Posts Tagged ‘Referendumul pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu’

Curtea Constitutionala data in cercetare la CNSAS de Asociatia Civic Media

Solicitare Civic Media – Curtea Constitutionala

Onorat Colegiu al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii,
Distinsi functionari ai CNSAS,

Avand in vedere recentele convulsiuni publice aparent inexplicabile ale membrilor Curtii Constitutionale care hotarasc viitorul Romaniei in urma Referendumului pentru suspendarea presedintelui Traian Basescu, enuntarea la nivel international a existentei unor presiuni de natura misterioasa, neidentificata si neexplicata, cat si suspiciuni aparute in mass media privind posibilitatea existentei unor actiuni de santaj indreptate impotriva venerabililor judecatori ai Curtii Constitutionale si mai ales tinand cont de istoria recenta a Romaniei, cand spectrul Securitatii si al serviciilor de informatii ale Blocului Sovietic a planat asupra capetelor tuturor magistratilor Romaniei, fara discriminare de sex, religie, etnie sau apartenenta la Partidul Comunist Roman, va rugam sa edificati opinia publica romaneasca si factorii de decizie internationali interesati de consolidarea in Uniunea Europeana a unui stat de drept nealterat de fantomele trecutului, asupra legaturilor existente sau inexistente avute de actualii judecatori ai Curtii Constitutionale cu Departamentul Securitatii Statului.

Tinand cont si de un recent articol aparut in presa romana (Cotidianul, luni, 6 august 2012), intitulat “Cine este legătura superioară a preşedintelui Curţii Constituţionale?“, semnat de Aurel I Rogojan, general de brigada I SRI (r), fost sef de cabinet al generalului colonel Iulian Vlad (secretar de stat în Ministerul de Interne, din 1984 adjunct al Ministrului de Interne, iar din 1987 Ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului – DSS) si sef al Serviciului Independent Secretariat-Juridic al DSS si care intre 1990 şi 2006, în cadrul Serviciului Român de Informaţii, s-a ocupat de reglementarea şi planificarea activităţii de informaţii, a predat în instituţii de profil şi a asigurat, din posturi de mare răspundere, managementul resurselor informaţionale, potrivit caruia “numele unor judecători ai Curţii Constituţionale şi cotele dosarelor lor din Arhiva Securităţii s-au aflat pe agenda şi sub lupa primului adjunct al directorului securităţii naţionale”, va rugam sa ne informati nu numai asupra existentei sau inexistentei calitatii de agent al Securitatii a vreunui judecator al Curtii Constitutionale dar si asupra eventualelor tentative de recrutare sau apartenente a acestora la o retea informativa sau o retea de sprijin a organelor Securitatii Statului.

Aceste informatii sunt eminamente importante pentru purificarea vietii publice romanesti si de aceea va rugam sa tratati dezvaluirea lor cu celeritate.

Cu deosebit respect,

Victor Roncea
Presedinte-fondator Asociatia Civic Media

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova