Cand am publicat, in premiera, faptul ca Horia Roman Patapievici, inca presedinte al ICR, a lasat sa se inteleaga timp de 12 ani ca are un doctorat in filosofie, beneficiind si de o bursa post-doctorala la prestigiosul Institut pentru Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin, alaturi de nu mai putin renumitul “dr” in turnatorie Sorin Antohi, distinsul intelectual al cuplului Plesu-Liiceanu a proferat o serie de calomnii cu iz penal. Citez: “Blogul lui Roncea este o sursă clară de dezinformare. Roncea este un infractor, antisemit şi antiromân. El este în război cu mai multe organizaţii şi persoane din ţară. Ce poţi pretinde de la un om care mi-a falsificat fotografia şi m-a transformat în Hitler”, a spus Patapievici cotidianului Ziua de Vest. Aici, ca de obicei de altfel, Patapievici are o cadere de logica: daca as fi un “infractor antisemit” ar inseamna ca l-as adula pe Hitler, deci implicit pe el cu mustacioara. “Monser, esti tampit!”, ar spune Caragiale. Ulterior, atat Institutul de Studii Avansate din Berlin cat si Universitatea de Vest din Timisoara, ca urmare a dezvaluirilor mele, au fost silite sa retraga de pe site-urile academice titlurile lui Patapievici de “Prof. Univ. Dr.” inchipuit. Deci, se pare ca am fost, totusi, o sursa de informare pentru cei inzestrati cu un minim bun simt si o oarecare responsabilitate profesionala.
Ciudat, camarila intelectuala de sinecuristi aflati in coada cometei prezidentiale, nu s-a revoltat de loc, ca in cazul micului plagiator Victoras Ponta. Eh, iata ca acum, un filosof maghiar, Istvan Aranyosi, profesor la prestigioasa Universitate Bilkent, din Ankara, si autor al unui capitol al volumuluiIdolii forului, demonstreaza ca Horia Roman Patapievici a plagiat folosind “metoda Ponta”. Adica furand texte si idei, in principal din Culianu si Egginton, si expediindu-i apoi pe cei doi la “printre altii”, in bibliografia de la coada brosurii sale “Ochii Beatricei” (56 de pagini!), altfel volum(as) de “mare succes”, publicat in doua editii, unde altundeva decat la colegul sau din GDS, Plagiiceanu, supranumit Liicheanu-Liigheanu?! Si, culmea!, volumas premiat in 2005 de catre Uniunea Scriitorilor din Romania, poate ati ghicit, a dlui Manolescu. O brosura de 56 de pagini, de fapt o conferinta transcrisa! Sa ne mai miram ca Cartarescu este “unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”, apud Tismaneanu?
Ma intreb ce-o sa zica Patapievici acum de dl Istvan Aranyosi? Ca este membru al Partidului Crucilor cu Sageti?
Haideti sa studiem noile dovezi de plagiat in cazul impostorului cu staif Horia Roman Patapievici, asa cum sunt ele prezentate pe platforma de idei si dezbateri filosofice Calculemus, dovezi preluate si prezentate si de Cotidianul.ro:
“Cred că suprema aberaţie din acest volum se află în textul lui István Aranyosi, “Specializarea intelectual: cazul intelectualilor filosofi din România. Un exerciţiu de logică.”.
Ce il deranja atat de mult pe Andrei Cornea? Il deranja faptul ca am scos in evidenta absenta oricarei activitati publicistice recunoscut academice la nivel international al catorva intelectuali “superstar” din Romania numiti “filosofi” fara a avea opera filosofica de o calitate minim acceptabila. In raspunsul meu de pe blog am dat ca exemplu o carte recenta a lui Horia-Roman Patapievici, care este total lipsita de originalitate.
Dat fiind ca problema plagiatului este fierbinte zilele acestea, reiau cateva idei aici, impreuna cu pasaje pe care Patapievici le-a “subtilizat” de la alti autori in volumul mai sus amintit.
Andrei Cornea sustinea sus si tare intr-o discutie online cu Sorin Adam Matei ca volumul Ochii Beatricei (Humanitas 2004, 2006), al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante.
Problema este ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics — December 1979 — Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:
“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dante’s Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”
(Traducere: “Descriem (in acest articol, NB) trei metode diferite de a vizualiza“universul inchis” S3 si scoatem in evidenta pasaje din DivinaComedie a lui Dante care sugereaza ca Dante isi vizualiza universul in acelasi fel, adica tratandu-l, topologic vorbind, drept un univers S3”.)
