Posts Tagged ‘Institutul Rus pentru Cercetări Strategice (IRCS)’

Moscova zice că Dumnezeu e rus şi o va “salva” de România. Aviz amatorilor

Dilema in lumea pravoslavnicilor: Putin e dumnezeul idiotilor folositori sau apostolul KGB?

Moscova crede că Dumnezeu e rus şi o va apăra de România

de Constantin Tănase / Chisinau

Ruşii au lansat o nouă diversiune ideologică împotriva României şi R. Moldova – „filmul documentar”„STRATEGIA”.

Maica Rusie nu se ogoieşte! Visează cu ochii deschişi la revenirea în frontierele URSS. Ea nu se împacă cu pierderea fostelor „republici-surori”, îndeosebi a Moldovei. Eforturile acesteia de a se integra în Europa, precum şi relaţiile normale cu România provoacă accese de isterie la Moscova. Dovadă în acest sens e „filmul documentar” „STRATEGIA” de jumătate de oră, realizat de aşa-zisul Institut Rus pentru Cercetări Strategice (IRCS), organizaţie finanţata de statul rus, preocuparea ei de bază fiind „asigurarea analitico-ştiinţifică a organelor supreme de stat şi de drept ale Federaţiei Ruse”.

„România – unealta Occidentului împotriva Rusiei”

Filmul e de un antiromânism şi antioccidentalism greu de imaginat, e o operă de manipulare grosolană şi cinică a opiniei publice interne şi internaţionale prin falsificarea evenimentelor istorice legate de România şi R. Moldova şi prin interpretarea lor tendenţioasă de pe poziţiile imperiale ruseşti ale Kremlinului. În el sunt adunate toate tezele propagandei ţariste şi sovietice despre istoria României şi a Basarabiei. E o bijuterie în arta manipulării şi dezinformării. Autorii filmuleţului ne oferă ocazia să ne reîntâlnim cu „istoricii statalişti”, celebri prin filorusismul lor greţos, dar şi prin antiromânismul agresiv şi primitiv (Nazarie, Stati, Şornikov ş.a.). În categoria istoricilor este inclus şi Vladimir Iastrebciak, şeful departamentului de externe din administraţia aşa-zisei RMN. Ideea de bază a filmului e preluată din arsenalul propagandistic imperial al Moscovei: România, ca o ţară duşmănoasă R. Moldova pe care vrea să o anexeze, are pretenţii teritoriale faţă de Ucraina şi e folosită de Occident (SUA) drept un instrument politic, militar, informaţional ş.a.m.d. împotriva Rusiei. „Tezele” sunt ilustrate copios cu imagini documentare, amestecate „armonios” cu cele din filme artistice ruseşti pe teme istorice, iar chipurile lui Hitler, Antonescu şi Băsescu apar de fiecare dată când e rostit cuvântul România (sau Moldova). Totul este întors pe dos, se minte cu neruşinare, Rusia fiind prezentată ca o „biată” ţară iubitoare de pace care de secole trebuie să facă faţă politicii imperiale româneşti!

„Războiul de pe Nistru a fost provocat de români”

Autorii filmului afirmă că războiul de pe Nistru „a fost provocat de naţionaliştii români” şi a însemnat un „genocid împotriva ruşilor şi a locuitorilor Transnistriei cu vederi proruseşti”. Ei acuză Occidentul că „nu a văzut acest genocid, la fel ca şi în cazul când turcii au masacrat popoarele creştine în Balcani şi în Caucaz”… E o paralelă care putea să se nască numai în capul ruşilor! Reşetnikov Leonid, directorul IRCS, explică „drepturile istorice ale Rusiei asupra teritoriilor din stânga Nistrului în felul următor: „Transnistrenii sunt legaţi nu numai de trecutul lor sovietic, ci şi de cel rusesc. Valorificarea acestei regiuni s-a făcut de către ruşi. Aici e terenul unde se văd cel mai bine frontierele Imperiului rus, apoi ale URSS. Transnistria e un cap de pod, e zona frontierelor istorice ale teritoriilor noastre, ale culturii şi influenţei Rusiei”. Mai departe e şi mai interesant: „Dacă în virtutea unor circumstanţe monstruoase Rusia ar ceda Transnistria R. Moldova asta va fi o crimă faţă de naţiune, faţă de stat, faţă de istorie şi faţă de Dumnezeu. Plecarea ruşilor din Transnistria ar fi o crimă şi o trădare pe care nu o va înţelege poporul şi cu atât mai mult Dumnezeu”… Acum devine şi mai clar cu ce scop va veni zilele acestea la Chişinău patriarhul Rusiei Kirill – să le comunice moldovenilor opinia lui Dumnezeu faţă de viitorul Transnistriei! Reşetnikov e convins în sinea sa că opinia lui Dumnezeu coincide sută la sută cu opinia Rusiei…

„România vrea să ocupe Rusia până la Ural”

Integral si Video la Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova