Posts Tagged ‘MAE’

Bomba-intelectuală Manolescu explodează pe treptele revistei „Tribuna” din Cluj. Mircea Arman: „Nu sunt intelectuali doar Manolescu – discipolul lui Gogu Rădulescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena”

Intelectualii-lui-Peste Prajit- Cartarescu-Voinescu Cotoi-Macovei-Pataplesu Plesu si Patapievici, Liiceanu, Mihaiesi si Manolescu-Iliescu-Manolescu-KGBde Ion Spânu

Noul redactor-şef al revistei „Tribuna” din Cluj este Mircea Arman, doctor în filologie, autorul unei monumentale „Istorii critice a metafizicii occidentale” şi al unor traduceri fundamentale din Martin Heidegger [primul traducator in romaneste a lucrarii lui Heidegger Sein und Zeit – si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj nota Roncea.Ro]. După numirea sa prin concurs la conducerea cunoscutei reviste, al cărei fondator a fost Ioan Slavici, Nicolae Manolescu [pensionabilul de la UNESCO – nota Roncea.Ro] a reacţionat violent într-un articol publicat în ultimul număr al revistei „România literară”, anunţând astfel începutul unui conflict de lungă durată. [Personajul care a pierdut concursul generand atacul gastii CPEx-istului CC al PCR si KGB Gogu Radulescu este un oarecare Ovidiu Pecican, membru fondator al Asociatiei anti-crestine “Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” – nota Roncea.Ro.]

Pentru a afla mai multe amănunte despre culisele acestuia, dar şi pentru a vedea care este proiectul noii echipe manageriale de la „Tribuna”, l-am invitat să răspundă întrebărilor noastre chiar pe Mircea Arman.

„Manolescu a rămas discipolul lui Gogu Rădulescu”

Ion Spânu: În mod surprinzător, chiar după primul număr de când aţi fost numit la conducerea revistei „Tribuna”, aţi avut parte de un atac extrem de dur din partea lui Nicolae Manolescu. Ce credeţi că l-a deranjat atât de mult pe preşedintele Uniunii Scriitorilor, încât să fie atât de virulent în articolul „Noua direcţie a Tribunei din Cluj”, apărut în ultimul număr al „României literare”?

Mircea Arman: Domnule Spânu, voi intra direct în subiect. Pe acest domn îl deranjează faptul că nu mai poate controla revista „Tribuna”, că oamenii săi au fost eliberaţi, prin decizia mea, din consiliul ştiintific consultativ al revistei. Au intrat în locul unor vechi culturnici şase academicieni. După câte am auzit, domnul Manolescu este extrem de frustrat că nu este primit ca membru titular în Academia Română. E problema sa, aşa cum „Tribuna” e problema mea, iar părerea dânsului despre mine nu are nici o valoare, eu mă ocup cu filosofia, nu sunt literat, iar în filosofie domnul Manolescu e necalificat. Nu mai vorbim de faptul ca dânsul e discipolul lui Gogu Rădulescu câtă vreme eu sunt al lui Anton Dumitriu.

Am observat că Nicolae Manolescu se teme, oarecum, de anunţata dvs. „revoluţie” de la „Tribuna”, scriind că înţelege cam unde „bate”. Unde bate, domnule Mircea Arman?

Bate cam spre falimentul literaturii române, spre falimentul incredibil al tuturor revistelor USR, al USR ca instituţie, bate către acte şi fapte cu iz penal (o spun în calitatea mea de jurist) şi bate, în special, pe chestiunea valorii, a celei autentice, nu pe cea fabricată de găşti. Dacă doreşte dl. Manolescu putem intra în detalii, detalii care ar putea alerta autorităţile competente ale statului român. Nu mă feresc…

„Nu vreau să accept oameni de cultură «făcuţi», cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă”

Totuşi, un cititor avizat îşi dă seama uşor că „deranjul” domnului Manolescu a fost provocat de acest pasaj din editorialul dvs. din „Tribuna”: „Cultura română se află la un moment de răscruce al existenţei ei. Nu cunoaştem o perioadă mai tulbure, mai lipsită de elementul de valoare decât cea pe care o trăieşte cultura noastră după Revoluţia din 1989”. Este, aici, o trimitere directă la Manolescu, cel care a condus, după 1989, Uniunea Scriitorilor?

Nu neapărat, era o constatare cu valoare generală, pentru că filosofia operează cu conceptul, adică cu generalul. Literaţii au mania de ”a citi printre rânduri” şi, de cele mai multe ori, se încurcă, ajung prin instanţe, ajung să fie condamnaţi. Nu mă interesează ce a făcut x sau y, din ce gaşcă face parte, nici nu cunosc şi nici nu vreau să cunosc aceste găşti, dar vreau ca în această cultură să primeze valoarea, să triumfe adevărul. Sună idealist, nu?

Ei, chiar şi aşa, voi continua să îmi exprim liber ideile, crezul; nimeni, toţi manoleştii din lume nu vor reuşi să mă oprească. Luther avea o vorbă: „Tue recht und scheue niemand”! Atât timp cât îmi fac munca corect, cu dăruire, nu mi-e teamă de nimic, oricâte vorbe şi acuze nefondate s-ar vântura. Pe de altă parte, nu vreau să accept oameni de cultură ”făcuţi”, cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă. Nu sunt venit cu hârzobul de pe altă planetă, domnule Spânu, nu sunt un naiv, sunt avocat. Dar am confortul material şi psihic de a nu ceda, de a nu putea fi ”adus în rând” de nimeni şi nimic. Cu remuneraţia de la „Tribuna” îmi pot schimba două becuri la maşină în service-ul specializat. Nu vreau să epatez, nici să jignesc scriitorii şi alţi oameni care nu sunt îndestulaţi material în această ţară. Spun asta spre a arăta că nu pot fi şantajat. Nu am fost securist sau colaborator al securităţii, am refuzat să mă fac membru de partid, nu am nevoie de nici un hatâr din partea nimănui, nu vreau bani, nu vreau funcţii. Sunt, însă, însetat de adevăr. Chiar dacă sună patetic, asta e.

„Nu sunt intelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena”

În acelaşi text, incriminat de Nicolae Manolescu, atacaţi direct grupul de la Păltiniş, numindu-i pe cei ce se revendică astfel „epigoni ai lui Constantin Noica”, acuzându-i, în acelaşi timp, de „sete de putere şi arghirofilie”. Le spuneţi tot lor că eseurile şi „cărţuliile” semnate de ei „nu vor edifica vreodată vreo cultură”. Vă rog să dezvoltaţi acest subiect, întrucât pe marginea lui vă acuză Manolescu de „ură faţă de marii intelectuali şi scriitori de astăzi”, care „se bucură de recunoaşterea unor merite” de care dvs. n-aţi fi avut parte. Sunteţi invidios pe cineva?

Nu ştiu de unde vorba asta cu ”intelectualii”. Care intelectuali? Nu înţeleg. Sunt unii mai intelectuali decât alţii? Dacă se referă domnul Manolescu la filosofie, care e regina culturii, e de înţeles să vorbească de intelectuali, dar dânsul nu intră în categorie; ce e critica literară decât idee la mâna a zecea etc… şi dacă vom continua aşa nu sunt intelectuali nici juriştii, nici medicii, nici inginerii, economiştii şi toate celelalte categorii care au urmat diferite specializări şi excelează în ele, sunt întelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena, cei care, în opinia mea, sunt născuţi slugi şi care se vor ofusca foarte tare când vor citi aceste rânduri.

(more…)

Au ajuns la vorba noastra: Sa fie ras in cap si apoi expulzat! Toate argumentele pentru expulzarea ambasadorului Ungariei, neobrazatul extremist filo-nazist Oskar Fuzes

Baconschi-Oszkar-Fusez-Ungaria-Huo
ANALIZA: Ungaria si pretentiile asupra Transilvaniei, ante si post-Trianon. Neorevizionismul ungar de la baza politicii lui Viktor Orban

Mai 2012: ZIARISTI ONLINE CATRE MAE: Argumente pentru expulzarea filo-nazistului Oskar Fuzes, proslavitor al antisemitului Nyiro Jozsef si sustinator al extremistului Laszlo Tokes

Mai 2012: DOSAR DE PRESĂ DAN TANASA. Ambasadorul Ungariei în România, Oszkar Fuzes – un mincinos ordinar în slujba antiromânismului și antisemitismului. De ce trebuie expulzat din România ”Excelența sa”?

Mai 2012: FOTO-DOCUMENTE. De ce trebuie expulzat ambasadorul Ungariei din Romania. Dovezile ca Nyiro Jozsef, adulatul lui Oskar Fuzes, a fost filonazist si antisemit.

Mai 2012: MAE si romanii din Harghita-Covasna ofera noi dovezi istorice despre nazistul ungur Jozsef Nyiro, care pot duce la expulzarea ambasadorului Ungariei, Oskar Fuzes

Iunie 2012: CAMPANIE SANITAR-DIPLOMATIC: si Ghimpele cere ca ambasadorul Ungariei, Oskar Fuzes, sa fie declarat persona non grata si expulzat din Romania

Iunie 2011: Ambasadorul Ungariei a insultat suveranitatea Romania de pe treptele MAE: “Interesul Ungariei este absolut natural”

Iunie 2011: Victor Roncea: Romania este obligata sa treaca la masuri diplomatice de retorsiune la adresa Ungariei. Oficialii unguri au sfidat cererea MAE roman si au participat la deschiderea reprezentantei “Tinutului Secuiesc”.

Aprilie 2011: Statuia lui Matei Corvin din Cluj inaugurata prin mutilarea istoriei consfintite de Iorga. Ministrul Resurselor Ungariei: “Kolozsvar e al nostru”

Martie 2011: Pastrarea lui Baconschi in functie este o pata pe obrazul Romaniei. Ziaristi Online probeaza ca sotia ambasadorului Ungariei a recitat din criminalul antisemit si antiroman Albert Wass. DOVADA AUDIO

Martie 2011: O stire disparuta de pe Agerpres: Din versurile lui Wass Albert, criminal de razboi antisemit si antiroman, recitate de Bajtai Erzsebet, sotia ambasadorului Ungariei, Oszkar Fuzes. UPDATE

Sotia Ambasadorului BAJTAY ERZSEBET recitand din WASS ALBERT la Targu Mures – 15 Martie 2011

“Să fie Ardealul din nou ce-a fost!/ Să-i apărăm pe secui/ De faptele odioase ale românilor”

Bajtayi Erzsebet a reprezentat Guvernul si Presedintia Ungariei – PCM – Targu Mures – 15 Martie 2011

“N-o sa mai fie dusmani/ Când ultimul strop de sânge/ Va curge din blestematele voastre inimi…”

Nyirő József si Albert Wass in Odorheiu Secuiesc

Andrei Plesu, bursier la 65 de ani!? De ce primeste Andrei Plesu pensie de la statul german prin Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin?

Andrei Plesu bursier la Institutul de Studii Avansate The Wissenschaftskolleg zu Berlin

Afis Plesu Cluj cu AndreicutPornind de la un articol al doamnei Isabela Vasiliu Scraba despre “lautarismul” domnului A. Plesu pentru a aminti ca astazi IPS A. Andreicut a facut pe lansatorul basnelor “Humanitas” publicate sub titlul “Parabolele lui Iisus. Adevarul ca poveste“, am scris pentru Ziaristi Online materialul: A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament », pe care il redau si aici, mai jos. Ajuns la finalul lui mi-am amintit si faptul, oarecum ciudat, ca dl. A. Plesu a primit pentru “povestea” cu parabolele o bursa de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin si in 2010 si in 2011 si in 2012 si inclusiv pentru 2013! Are dl Plesu nevoie de… bursa? Sau se ascunde altceva aici sub forma aceasta de stipendiere? Bursa dlui Plesu se numeste cumva… pensie, primita de la statul german? Pentru ce servicii? De mentionat ca acelasi Institut se numara si printre organismele care au pus bazele materiale ale  “Colegiului” “Noua Europa”, “academia” de harry-potteristi clismati la creier ca Neamtu, Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Preda, Patapievici si alti neterminati. Pe langa bursele repetate la Heidelberg, primite in perioada odiosului regim comunist, dl. A. Plesu a mai primit ajutor financiar pentru merite necunoscute aduse statului german si de la Fundatia Volkswagen, care, chiar in perioada in care dl. A. Plesu era ministru de Externe al Romaniei s-a gandit sa-l stipendieze cu inca o “bursa” finuta, de numai 1.000.000 (un milion) de marci. O sa ziceti ca “ce-i rau in asta?”. Pai 1, ca era ministru de Externe al Romaniei si 2, ca Grupul Volkswagen, infiintat de Adolf Hitler pentru a oferi masini ieftine la tot poporul german, este, in cazul in care nu stiati, detinut in proportie de 20% de landul Saxoneiei Inferioare a Republicii Federale Germania. La fel ca si Renault si nu la fel ca Dacia, unde statul roman a renuntat la toate actiunile. Fundatia, desi este independenta de compania producatoare de masini, fiinteaza ca urmare a unui acord intre statul federal si landul Saxoniei Inferioare. Carevasazica, un ministru roman primea pe fata o “bursa” de 1.000.000 de marci de la un stat strain cunoscut ca partener de secole al unui alt stat strain foarte prietenos cu Romaniei: Imperiul Rus aka URSS aka Federatia Rusa. Intrebarea este: studiosul domn Plesu acum, la cei 65 de anisori ai sai, pentru ce mai primeste “bursa”, cand nu putem spune ca, ca rector si bi si director, blogger si autor, nu ar avea din ce trai. Oare nu exista in Romania si alti cercetatori, ceva mai tinerei, care ar putea beneficia de o asemenea bursa, anuala, de la Institutul de Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin? Evident, altii decat Patapievici, care le-a tras teapa nemtilor inventandu-si un doctorat, conditie obligatorie pentru incasarea sumei primita sub forma de “bursa”…

Inainte de a prezenta articolul de fond sa incepem cu un PS: Ca sa ne mai distram putin, este de consemnat si faptul ca in prezentarea de pe site-ul Institutului din Berlin, dl A. Plesu apare ca profesor de “filosofia religiilor” la Universitatea Bucuresti. Iar in propriul CV dispus pe site-ul Institutului pe care il pastoreste la Bucuresti, dl. A. Plesu specifica, corect, ca, dupa ce a absolvit Facultatea de Arte Plastice, Sectia de Istoria si Teoria Artei, a obtinut un doctorat în istorie cu teza Sentimentul naturii in cultura europeană. Sigur ca dl. A. Plesu e un tip si doct si cinstit si, probabil, ca si in cazul Patapievici, iar au inventat nemtii pozitii profesorale inexistente, fara de teologie si fara de filosofie, si tot felul de catedre-fantoma. Deformatie profesionala…

A. Pleşu, un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri. A. Andreicuţ, un mitropolit preocupat de lăutarism pe marginea Noului Testament

Aflam din presa de bon-ton, Revista “Bulevard” si ”Adevarul” domnului Cristi Burci (cunoscut ca cercetat de DNA impreuna cu Miron Mitrea si ca capusar al CFR si artizan de escrocherii financiare sub patronajul lui Ion Iliescu) ca unul din angajatii distinsului domn ce raspunde la candidul apelativ Burci, recte bloggerul si eseistul A. Plesu, urmeaza sa concerteze, pardon, sa conferentieze la Cluj, pe 29 ianuarie a.c., la invitatia succesorului Inaltului Anania, mai micutul mitropolit A. Andreicut (conform fontului inscrisului de pe Afisul manifestarii – vezi foto). “Intrarea este libera”, suntem informati cu litere de-o schioapa. Desigur; iesirea nu mai este, pentru ca, se stie: “Voi ce intraţi, lăsaţi orice speranţă!”…

Andrei Plesu portret perfect facut de HumanitasTransformandu-se in “organizatorii conferinţei” de la casa Universitarilor cu tema ultimei (speram) carti a eseistului, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste” (Humanitas, 2012), Facultatea de Teologie ortodoxă din Cluj-Napoca şi Arhiepiscopia ortodoxă a Vadului şi Feleacului şi Clujului devin practic marunti agenti de publicitate ai fostei Edituri a Partidului, “Humanitas”, manageriata azi de “filosofeanu’” G. Liiceanu (apud Dinu Patriciu, fostul patron al “Adevarului” si al dlui A. Plesu). Zglobiul A. Plesu, care, la varsta lui, are manifestari “voluptoase” alaturi de Nicolae Manolescu, Lucian Boia, Livius Ciocârlie, H.-R. Patapievici, Andrei Cornea, Valeriu Stoica şi Dan C. Mihăilescu, (apud Humanitas – vezi foto dr si video recomandat de elitista Editura), dupa ingeri si vampiri s-a gandit sa mearga pe urmele unui Dan Puric sau Klaus Kennneth si a altor epigoni versati moldo-vlahi, direct la inima credinciosilor, cu o… poveste. Asa subintituleaza el Adevarul si Parabolele lui Iisus. Girul i-l da “IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei”, chiar daca doar cu font 13.

““Parabolele lui Iisus” au rezistat binişor şi în vremuri mai grele ca ale noastre. Ni s-a părut că trebuie să li se dea o şansă şi acum, că în nimbul lor respiră, tenace, teme şi soluţii fără dată şi fără patină muzeală.”, spune A. Plesu cu larghete in prezentarea sa “Humanista”. Intelegeti: dlui Plesu si dlui Liiceanu, alias Siegfrid, aka Marcello, zis si “Lulu”, “li s-a parut” ca “trebuie sa mai dea o sansa” Noului Testament, o chestie cam invechita (deh, ”De 2000 de ani”!) care ar avea si o oarecare “patina muzeala”. “Vreau sa sper ca punandu-se in cumpana bunele mele intentii, activitatea mea de pana acum – membru PCR de la 19 ani – pe de o parte si, pe de alta, lipsa de vigilenta de care am dat dovada, Conducerea de Partid si de stat va socoti ca imi poate acorda sansa sa ma reabilitez.”, scria A. Plesu intr-un eseu catre tovarasul secretar general al Partidului Comunist Roman, N. Ceausescu. Asadar, acum, marinimosul domn Plesu, cel care ii cersea o sansa “odiosului” domn Ceausescu, ”ii mai da”, el, ”o sansa”, lui… Iisus!

“Şi se ajunge astfel la o nevoită, dar reală, trufie: numai filosofii sunt sarea pământului (precum gândeau şi Platon şi Voltaire), numai îndeletnicirea lor justifică însăşi existenţa acestei planete şi apariţia la suprafaţa ei a speciei cuvântătoare şi cogitante. Ceilalţi? Oameni de ispravă, eventual, mai ştii, totodată neexistenţi, nuli, de niciun folos: vieţi pierdute, iluzii spulberate, suflete moarte. Seniorii catari – purii, perfecţii – recurgeau la termeni mai precişi, mai nefăţarnici: massa damnata.” – Parintele Steinhard despre Plesu si Liiceanu, comparati cu sectarii pidosnici care se dedulceau la orgii “intelectuale”, in articolul “Catarii de la Paltinis” (nu catârii, desi merge si-asa).

Nu stim daca A. Andreicut a si citit cartea de povesti a Editurii “Humanitas” inainte de a face aceasta generoasa invitatie care speram, tot pentru A. Plesu, ca se va solda si cu un grandios ospat, pardon, excurs “intromisiv” anamnezic in “rezistenta prin mancare”. Insa daca si-ar fi adus aminte de vorbele celui pentru care a fost urmarit de Securitate (pana la un punct) despre gruparea catarilor de la Paltinispoate ar fi fost putin mai circumspect. Ca portal care l-a sustinut pe A. Andreiuc – zis “Ionica” – atunci cand a fost, din nou, atacat pe motive de colaborare cu Securitatea, ne oferim sa-l ajutam in continuare: “Marti 28 august 1984 – Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis)” – Monica Lovinescu, Jurnal.  Hmm. Deci parintele Nicolae, scriitor si martir crestin, fost detinut politic si monah la Manastirea Rohia, a fost perchezitionat si hartuit de Securitate dupa ce a publicat in Revista Familia articolul sau critic fata de lucrarea sectara de la Paltinis… Desigur, o coincidenta pur securistica. La fel cum se poate numi si faptul ca dizidentul de Heidelberg are ca tovarasa de viata o fosta agenta DIE: Catrinel “Maria” Petrulian-Plesu. Sau, o alta “coincidenta”: ca Liiceanu a refuzat sa-i publice Parintelui Steinhard ”Jurnalul fericirii” dupa 1990, doar pentru a se zgaria pe ochi dupa ce a vazut tirajele fantastice obtinute de marturisirile evreului romanizat si increstinat in temnitele comuniste.

Dar, daca a uitat de aceste “mici amanunte” oare A. Andreicut nu a citit de doua ori titlul dlui A. Plesu? Hai sa o luam semantic, desi “Ionica” ar trebui sa stie sensul cuvintelor. Sa citim impreuna: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”. Inalt Preasfintite Andrei, sunt parabolele lui Iisus o poveste? Adevarul este o poveste? Dar ce sunt parabolele? Din cate stiu eu, ca simplu pacatos, parabolele sunt invataturi, pilde. Iar Adevarul este unul singur: Iisus, Mantuitorul nostru. Nu prea poate sa fie nici “poveste” nici ”ca poveste”. Dar haideti sa ne uitam impreuna la intelesul cuvantului poveste, conform DEX: “Specie a epicii (populare) în proză în care se relatează întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care binele triumfă; basm; p. ext. narațiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ” Dar si, la sinonime: “ 1. v. narațiune. 2. v. basm. 3. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) 4. v. chestiune. ” Si acum sa citim din nou titlul cuplului Plesu-Liiceanu: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca inventie”. Nu, poate nu vad bine. Sa mai incercam o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca minciuna”. Hmm. Inca o data: “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca gogoasa”. Adica ce ne vinde eseistul A. Plesu, lautarind manelistic Noul Testament, carevasazica dupa ureche, la brat cu nevoitul A. Andrăcuţ, pardon, Andreicut…

PS: Dl A. Plesu este, pe langa blogger “Adevarul” si director ”Dilema Veche” si rector al Colegiului Noua Europa – pseudo-academia de Harry Potteri gen Ungureanu si Neamtu – dar si un fel de presedinte al “Institutului de Istorie a Religiilor“, infiintat de Andrei Oisteanu prin Emil Boc si Traian Basescu, lacas para-cultural pus sub egida Academiei si unde se studiaza, printre altele, despre “The Jews of the Mediterranean”, despre “corpul eshatologic” potrivit tradiţiei zoroastriene si despre Utilizarea magico-rituală a plantelor psihotrope în spaţiul carpato-dunărean – “Religie si narcotice”. Daca credeati ca dl A. Plesu a produs lucrarea “Parabolele lui Iisus” de amorul artei, ei bine, nu-i chiar asa. Desi are toate tablele functiilor sale pe umeri, dl A. Plesu a apelat la Institutul de Studii Avansate din Berlin – The Wissenschaftskolleg zu Berlin (acelasi care l-a dezbracat pe Patapievici de doctoratul imaginar in baza caruia obtinuse fraudulos o bursa la Berlin) de unde, ca si Patapievici, a obtinut o bursa consistenta pentru 2012 si 2013 pentru studierea…  “Parabolelor lui Iisus. O polemica impotriva ideologiei” (?!). Hmm, deci nu mai e “ca poveste”?

Dar sa mai citim si parerea altora despre dl. A. Plesu. De exemplu a lui C. Noica via Isabela Scraba:

Dacă am încerca să găsim prin ce se  caracterizează aportul adus de Pleşu la cultura română, rămânem în mijlocul  drumului în plină dilemă, sau, cum elegant s-a exprimat C. Noica, în “interval”,  din pricina lăutărismului contribuţiilor sale aşa-zis filozofice, de istoria  artei, sau de istoria religiilor: “În istoria artelor nu se recunoaşte, în  Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără  sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxe, în interval” – (Noica în Jurnalul de la Păltiniş, C.R., 1983, p.100).

Un eseist preocupat de îngeri şi de vampiri: A. Pleşu

de Isabela Vasiliu-Scraba

Integral la Ziaristi Online

Nota: Urmand recomandarea Editurii Humanitas am mers pe YouTube pentru a-l viziona pe Andrei Plesu in piesa Read a Book (Dirty Version)

No Comment

Andrei Plesu - Dirty Version

Va repara Victor Ponta nedreptatile comise cu Grupul Ilascu si abandonarea rusinoasa a eroilor Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc? Civic Media atentioneaza ca cei trei eroi romani nu au primit niciodata locuinta de la RA-APPS sau Primaria Capitalei

O afirmatie incompleta si, prin urmare, inexacta, facuta ieri seara la Antena 3 de catre premierul Victor Ponta, a starnit mirarea Asociatiei Civic Media, care se va adresa azi Guvernului pentru lamuriri. Concret, in emisiunea lui Mihai Gadea, primul ministru Victor Ponta a afirmat ca locuintele administrate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi locuite în prezent de patrioţi din Moldova, precum Ilie Ilaşcu, vor fi transferate în gestiunea Primăriei Capitalei, care are dreptul să repartizeze imobilele actualilor chiriaşi, transmite Antena 3.

Citez: “Am văzut de la presă, evident că nu ştiam, cazul lui Ilie Ilaşcu. Am chemat astăzi pe secretarul general, am înţelesc că e vorba nu doar de Ilie Ilaşcu, ci de câţiva patrioţi din Moldova care au stat în puşcării la Tiraspol (…) L-am sunat pe primarul general şi – ne dă voie legea – transferăm locuinţele acestor oameni, e vorba de patru sau cinci cu totul, le transferăm la primărie şi primăria are dreptul să le repartizeze locuinţa. Conform legii, le transfer la PMB, care le poate repartiza celor care au situaţii cu totul şi cu totul speciale“, a spus Ponta, luni seară, la Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea.

Premierul a intarit astfel ca Ilie Ilaşcu va rămâne în locuinţa sa şi nu va sta tot timpul sub această ameninţare a ceea ce se întâmplă cu locuinţele de la RA-APPS. O veste foarte buna! Partea ciudata din afirmatia premierului este ca se vorbeste de faptul ca s-ar afla in aceasta situatie “câţiva patrioţi din Moldova care au stat în puşcării la Tiraspol”, “patru sau cinci cu totul”. Este adevarat ca in temnitele de la Tiraspol au stat, pe langa Ilie Ilascu, pentru care s-a reusit eliberarea sa dupa 9 ani de detentie, si inca trei eroi, respectiv Alexandru Lesco, 12 ani, si Tudor Popa si Andrei Ivantoc, cu 15 ani de inchisoare, ultimii fiind eliberati pe 2 si respectiv 4 iunie 2007. Insa toti acesti trei eroi, din 2007 si pana azi, nu au primit nici o locuinta in Capitala Romaniei, tara pentru care au fost condamnati ilegal si lipsiti de drepturi si libertate de autoritatile transnistrene aflate sub comanda Rusiei, conform Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Ca sa fie mai clar: nu au primit niciodata vreo casa sau vreun apartament nici de la RA-APPS nici de la Primaria Capitalei, in ciuda faptului ca cei trei fosti detinuti politic au devenit Cetateni de Onoare ai Capitalei la o luna dupa eliberarea ultimilor dintre ei.

Daca insa premierul Romaniei se gandeste sa repare – in sfarsit! – aceasta nedreptate strigatoare la cer, jos palaria! In vederea lamuririi si informarii corecte a opiniei publice Civic Media – organizatia care a incercat sa le obtina celor trei eroi o locuinta in Romania, prin toate mijloacele legale -, se va adresa azi Guvernului.

Iata istoria aproape incredibila a rusinii nationale in cazul celor trei eroi romani abandonati de “organele statului roman”, asa cum este prezentata in Istoricul Asociatiei Civic Media:

“La eliberarea patriotilor romani din Transnistria, Andrei Ivantoc si Tudor Popa, la 2 si 4 iunie 2007, care i s-au alaturat lui Alexandru Lesco, eliberat in 2 iunie 2004, Civic Media a cerut sa li se acorde celor trei eroi romani Cetatenia de Onoare a Capitalei si Ordinul National “Steaua Romaniei”. Dupa aproape o luna de asteptare a raspunsului, Presedintia a aprobat cererea Civic Media si, la 3 iulie 2007, Presedintele Romaniei, Traian Basescu, le-a conferit celor trei acest ordin in grad de Cavaler, intr-o ceremonie speciala organizata la Palatul Cotroceni iar primarul Adriean Videanu si Consiliul General al Municipiului Bucuresti le-au acordat celor trei Cetatenia de Onoare a Capitalei. Cu toate ca acest demers presupunea si oferirea unei locuinte din spatiul locativ pentru ca cei trei eroi sa se poata stabili la Bucuresti, acest lucru nu s-a mai intamplat niciodata, desi promisiunea Primarului General a fost insusita si de succesorul sau, in timpul campaniei electorale. Mai mult, premierul Calin Popescu Tariceanu, care a tinut sa se intalneasca si el cu cei trei basarabeni, la Palatul Victoria, desi a promis ca le va oferi locuinte din regia RAAPPS si le va utila casele cu aparatura electro-casnica, dupa desfasurarea intrevederii sub camerele televiziunilor, a uitat la randul sau de promisiune. Ca un element de ridicol al promisiunilor cu care cei trei au fost invaluiti la Bucuresti, premierul Romaniei le-a oferit un telefon mobil cu un abonament nelimitata, “pe viata”, dupa cum s-a exprimat in fata ziaristilor. La sfarsitul anului, abonamentul a fost suspendat. Probabil atat isi doreau autoritatile “statului roman” sa dureze viata celor trei martiri pentru credinta in tara si neam.

Singurul domn din Romania care le-a apreciat suferinta din puscariile sovietice a fost George Becali, care, prin implicarea Civic Media, le-a acordat celor trei cate o recompensa financiara de 50.000 de euro fiecare, “pentru a-si putea incepe din nou viata”.

Ulterior, pentru a indrepta promisiunile neonorate ale “statului roman”, Civic Media a intreprins o campanie de lobby parlamentar care a dus in cele din urma la initiativa unei modificari de lege si la un proiect de lege distinct. Prima initiativa, adoptata de poetul Adrian Paunescu, la vremea respectiva senator PSD, privea incadrarea celor trei, Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc si Tudor Popa, plus Ilie Ilascu, in randurile celor care primesc indemnizatii de la stat pentru merite deosebite, respectiv alaturi de participantii la revolta anticomunista de la Brasov din noiembrie 1987 si la “revolutia” din decembrie 1989. Din pacate, modificarea a fost respinsa, in cursul anului 2008. Aceasta situatie a dus la o noua incercare, intreprinsa in mai 2009 de senatorii Iulian Urban si Viorel Badea, despre care s-a relatat la vremea respectiva cu entuziasm. Proiectul de Lege alcatuit de senatorul Iulian Urban prevedea:

“Art. 1. –  Se declară eroi-martiri luptători pentru democraţie, libertate şi apărători ai valorilor profunde româneşti Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa, care au îndurat cu demnitate, eroism şi curaj condamnările la 12 şi 15 ani de închisoare grea, dictate de instanţele regimului separatist de la Tiraspol.

Art. 2. – Cetăţenii români Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa se vor bucura de toate drepturile conferite de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.”

Legea la care se face referire este asa-numita “Lege a recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989″. Proiectul de Lege privind eroii-martiri din Transnistria, disponibil AICI, a primit aviz negativ de la Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati, sub semnatura lui Gyorgy Frunda, ulterior fiind respins atat de Senat cat si de Camera Deputatilor.

“Decoraţi cu “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, modeşti, timizi şi discreţi, eroii noştri au rămas uniţi şi neclintiţi in convingerile lor şi trăiesc printre semenii lor nu atat ca eroi ci ca oameni obişnuiţi. Faptele lor şi chiar ei, oficial, pentru conducătorii de la Chişinău – ca si pentru cei de la Bucuresti – parcă nici n-ar exista. Oare pană cand?“, se intreba publicatia “Pulsul geostrategic” prezentand lucrarea EROI PENTRU ROMANIA- Transnistria şi ameninţările Rusiei la Marea Neagră (Vedeti si HISTORIA).”

VIDEO: Intoarcerea lui Alexandru” – un documentar despre eliberarea lui Alexandru Lesco proiectat in cadrul manifestarii Zilele Basarabiei.

Cititi si un Remember: EROII UITATI AI ROMANIEI
de Victor Roncea

Cu Ordinul National Steaua Romaniei in piept si Cetatenia de Onoare a Capitalei in buzunar, Tudor Popa, Andrei Ivantoc si Alexandru Lesco nu sunt bineveniti la Bucuresti
Saptamana aceasta s-a implinit un an de la eliberarea ultimilor detinuti politici de la Tiraspol, fosti membri ai “grupului Ilascu”. Ziarul ZIUA a militat de-a lungul anilor pentru punerea in libertate a patriotilor romani. Ne-am deplasat la Chisinau ca sa vedem in ce conditii traiesc cei trei astazi. La un an de la eliberarea eroilor de la Nistru, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, dupa 15 ani de temnita grea si ilegala, si la patru ani de la punerea in libertate a lui Alexandru Lesco, dupa 12 ani de suferinte la Tiraspol, situatia eroilor romani nu s-a imbunatatit remarcabil. Mai mult, eroii sunt suntati de autoritatile de la Bucuresti.
Desi au cetatenie romana si au primit Ordinul National Steaua Romaniei si Cetatenia de Onoare a Capitalei, cei trei nu pot locui in Romania. Pentru ca nu au buletin. Si nu au Carte de Identitate romaneasca pentru ca nu au resedinta in Romania. Si nu au resedinta in tara pentru ca, desi li s-au facut numeroase promisiuni, apartamentele cuvenite in Bucuresti nu au mai aparut niciodata. Pana si telefonul mobil oferit fiecaruia de premierul Calin Popescu Tariceanu, cu asigurarea ca il vor putea folosi in permanenta, intr-o zi, dupa vreo luna de folosinta, s-a oprit, definitiv. Guvernul nu a putut da nici o explicatie. Mai mult: un proiect de lege initiat de senatorul si poetul Adrian Paunescu, prin care li se confereau celor trei luptatori incarcerati si torturati pentru Romania peste 5000 de zile aceleasi drepturi cu cele ale revolutionarilor de-o zi-doua din decembrie 1989, s-a izbit de refuzul unor deputati. Alti parlamentari au umblat chiar la lista eroilor, eliminandu-l pe ascuns pe Alexandru Lesco. Si acesta este doar varful aisbergului incercarilor la care sunt in continuare supusi cei trei. De fapt, modul in care sunt tratati arata ca statul roman ii considera pe basarabeni, chiar eroi pentru Romania fiind, un fel de “romani de mana a doua”.
Piedici de la deputati
Eliberarea tuturor detinutilor politici din Transnistria deschide, in sfarsit, calea restituirii adevarului istoric asupra acestui episod eroic din cronica zbuciumata a primelor decenii din viata statului independent, proclamat pe ruinele “Republicii Ribbentrop-Molotov”, si ea plasmuita din trupul sfasiat al Basarabiei istorice, consemna analistul Corneliu Vlad.
Cu toate acestea, acum, la un an de la acel moment urmat de decorarea celor trei eroi, observam cum nerecunostinta devine aproape “de stat”. La inceputul anului, membrii Comisiei Juridice din Camera Deputatilor s-au certat timp de o ora si jumatate pe marginea unui proiect de lege privind declararea lui Ilie Ilascu, a lui Andrei Ivantoc si a lui Tudor Popa – numele lui Alexandru Lesco a disparut misterios – drept eroi-martiri. “Acesti romani care s-au aflat intr-o parte a Romaniei instrainata, in Republica Moldova, au facut fapte de eroism. Au fost condamnati la moarte sau la detentie pe viata. Este o onoare pentru noi sa putem face macar atat. Sa fim solidari, mai ales ca ei sunt bolnavi”, a spus senatorul Adrian Paunescu, unul dintre initiatorii proiectului. Senatorul le-a mai cerut membrilor comisiei sa il nominalizeze in titlul si textul legii si pe Alexandru Lesco. In prezent insa, dupa aprobarea propunerii in Senat, proiectul a ramas “in aer”, uitat de responsabilii parlamentari.

Editorial Victor Roncea in BURSA: Mărirea lui Ungureanu, decăderea lui Băsescu. Sau cum a ajuns Tudor Postelnicu Presedintele Romaniei

Editorial BURSA 16.01.2013

OPINII

Mărirea lui Ungureanu, decăderea lui Băsescu

Am aflat zilele acestea că domnul Traian Băsescu este supărat pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu, fostul său ministru de Externe, demis din funcţie, fostul său şef demisionar al SIE, fostul său prim- ministru, demis de Parlament după o evoluţie precoce de 72 de zile, şi, de-acum, şi fostul său prezidenţiabil. Spre deosebire de Tudor Pos­telnicu, care şi-a recunoscut erorile în public într-un mod original, Traian Băsescu alege să-şi exprime nemulţumirile de alcov prezidenţial prin prepuşii săi, ultimii care i-au mai rămas. După o aruncare cu buzduganul “feisbucistă” cam nereuşită a domnului Sebastian Lăzăroiu – consilier la case mari: “Spiru Haret”, Realitatea TV şi Cotroceni (conform declaraţiei sale de avere) – aflăm ce-l doare pe domnul Traian Băsescu chiar de la doamna Elena Udrea şi tot prin mijloace electronice: o “intervenţie” TV. Chiar dacă este deja intens ventilat, merită reprodus citatul, pentru o eventuală istorie a presei: “Dacă te dezici de un om care te-a numit în funcţii, în toate funcţiile în care ai fost şi care te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine ca fiind cel care trebuie să salvezi PDL, să fii cel care îl conduce de acum încolo, şi candidat la preşedinţie şi viitorul şi tot şi, la un moment dat, când ţi se pare că planurile nu mai sunt aceleaşi, îl dezici pe cel care a făcut toate lucrurile astea pentru tine, atunci Lăzăroiu a avut dreptate că asta arată lipsă de caracter”.
Un blogger subtil, Traian Mitrică, observă pe portalul său, “Politica ta“, că în această frază sunt câteva cuvinte care nasc întrebări, destul de adânci, respectiv: “Te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine”. Chiar aşa, cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu, acum deja fostă stea a MAE, SIE, PFC, PDL şi ARD, “în toate func­ţiile în care a fost”? “Din senin”?
(…)
Mărirea lui Ungureanu şi a “civililor” strâns uniţi în jurul său a fost pecetea care i-a adus decăderea lui Băsescu, până la stadiul de formolizare în care se află azi. Din păcate, nici ultima asistentă de gardă din serviciul mobil de urgenţă şi reanimare prezidenţială nu cred că mai poate face ceva, în ciuda aptitudinilor sale evidente. Soarta lui Băsescu este pecetluită. Tudor Pos­telnicu a fost mai cinstit.

Integral la BURSA

Virgulele din paranteza istoriei Romaniei: Basescu si ungro-hagii lui

Din ce mai saracul Seby Lazaroiu, consilier al dlor Bondrea, Gusa si Basescu – in cazul lui “neonorific”, spre deosebire de tanácsadója-ul lui Ponta, Gyury Frunda – s-a gandit ca e cazul sa mai arunce cate o petarda feisbucista in ochii “gaozarilor” sefului sau, recte a ziaricilor. Surprize-surprize, insa! Andreea Marin i-a luat fata, tot pe feisbuc: divorteaza! Ghinion in tabara feisbucistilor prezidentiali. Dar spre amuzamentul general merita amintite si diatribele Lazariciului de la Cotroceni: Cica  ratatouille-ul boc-cist Adriean Papahagi si arici-retribuiciul “falca de aradean” Mihai Razvan Ungureanu (de ce l-o fi uitat pe “codita de tismanean” Mihaita “Horia” Neamtu?) ar fi “doua virgule” in politica ungureasca, pardon, romaneasca. Citez din putul consilierului bondrean, gusean si basean:

“ DOUA VIRGULE IN POLITICA ROMANEASCA

MRU promovat Ministru de Externe, sef SIE, premier. De Traian Basescu.

Papahagi urcat pe scena de acelasi Traian Basescu in campania pentru referendumul de demitere din vara.

Observ cu amaraciune cum amandoi se fac ca nu il cunosc pe Traian Basescu, omul care i a promovat. Pentru unul e un model ce nu trebuie urmat, pentru celalalt e un fel de paria. Totusi ma incapatanez sa cred ca lipsa caracterului nu e o conditie sa ajungi mare in politica. Poate doar vreo virgula pe acolo…

In intunecimea mintii lui – probabil boala se transmite de mai sus, de unde se impute pestele, nu? – si-a zis ca “le-o trage” celor doua virgule. Dar bai Seby, cum se numeste unul care promoveaza “doua virgule”, dintre care pe una o visa “virgula prezidentiabila”? Bai, Seby, bai, scuza-ma ca te intreb asa direct (profit ca ne cunoastem): te-ai tampit de tot?

Pai nu era Mihai Razvanel Ungureanu cel mai mare pitic din lume al “Albei ca Zapada”, careia Pazvante Chioru’ ii maturase deja drumul spre Palatul de Clestar de la Cotroceni? Acum, ca poporul roman l-a redistribuit profund, de-a trebuit PDL-ul sa-l dea din mana in mana pana in fund la Parlament, s-a transformat intr-o virgula?

Reactia Lazaroiului pare sa fi survenit dupa ce Papahagiul a constat o realitate frusta dar negandita la timp de marele strateg Basescu cand (fara doua virgule) a sustinut cartiereste ARD-ul. Si anume ca la prezidentialele din 2014 nu poate merge vreunul dintre cei sprijiniti de Basescu din motivele care s-au vazut destul de clar la 9 decembrie: sunt compromisi de asocierea cu Basescu. Sincer, ma bucuram zilnic cand il vedeam pe “El Capitano” in campanie la televizor, in postura de “fata de la Vreme”, dandu-si cu tesla in cele doua virgule existentiale ale propriului Partid. Tot asa, Comandante!

Dar daca interventia lui Lazaroiu este ca sa-i avanseze pe cei doi de la virgule la doua puncte “disidente” ale basismului, in vederea detasarii si repropulsarii lor pe firmamentul prezidentialelor, atunci chiar ca e de comedie!

Revin: Daca Basescu a tras de doua virgule in sus, dintre care de una, dupa cum “il da in gat” Lazaroiu, pana la nivele astea – MAE, SIE, Presedintie! –  desi i s-a spus ca greseste, in repetate randuri, ce poate fi el, altceva, decat o paranteza a istoriei demente a Romaniei, de care ne va fi foarte greu si sa ne amintim?

Macar Berceanu a fost mai clar: MRU e “Forta Zero”. Deschid o paranteza cu mai multe virgule: (“Ce e Mihai Razvan Ungureanu ca sa ne referim in primul rand la el? Pana una-alta, mie nu mi se pare ca e mai nimic, din pacate… Ideea ca iti faci nu stiu ce partidulet este o idee care, in 2012, este complet nelucrativa… Si uite ca a facut Forta nu-stiu-care, care… Zero!”).

Si-atunci ne intoarcem la problema. Cum e cel care promoveaza o “Forta Zero”? Forta Minus!? :)

Si un PS de la Politica ta cu Elena Udrea: ”Ea: “Cum să te gândeşti la candidatul la prezidenţiale când tu nu ai partidul cu care să-l susţii. Să nu punem carul înaintea boilor’.  Madam, dar inaintea vitei de Kobe, se poate ?…”

Foto: https://basarica.wordpress.com/

Cititi si: EDITORIAL: Cand presa moare. Drumul  resemnării

Romanii sunt vinovati ca ungurii sunt antisemiti. Parc in memoria aliatului lui Hitler, Horthy, responsabil de genocidul romanilor si de deportarea evreilor din Ardealul ocupat. Romania ar trebui boicoteze meciul cu Ungaria. MAE-xista?

„Horthy Miklos s-a urcat pe calul alb ca neaua și a înconjurat Sighetul maghiar.
În ochii săi sclipea bucuria căci picioarele calului său fac spume în sânge de român.”Poem maghiar

Zilele trecute FIFA a sanctionat federatia ungara de fotbal pentru antisemitismul suporterilor Ungariei. Cum? Prin decizia ca meciul Ungaria – Romania, care ar urma sa aiba loc pe 22 martie, sa se desfasoare fara spectatori. O intrebare fireasca, pe care nimeni n-a pus-o, este: Si noi ce vina avem? O decizie corecta era ca la meci sa fie interzisa doar prezenta extremistilor maghiari nu si a suporterilor romani. Mai mult decat atat, ungurii, dupa cum le este felul, au dat vina tot pe romani pentru hotararea FIFA.

Tot zilele acestea, in Ungaria, s-a consfintit oficial ca un parc din orasul Gyomro sa ramana cu denumirea “amiralului” Miklos Horthy, aliatul lui Hitler, responsabil de primul genocid etnic al celui de-al doilea razboi mondial – exterminarea romanilor din Transilvania prin asasinate in masa – cat si de deportarea evreilor din Ardealul ocupat spre lagarele naziste. Tot romanii or fi de vina si de data asta?

Mai concret, dupa cum relateaza NapocaNews, singurul portal de stiri din Romania care a fost interesat de acest subiect,  o parte din locuitorii orasului maghiar nu a reușit să oprească numirea unui parc după dictatorul fascist Miklos Horthy, după ce un referendum pe această temă a fost invalidat din cauza prezenţei insuficiente la vot: doar 18%! Iniţiative denumirii parcului in memoria aliatului lui Hitler a apartinut partidul de extrema-dreapta Jobbik, aliatul lui Viktor Orban, “mai mult ca prietenul” lui Traian Basescu, fostul presedinte al tuturor romanilor.

Castigul extremistilor maghiari – de notat ca, practic, locuitorii din Gyomro au adoptat metoda Basescu castigand referendumul prin neprezentare masiva la vot – a nascut reactii atat in presa ungara cat si in mediile occidentale, stirea fiind prezentata pe fluxul de abonati al agentiei internationale de presa AFP si in Daily Telegraph si France 24, ca sa dau doar cateva exemple. Nimeni din Romania n-a parut interesat de stire, desi si Mediafax si Agerpres – agentie publica! -, sunt abonate la AFP iar TVR si Radioul national ar trebui sa aiba datoria sa informeze romanii pe aceste teme.

Iar de la MAE, auzim o liniste mormantala. Parca ar fi ministru tot “j’acuzzi-istul” Baconschi, slujnicuta lui Basescu, “legatul” lui Orban, etc, etc, etc.

Ca sa inchei: Horthy Miklos – caruia ungurii i-au ridicat cu fast statui, cum ar fi bustul de la Csokako, unde au loc deja “pelerinaje” (vezi video mai jos) – este pentru romanii ceea ce este Hitler pentru evrei. Ma indoiesc ca statul Israel si echipa de fotbal “europeana” a Israelul ar alege sa joace “amical” cu echipa Germaniei dupa infiintarea unui parc si ridicarea unui bust al lui Hitler sub Angela Merkel asa cum face se face sub regimul Viktor Orban, care mai denumeste si strazi si piete publice cu numele dictatorului filo-nazist.

Romania, autoritatile romanesti, ar trebui sa boicoteze meciul cu infama Ungarie si sa ia atitudine pentru statuile si parcurile din “tara vecina si prietena” ce poarta numele unui criminal de romani.

Dar mai exista “autoritati romanesti”? Probabil ca nu, din moment ce busturile altor doi criminali anti-romani, Wass Albert si Nyiro Jozsef, troneaza in centrul orasului Odorheiu Secuiesc sub toate guvernarile posibile, de la PSD-UDMR la PDL-UDMR si USL, in timp ce toate statuile maresalului Ion Antonescu au fost demolate peste noapte, iar Viktor Ponta si l-a tras consilier pe Gyorgy Frunda, avocatul criminalul de razboi antisemit si antiroman Wass Albert, al ucigasilor bestiali ai maiorului Aurel Agache si al extremistul maghiar care l-a mutilat pe viata pe Mihai Cofar.

Iar despre tacerea lui Basescu la porcariile anti-Romania care se petrec in ograda celui cu care “are o relaţie şi în afara politicii”… Dumnezeu sa-l ierte!

Cititi si: 

Gyorgy Frunda, Victor Ponta si pactul secret dintre PSD si UDMR



Devotamentul felatiunii, pardon, delatiunii. Cazul Vladimir Tismaneanu si membrul sau, Sorin Antohi, vs razboiul lui Andrei Marga cu Feuda Patapievici

Vladimir aka “Volodea” Tismaneanu. Va spune ceva acest nume?

Daca nu, cum e si normal, cititi:

Un pitic atat de mic 

Facea baie intr-un ibric. 

De sapun s-a-mpiedicat 

Si piticul s-a-necat. 

Vaaai! Vaaai! Ce pacat! 

Ca piticul s-a-necat!

Acum, ca poate v-ati amintit despre cine este vorba, trebuie sa va spun ca Tismaneanu este si condamnatorul de serviciu al informatorilor Securitatii. Mai putin cei de acelasi regn, al tismanenenilor si ungurenilor, piticii de gradina din curtea lui Soros. Ati auzit de Sorin Antohi aka “Valentin”, doctor inchipuit, membru “fondator” al Comisiei Tismaneanu, securist de vara la “academiile” lui Patapievici si presedinte al frauduloasei Fundatii Ungurene “Gojdu”?

Daca nu, cititi:

INTERVIU AUDIO realizat de Victor Roncea cu Herta Müller despre securistii si turnatorii promovati de Patapievici: “ICR traieste pe alta planeta?”

De la doctoratul lui Patapievici la plagiatul lui Pal Schmitt si inapoi, la impostura unui infractor cultural. Corespondenta deschisa cu Ziua de Vest si Wissenschaftskolleg zu Berlin

ANALIZA FINALA PE ADRESA PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU. Liviu Turcu devoaleaza noua linie de atac, chestiunea CIA si suveica-retur a Retelei Tismaneanu

Cititi si:

Andrei Marga: Răspuns la falsificări

Am aflat de pe site-uri că Revista 22 publică o „știre” în care se spune că am dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securități.
Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeș-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat și recent. Nu s-a găsit nimic compromițător.
În ultimele luni, a existat însă o efectivă mobilizare pentru defăimarea numelui meu, declanșată, cum se știe, de un consilier prezidențial. La această campanie s-au atașat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR și acțiunile mele de demantelare a unei feude (*). Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educației naționale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat și se inventează, după maxima „murdărește că tot rămâne ceva”.
Spun încă o dată – cu acest prilej, spun pentru ultima oară – că nu am fost colaborator și nu am dat nici un fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. În spatele întregii campanii sunt falsificări și manipulări de care nu am timp să mă ocup, chiar dacă ele vor să atingă diversele mele conexiuni internaționale. Să sperăm că și justiția noastră va putea fi, într-o bună zi, de sine stătătoare și va face lumină în astfel de situații.

Andrei Marga

22 decembrie 2012

(*) Pentru documentare:

Feuda lui Patapievici

Luca ILIESCU  aka Victor RONCEA 🙂 • 22 Noiembrie 2007

Nota mea: Material publicistic aparat in Instanta intr-un proces castigat cu Cacapievici

Institutul Cultural Roman (ICR) toaca zeci de milioane de euro din bani publici fara a da socoteala cuiva si fara a obtine vreun rezultat notabil pe plan international • ICR – un for care ar fi trebuit sa inalte cultura romana la nivel european si international – a devenit feuda fizicianului Horia Roman Patapievici, care nu da socoteala nimanui pentru zecile de milioane de euro din banul public cheltuite preferential.

Desi sta sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei si, la o prima vedere, ar avea o dubla subordonare – fata de Ministerul Culturii si Ministerul Afacerilor Externe – in practica, ICR nu este subordonat nimanui, iar banii contribuabililor se scurg pe afaceri si favoritisme de gasca, din zona Dilema – GDS si a Fundatiei Noua Europa. La sesizarea vicepresedintelui Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, europarlamentarul Eugen Mihaescu, Curtea de Conturi a declansat o investigatie privind modul in care sunt cheltuiti banii ICR de catre presedintele institutului, Horia Roman Patapievici, dupa ce si Cancelaria Primului Ministru, MAE si MCC s-au spalat pe maini, evitand sa-si asume vreo responsabilitate.

Intrebarile lui Mihaescu

(more…)

Constantin Barbu il desfiinteaza pe Manolescu, plagiatorul pensionabil de la UNESCO: “ITALIA L-A DAT PE DANTE, NOI PE PRODĂNESCU…” Etc., Manolescu, Cărtărescu…

Nicolae Manolescu nu va ajunge membru titular al Academiei Române din cauza lui Poulidor

În toamna asta, Nicolae Manolescu şi Eugen Simion şi-au scris câte două scrisori în care se certau pe Academia Română. Citind atent cele patru epistole, am căpătat certitudinea că este nevoie de o Nouă Academie Română.

NICOLAE MANOLESCU CREDE CĂ LITERATURA ROMÂNĂ S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ FIE EL DE TREI ORI AMBASADOR UNESCO (şi să nu scoată o vorbă despre aniversarea Cantemir), ca să fie el de trei ori preşedinte al Uniunii Scriitorilor (ca antrenor de poeţi la Ateneul Român), ca să fie el veşnic şi ferice director al revistei România Literară (urmat de directorul general Chifu), ca să fie el “demolatorul” lui Eminescu, în revista plagiatorului Andrei Pleşu (cel cu “etc.” din Corbin), ca să fie el susţinătorul minorului Cărtărescu, el însuşi plagiator şi detractor suficient al lui Eminescu.

MANOLESCU ESTE, ÎNTRE ALTELE, CEL MAI MARE FALSIFICATOR DE IERARHII din toată istoria literaturii române (unele falsificări s-ar putea să provină din nepriceperea la literatura grea).

DE CE NU INTRĂ MANOLESCU ÎN ACADEMIE TITULAR DIN CAUZA LUI POULIDOR? În Istoria lui critică, Manolescu scrie la sfârşitul paragrafului despre Eugen Simion: “Eugen Simion e un fel de Raymond Poulidor (ciclistul francez al anilor 60) al criticii noastre de după război. Lipsa aceasta relativă de curaj se observă şi în tratarea oarecum nediferenţiată a scriitorilor. Dincolo de M. Preda şi de încă unul sau doi senatori de drept ai istoriei literaturii contemporane, toţi ceilalţi sosesc, în reprezentarea lui E. Simion, în pluton compact (în virtutea inerţiei, recurg tot la o metaforă din ciclism). Aceasta se explică prin faptul că E. Simion n-are suficientă vigoare nici în entuziasm, nici în dispreţ. Polemica a practicat-o rarissim şi nerelevant. Aşa cum n-a propus un autor, nici n-a demolat vreunul. Cronicile lui conţin judecăţi cuminţi. Aerul lor este călduţ. Te poţi aştepta din partea lui mai curând la o banalitate decât la ceva şocant. Lipsa preferinţelor e vădită: criticul scrie la fel despre oricine. E un avantaj aici: egalitatea de umoare. Dar şi un dezavantaj: slabul accent emoţional. Un critic care nu-şi dă niciodată în petic, probabil din cauza unui self control perfect, e tot aşa de puţin simpatic ca o femeie splendidă, dar frigidă.”

AŞADAR MANOLESCU ÎL IRONIZEAZĂ PE SIMION DIN TOATE POZIŢIILE. Ba este Poulidor, ba n-are vigoare, ba conduce plutoane, ba e banal, ba nu-şi dă în petic, ba e frigid. Numai că Manolescu va avea surpriza ca Eugen Simion să demoleze, în fine, un scriitor român. Pariez că atât timp cât va trăi Eugen Simion în Academia Română, Nicolae Manolescu va rămâne membru corespondent. Iar Manolescu va deveni, încet încet din ce în ce mai mult membru şi din ce în ce mai puţin corespondent.

DE CE VA DEVENI MANOLESCU MAI MULT MEMBRU? Răspunsul nu poate fi decât simplu. În toată Istoria lui, se dovedeşte a fi un teoretician impotent (chiar absent), un necititor absolut de filosofie (nu dă absolut nici un citat direct din cei doisprezece mari filosofi ai lumii), un frigid în materie de poezie. În materie de Eminescu este necalificat. Din Blaga, Ion Barbu sau Doinas nu poate înţelege nimic. Este incult. Singurul poetastru cu care are comerţ este minorul său preferat, Cărtărescu.

DE CE NU VA DEVENI MANOLESCU MEMBRU PLIN? Fiindcă a plagiat. Nu numai din insuficientul Mihai Zamfir, aşa cum i s-a demonstrat în Jurnalul literar (Manolescu a  plagiat în cartea sa Despre poezie din broşura lui Mihai Zamfir despre literatura portugheză). Ca să dau un singur exemplu, chiar din teza de doctorat a lui Manolescu, numită Contradicţia lui Maiorescu, nivelul mental al omului se exprimă prin următoarea frază demnă de orice Gâgă literar: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea” (citez din memorie). Atât poate să înţeleagă Manolescu din Luceafărul lui Eminescu.

PERSONAL, NU POT SĂ ÎNTELEG DE CE S-A APUCAT NICOLAE MANOLESCU DE CRITICĂ LITERARĂ. Are chiar tupeul să creadă că el stabileşte a patra ierarhie canonică în literatura română, după Maiorescu, Lovinescu şi Călinescu. N-a înţeles nimic nici măcar din versurile ţiganiadei:

“Era de viaţă dătătoare

Cruci acolo şi-evanghelii sfinte,

Moaşte, metanii cu sărindare,

Pósturi cu rugăciuni fierbinte,

Miruri, paraclise, liturghii,

Canoane, aghiasme şi tămâi.”

NEFERICITUL CRITIC AL CENACLULUI DE LUNI NU ÎŞI DĂ SEAMA CĂ NU MAI SUNTEM ÎN DICTATURA CU UN SINGUR CANON. Literatură înseamnă libertate şi este nevoie nu numai de mai multe canoane. Ci chiar de nici un canon. Demonstraţia stupidă a lui Manolescu ar fi că în deceniul opt ar fi dominat el şi Cenaclul de luni şi nu, cum este cumplit de adevărat, Noica şi Şcoala de la Păltiniş. Aşa se scânceşte să afirme şi nefericitul Cărtărescu în improvizaţia cacofonică Postmodernismul românesc, un doctorat trecut cu stalinistul Paul Cornea. Vă dati seama ce putea să iasă când stalinistul Paul Cornea trecea de la Ana Pauker la Nietzsche şi Heidegger. Ce pretenii să am eu la Paul Cornea, când Poulidorul generaţiei ’80, Cărtărescu ca să nu-l numesc, zicea despre Heidegger că umbla cu basca prin cârciumi, exersându-şi hermeneutica. Analfabetul n-avea de unde să ştie că, simbolic, postmodernismul (în cazul că există) ar începe după ce Nietzsche ar fi vestit că: “Dumnezeu a murit.” (interpretat fundamental de Heidegger).

VAI, CUM ÎMI AMINTESC DE O VORBĂ A LUI EMINESCU: “ITALIA L-A DAT PE DANTE, NOI PE PRODĂNESCU…” Etc., Manolescu, Cărtărescu…

Constantin Barbu

va urma

Sursa: Expresul de Sud

Consultari la Cotroceni: Ungureanu s-a autopropus premier si presedinte. MRU, dottore horroris causa al Pécsi Tudományegyetem pentru porcaria de la UMF Targu Mures. FOTO / VIDEO

Proaspat intors din Ungaria, unde a primit, de la Universitatea din Pecs Pécsi Tudományegyetem, titlul de dottore horroris causa pentru decizia antiromaneasca de a da ungurilor din Targu Mures pe tava Universitatea de Medicina si Farmacie dupa cum a procedat si cu Gojdu, Ungureanu s-a autopropus azi la Cotroceni si premier si presedinte. Normal, Presedintele tuturor ungurenilor al II-lea, ca-i da lui Basescu ce-i al lui: ungurimea. Vedeti: Foto si Video aici, Anexele de mai jos si Istoric aici: Ungurii il recompenseaza pe Ungureanu pentru tentativa de secesiune a UMF Targu Mures. Universitatea din Pecs il face Doctor Honoris Causa al ungurenilor.

In expunerea lor de motive, rectorienii de la Pécsi Tudományegyetem sustin ca titlul de dottore horroris causa a fost dat ca recompensa pentru ca Mihai Razvan Ungureanu a inteles sa actioneze dupa ce “in urma unor multitudini de discutii a devenit evident ca fara facultatea independenta maghiara intregul sistem medical de educatie din Targu Mures va fi in pericol” (?!). In pericol sa ce? Nu se spune. Iar mai departe se afirma ca “Guvernul lui Mihai Razvan Ungureanu a reconfirmat ca conlocuirea pasnica a grupurilor etnice este pilonul principal al sustenabilitatii UE si ca prezervarea limbii materne este unul dintre cele mai importante elemente ale acestuia” (?!). Pai si cum “conlocuiesc pasnic”? Prin separare etnica? Incalcand autonomia universitara prin directive bolsevice? Dementa totala! Maghiarism tipic. De notat: ceremonia de la Pecs s-a derulat sub efigia Ungariei Mari, incrustata pe peretele salii de festivitati a Universitatii:

Politica ta: M.R.U. fumeaza chestii fine : ma autopropun Presedinte, ungurenii mei !

Habar n-am ce fumeaza MRU dar vreau si eu, cred ca omul asta si-a comandat si niste iarba de inalta calitate pe langa vita Kobe, Marlboro rosu lung si whiskey-ul vechi de 11 ani :

  • Noi considerăm că avem dreptul şi, totodată, şi obligaţia politică, de a veni cu o propunere pentru candidatura la funcţia supremă în stat, cea de preşedinte, şi pentru funcţia de şef al Executivului ( aici )

Coae, ej’ varza.  Ai 4 ( patru ) parlamentari alesi prin redistribuire, Forta aia civica e plina de traseisti la 2 lei kilu’ si deja visezi umed ?!?

Politica ta: Consultari cu cascadorii rasului la Cotroceni : M.R.U., D.D.D. si propunerile lor naucitoare

Curat constitutional, Basescu a invitat la ora 10 pentru”consultari” toate partidele parlamentare la gramada. I-auzi cine participa, cateva exemple

  • DDD, Tudor Barbu , Diana Voiculescu şi Robert-Liviu Neagu din partea “poporului”.  Allice Man “adevărata preşedintă a PPDD”, nu a mai avut loc pe lista. Posibila propunere a boborului OTV-ist pentru prim ministru : Tudor Barbu sau Diana Voiculescu ( Nu, nu e o gluma )
  • MRU, Adrian Iuraşcu, Ştefan Pirpiliu, Dan Cristian Popescu şi Smaranda Vornicu din partea Fortei Civice, iarasi un exemplu definitoriu : doi din ungureni sunt traseisti Deci un partid care a obtinut 4 parlamentari merge cu o delegatie de 5, cool. Propunerea lor pentru prim-ministru nu poate fi decat vreun bou de Kobe

In rest, liniste si pace, minoritatile participa pentru poze, PDL face  act de prezenta, UDMR fiindca s-a obisnuit, USL ca sa-si savureze triumful Pe urma in cursul serii, tatucul natiunii va va adormi cu un speech de vreo doua ore despre : el-supremul cel bun si parlamentarii  cei foarte multi si rai Dupa care vin sa cante pentru aceleasi mase ( mese ) de fanatici  plini cu sorici si carnati,  Gidea si Turcescu.

Sursa: PoliticaTa.wordpress.com

Foto: Baricada.wordpress.com

UPDATE: Traian Basescu l-a desemnat premier pe Victor Viorel Ponta. In asteptarea listei guvernului Ponta-2. Fara UDMR?

Video: “Tata si-a dorit sa fiu ofiter… dar eu vreau sa fiu presedinte, primul presedinte cu pantalonii scurti” 🙂

Anexa: Mihai-Răzvan Ungureanu, președinte al partidului Forța Civică, efectuează  în perioada 12 – 14 decembrie 2012 o vizită laPécs, oraș înfrățit cu Municipiul Arad.

Vizita are loc la invitația Rectorului Universității din Pécs, domnul József Bódis. Evenimentul central al acestei vizite îl constituie ceremonia în cadrul căreia lui Mihai-Răzvan Ungureanu i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Pécs (PTE).

„Este un moment de mare însemnătate pentru mine, nu doar pentru că este pentru prima oară când mi se acordă un astfel de titlu, dar mai ales pentru că îmi este conferit de către una dintre cele mai vechi și mai prestigioase așezăminte universitare din Europa”, a declarat Mihai-Răzvan Ungureanu în discursul ținut cu prilejul acestei ceremonii.

Referindu-se la valorile multiculturalismului, valori extrem de puternice într-un oraș universitar, așa cum este Pécs, Mihai-Răzvan Ungureanu a precizat: „O societate mai bună și mai prosperă poate fi construită numai de către cetățeni educați, iar responsabilitatea noastră ca universitari și decidenți în educație trebuie să fie față de valori precum excelența, respectul reciproc, toleranța și solidaritatea”.

„Recent, am fost ales membru al Parlamentului României de către cetățenii din Arad, oraș înfrățit cu Pécs. Sper ca acest titlu să îmbogățească bunele relații  dintre Universitatea dinPécsși Universitatea din Arad. Am avut primele discuții în acest sens cu conducerea Universității și i-am invitat la Arad pentru a se cunoaște cu universitarii români. Au răspuns pozitiv inițiativei mele, iar vizita de lucru va avea loc cât mai curând. Este un prim proiect pentru Arad și pentru educația din România la care am început să lucrez!”, a mai spus domnia sa.

Agenda vizitei mai include întâlniri cu reprezentanți ai mass media maghiare, precum și discuții cu oficialități și membri ai corpului universitar dinPécs. Vizita se va încheia cu un dineu oferit de conducerea Universității din Pécs și un concert susținut de către orchestra universitară.

(Nota: actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Partidul Forța Civică. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova