Posts Tagged ‘servicii secrete’

ACVILA contraataca la muste. Miza desfiintarii Unitatii Speciale ACVILA are implicatii politice si anti-Romania. Lovituri succedate din MAI si SENAT

PUNCT DE VEDERE ASUPRA
ACTIVITĂŢII G.S.P.I. ACVILA

Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie ACVILA a fost înfiinţat în anul 2003, ca urmare a escaladării şi globalizării fenomenelor infracţionale. Urmare a atentatelor de la 11 sept 2001 şi a celui de la teatrul Dubrovka din Moscova din 2002, UE a iniţiat un proiect privind unificarea şi compatibilizarea tuturor forţelor de intervenţie speciale din statele membre într-o organizaţie internaţională denumita ATLAS.
La una din întâlnirile JAI la care ministrul de interne a participat în 2002, România a primit recomandarea înfiinţării unei structuri de intervenţie în MAI compatibilă cu cele europene în vederea aderării în grupul ATLAS.
La constituire, pe parcursul întregii perioade de recrutare, preselecţie, selecţie şi, ulterior, operaţionalizare, GSPI AVILA a beneficiat de experienţa a trei ofiţeri din GSG 9, unitatea de intervenţie specială din Germania. Aceştia au furnizat asistenţă pe trei direcţii principale:
Resurse umane, selecţie personal şi pregătire;
Dotare logistică, operaţionalizare, analiză tactică operativă;
Instructor tactic operaţional specializat.
Împreună cu ofiţerii români, cei trei ofiţeri germani (din care 2 foşti comandanţi ai GSG 9) au analizat poziţia şi structurarea unităţii, astfel încât să răspundă următoarelor cerinţe:
Mobilitate cât mai mare/discreţie în operaţiuni;
Compatibilitate cu Uniunea Europeană din punct de vedere al organigramei şi al misiunilor care să permită interacţiunea cu structuri guvernamentale şi unităţi de intervenţie similare.
Finanţare eficientă;
Evitarea birocraţiei, prin eliminarea la maximum a verigilor intermediare în lanţul de comandă;
Poziţia unităţii (în subordinea ministrului de interne şi în coordonarea prim-adjunctului său) a permis unităţii:
sa vină în sprijinul tuturor armelor din MAI (poliţie, poliţie de frontieră, jandarmerie, IGSU), pentru activităţi şi misiuni punctuale unde era necesară o dotare logistică sau pregătire specială;
Să coopereze direct pe orizontal cu diferite unităţi specializate ale SNS cu operativitate maximă;
Să aibă o reprezentare externă directă, puternică şi operativă cu alte structuri similare ale UE.
Recunoaşterea europeană a unităţii a fost făcută prin acceptarea în martie 2007 în Reţeaua ATLAS şi prin Decizia Consiliului Europei nr. 2008/617/JAI privind cooperarea între unităţile de intervenţie ATLAS din statele membre UE cu drept de intervenţie pe tot teritoriul UE la solicitarea unui stat membru.
Bază legală
Atribuţiile GSPI ACVILA îşi aveau izvorul în următoarele acte normative:

OUG 30/2007
art. 13, alin. 2: „Structurile de ordine şi siguranta publică din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt: Poliţia Romana, Jandarmeria Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Roman pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie “Acvila”, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva Traficului de Persoane. Aceste structuri au în compunere unitãţi centrale de specialitate, care, dupã caz, în funcţie de nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcţii generale, direcţii, servicii, mari unitãţi, unitãţi şi/sau subunitati operative, de instrucţie, medicale şi de învãţãmânt, precum şi de asigurare a acţiunilor şi suport logistic.”
art. 3, alin. 2, lit. b, pct. 2: „organizeazã şi desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi pentru prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalitatii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migratiei ilegale, a criminalitatii informatice, precum şi a altor fenomene infractionale şi fapte antisociale” pct. 4: „organizeazã, indruma şi coordoneazã activitatea de protecţie a persoanelor, bunurilor, obiectivelor şi valorilor şi organizeazã paza obiectivelor de importanta deosebita date în competenta potrivit legii”, pct. 8: „organizeazã activitatea de protecţie a martorilor”
HG 416/2007 – Anexa 1, alin. II, pct. 26: „Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie ACVILA”
L 535/2004
ROF GSPI ACVILA
ROF Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică
Înfiinţare

Selecţia a fost făcută din rândul cadrelor active ale tuturor structurilor din Ministerul de Interne la acea dată. Situaţia resurselor umane, pe etape de constituire, reiese din tabelul alaturat:
Structura organizatorică
Încă de la început a fost gândită ca o structură flexibilă, mobilă în care fiecare om din grupurile de luptă trebuia pregătit ca scafandru, paraşutist, alpinist, pirotehnist de asalt,conducător auto şi ambarcaţiuni.
În prezent, după 6 ani de pregătire, peste 25% din personalul grupurilor de luptă deţine toate calificările, ceilalţi 75% având cel puţin o calificare.
Personalul unităţii are calitate de personal navigant de aviaţie şi marină, cu toate examenele anuale de specialitate şi medicale ce decurg din aceste calităţi în conformitate cu legile în vigoare.
Aceste calităţi şi specializări au fost câştigate în decurs de 3-4 ani şi se pot pierde în cursul anului următor prin nepromovarea unuia dintre examenele anuale obligatorii.
Efortul financiar pentru obţinerea acestor calificări este de 3-40.000 RON pentru fiecare om pe parcursul a 3-4 ani. Aceasta investiţie se pierde anul următor dacă nu se continuă, şi trebuie luată de la zero.
Greutăţi de început
Oponenţa tuturor structurilor în recrutarea oamenilor

Găsirea unei locaţii pentru sediu care să asigure condiţiile necesare de conspirativitate, dar şi acces; şi aici ne-am lovit de opoziţia unor structuri
Dotarea cu mijloace minimum necesare începerii activităţii; lipsa fondurilor
Înainte de operaţionalizare
Au fost executate stagii de pregătire în diverse zone geografice şi de relief, cu următoarele scopuri:
Aşezarea bazelor viitoarei pregătiri
Cunoaşterea de către şefi a oamenilor încadraţi
Formarea şi închegarea colectivului prin cunoaştere reciprocă
Stabilirea limitelor psihico-fizice de rezistenţă a luptătorilor
Parcurgerea modulului I de pregătire – BASIC
Sediul
Fosta locaţie a unităţii a fost stabilită din următoarele considerente:
Era situată în zona de margine a oraşului, asigurând discreţie
3-5 benzi de intrare până în centrul oraşului („Km 0”) – acces facil către orice punct din capitală
Zonele de antrenament foarte aproape (sub 1 km) – baza de pregătire a IGJR, Poligonul de tragere Băneasa, Academia de Poliţie
Mobilitate aeropurtată maximă pentru competenţă naţională – locaţia era comună cu cea a Inspectoratului General de Aviaţie al MAI în incinta Aeroportului Băneasa
Majoritatea sediilor forţelor de intervenţie din UE sunt în cadrul aeroporturilor sau au amenajate zone de aterizare în curtea lor.
Existenţa la acel moment, la această locaţie, a unui minim necesar cu minim de investiţie pentru desfăşurarea activităţii în condiţii aproape normale
Activităţi pentru profesionalizare
Contacte externe:

Olanda – BBE – primul contact – au fost invitaţi luptători din structurile de intervenţie reprezentative din MI – Jandarmeria (BSIJ), Poliţia (SIAS);
Germania;
Ungaria – prin această colaborare am beneficiat de experienţa şi pregătirea celui mai bun instructor de tactică de intervenţie şi tragere din Europa, dl. col. Otto SIMONYI, fost membru al TESZ (unitatea de intervenţie reprezentativă din Ungaria), multiplu campion mondial la competiţii din domeniul poliţienesc;
Spania;
Franţa – G.S.P.R. – unitatea de protecţie a preşedintelui Franţei; S.P.H.P., G.I.P.N. şi R.A.I.D.;
Italia;
Finlanda;
Bulgaria;
Austria;
Cehia;
Cursuri desfăşurate în ţară şi străinătate pentru dobândirea calificărilor şi specializărilor;
Toate aceste contacte s-au materializat prin materiale documentare, experienţă profesională şi cunoştinţe teoretice şi practice, pe care le-am transmis prin diferite materiale, seminarii si aplicatii practice la:
Academia de Poliţie;
IGPR – DPIR, SPIR;
IGPF – SASI, scafandri;
IGJR – BSIJ, Şcoala de aplicaţie a JRO;
IGSU;
MApN – unităţile de operaţiuni speciale, Şcoala de aplicaţie a forţelor pentru operaţiuni speciale.
Realizări
În domeniul pregătirii profesionale
Brevetarea în scafandrerie –52 oameni;
Calificări speciale în scafandrerie – 15 oameni (şef de scufundare);
Brevetarea în paraşutism – 60 oameni;
Atestarea pe paraşuta tip „aripă” de înaltă performanţă – 15 oameni;
Calificări speciale în paraşutism – 25 oameni (ofiţer de serviciu la startul de paraşutare, instructor de paraşutare, instructor în aeronavă, control tehnic la start);
Brevetarea în alpinism – 74 oameni;
Obţinerea de calificări superioare în domeniul scafandreriei, paraşutismului şi alpinismului;
Obţinerea specializării de instructor de tragere cu recunoaştere internaţională – 5 oameni;
Cursuri de specializare în domeniul intervenţiei contrateroriste tip SWAT;
Cursuri de conducere agresivă şi coloane oficiale nivel 2 – 12 oameni;
Cursuri avansate de tactică şi instructori SIMUNITION – 14 oameni;
Participarea, urmare a invitaţiilor adresate la competiţii internaţionale de profil , exercitii tactice si schimburi de experienta:
Combat Team Conferrence 2003 şi 2007 – Germania;
Campionatul mondial al lunetiştilor 2008 – Cehia;
Competiţii de trageri tactice 2007, 2008 – Ungaria;
Invitaţii pentru 2009 la Campionatul mondial al lunetiştilor – Cehia şi la Campionatul internaţional de tragere pentru forţele de poliţie – Ungaria.
În domeniul implementării de metodologii:
OMAI 1026/2005 privind alpinismul de intervenţie în MAI;
Manualul alpinistului de intervenţie;
Manualul privind executarea tragerii în MAI;
Manualul de tactică de intervenţie în unităţile MAI;
Manualul de protecţie persoane în MAI;
Manualul de conducere ofensivă şi defensivă;
Manual de intercepţie auto;
Manual de pregătire a lunetistului;
Proceduri interne privind activitatea de intervenţie profesională;
Teme de pregătire pentru structurile de intervenţie din MAI.
În domeniul activităţilor practice:
Stagii de pregătire cu structuri de intervenţie din MAI (DPIR, SPIR, JRO, IGPF) 22 stagii/1săptămână 2006-2008;
Cursuri şi ore de pregătire practică pentru:
Poliţişti – Centrul de studii postuniversitare al MAI 2008-2009;
Studenţii Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” 2005-2009;
Elevii Şcolii de agenţi de poliţie de la Câmpina 2008-2009.
Organizarea a 2 Olimpiade Internaţionale a Echipelor tactice de intervenţie din ţară şi străinătate;
Următorul eveniment de acest fel urma să aibă loc în anul 2010, cel mai mare producător de echipament tactic din lume oferind o sponsorizare de 300.000 de euro şi luându-şi angajamentul de a aduce toate unităţile de intervenţie din UE.
În domeniul misiunilor
Trebuie precizat că principiul după care GSPI ACVILA şi-a desfăşurat misiunile a fost EFICIENŢĂ ŞI DISCREŢIE.
Misiuni nemediatizate:
în cooperare cu serviciile secrete – escortă şi însoţire martori cu identitate protejată;
executarea mandatelor de arestare pentru persoane implicate în activităţi de terorism;
însoţire transport special în afara graniţelor ţării – Vatican;
protecţie demnitari străini sosiţi în România la invitaţia MAI sau a altor instituţii ale statului, la solicitare;
protecţie magistraţi români implicaţi în dosare care puteau aduce atingere integrităţii personale;
protecţie magistraţi străini implicaţi în programe internaţionale antimafie şi anticorupţie;
asigurarea securităţii transporturilor cetăţenilor români evacuaţi din zone de conflict (GAZA);
Protecţie martori cu identitate ascunsă străini, relocaţi în România;
Solicitare pentru intervenţie cu scafandri în situaţia degenerării situaţiei în cazul Canalului Bîstroe – 2004. (Mii de felicitari! – nota mea)
Misiuni mediatizate:
GSPI ACVILA a participat la reţinerea membrilor clanurilor celor mai periculoase de crimă organizată, pe teritoriul întregii ţări: Clămparu, Corduneanu, Sportivii, Duduienii, Sadoveanu, etc.
protecţie demnitari ai Ministerului Administraţiei şi Internelor;
executarea misiunilor de extrădare în perioada 2007-2009;
în sezonul estival, în cooperare cu Poliţia de Frontieră, ocazie cu care s-au executat abordaje nave, controale nave (suprafaţă) şi corp nave (subacvatice) pentru depistarea materialelor periculoase, droguri sau alte substanţe predispuse traficului ilegal, control dană port (subacvatic), etc. – 2004-2008;
asigurarea unor măsuri de securitate cu ocazia desfăşurării unor activităţi internaţionale la nivel de preşedinţi de state: mai 2004 Constanta, summitul NATO, Francofonia, etc.
În domeniul medical
Medicul
Medic cu competenţe în „BLS şi AED provider şi instructor european” – 7 oameni în Romania, unic în MAI
medic primar în medicină generală,
medic specialist în medicină de urgenţă şi competenţă în ecografie generală şi urgenţe prespitaliceşti unic în MAI
1 an experienţă în spitalele americane din Kosovo
Proiect şi concepţie unică privind dotarea unei Ambulanţe de tip C+ capabilă să susţină intervenţii chirurgicale uşoare pe timpul misiunilor speciale cu grad mare de risc.
Atestare 45% din luptători în intervenţii medicale de prim-ajutor şi paramedic prin cursuri de specializare la ambulanţa Bucureşti.
Echipa medicală era specializată în medicină de urgenţă şi prim-ajutor cu experienţă tip SMURD în unităţi de primiri urgenţe.
Investiţie/luptător 2003-2008
Un luptator de interventie la nivelul celorlalte unitati din reteaua Atlas inseamna:
Echipament de protecţie balistică şi echipament standard de intervenţie = 7000 euro
Armament individual pentru intervenţie = 11000 euro
Echipament scafandru circuit deschis = 3000 euro
Echipament scafandru de luptă = 38000 euro
Echipament paraşutism = 24000 euro
Echipament special pentru acţiuni pe timp de noapte = 19000 euro
Echipament special alpinism, fast roping şi extracţie rapidă = 3800 euro
Cursuri de specializare = 4200 euro
Cursuri de pregătire = 2000 euro
Materiale consumabile (muniţie, etc.) = 3000 euro
Total ≈ 115.000 euro/luptător
La acestea se adaugă sumele necesare achiziţionării mijloacelor de transport, ≈ 4.000.000 euro
Pana in prezent in unitatea ACVILA au fost investiti aproximativ
12000 euro/luptator din care 5.500 euro in pregatire.
2.000.000 mijloace de transport speciale
Buget 2009
Până în luna august 2008 GSPI Acvila nu a fost ordonator de credite, ceea ce înseamnă că nu a beneficiat de buget propriu şi nu a desfăşurat nici un fel de achiziţii publice.
Din luna august 2008 unitatea a devenit ordonator de credite şi a avut aprobat pentru anul 2009 un buget de aproximativ 2.778.000 ron transferat in baza OUG 20 către Jandarmerie.
Planuri restructurare
Începând din 2003 au fost avansate 3 proiecte de restructurare a sistemului de intervenţie, din cadrul MAI, la nivel naţional, care propuneau inclusiv reducerea cheltuielilor şi profesionalizarea întregului sistem de profil.
Nu s-a dat nici un gir acestor proiecte, ele nefiind nici măcar discutate.
Referitor la acuzaţiile formulate la adresa membrilor unităţii
Echipamentul din dotarea unităţii era un echipament modern ce corespundea necesităţilor operative curente conform cu dispoziţiile în vigoare.
Pentru activitatea de scufundare şi acţiuni maritime unitatea beneficia de o înzestrare de 35% din necesarul de echipament, astfel: 20 echipamente de respirat, 20 de costume de scufundare umede (pentru activităţile desfăşurate în perioada de vară), 20 de costume de scufundare uscate (pentru activităţile desfăşurate în perioada de toamna-iarnă).
Pentru activitatea de alpinism unitatea beneficia de o înzestrare de aproximativ 75% astfel: 40 perechi schiuri alpin, 20 schiuri de tură, 40 echipamente haine schi (pantalon, geacă, cagulă, ochelari).
Autovehiculele din dotarea unităţii au fost achiziţionate în anul 2004 de către Baza Centrală pentru Asigurarea Misiunilor a M.A.I., în cadrul unui program de imbunătăţire a tehnicii, grupul beneficiind de aproximativ 50% din totalul autovehiculelor cumpărate.
Armamentul a fost cumpărat în perioada 2004/2005 de către Direcţia Generală Management Logistic şi Administrativ a M.A.I.
În dotarea individuală a fiecărui luptător exista un singur tricou din material special nomex, cu proprietăţi ignifuge, culoare neagră, al cărui preţ era de aproximativ 150 ron. Restul tricourilor (maxim 4 pe luptător), culoare gri erau pentru antrenament şi făceau parte din uniforma standard. Unitatea nu a realizat de-a lungul existenţei nici o casare de materiale/echipamente/uniforme.
Fiecare luptător avea în dotare mai multe tipuri de mănuşi specific diferitelor tipuri de activităţi deosebind astfel: mănuşi de box pentru antrenamentele de luptă, mănuşi de schi, mănuşi din nomex cu proprietăţi ignifuge, mănuşi cu inserţii de Kevlar pentru protecţia împotriva obiectelor tăioase, mănuşi de intervenţie,manusi de fast-roping, manusi de rapel. Achiziţiile de genţi, bocanci, uniforme, echipamente de schi, scufundare s-au făcut exclusiv de către Direcţia Generală Management Logistic şi Administrativ a M.A.I., cu respectarea normei de inzestrare aprobate prin HG 1061/2002. În dotarea individuală a luptătorilor existau şi costume de protecţie termică, confecţionate din materiale sintetice ce conferă protecţie până la o temperatură de -15 grade Celsius, un fel de “izmene ale sec. xxi”. Afirmaţiile privind achiziţionarea de prezervative, lenjerie (de orice culoare), veselă, ciorapi cu imprimeuri colorate precum şi serviciile de epilat, infrumuseţare, tatuat sunt FALSE şi nu reprezintă decât o încercare de denigrare a membrilor unităţii. Conform legii privind achiziţiile publice, în cadrul codului CPV ce este denumit “Parfumuri, produse de toaleta si prezervative”, o instituţie bugetară îşi poate achiziţiona produsele de igienă şi dezinfectare a grupurilor sanitare. Referitor la executarea tragerilor asupra unor imagini cu diferite reprezentaţii considerăm că dl. colonel nu are pregătirea necesară pentru interpretarea metodelor de antrenament. În tabelul următor sunt prezentate o parte din echipamentele achiziţionate cu numărul de bucăţi şi preţul de cumpărare. Toate aceste materiale nu au fost achiziţionate de către GSPI Acvila. Materiale/Echipamente – Vezi Grafic.
CV-ul d-lui GHEORGHE RIZEA
Până în anul 2006 dl. G.R. şi-a desfăşurat activitatea în cadrul SPP. Odată cu schimbarea conducerii SPP, cu numirea in functia de director a dl. Gen. Pahontu L. (fost comandant al BSIJ) şi a directorului adj. dl. Gen. Cretu G. (fost director GSPI), dl. G.R. a refuzat să îşi susţină examenul de evaluare şi a preferat transferul din cadrul instituţiei.
La momentul respectiv G.R. era acuzat de implicare în acţiuni de recuperare, pe numele lui figurând şi o plângere penală, precum şi de folosirea resurselor SPP pentru filmarea unor reclame pentru o firma de pază. În anturajul pe care îl frecventa a afirmat de foarte multe ori că se va răzbuna pe cei care i-au determinat mutarea din cadrul SPP, aşteptând doar o conjunctură politică favorabilă (naşul său de cununie este senatorul Cătălin Voicu, fost ofiţer SPP).
În anul 2008 G.R. a figurat ca director al unei firme de pază numită Black Wolf Security, firmă în prezentarea căreia a folosit din nou imagini din timpul serviciului în SPP.
https://whois.domaintools.com/bw-sc.com
Odată cu numirea dl. Nica in fruntea MAI, G.R. a fost numit în funcţa de consilier pentru siguranţă şi ordine publică. La doar 2 săptămâni de la numirea în această poziţie, a apărut ordonanţa de urgenţă 20, care a dus practic la desfiinţarea GSPI.
La 3 zile de la “mutarea” GSPI în cadrul BSIJ, dl. Col. Balint Z. este demis din funcţia de comandant al BSIJ (motivele sunt încă neclare) şi dl. Col. Paraschiv G. mutat din funcţia de cdt. al batalionului special de intervenţii (motivele la fel de neclare). În ziua următoare este numit la comanda BSIJ dl. Col. G.R., realizându-şi practic obiectivul – desfiinţarea GSPI şi conducerea BSIJ (dacă luăm în calcul oamenii pe care i-a îndepărtat de acolo putem spune că asistăm la o nouă desfiinţare). Nimic din experienţa profesională a dl. G.R. nu îl recomandă pentru ocuparea unei asemenea funcţii, neavând pregătirea în domeniul O.P. şi nici calităţile manageriale pentru conducerea unei structuri cu peste 500 de subordonaţi.
Momentul denigrării GSPI Acvila
Momentul ales de dl. G.R. pentru “a aduce lumină” în cazul predării materialelor vine după ce în data de 13.05.2009, în Senat s-a pus în discuţie OUG 20, iar la interpelările ridicate faţă de “mutarea” GSPI în cadrul BSIJ, reprezentanţii M.A.I. au cerut un termen de o săptămână pentru formularea unor răspunsuri motivate (deşi au trecut 2 luni de la desfiinţarea unităţii tot nu sunt clare substraturile şi consecinţele acestei reorganizări).
În acest moment dl. G.R. apare la tv cu o pereche de bocanci şi nişte şosete făcând nişte afirmaţii pe care în mod normal ar trebui să le susţină şi cu probe. În momentul predării inventarului către BSIJ, GSPI Acvila a fost controlată de către auditul M.A.I., a cărui concluzie oficială nu a fost încă prezentată (surse din cadrul comisiei afirmând că nu au fost găsite nereguli) iar motivul real al lipsei răspunsului fiind de fapt tocmai imposibiliatea furnizării unor probe solide care să ducă la justificarea reorganizării GSPI.
Prin acest joc de interese si imagini in care majoritatea televiziunilor, ziarelor si agentiilor de presa au intrat, se urmareste de fapt influentarea opiniilor membrilor senatului care trebuie sa adopte o decizie si formula definitive asupra OG 20 si desfiintarii Acvila. In urma dezbaterilor din senat de saptamana trecuta si, a ridicarii unui amendament vis a vis de acesta problema, ministerul aproape ca pirduse unitatea de la jandarmerie in favoarea politiei,(fara reorganizare) motiv pentru care, au cerut o amanare de o saptamana pentru “o mai buna documentare”, intrucat reprezentantii ministerului au fost nepregatiti sa raspunda unei asemenea provocari.
Iata ca in aproximativ 5 zile s-au “pregatit temeinic” si au venit cu o solutie pe care au lansat-o vineri la ora 18, luni in Senat avand loc discutia pe tema OG 20, la mijloc fiind o sambata si o duminica…. Un scenariu identic cu modul de intrare in vigoare al OG 20 la 15 martie? Coincidenta? Intamplare??

BILDERBERG deconspirat. "Societatile secrete lucreaza con­tinuu, la fel ca si serviciile secrete. Con­spiratia exista. Si este in defavoarea Romaniei"

Sedinta secreta a Guvernului mondial
Grupul Bilderberg s-a reunit in weekend in Grecia, la Vouliagmeni (foto de la protestul nationalistilor greci in dreapta)* Un veteran al servicilor de informatii, care urmareste activitatea grupului incepand din 1973, descalceste firele societatilor secrete in exclusivitate pentru ZIUA

In aprilie 1973, Nicolae Ceausescu face o vizita oficiala in Olanda, unde familia prezidentiala a fost primita cu mari onoruri de regina Iuliana si printul consort Bernard. Ofiterul de informatii externe Stelian Octavian Andronic (foto), aflat atunci la post, la Amster­dam, intocmeste pentru seful statului roman fisele membrilor familiei regale, in care sunt infatisate atat aspecte cunoscute cat si cele obtinute prin mijloacele specifice muncii de informatii.
Ajuns la printul Bernard, afla ca acesta face parte dintr-un asa numit “Grup Bilderberg”, constituit inca din 1954 intr-un hotel cu acelasi nume din localita­tea Oosterbeek din Olanda. Nota speciala intocmita atunci pentru seful statului s-a intors plina de sublinieri sub numele “printului Bernard”si al “Grupului Bilder­berg”, la care acesta era mem­bru fondator si coordonator.
Pentru a descifra cate ceva din secretele Grupului am stat de vorba chiar cu cel care l-a informat pe Ceausescu asupra acestei organizatii. Grupul are caracterul unei societati secrete, din care fac parte majoritatea liderilor politici si bancari mondiali, iar intrunirile acestora nu sunt publice, desi in randurile Grupului se afla si marii mogoli media ai lumii, ne spune consilierul. Ultima reuniune a Grupului Bilderberg s-a desfa­surat weekend-ul trecut in Grecia, in conditii de securitate maxima, la Hotelul de lux Astir Palace din statiunea Vouliagmeni, survolat pentru protectie de elicoptere si doua aparate F-16. Printre parti­cipanti s-au aflat, conform surselor oficiale, secretarul american al Trezoreriei – Timothy Geithner, presedintele Bancii Mondiale – Robert Zoellick, emisarul special american Ri­chard Holbrooke, reginele Sofia a Spaniei si Beatrix a Olandei, presedintele Bancii Centrale Europene – Jean-Claude Trichet, presedintele Comisiei Europene – José Manuel Barroso, dar si patroni ai New York Times, Wall Street Journal si Google.Inc, conform cotidianului israelian Haaretz.
Aflat in serviciile de informatii externe ale Romaniei timp de 36 de ani, Stelian Octavian Andronic a urmarit misteriosul Grup Bilderberg de la momentul informarii presedintelui Nicolae Ceausescu si prezinta, in exclu­sivitate pentru ZIUA, detalii ine­dite din activitatea acestei societati secrete.
“Religia New Age”
Dezideratele Grupului au fost, inca de la infiintare – dupa cum a declarat la vremea respec­tiva printul Bernard -, ca pana in anul 2000 sa realizeze un “Guvern Mondial”, o armata si o religie unica, ecumeniste, numita “new age”, care sa stea la fundamentul asa-numitei “noi ordini mondiale”, concept revenit in forta pe plan global dupa alegerea lui Barack Obama la Casa Alba. Punctul numarul 1 a fost atins, afirma azi ofiterul de informatii: “Ei au creat Guver­nul Mondial pana in 2000. Toata chestiunea e cum interpre­tam acest Guvern. Pentru ca unii se asteapta ca Guvernul Mon­dial sa fie asa, cum este Guvernul Boc -cu un prim minis­tru, cativa ministri etc. Nu! Ei chiar sustin ca nu fac politica, ci ca doar analizeaza problemele cu care se confrunta omenirea si apoi fac cunoscuta opinia lor Guvernelor lumii. Dar, de fapt, ce se intampla in realitate? S-a constatat ca aproape toti conducatorii marilor puteri au fost membri sau s-au aflat sub influenta Grupului Bilder­berg. Ca un exemplu, din SUA: pre­sedintele Bill Clinton -si sotia -renumitul secretar de stat Henry Kissinger, chiar si pre­sedintele Obama a fost prefe­ratul Grupului… Apoi, sefii fami­liilor Rockefeller si Rotsch­child. Grupul Bilderberg este o forta nu pentru ca ar fi consti­tuit ca un consiliu de ministri, ci pentru ca prin membrii sai si prin persoanele influentate de acest Grup se realizeaza de fapt politica globala a lumii”, afirma veteranul informatiilor.
Legaturile cu societatile oculte mondiale
In privinta celorlalte societati secrete mondiale existente, Stelian Octavian Andronic ne spune: “Grupul Bilderberg este in legatura cu Comisia Trilaterala, Grupu­l celor 300, Consiliul pentru Relatii Externe, Clubul de la Roma, din care fac parte si doi-trei romani. Membrii acestora din urma pot fi si membri ai Grupului. Trilate­rala, consti­tuita in 1973, centralizeaza; ea inseamna: Europa, America si Asia. Nu exista o separare clara, ele interrelationeaza. Un alt exemplu, ca sa intelegeti mai bine: inainte de se infiinta Trilaterala ea a fost anuntata. De Grupul Bilder­berg! Societatile secrete nu trebuie ignorate. Ele sunt si lucreaza con­tinuu, la fel ca si serviciile secrete. Con­spiratia exista. Si este in defavoarea Romaniei”, afirma consilie­rul. Cititi maine in ZIUA despre reactia lui Ceau­sescu fata de societatile secrete si legatura acestora cu eveni­mentele anului 1989.
Victor RONCEA

Detalii din presa elena si internationala:

Roşca: "Păsărica sunt eu!"

Si ziarul AZI scrie despre noua relaţie Băsescu – Roşca

Cine sunt “păsăricile”?

Săptămâna aceasta, liderul PSD, Mircea Geoană, şi-a permis să arunce pe piaţă o informaţie bombă. El a anunţat că, nici mai mult, nici mai puţin, preşedintele Traian Băsescu şi-ar pregăti demisia, pentru a ajuta PD-L în cazul alegerilor anticipate.
Întrebat de ziarişti de unde ştie de acest lucru, Geoană a spus: “Mi-a şoptit o păsărică.” Au existat mai multe voci care au susţinut că ştiu cine e “păsărica” ce-i şopteşte lucruri atât de interesante lui Mircea Geoană. Astfel, jurnalistul Sorin Roşca Stănescu nu ezită să spună sec: “Păsărica sunt eu!”, pe când alţii identifică locaţia păsăricii pe holurile palatului Cotroceni.

Nu e prima dată când pe piaţă sunt aruncate declaraţii fără acoperire, având ca sursă secretă o “păsărică”. Adică, în traducere, o sursă necunoscută, sau puţin credibilă.
Deci. Cine ar putea fi “păsăricile” care “ciripesc” informaţii politicienilor?

1. Jurnaliştii. Mai exact, “baloanele de săpun” aruncate pe piaţă de aceştia. Această teorie a fost folosită deseori de mass-media. Practic, se aruncă pe piaţă, ca sigură, o informaţie inventată, dar plauzibilă. Actorii implicaţi încep să-şi dea cu părerea. De la o invenţie, se ajunge la frânturi de adevăr rostite cu jumătate de gură. Oricum, scandalul rămâne în memoria opiniei publice, o parte a celor implicaţi fiind pe vecie etichetaţi, chiar dacă nu se va şti niciodată adevărata lor implicare în întreaga poveste. Ultimul scenariu aruncat pe piaţă – de pe un blog – este cel privind vânzarea clubului Rapid către Sorin Ovidiu Vântu. O parte a presei a preluat informaţia drept una credibilă. Ulterior, Vântu a negat vehement toată afacerea, iar subiectul s-a stins. Oricum, cea mai mare parte a opiniei publice a rămas cu impresia că Vântu e cu siguranţă interesat de clubul Rapid. Ceea ce, până la urmă, poate fi chiar adevărat…

2. Serviciile secrete. Mulţi ofiţeri sunt folosiţi pe post de “păsărici”. Astfel, ei transmit diverselor surse, de regulă oameni politici sau jurnalişti, mai multe seturi de informaţii. Multe dintre ele, credibile, tocmai pentru a câştiga încrederea acestora. După câteva informaţii care s-au dovedit exacte, “păsăricile” din sistem “ciripesc” o informaţie inventată. Scopul? Crearea unei diversiuni într-o anumită zonă, pe o anumită temă dată.

3. Politicienii. De multe ori, chiar politicienii aruncă pe piaţă subiecte inventate. De regulă, pentru a muta discuţia pe alte teme politice care îi pun în dezavantaj pe adversari. Un astfel de caz ar putea fi subiectul “Termopanele lui Năstase”. După ce a fost lansat pe piaţă, venind dinspre zona preşedinţiei, presa şi DNA s-au mutat în faţa casei fostului premier. Percheziţionarea casei acestuia a devenit subiect naţional. Imediat după retragerea lui Năstase de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, subiectul s-a stins. Despre termopane nu am mai aflat nimic. De altfel, subiectul în sine nu a contat niciodată pentru anchetatori. Importantă era imaginea ţintei.
Care-i adevărul în cazul “păsăricii” care i-a şoptit lui Mircea Geoană informaţia?

Iată o variantă posibilă: Sorin Roşca Stănescu schimbă în ultima vreme macazul. După un război de câţiva ani cu preşedintele Băsescu, sunt semne care arată că se prefigurează o împăcare între cei doi.

Sfătuit de Cotroceni, Roşca Stănescu lansează în mai multe medii influente aluzia la posibila demisie a lui Băsescu. Informaţia ajunge la Geoană.

Acesta o verifică repede tot pe dealul Cotroceniului. Nu primeşte o confirmare, dar nici o negare clară a informaţiei. Prins cu uşa la partid în tema anticipatelor, Geoană lansează informaţia pe piaţă. Precizând că sursa sa e celebra “păsărică”.

Analiştii Cotroceniului analizează acum reacţiile stârnite. Servicile secrete, care au sugerat acest scenariu, vor da verdictul. Băsescu va asculta scenariul final şi va lua o decizie: Nu, nu va demisiona. Exact ca în cazul suspendării! Miza? Testarea opiniei publice, mutarea atenţiei de la subiecte sensibile gen CSAT, procente de imagine pentru Băsescu, influenţarea tensiunilor interne din PSD, ameninţare discretă către grupul de susţinători din jurul premierului. Şi încă nu a apărut varianta Elenei Udrea… (AZI, 15.02.2008 – https://www.azi.ro/politic.htm)
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova