-
Marturisitorii incoltiti: Urla haita de “ingeri ai luminii” in jurul mucenicului Nicolae Purcarea. Recenzie Ziaristi Online
Experienţa închisorilor antonesciene îl învaţă să se adâncească în credinţa ortodoxă, după modelul exemplar al lui Traian Trifan şi al lui Traian Marian, învăţătorii grupului sufletiştilor, din care au făcut parte, printre alţii, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Părintele Arsenie Papacioc.
-
Remember. Se intampla pe 26 ianuarie 2007: Protest al luptatorilor anticomunisti fata de Raportul Tismaneanu. Un Apel catre Presedinte ajuns la primul cos din Cotroceni. Expozitia “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”
Asemenea “istorii” au făcut şi comuniştii în urmă cu 60 de ani, când sub semnătura lui Mihail Roller, şi cu girul lui Leonte Răutu – tovarăşii de luptă şi idei ai lui Tismăneanu-tatăl – “regimul burghez” fusese declarat “criminal”. Gheorghiu-Dej, cât era el de muncitor cu patru clase primare, n-a mers până acolo încât să pună stema ţării peste falsurile lui Roller. Şi de amintit că însuşi Roller a sfârşit prin a se sinucide în 1958, când istoria sa deja nu mai era de actualitate!
-
Diferenta dintre un roman si un patapievici: Neculaie Purcărea – Neînfrântul! Larry Watts in Destin Romanesc: “Orice popor care permite altora – străinilor, în special – să-i definească eroii și bandiţii – și-a pierdut identitatea”. Avanpremiera
Demersul lui Larry Watts se înscrie printre cărţile – trebuie să spunem, foarte puţine – care aduc un serviciu enorm istoriografiei românești prin faptul că prezintă publicului occidental o altă istorie decât clișeele istoriografiei sovietice – istoricul american dezvăluie politica denigratoare a Rusiei, apoi a URSS faţă de vecina sa de sudvest, România, de la proclamarea independenţei acesteia (1878) până la sfârșitul anilor 1970.
-
“Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: lumină dincolo de lumină”. Cosmologia Creştină. O(m)ul Dogmatic
Dacă se atentează la viaţa sistemului legislativ al unui organism statal mort, atunci demersul nostru se va clasa din oficiu. Dar dacă totuşi pe sistemul osos mai e vreo încheietură sau vreo arteră vie, să se scrie, cu duh prin lege, că viaţa organismului statului de drept român nu constă în a primi aer cu pipeta de la maşinaţii străine aşa numit progresiste, fiindcă nu există progres al morţii, ci al vieţii, iar viaţa primeşte lege numai de la Dătătorul ei.
-
De ce va cadea sistemul cu microcip biometric. Epilog despre noua paradigmă anticreştina: religia numarului (IV)
Fiindcă sunt investiţi foarte mulţi bani în această ruletă la care nu se poate aparent câştiga, neapărat că există un scop rentabil din punct de vedere economic şi politic, care nu poate fi decât cel exprimat de chiar creatorii sistemului: 1. diminuarea drastică a populaţiei pentru a spori confortul unui mic procent perfect adaptat noului sistem, şi 2. creşterea siguranţei sociale prin reducerea populaţiei (pe principiul “cine nu există nu-mi poate face rău”). Lumea se va împărţi în două mari clase, (ca şi până acum, doar că fără clase intermediare), aleşi de sistem în funcţie de definiţia pe care o vor da noţiunii de viaţă.
-
DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului (III)
O societate computerizată bazată pe teroare în care indivizii sînt, paradoxal, alienaţi prin conectare artificială, este o societate sortită pieirii.
-
Nicolae Purcarea, doua decenii de inchisoare, despre jertfa generatiei interbelice, Pastele la Pitesti si martirii temnitelor NKVD-iste, Traian Trifan, Valeriu Gafencu si Ion Ianolide. VIDEO
21 de ani de la nasterea in ceruri a Badiei Traian Trifan, dascalul generatiei inchisorilor comuniste. Evocare facuta de marturisitorul Nicolae Purcarea
-
Marturii despre martiriul lui Valeriu Gafencu. Noaptea Patimirilor – film documentar realizat de Radu Dinu cu marturisitorii inchisorilor comuniste. In atentia BOR. Parintele Justin: Sfinţii din Aiud – glasul care strigă în pustiu
Daca nu ai pocainta, in zadar este toata lucrarea ta. Actoria este si falsitate. Depinde cat adevar ai in tine ca artist. Acesti actori care intr-o ora pot schimba trei masti, asa cum m-a pacalit si pe mine, aici… Eu i-am dat o sansa si o mana de dragoste domnului Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui neam… dar, in sfarsit este loc de pocainta pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal.
- Uncategorized
NICOLAE PURCAREA, MARTURISITORUL din temnitele comunist-bolsevice. 20 de ani de inchisoare pentru lupta si credinta in neam si Dumnezeu
Conferinta “Dictatura si Martiraj” de la Aula Magna a Facultatii de Drept, unde s-au lansat lucrarile “Fericiti cei Prigoniti – martiri ai temnitelor comuniste” si “Dictatura Biometrica – cipul controlului total”. Nicolae Purcarea, marturisitorul crestin ortodox, vorbeste despre iertarea crestina si nevoia de adevar, evocand mari personalitati ale lumii sfintilor inchisorilor, cum ar fi Mircea Vulcanescu, Traian Trifan, Traian Marian, Parintele Calciu, Parintele Justin Parvu, Parintele Arsenie Papacioc, Costache Oprisan, Valeriu Gafencu si alti mucenici anticomunisti. Pilda judecatorului care i-a condamnat la 20 de ani de inchisoare si a ajuns si el dupa gratii. Cum au reactionat detinutii politici. Mesaj pentru falsificatorii istoriei, Oprea si Olaru: nu Wurmbrand i-a dat…
- Uncategorized
La mulţi ani, Doamnă Aspazia Oţel Petrescu! La mulţi ani, Domnule Nicolae Purcărea! O carte de vieţi
Cununa vieţii doamnei Aspazia Oţel Petrescu se îmbogăţeşte luna aceasta cu încă o floare – acum sunt 85 la număr. Ce cunună frumoasă! Crinii purităţi, ai nevinovăţiei, mari, maestuoşi, parfumaţi, îşi reclamă întâietatea, aruncându-şi cu dărnicie culoarea asupra întregului buchet. Trandafirii roşii, ce ascund între petalele fine mirosul sângelui, al durerii, al suferinţei, îşi îmblânzesc spinii, cuminţindu-i cu blândeţe. Cale sfioase îşi înalţă rugătoare spre cer glasurile mute ale dorurilor mutate dincolo. Dalii voluptuoase, crizanteme romantice, flori ale soarelui îşi respectă, tăcute, locul de vază pe care îl au în cunună. Şi ghiocei, şi narcise, şi garofiţe fragede – din toate găseşti, cu bucurie, flori în grădina semănată de o…





