Desigur, Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti insa doar la bibliografie, fara sa-i mentioneze in text, sa indice clar parafrazele si sursa analogiilor si sa citeze ceea ce este de citat. Mai mult, se vaita (Ochii Beatricei, pp. 51-52) la sfarsitul cartuliei sale (aceasta avand doar 56 de pagini, adica in jur de 20 mii de cuvinte) cat de rau ii pare ca altii au mai spus exact ceea ce el a descoperit despre Dante. Desi este extrem de improbabil ca cineva sa descopere exact aceleasi idei extrem de ineresante si originale pe care altii le-au scris deja, nu este imposibil; dar este total neprofesional, diletant si ridicol sa insisti sa publici cartea, in special refuzand sa indici foarte exact sursele (cartea nu are note de subsol deloc, cu exceptia uneia care indica faptul ca volumul se bazeaza pe o conferinta sustinuta de catre Patapievici)
Ochii Beatricei a castigat in 2005 premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este aproape zero. Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul autohton ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann, ceea ce este complet fals.
O alta sursa a lui Patapievici, nementionata nici macar la bibliografie, este primul capitol din cartea lui Ioan Petru Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein (Boston: Shambala Publications Inc., 1991) — analogia lingurii (vezi citatele de mai jos). Culianu insusi il parafrazeaza pe Edward Abbott, autorul unei faimoase carti care discuta idea unei lumei bidimensionale si a lumilor multidimensionale, Flatland. A Romance of Many Dimensions (1884). Bineinteles, Culianu nu comite plagiatul de care se face vinovat Patapievici in Ochii Beatricei (il citeaza pe Abbott in text, iar analogia cu supa si lingura ii apartine, Abbott utilizand o alta analogie, cea a perceptiei unui triunghi ca o linie dreapta variind in lungime in lumea bidimensionala).
In cele ce urmeaza am sa dau cateva citate comparative din Patapievici, pe de o parte, si Egginton si Culianu, pe de alta, din care reiese foarte clar nivelul de “originalitate” al intelectualului amator autohton. Traducerile din engleza in romana imi apartin. Cartea Ochii Beatricei am cumparat-o online, sub forma de E-book, de pe site-ul commercial al editurii: https://www.libhumanitas.ro/horia-roman-patapievici-ochii-beatricei-humanitas-2010-ebook.html
Patapievici Ochii Beatricei, p. 44:“Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.”
Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 196:“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body.”(Traducere: Daca sfera ar fi sufficient de mica, v-ati confrunta cu niste efecte bizare, cum ar fi perpetua reintoarcere in acelasi loc pe care care tocmai l-ati parasit, in ciuda faptului ca nu v-ati schimbat directia de mers. Sau daca sfera ar fi foarte mica, ati putea sa va scarpinati propriul spate prin simpla intindere a mainii in fata.”)
Patapievici, Ochii Beatricei, p. 46:“Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar manca din ea. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mananca. Ce vad eu este ca apare un punct, momentul in care lingura patrunde in supa, apoi o linie curba care se mareste pana la diametrul maxim al lingurii, dupa care intersectia lingurii cu suprafata supei se micsoreaza si devine iarasi un punct—momentul in care lingura se desprinde de suprafata supei. Dupa care apare din nou un punct si asa mai departe, pana la miscarea inversa.”
Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, p. 18-19:“Essentially, according to his ideas a flat being living on the surface of the soup I am preparing to eat would experience (painfully, I suppose) the spoon crossing his or her space as a simple line whose size varies in time. (…) for the soup creature, the spoon is a crazy and unpredictable transformative two-dimensional (2-D) being that appears and disappears out of nothing and whose shape shows uncanny changes over time.”(Traducere: “In esenta, potrivit propriilor conceptii, o fiinta plata traind pe suprafata supei pe care ma pregatesc sa o mananc ar percepe (in chip dureros, presupun) lingura care intersecteaza spatiul sau drept o linie simpla a carei lungime variaza in timp. (…) pentru creatura de pe suprafata supei, lingura apare drept o entitate tansformativa bidimensionala (2-D), ciudata si impredictibila, care apare si dispare din nimic si a carei forma prezinta schimbari stranii in timp.”)
Patpievici, Ochii Beatricei, p. 44-45:“Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului.”
Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 197:“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”(Traducere: “In timp ce ne exersam vederea inspre locurile indepartate ale spatiului, ne uitam simultan si inapoi in timp, astfel incat lumina care a calatorit cel mai departe este in acelasi timp si cea mai timpurie, iar uniformitatea pe care o vedem la marginile cosmosului vizibil este uniformitatea cosmosului insusi la putin timp dupa nasterea sa.”)
Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc!”
Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 195:“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius”(Traducere: “Nu propun o intepretare naiva a trecutului prin prisma imaginii noastre prezente, sustinand ca Dante a fost un geniu al matematicii”)
Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!”
Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 198:“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe — representing, of course, God — coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.”(Traducere: “Pentru Osserman, aceasta imagine este o uimitoare versiune a retro-versului, in care punctual luminos pe care poetul il descrie ca fiind in centrul unversului — reprezentandu-l pe, bineinteles, pe Dumnezeu — coincide in mod perfect cu Big Bang-ul din cosmologia contemporana”)
Prezent ieri la Realitatea Tv, presedintele-suspendat, incercand sa transmita un avertisment sau macar sa straneasca un declic, a facut apel la memoria romanilor amintind ca prima mare fractura a Romaniei de dupa 1989 a fost creata de mineriada din 13-15 iunie 1990. Moderatorul n-a inteles la ce se referea Traian Basescu si a deviat subiectul. Presedintele-“lepadat” – sintagma folosita de Gabriel Liiceanu fata de seful statului -, reitera de fapt o afirmatie formulata prima oara pe 3 iulie, cand inca era la Cotroceni. “Fac un apel către politicienii din majoritatea parlamentară şi îi avertizez că prin încălcarea gravă a legilor ţării şi a Constituţiei României şi a Regulamentelor Parlamentului României au pus statul român şi pe cei 22 de milioane de români într-o situaţie extrem de dificilă, similară cu cea generată de mineriada din 13-15 iunie ’90”, a spus atunci Băsescu (vedeti Presidency.Ro).
De cealalta parte, Alina Mungiu Pipidi, care nu se poate spune ca-l iubeste prea tare pe Basescu (si, se pare, nici pe EBA 🙂 ) – dar este silita sa intervina pentru a apara Reteaua Soros infiltrata la cel mai inalt nivel, prin Patapievici si Tismaneanu -, se foloseste de trucuri subliminale introducand tam-nesam, intr-un comunicat al asa-zisei “Aliante pentru o Romanie Curata”, analogia trasa de par dintre situatia din Romania si cea din Siria. “Aici nu e Siria”, scrie membra celor trei gretze Mungiu-Weber-Macovei. Dar cine a zis ca e? In aceeasi chemare catre voluntari, psihopupuloaga noastra sustine ca “a luat legatura cu Asociatia Pro Democratia” (asta-mi aduce aminte de formularea lui Iliescu cu “am luat legatura cu Ambasada Sovietica ca sa le spunem cine suntem si ce vrem”) pentru a putea determina cate persoane s-ar putea “inrola” (!). Ca observatori, desigur.
Dincolo de mesajele mascate ale brigadierilor lui Soros (care nu stim catre cine se indreapta, de fapt, daca avem in vedere ca “pro-democratul” Pirvulescu se manifesta in tabara pro-suspendare) si de avertismentele presedintelui Basescu, cred ca da, poate exista o temere de natura “13-15 iunie”, mai ales tinand cont de experienta celor care au declansat operatiunea si de posibilitatea ca rezultatul Referendumului sa nu fie chiar pe placul lor. Serviciul Roman de Informatii nu cred ca traieste cele mai relaxate zile din existenta lui… Mai ales cand butonul Nr 3 e confundat, probabil, in miez de noapte, cu cel de “room-service”.
PS: Sa ne mai si amuzam, totusi (cat mai avem timp). Ce mi-a placut ieri la Basescu: la intrebarea justificata a moderatorului Realitatea TV privind lipsa femeilor de pe scena mitingului de la Cluj, cum ar fi Elena Udrea sau Roberta Anastase (chiar, de ce au disparut?), Traian Basescu, precizand ca nu PDL a organizat manifestatia, a raspuns dezarmant de sincer si sarmant: “Daca ar fi fost dupa mine as fi umplut scena de femei si de copii. Dar s-au ocupat Ungureanu si Neamtu”. Alegerea asta mai speciala (foto sus), numai cu barbati pe scena (Blaga si Boc – dar unde sunt Berceanu si Videanu?) si baietei intarziati (Preda, Papahagi, Neamtu, Ungureanu 1 si 2), spune cam totul despre pupilii cuplului Plesu-Liiceanu…
Doamna Maria Basescu a fost prima care si-a dat seama de gafa si a urcat pe scena. De altfel, cele trei membre feminine ale familiei Basescu – “Ingerii lui Traian” – sunt, dupa parerea mea, singurele reale salvatoare ale presedintelui-suspendat. Oricand de bine ai stii sa inoti, uneori, daca stai mult la apa, iti poate intra atata sare in ochi incat sa confunzi rechinii cu delfini. Si-atunci doar “Ingerii” foarte apropiati te mai pot ajuta. Iata-i:
Transilvania Live ne informeaza ca, in sfarsit, Mihai Razvan Ungureanu a lansat si Noua Dreapta, la Cluj. Live, adica chiar acum, MRU schelalaie pitigaiat la mitingul pro-Basescu de la Cluj, alaturi de Mihaita Horia Neamtu de la Noua Republica si alti neterminati ai lui Plesu. Nu i-a spus nimeni ca e bun de contratenor (adica un fel de “catelus care miauna” sau un “guru binecuvantat“)? 🙂
Cristi Preda striga pe scena: “Libertate, egalitate, fraternitate!”. Ca doar a fost sinecuristul lui MRU pe… francofonie.
Un tip simpatic si foarte inteligent comenteaza mitingul de la Cluj la B1 Tv (culmea!) despre cum stau camasile albe pe burtile umflate ale PDL-istilor si “civicilor” in civil de pe scena: “Chestia asta cu camasile albe mi se pare ca o pangarire a mireselor. Uitati-va la Ungureanu, ambii, ca nici nu mai stii cati sunt… avem atatia ungureni incat incepem sa ne uitam cu un ochi la faina, cu unul la slanina! 🙂 Si ce inseamna ca aici sunt mai multi (6.000 potrivit EvZ, 15.000 potrivit Adevarul lui Patriciu (!) fata de 2000, la Bucuresti)? Ca au autobaza mai mare? Uitati-va la efectul discursului lui Mihai Razvan Ungureanu asupra lor: oamenii din primul rand sunt lesinati!” 🙂
Basescu (care a inceput sa-si piarda vocea!): “Ii rog pe romani sa nu cada in plasa nationalismului!”
Contradictoriu, in acelasi timp, in piata din Cluj se agitau doua bannere mari pe care scria “Traiane, Covasna e cu tine”. Bine-bine, dar care Covasna, romaneasca sau ungureasca?
Si o alta “gaselnita”: “Votati nu pentru Restauratie!”
EBA, “piatra de moara atarnata de gatul tatalui sau”, scria Tapalaga cu curaj insuflat direct de la sursa, ca OB ecologic al Monicai Macovei. Numai ca a gresit putin initialale: GDS este piatra de moara atarnata de gatul lui Basescu. Si sper ca numai de moara… Si ceea ce spun, spun cu reala tristete.
PS: Ca si cum nu era destul de cald, s-a aprins si “flacara democratiei”, trimisa de Traian Ungureanu prin niste tineri “de dreapta”, spre Iasi si Bucuresti. Pe caldura asta?…
Tipul din studioul B1: “Ma asteptam ca Basescu sa ridice o sticla de sampanie nu un totem… Am vazut discursul unui presedinte-obosit.”
“Din păcate însă, acest model de instituţie normală este tratat prosteşte şi de politicieni, şi de o parte a presei, şi de un segment de public care a fost expus, ani la rînd, propagandei deşănţate a unor indivizi din mass-media – de la Victor Roncea la Mihai Gâdea –, care sînt incapabili de o discuţie argumentată. Ei ştiu doar să lanseze atacuri şi campanii defăimătoare. Decizia Guvernului de a trece ICR în subordinea Parlamentului este în bună parte consecinţa acestui „curent“ aberant al opiniei publice…”, am aflat ca a scris in Dilema mogulului filo-rus Dinu Patriciu redactorul sef Marius Vasilescu, proclamat “cel mai sexy intelectual” al lui Andrei Plesu (?!), un serios concurent de-al scriitoarei de top si top-less Mihaela Radulescu (foto “in familie”, alaturi de clientul ICR, Cacartarescu). Editorialul lui Vasy in care e cainat bietul Pata este intitulat nici mai mult nici mai putin decat “Adevărul despre ICR şi H.-R. Patapievici“. Sa fi fost vorba in titlu de ziarul “Adevarul” al aceluiasi stapan, caci e clar ca nu a avut timp sa afle adevarul chiar de la tatal si mama-omida intelectuanalilor lui Patriciu, bulibasa Plesu, pentru ca academicianul Buzura dezvaluie ca, in ceea ce priveste ICR, rectorianul Plesu avea aceeasi viziune cu premierul Ponta, dorindu-l la sanul Parlamentului (vedetiDezvaluirile lui Augustin Buzura despre ICR: Plesu voia sa stea sub Parlament. Despre Patapievici: “Ziua, om de știință, noaptea, prostituată!” »). Deci, iata, o noua dilema, ba chiar o trilema, ca tot am auzit ca la Dilema vara asta se poarta trisexualitatea, politica desigur. 🙂
Dincolo de brasoavele lui Vasy despre Pata si ai lui nu pot decat sa ma amuz cum amploaiatul lui Patriciu pune in aceeasi balanta spatiul meu de activitate publicistica – Blogul Victor Roncea – cu ditamai uzina de presa care este Antena 3 cu al sau realizator vizibil seara de seara, jurnalistul Mihai Gadea, director totodata peste afacerea de milioane a trustului Intact, aflata azi in topul audientei TV din Romania. Multumesc, ce sa zic?! Sunt onorat, desi eu am scris intotdeanua despre profitorii tuturor regimurilor mai mult pentru Basescu, ca sustinator – unii zic tampit – de-al lui, si nu incasand salariu de la devalizatorul Romaniei Patriciu, ca Marius Vasilescu sau de la Voiculescu, ca Mihai Gadea (sau incasand 1.000.000 – un milion de euro de la Vintu, ca colonelul Turcescu)! Macar, vorba dilematicului, am creat un curent. Ceea ce, un om de valoarea fizicianului scatofag Horia Roman Patapievici nu a reusit inca, in ciuda resurselor sale – materiale nu intelectuale -, nelimitate. Asemenea, Plesu si Liiceanu. Sa luam, de exemplu, modelul filosofului legionar Noica, de la care se revendica, pentru PR si marketing, atarnatorii de la Paltinis si de la a carui nastere se implinesc astazi 103 ani fara nici o manifestare publica, academica, din partea profitorilor lui, Pat si Patason, alias Lesu si Pliiceanu, mai cunoscut drept Liicheanu, Liigheanu sau Plagiiceanu. Unde sunt sutele de oameni care-i cauta si urmeaza zilnic, unde este curentul literar, eseistic, filosofic pe care l-au creat, in cei 22 de ani de ocupatie de tip sovietic a spatiului cultural romanesc? Iata, inca o dilema pe adresa lui Mariusica cel sexyca.
Din aceeasi gama dilematica se remarca si un alt aparator al Pataplesului, recte caricaturistul Devis Grebu, alias Devil Rebu, care m-a portretizat si pe mine intr-o serie de ipostaze simpatice prin caricaturile lui de presa (vedetiaici, aici, aici si aici), pe vremea cand era platit de cel de-al doilea mogul filo-rus din tabara anti-Basescu si anti-Romania: Sorin Ovidiu Vintu, sponsorul Volvo-ului de sub fundul lui Patapievici, conform Agentiei Nationale de Investigatii. Iata ce a putut sa debitez sustinatorul aferatului Patapievici, finutul sinecurist ICR, unei cunostinte de-a mea din spatiul online:
Elegantul intelectual ICR Debil Rebu despre un jurnalist roman si munca lui: “blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea” 🙂
“Socat fara margini la descoperirea unei postari laudative a unei poze a “capitanului” Zelea etc… cu nu stiu (si nici nu ma intereseaza ) ce ocazie/aniversare a miscarii legionare, preluata de unul/una dintre voi (ezit/evit sa identific – deocamdata – autorul/oarea) de pe blogul scursorii scabroase, legionarul scelerat-violent Victor Roncea ( frate-sau nu-i mai breaz ). Credeti-ma, ii stiu bine pe amandoi, mai ales pe acest imund Victor si, de altfel sunt convins ca si cei de mai sus dintre voi care profeseaza in domeniul jurnalismului il/ii stiu nu mai putin bine decat mine. In consecinta vreau sa cred, chiar sper din toata fibra sufletului meu ca postarea a fost facuta din neatentie, iar legatura pe acest spatiu cu scarba sus-amintita se datoreaza naivitatii si/sau superficialitatii in alegerea celor cu care doriti sa comentati, sa compatimiti, sa sustineti cauze drepte in comun, sa nu va fie rusine sau chiar sila de a va afla alaturi, in orice situatie… Dar, inca socat profund de descoperire, m-am precipitat pe blogul cu pricina si, in afara constatarii – cu sila – a catorva scarbosenii (texte scrise la adresa lui Patapievici de catre Eugen Mihaescu, un xxx, xxx, xxx, xxx/xxx, xxx, un xxx de xxx pe care il cunosc personal mult mai bine decat pe Roncea ) si a unei multitudini de ode legionare proprii sau combinate cu un alt blog legionar – “ZiaristiOnline.Ro“… am constatat cu stupoare ca avem un numar impresionant de “prieteni comuni”, voi. Acest surprinzator fapt m-a determinat sa va transmit de indata “numai” trei vome dezgustatoare preluate de pe aceste bloguri, care – sper – va vor lamuri ( daca nu cumva erati deja ) asupra acestui personaj cum nu se poate mai nociv. Vi le trimit si astept – cu nerabdare (fara intarziere) – v-o cer chiar, din prietenie si apreciere – reactia voastra individuala imediata cu privire la relatia voastra cu “el”, de acum incolo. Multumesc pentru intelegere. – Devis Grebu”
Domnul Eugen Mihaescu, artist plastic anticomunist faimos in intreaga lume, il pune la punct pe scremutul g/rebut al lui Patapievici: “Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez”
“Acest individ ar fi trebuit sa se numeasca REBU si nu Grebu si e ilustrarea proverbului: “Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!” L-am ajutat cand a ajuns la New York (dupa ce si-a lasat samanta pe doua continente si si-a parasit progeniturile in Israel si Franta) si l-am prezentat la “The New York Magazine”. Acolo a avut proasta inspiratie sa ceara sa fie favorizat pentru ca, vezi Doamne, e evreu. J.C.Suares, (care si el e evreu!) – amicul meu – n-a vrut sa lucreze cu el din acest motiv. L-am dus apoi la Jerelle Kraus care era art director la “The New York Times” in acea perioada si care l-a si gazduit pana nesimtitul i-a spus de la obraz ca nu-i mai plateste chirie daca nu ii da de lucru. In fine, mizerii din astea. Apoi a inceput sa scrie la toata lumea ca ii fur ideile si, bineinteles, i-a scos din sarite pe toti redactorii care au incetat sa-l mai solicite. Pentru toate astea sunt vinovat eu, se pare, din moment ce ma injura in halul asta. Nu e prima data ca sunt astfel “rasplatit” si nici ultima data! Ultima oara l-am vazut acum vreo 20 de ani intr-o statie de metrou, la N.Y. si a luat-o la fuga de frica sa nu-l cocosez. Un nenorocit, unul dintre sutele de mii de evrei care s-au intors in Romania ca sa o praduiasca si sa ne insulte din nou.
In prima sa conferinta de presa in calitate de presedinte-“lepadat”*, Traian Basescu, cu un copil in brate, adus de o doamna de origine roma din cartierul in care se afla sediul sau de campanie, a afirmat ca “are incredere si se bazeaza (sau conteaza, parca) pe Mihai Razvan Ungureanu”. “Dar nu numai pe el. Uitati-va si la Horia Neamtu!”, a mai spus fostul sef al statului. Este foarte posibil ca Traian Basescu sa se fi referit la un nou fetus sarit in politica damboviteana din eprubeta lui Andrei Plesu, un anume Mihaita Neamtu, cel mai probabil obtinut dintr-o incrucisare intre Mihai Razvan Ungureanu si Horia Roman Patapievici, informatie pe care, se pare, presedintele suspendat o detinea, de unde si nasirea lui, sub numele de Horia Neamtu (foto).
(*) Pentru a nu fi acuzat de plagiat mentionez ca expresia ii apartine lui Gabriel Liiceanu, care a declarat intr-o emisiune TV ca “M-am lepadat de Basescu!”
”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei”– Misiunea ICR
“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR
Raport Deschis
Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu
Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior
Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor
Agenti anti-Romania stipendiati de ICR
Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau
Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bunal Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa
Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor
Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures
Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,
Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,
Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.
Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.
Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.
Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.
Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.
Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau. Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).
Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.
La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!
Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.
Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.
Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.
Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti s-a intrunit astazi, din nou, pentru a analiza plagiatul lui Victor Ponta. Foarte bine! Dar cu cine? La cererea publicului (re)semnalam frauda rectorului UB, care ar trebui cercetata si sanctionata de aceeasi Comisie de Etica din care face parte chiar el (!):
Curtea de Conturi a descoperit o serie de nereguli la Institutul Cultural Român. Potrivit raportului Curtii, la ICR s-au făcut angajări fără concurs. În plus, ICR a acordat majorări salariale în 2010. Vicepreşedinţii ICR au fost făcuţi ilegal demnitari şi astfel au putut beneficia de tranport pe banii statului, locuinţă de serviciu şi alte beneficii. Mai mult, ICR a acordat majorări salariale în 2010, anul în care lefurile bugetarilor au fost tăiate cu 25 la sută, transmite Antena 3.
Astazi, noul presedinte al PNL, Daniel Chitoiu, a facut niste trimiteri foarte importante, pe adresa fostul sau coleg, Teodor Melescanu, actualul sef al SIE, care a mostenit reteaua ICR, o panza de paianjen intansa in toata lumea sub bacheta incertului ideopolitic Mihai Razvan Ungureanu (mai e membru PNL?). Pe langa niste afirmatii amuzante ale lui Victor Ponta, legate de unde ar vrea sa-si stabilieasca culcusul acum ICR-ul, la Senat sau la Presedintie, tinand cont ca Traian Basescu a parasit, probabil definitiv, postul de presedinte al Romaniei, am retinut declaratiile lui Daniel Chitoiu, transmise si de B1 Tv (vezi video): “Spulber toate denigrariele aduse de PDL-isti, de clientela lor politica si de vectorii de imagine platiti din bani publici, prin Institutul Cultural Roman, sau prin alte institutii ale statului, care in loc sa-si faca treaba pentru Serviciul pentru care au fost trimisi afara in schimb au denigrat Romania. Din acest punct de vedere, Romania a pierdut atat ca imagine dar si din punct de vedere economic“.
Tactica dezinformarii gri a Occidentului, prin amestec de minciuna si adevar, nu este noua ci a fost preluata de Patapievici si ai lui de la agentul sovietic Pacepa, care, sub pretextul luptei anti-ceausiste, denigra pe linie ruseasca si ungureasca toate eforturile de independenta si rezultatele de politica externa ale Romaniei, ceea ce a dus pana la urma la intreruperea de catre SUA a clauzei natiunii celei mai favorizate pentru tara noastra, cu efecte economice asupra intregii natiuni si nu asupra conducatorilor ei.
Redactia Ziaristi Online continua sa primeasca date despre gravele abuzuri ale ICR. Doi artisti de valoare si recunoastere mondiala, compozitorii si muzicologii Ana-Maria Avram si Iancu Dumitrescu denunta o serie intreaga de ilegalitati comise la ICR si fac un apel pentru reorganizarea conceptuala a ICR. Alte voci propun desfiintarea ICR, ceea ce ar duce la o importanta economie la bugetul de criza al Romaniei (sute de milioane de euro, daca luam in considerarea si salariile si beneficiile agentilor ICR din toate colturile lumii – apartamente, sedii, masini, transport international, etc).
“Noi nu am acceptat sa traim in Romania numai pentru rusinea de a fi roman, rusine pe care o produce aceasta tagma bizara care se numeste ICR. Nu cerem nici un avantaj personal, nici o exceptie, numai ca ne aflam in corul celor care spun ca la aceasta institutie exista devoratori de fonduri intr-un interes contrar Romaniei, care e inacceptabil! Pentru aceasta ne vom concentra – de altfel e si clipa cea mai favorabila – cu probe si argumente juridice si culturale!, pentru o clarificare finala a acestui punct de vedere exprimat la ICR, calificabil numai prin penibilitate culturala, si neo-proletcultism.”, scrie compozitoarea Ana-Maria Avram in Contestatia sa catre ICR.
Cititi CONTESTATIA catre ICR a celor doi artisti, laZiaristi Online si, mai jos, un Apel catre mass media din Romania si institutiile responsabile ale statului roman (Parlament, Guvern, MAE, SIE, SRI):
Inca un abuz la ICR. Inca un scandal pe tapet. Noutati in desfasurare.
“Oamenii de geniu – au existat, exista si vor exista cu siguranta in tara aceasta oameni de geniu ! – sunt introdusi in «malaxorul» acesta functionaresc al ICR, conform gandurilor aproape obscene ale dlor Patapievici si Mihaies, in care de la Eminescu la Stan Papuse totul e «secretul nostru din dulap» “.
Domnilor,
La fiecare sesiune din cele care se desfasoara in cadrul Programului Cantemir al ICR, proiect prin care operatorii culturali din Romania sunt sustinuti financiar sa prezinte proiecte in strainatate – in urma unui concurs de proiecte – rezultatele se constituie intr-un abuz intolerabil.
Sistematic, proiecte valoroase sunt depunctate de la prima etapa cu false argumente.
E o istorie in aceasta . De pilda, un mic exemplu:
– In 2010, unul din proiectele retinute pentru finantare (si care, culmea, acum nu mai apare pe site-ul Programului Cantemir!) a avut ca obiect o firma de impresariat condusa de o doamna director de programme externe la acelasi ICR, Saviana Diamandi. Proiectul ei, pe 3 ani de zile, consta in turneul trupei (comerciale) “7 prajini” in Ungaria si se desfasura intr-o singura locatie, Szolnok, daca nu ma insel. Intr-un proiect desfasurat pe 3 ani, si pentru o finantare de 80 de mii de euro. Ulterior, la modificarea site-ului Programului Cantemir acest proiect a disparut de pe lista celor finantate de-a lungul anilor. Insa banii s-au evaporat.
– Acordarea acestor bani unui inalt functionar ICR a fost evident un abuz, o « capuseala ». In schimb proiectul nostru a cazut primul « sub linie ».
– La contestatia noastra de atunci, conducerea ICR ne-a raspuns ca domna Diamandi si-a dat demisia din functia detinuta la ICR (dupa aflarea rezultatelor!) si ca deci a avut dreptul sa participe la concurs, – si sa castige – conform legii.
– No comment
– In 2008 si 2007 ICR prin programul Cantemir a finantat proiecte precum “Shukar Collective” – (muzica tiganeasca – nota red) -, si altele, proiecte in mod clar de tip tip pur COMERCIAL, care nu aveau nevoie de sustinere cu bani de la buget spre a realiza turnee (nemaidiscutand de calitatea lor culturala, de folklorul suburban pe care il afiseaza, de calitatea textelor, pe langa care poneii roz si penisurile din expozitiile aceluiasi ICR sunt nimic!).
De altfel “Shukar Collective” este unul din caii de bataie ai ICR de multi ani, finantati pe multe proiecte, atat prin Programul Cantemir cat si prin alte linii de finantare, prin turnee, flme, samd. O simpla cautare pe internet poate aduce la rezultate zeci de pagini.
E oare aceasta imaginea Romaniei pe care o dorim prezenta in strainatate? Manelele?
Cum ii scriam lui HR Patapievici si M Mihaies, inca din 2008, scrisoare din care spicuiesc cate ceva: « V-as putea enumera un întreg pomelnic de erori inpansabile în alte tari. Dar macar atât trebuia sa stiti, ca muzica are forta ei de impact, care n-are nevoie de traduceri, de intermediari, de alte sfortari «diplomatice» E suficient sa pui în lumina favorabila valori de exceptie, locomotivele culturale pe care le posezi deja, si actiunea de penetrare în mediul international se face singura, dupa principiul rostogolirii naturale, care e singurul imbatabil! Si necostisitor! Vorbiti de retinerea la «cenzura»? Pai tocmai asta e cenzura! Tehnica e veche si diabolica.Sa propui în locul valorilor, într-o subtila perfidie a mediocritatii, lucruri de mâna a doua, sa inventezi cazuri discutabile, eventual contrariante, originalitati desantate, producatoare de mici scandaluri, care nu au decât un impact minor în comparatie cu celelalte.
(…)Adevarul este ca, fara orizontul necesar, dumneavoastra traiti într-o realitate culturala paralela, plina de eufemisme si fineturi provinciale, nevazând esentialul, nepricepând ca destinul nostru cultural care l-a dat pe Brâncusi, Enescu, Victor Brauner, Tristan Tara, Celibidache si atâtia altii, se prezinta infinit mai ambitios decât va apare. (…) Ori în asta nu sunteti dv. calificat. Neavând exercitiul sa discriminati fineturile majore ale chestiunii. Sa separi vocatiile pline, de neghina producatorilor de maculatura nu-i usor.
(…) Rau e dle, ca v-ati suligat într-un post, fara consilieri, fara sfatuitori în materie si fara fler de la mama, pentru actiuni importante. Daca nu ma însel, printre hârtoagele care vi le-am lasat acum trei ani, ( 2006) v-am vorbit de consilieri. V-am propus nume de afara, ireprosabile si de mari profesionisti: Radu Stan, Victor Eskenasy, Costin Cazaban. Nu v-a interesat. Erati euforic.
(…) Când vorbiti de… adversari, vi se umfla plamânii. Provocati, ca sa va dovediti ca existati. Asta va e contributia colosala? Dar proiectul Bartok? Dar Lipatti? ( proiecte pe care le-am lasat la registratura ICR si personal domnului Mihaies)
(…) Dar sa va aduc aminte. Nu cumva tot dv. ati semnat, fara scârba, ( referinta la un raspuns publicistic al lui M Mihaies, in care se spunea ca dumnealui « semneaza, dar …..cu scarba » !!!!) ca în locul Ans. Hyperion, (o glorie pe cele patru continente), sa subventionati gras, »proiectul» «Shukar Colectiv», de manelisti? În Canada, daca nu ma însel. Ce propuneau ei oare în «proiect», de v-au convins atât de repede? (..). De trei ori ilegal. În nici o tara comunitara, arta comerciala, arta ce poate aduce venituri colosale, nu se subventioneaza de catre stat. Nuntile, botezurile, chefurile au fost dintotdeauna impozitate, nu subventionate. Numai la ICR, gasim subventionata fara scârba nu arta mare, de perspectiva, arta pretentioasa – pentru imaginea de durata a României – ci si comertul jos. Oamenii aceia, evident, au tot dreptul sa-si practice minunatiile lor, dar nu pe banul public. Unde poti întâlni asa ceva la Ministerul Culturii din Franta, ori la Bruxelles, la BBC, WDR, Radio France, ÖRF, pe unde eu (Iancu Dumitrescu) ma misc cu oarecare dezinvoltura? »
Nicolae Ceausescu: „Unii își vor apleca urechea spre tot felul de momeli și promisiuni ale cercurilor străine, fiindcă, din păcate, există încă oameni slabi, fără repere morale, dispuși să-și vândă serviciile pentru o monedă sau două – galbeni sau arginţi, pentru un bol de linte sau gulaș…”
Daca despre Monica Macovei stim ca s-a convertit – vorba lui Tismaneanu – de la comunism la greco-catolicism, in ce-l priveste pe “liderul spiritual” al PDL nu este deloc clar de la ce la ce s-a “convertit”, cand el s-a declarat public drept ateu. Un ateu “de dreapta”, ce-i drept. Ca si Monica Macovei, sustinatoarea infocata a lesbianismului si homosexualitatii, inclusiv prin programe scolare. (Conform HJ nr. 6727/25.10.1996a Judecatoriei Sectorului 2 Monica Luisa Macovei este membra fondatoare si de onoare a asociatiei homosexualilor si lesbienelor ACCEPT).
“Mai grav decât faptul că România a ajuns colonie, lucru pe care eu îl spun de ani de zile, nu pot să apreciez că ar fi altceva”, afirma amar analistul economic Ilie Serbanescu, cu privire la situatia de azi, de dupa lovitura de palat.
Asadar, daca Basescu vrea sa se intoarca la Cotroceni, peste 20 de zile, va trebui mai intai de toate sa se debaraseze de aceste deseuri ideopolitice, care il trag in jos, iremediabil, spre haul de unde nimeni nu mai are scapare. Numai apelul sincer la oamenii simpli dar care imbratiseaza valorile autentice ale natiunii – atat de batjocorite de “alesii” ICR, cu o ura viscerala fata de poporul roman si tot ce-i romanesc -, il mai poate salva pe capitanul Basescu, comandantul de cursa lunga al politicii romanesti