşi aduce acasă toţi infractorii. Mulţi nu vor mai dormi bine vacanţa asta şi anii următori”, a afirmat una dintre extensiile de organe de la Cotroceni.Iata, deci, sunt sanse sa fie adus la ancheta DNA si cercetatul in Jaful de la ICR, numitul Tismaneanu Vladimir.
Celebrul popularizator al operelor orale ale lui Ceausescu, Iliescu si Basescu, in prezent fugit din tara peste Oceanu, se afla, se pare, intr-o stare critica. Dupa cum aflam gratie Focurilor din noapte ale dlui Mircea Platon, in lipsa de rivali pe masura sa, Tismaneanu se bate acum cu nu se stie ce meduze (strict autentic!) dupa ce a stat o viata cu ele, buze in buze.
Dl Mircea Platon observa cum fostul lider al minerilor grevisti de la 1977, Constantin Dobre – pe care Tismaneanu il declarase mort in Raportul sau dar iata ca totusi comenteaza bine-mersi din Marea Britanie, unde a primit azil politic dupa ’90 – ii transmite cercetatului DNA ca abia asteapta sa vada cum va raspunde “provocarii” istoricului american Larry Watts, care il invitase sa-i critice la obiect cel mai recent volum din trilogia sa dedicata istoriei secrete a Romaniei, respectiv “Cei dintai vor fi cei din urma”. Replica posibilului viitor coleg de celula cu Omar Hayssam este, cum altfel?, surprinzatoare: Tismaneanu nu poate comenta recentul volum pentru ca… nu este publicat in engleza.
Nu stim la ce istorici se refera Tismaneanu Vladimir ca ar fi pus sub semnul intrebarii “interpretarea” lui Larry Watts. Pentru ca foarte cunoscutii lui Tismaneanu (cred eu), profesorii Dinu Giurescu, Ioan Scurtu si Mihai Retegan par sa aiba aceeasi parere despre cartea lui Larry Watts ca poate mai putin cunoscutii universitarului de la “Stefan Gheorghiu”, profesorii Keith Hitchens de la Universitatea Illinois si Dennis Deletant de la aspirata Universitate Georgetown sau colonelul Charles W. Van Bebber, director al National Security Policy & Strategy (sursa aici).
Ciudat, faptul ca nu a citit nici primul volum al lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni“, nu l-a impiedicat pe Tismaneanu, la aparitia acestuia, sa il comenteze cu suficienta pe aceeasi platforma de colaboratori ai lui Soros din Romania. Comentariul unui cititor l-a lasat, insa, paf, pe celebrul profitor al fondurilor PCR, ICR, IICCMER si RAAPPS:
Concluzia pare sa fie clara: daca Tismaneanu avea traducerea in rusa a volumelor lui Larry Watts i-ar fi venit mai usor la mana. Imediat ar fi publicat, ca pe vremuri, vreun caiet de critici revolutionare… 🙂 Poate-l ajuta tov. Pacepa!
Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.
September 20th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
