Decizie istorică a Sfântului Sinod al Bisericii naționale strămoșești: Biserica Ortodoxă Româna face Unirea!
Românii din sudul Basarabiei și nordul Bucovinei – aflați sub ocupația ilegală și ilegitimă a Ucrainei xenofobe, în calitatea ei de succesoare a fostei URSS și moștenitoare a ticălosului Pact dintre criminalii lumii Stalin și Hitler -, sunt asteptați ACASĂ, în Mitropolia Basarabiei și Mitropolia Moldovei si Bucovinei! Amin!
“6. Pentru o decizie concretă şi corectă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la o viitoare ședință a Sfântului Sinod se va ține seama cu prioritate de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei.
Este necesară o consultare reală a acestor ortodocși români, care sunt preocupați de păstrarea identității lor etnice şi lingvistice.”
Doamne, ajuta!
“Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chișinău, și a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuți. Patriarhia Română nu a acceptat și nu poate accepta niciodată consecințele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”.
Iată Comunicatul integral:
În ziua de 21 februarie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia:
1. Au fost apreciate acțiunile bogate și multiple realizate în Patriarhia Română în Anul Centenar 2018, care au culminat cu evenimentul sfințirii Altarului Catedralei Naționale din data de 25 noiembrie 2018.
2. Totodată, au fost evidențiate numeroasele activități social-filantropice, activități în valoare de peste 114 milioane de lei, aproximativ 24 de milioane de euro.
3. În mod deosebit, au fost apreciate activitățile ierarhilor și clericilor români, desfășurate în diaspora și în eparhiile din vecinătatea granițelor țării, pentru păstrarea identității, spiritualității și culturii române.
Privitor la situația bisericească din Ucraina, Sfântul Sinod a subliniat următoarele aspecte:
4. Timp de aproape 30 de ani nu a fost rezolvată problema schismei din Ucraina și nici nu s-a făcut apel la o mediere pan-ortodoxă, așa cum s-a procedat în cazul schismei din Bulgaria.
Constatându-se acest impas în rezolvarea situației, Patriarhia Ecumenică a acordat Tomosul de autocefalie ierarhilor, clericilor și credincioșilor care se aflau în schismă cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu întreaga Ortodoxie, însă acest tomos a fost acceptat doar de către ortodocșii ucraineni care nu se aflau în comuniune cu Patriarhia Moscovei.
Prin urmare, problema unității ecleziale în Ucraina nu este în prezent rezolvată deplin, și pentru că aici există o mare populație de etnie rusă, care păstrează legătura directă cu Patriarhia Moscovei.
5. Privitor la această situație bisericească tensionată din Ucraina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reiterează punctul de vedere exprimat anterior în cadrul ședințelor sale din 24 mai 2018 și din 25 octombrie 2018.
S-a recomandat atunci ca Patriarhia Ecumenică şi Patriarhia Moscovei să identifice, prin dialog, o soluție a diferendului bisericesc amintit, prin păstrarea unității de credință, respectarea libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie) și restabilirea comuniunii euharistice.
În caz de nereușită a dialogului bilateral, este necesară convocarea unei sinaxe a tuturor întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe pentru rezolvarea problemei existente.
6. Pentru o decizie concretă şi corectă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la o viitoare ședință a Sfântului Sinod se va ține seama cu prioritate de faptul că în Ucraina există 127 de parohii ortodoxe românești, în special în zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din Ucraina – Patriarhia Moscovei.
Este necesară o consultare reală a acestor ortodocși români, care sunt preocupați de păstrarea identității lor etnice şi lingvistice.
În acest sens, este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statutului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult şi de teologie în limba lor maternă, adică limba română.
S-a menționat faptul că, în România, funcționează deja un Vicariat Ortodox Ucrainean, începând cu anul 1990.
7. De asemenea, Patriarhia Română va solicita Patriarhiei Ecumenice o lămurire privind soluționarea problemei ierarhilor şi preoților necanonici din Occident, care au aparținut fostului „Patriarhat al Kievului”.
În urma consultărilor menționate mai sus, Sfântul Sinod va exprima poziția sa oficială privind situația Ortodoxiei din Ucraina.
În Cuvântul Înainte ni se aminteşte că “SFÂNTUL SINOD al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului și Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti” în Patriarhia Română”.
“Ediția a II-a a acestei cărți, față de prima ediție, a fost îmbunătățită, adăugându-i-se fotografii și fapte din viața și activitatea Părintelui Arsenie Boca, rezultate în urma muncii de cercetare și necunoscute până în prezent.”, scrie autorul, teologul Florin Duţu, care ne transmite în exclusivitate două fotografii absolut inedite cu Părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, pe care le publicăm aici cu mare bucurie, felicitându-l pe neobositul cercetător.
Iată şi explicaţiile privind aceste imagini fabuloase, însoţite de notele unui agent al Siguranţei (002) scrise în urmă cu exact 73 de ani, in iulie 1943:
“Menționez că fotografiile au fost făcute de Ioan (Giani) Bica, născut în America în 1922, fiul lui Vasile Bica din satul Ludișor (Făgăraș), omul de încredere al Părintelui Arsenie Boca. Aceste informații le am de la doamna Lucica Stănescu (născută Bica), nepoata lui Vasile Bica și fiica lui Ioan (Giani Bica), pe care am avut bucuria să o întâlnesc în București, când mi-a dăruit și fotografiile inedite cu Părintele Arsenie Boca de la chilia din Munții Făgăraș. Îi mulțumesc pe această cale.
Vasile Bica a plecat în S.U.A. în 1910, unde a lucrat la uzinele Ford din Detroit. A venit în țară în concediul din 1920 și a plecat în același an însoțit de Victoria Sinea din Ludișor, cu care s-a căsătorit la 13 nov. 1920 în S.U.A. În 2 oct. 1922 s-a născut Ioan (Giani) Bica în S.U.A și a fost botezat la 7 oct. 1922 la Parohia Română-Ortodoxă „Sfânta Treime” din Detroit. În 1930 s-au întors definitiv în țară, și-au cumpărat teren în Ludișor și și-au construit o casă, unde Părintele Arsenie Boca poposea adesea în drumul său spre Făgăraș. De asemenea, Vasile Bica a fost unul dintre cei opt lucrători pe care i-a ales Părintele Arsenie Boca pentru a săpa în stâncă chilia din munte, începând cu 25 iunie 1943. Femeile din sat nu au știut unde pleacă bărbații lor cu Părintele Arsenie. Săpau în stâncă de luni până vineri, când coborau la casele lor. Își amenajaseră sus în munte un refugiu unde se adăposteau și dormeau noaptea. Cei din sat le trimiteau mâncare. De exemplu, Giani Bica mergea cu alimente și probabil cu acestă ocazie a făcut acele fotografii sus la chilie, cu propriul său aparat. Au săpat în stâncă: Vasile Bica (tatăl lui Ioan (Giani) Bica), Miron Moga, Nicolae Streza, Andrei Streza, Constantin Fătu, Gheorghe Șaru (toți din Ludișor), Aurel Șampu din Cincșor, Vasile Stan din Luța. În prezent este loc de pelerinaj.
La 25 iunie 1943, Părintele Arsenie a ales 8 oameni de încredere și a urcat sus în munți pentru a începe săparea în stâncă a unei chilii pustnicești. Uneori stăteau și câteva zile, noaptea cazându-se la cabana din apropiere. Agenții regimului Antonescu erau pe urmele lor și dădeau note despre activitățile sale: „4.VII.943… La ora 16 părintele Arsenie cu 8 lucrători s-a dus la munte să continue lucrul chiliei sale în apropiere de cabana Sâmbăta… 6.VII.943 S-a înapoiat părintele Arsenie de la chilie – în care timp a fost supravegheat…”; „26.VII.943 pleacă Arsenie la munte pentru tot cursul săptămânii… Urmărit în ziua de 26.VII a.c.[1943] și în ziua următoare nu s-a deplasat de la chilie și nici nu a luat contact cu alte persoane afară de cei 6 lucrători”.
„Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el… Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe, erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile, de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu «sfântul» de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni… Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălțimi mari, o celulă, unde voia să se retragă și să trăiască izolat de lume” [„Nicoară Iulian” – profesor la Institutul Teologic din Sibiu – Notă, 4 febr.1964, M.A.I. Sibiu; ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. 1, f. 162.].
În Nota informativă din 1 dec.1943 referitoare la „construirea unei chilii de către preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, în munte pe valea Sâmbetei”, se menționa:
„Suntem informați că preotul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, raza postului Sâmbăta, și-a construit o chilie săpată în piatră în munte pe Valea Sâmbetei și în apropiere de Cabană, unde ar avea de gând să se retragă pentru a-și face rugăciunile ca un pustnic”, menționa șeful postului de Jandarmi din Viștea. Lucrul la chilie a fost întrerupt deoarece Serviciile Secrete bănuiau că aici s-ar putea adăposti legionarii dați în urmărire de regimul Antonescu.
„În concluzie, în urma contactului avut cu călugărul Arsenie toate persoanele manifestă o adâncă încredere față de acesta, care nu poate fi combătută prin niciun argument. Din toate conversațiile lor despre călugăr se poate observa că în viitor acest călugăr va avea un rol mare în țară. Din toate predicile călugărului se poate observa intenția lui de a crea spirite de sacrificiu pe temeiul credinței, profețind o luptă mare când fiecare va trebui să sufere pentru mântuirea sufletească și pentru îndreptarea lumii pe căile bune”, nota Agentul Informator nr. 002 în 6.VII.1943 [ACNSAS, dosar 2637, vol.2, f. 253v].
În Cuvântul Înainte al lucrării, autorum mai face câteva consideraţii asupra cărora subscriem în totalitate: “Considerăm că Părintele Arsenie Boca (1910-1989), care ne-a arătat Cărarea Împărăţiei prin viaţa şi activitatea sa, a fost un apărător al Ortodoxiei încă de la începutul activității sale monahale de la Mănăstirea Brâncoveanu (1940-1948), continuând cu activitatea duhovnicească de la Mănăstirea Prislop (1948-1959), Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor din București (1961-1967), Biserica Drăgănescu (1967-1989). După cum s-a arătat pentru prima dată în cartea aceasta, învățătorul Vasile Crucin (vărul Părintelui Arsenie), a fost de asemenea un apărător al Ortodoxiei, care nu a îndeplinit ordinul comuniștilor de a-i opri pe elevi de a merge la biserică în duminici și-n sărbători. Prin urmare a fost trimis în lagărul cumplit de la „Canalul Morții”, în colonia de la Capul Midia condusă de torționarul Liviu Borcea, de unde i s-a tras boala și moartea la scurtă vreme de la eliberare.
Părintele Arsenie Boca a realizat o mișcare de rezistență duhovnicească utilizând „armele Duhului”.
De asemenea, a fost un pictor bisericesc talentat, ucenic al maestrului Costin Petrescu, sub îndrumarea căruia a pictat la Ateneul Român scena Intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia.”
SURSA: Viața Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, ediția a II-a revizuită și adăugită,Ed. Floare Albă de Colț, iulie 2016, disponibilă şi la Librăria Sophia. Autor: Florin Duțu. 10 LEI (Semnal via Roncea.Ro)
Biserica Ortodoxă Română sprijină inițiativa mirenilor pentru amendarea Constituției în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, transmis vineri AGERPRES, Sfântul Sinod a luat act cu apreciere de inițiativa cetățenească pentru amendarea articolului 48 din Constituția României în sensul precizării că familia este constituită prin căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.
“Această inițiativă a mirenilor aparținând mai multor culte este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învățătura acesteia despre familie, precum și poziția sa constantă din punct de vedere juridic”, precizează comunicatul.
În altă ordine de idei, Sfântul Sinod a reînnoit apelul de ajutorare a comunităților parohiale cu venituri reduse, în special din mediul rural, de către parohiile cu posibilități financiare mai mari, precum și de identificare a unor noi modalități și mijloace de întrajutorare frățească.
Sfântul Sinod a solicitat eparhiilor să examineze impactul pe care îl au noile reglementări privind sprijinul acordat de stat cultelor recunoscute din România asupra activităților edilitare și social filantropice ale Bisericii.
Totodată, Sfântul Sinod a încredințat mandatul său patriarhului Daniel pentru susținerea poziției Bisericii Ortodoxe Române la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care va avea loc între 22 și 28 ianuarie, la Centrul de conferințe al Patriarhiei Ecumenice de la Chambesy (lângă Geneva, Elveția).
“Scopul acestei sinaxe este de a evalua și valida textele propuse spre aprobare la viitoarea întrunire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, anunțată pentru luna iunie 2016, în preajma sărbătorii Rusaliilor”, precizează comunicatul de presă.
Prima ședință de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din acest an a avut loc joi, sub președinția patriarhului Daniel.
Colectarea în termen de 6 luni a minim 500.000 de semnături valide, de la cetățeni cu drept de vot, împărțiți în minim jumătate din județele țării, cel puțin 20.000 de semnături de fiecare județ.
Depunerea semnăturilor și a dosarului de revizuire la Parlament – termen 24.05.2016
Procedura prealabilă de avizare a Curții Constituționale, urmată de votarea în Parlament a propunerii legislative.
Referendumul și validarea acestuia de către Curtea Constituțională
Implementarea modificării art. 48, alineat 1, de către Parlamentul României, validată de poporul român.
Mitropolia Ardealului a început demersurile pentru canonizarea părintelui Arsenie Boca. De asemenea, există o petiţie online prin care simplii credincioşi solicită liderilor spirituali ortodocşi să înceapă ceea ce mulţi aşteaptă de multă vreme: ridicarea marelui “pictor de suflete” la rang de sfânt, se scrie sub pseudonimul Dodo Romniceanu, al regretatului Horia Tabacu, în Evenimentul Zilei.
Astfel, s-a stabilit o comisie care va analiza viața Părintelui Arsenie, scrierile și activitatea acestuia. Un alt criteriu important il reprezintă evlavia populaţiei, iar părintele Arsenie Boca este adulat de sute de mii de credincioşi. Anual, sute de mii de români merg la mormântul Părintelui Arsenie Boca pentru a se ruga. Un criteriu important il reprezinta evlavia populară, iar parintele Arsenie Boca este adulat de sute de mii de credinciosi, care îl numesc deja „Sfântul Ardealului“. Vin cu miile, din toate colţurile ţării şi chiar de peste hotare, pentru a se reculege la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, în inima Retezatului. Părintele Arsenie Boca este considerat un „fenomen unic în istoria monahismului românesc“, iar amintirea lui domină și acum, cu putere, locurile prin care acesta a trecut în anii pe care și i-a dăruit credinței ortodoxe și Bisericii, scrie Evenimentul Zilei.
Primul pas din demersul intru posibila canonizare a Parintelui Arsenie Boca, a fost in sfarsit facut la nivelul ierarhilor: 28 septembrie 2015, declaratii de presa ale clericilor, scrie si Anomismia.
Parintele Constantin Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei, a afirmat intr-un interviu redat fragmentat de Pro TV ca s-a initiat practic prima etapa, si anume strangerea de dovezi – respectiv asupra “ortodoxiei credintei si a sfinteniei vietii” Parintelui Arsenie, de catre Episcopia Devei si Hunedoarei – de care apartine Manastirea Prislop (si respectiv de superioara sa, Mitropolia Ardealului). Depunerea dosarului cureferatul sinteza cu motivele si argumentele care ar putea conduce la luarea unei hotarari de canonizare a Parintelui Arsenie Boca la Cancelaria Sfantului Sinod, adica practic prima etapa din metodologia amintita mai sus, urmeaza a fi facuta abia dupa culegerea dovezilor (pre-etapa curenta). Este totusi prima declaratie oficiala a unor membri ai Sinodului cu privire la demararea procesului ce ar putea conduce la canonizare…
Astazi, 29 septembrie 2015, la 105 ani de la nasterea Parintelui Arsenie Boca, jurnalistul Victor Roncea a adresat si depus o noua Cerere către Patriarhie pentru Dosarul de Canonizare al Părintelui Arsenie Boca, dupa ce, la 28 noiembrie 2014 a initiat o petitie pentru canonizarea Parintelui Arsenie, care la momentul actual are 12.367 semnaturi (este a doua scrisoare-cerere pe aceasta tema, adresata de jurnalist Patriarhului Romaniei), conchide sursa citată.
Preafericirii Sale, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români
Preafericirea Voastră Părinte Patriarh,
Dăm slava lui Dumnezeu pentru mulţimea martiririlor şi mucenilor ortodocşi români care sfinţesc pământul României şi bucură Cerul şi oastea îngerească. Între aceştia, cum bine ştiţi, se numără cei cunoscuţi deja drept “Sfinţi ai Închisorilor”, mărturisitori ai dreptei credinţe strămoşeşti, care şi-au închinat sau chiar sacrificat întreaga viaţă pentru Sfânta Cruce, altarul jertfei Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Printre marii duhovnici mărturisitori ai României, la loc de cinste se află, după cum ne arată cu prisosinţă evlavia populară, şi Părintele Arsenie Boca, mijlocitor al rugăciunilor a sute de mii, dacă nu chiar milioane de români, aşa cum stau mărturie pelerinajele de la mormântul său de la Sfânta Mănăstire Prislop.
La 25 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, pătimitor al închisorilor comuniste, pe 28 noiembrie 2014, am înaintat în spaţiul public o cerere de canonizare a Sfinţiei Sale, pentru a se adăuga, pe lângă copleşitoarele şi nenumăratele mărturii despre minunile sale care conduc la evlavia cunoscută la nivel naţional, şi o astfel de rugăminte scrisă, la Dosarul de Canonizare aflat în atenţia Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români.
Până la Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor Neamului, peste 10.000 de români au semnat această Petiţie, pe care v-o înaintăm alăturat, cu plecăciune. În cele peste 1000 de comentarii ale Petiţie se regăsesc o multitudine de mărturii personale privin minuni săvârşite de prigonitul văzător cu duhul Părinte Arsenie.
Vă rugăm, aşadar, să primiţi Cererea noastră, alături de cele mai călduroase urări de putere duhovnicească, pentru slujirea poporului binecredincios şi întru ridicarea trainică şi cât mai grabnică a Sfintei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Fie ca la 105 ani de la naşterea celui supranumit deja de popor “Sfântul Ardealului”, pe 29 septembrie anul acesta, calendarul Bisericii Ortodoxe Române să înmugurească şi să bucure credincioşii cu un nou Sfânt Român.
Cu fiască supunere, Victor Roncea
Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media
„Când voi muri, să veniţi la mormântul meu. Cu cât mai des cu atât mai bine. Şi toate câte le aveţi pe suflet, tot ce vi se va întâmpla, să veniţi ca şi cum aş fi viu şi, îngenunchind la mormântul meu, să spuneţi asupra lui toată amărăciunea voastră. Să-mi spuneţi toate! Vă voi auzi, şi atunci va fugi toată amărăciunea voastră. Şi să vorbiţi cu mine ca şi cum aş fi viu, şi să faceţi acelaşi lucru ca şi acum. Fiindcă voi fi împreună cu voi mereu.” [Sf. Serafim de Sarov (1759-1833) către ucenicii săi]
Peste 7000 de români cer în scris Patriarhiei Române Canonizarea Sfântului Ardealului – UPDATE: Peste 14.500. Petiţia va fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Sfintele Paşti, împreună cu cele peste 500 de mesaje însoţitoare despre minunile Părintelui Arsenie Boca. Cercetătorul Florin Duţu, autorul mai multor lucrări valoroase, documentate cu acribie, despre viaţa Părintelui Arsenie Boca, a întocmit “o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare”, pe care o publicăm aici integral, împreună cu Autobiografia Părintelui şi două fotografii rare de la înmormântarea Sfântului Ardealului, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Acestea din urmă au fost realizate de fiul doamnei Maria Bratu din Sibiu şi developate de Pr. conf. dr. Irimie Marga de la Sibiu, care le-a oferit cercetătorului Florin Duţu pentru lucrarea sa, “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015. Mai multe cronici despre cele cinci cărţi ale teologului cibernetician economist Florin Duţu, adevărate fresce ale vieţii Părintelui Arsenie Boca, puteţi citi pe blogul Anomismia. Dumnezeu să răsplatească tuturor celor ce-l cinstesc pe profetul neamului, Arsenie Boca, şi să lumineze Sfântul Sinod pentru apropiata canonizare a celui ce ar putea fi primul fost deţinut politic dintr-o lungă serie de martiri mărturisitori ai Ortodoxiei româneşti. Iată fotografiile şi Dosarul:
Vedeţi şi:
CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare
(însoţită de mai multe fotografii şi documente din Arhiva CNSAS cât şi de un film cu mărturia Doamnei Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea binecuvântată cu Părintele Arsenie Boca)
„Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)
„Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.”[1](Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU)
Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).
Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)
Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)
Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa
Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora
STUDII:
1922-1929
Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad
1929-1933
Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”
1933-1938
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”
1934-1935 Premiul „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)
1934-1938
Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti
12 martie – 8 iunie 1939
Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu
Toamna anului 1939
Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)
12 ianuarie – c. 12 iunie 1955
Practicăpe şantierulCatedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române
25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)
7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.
9 iul. – sept. 1961 – pictor laBiserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)
1 ian. 1961 – 1 iun. 1967 – „Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” laAtelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.
1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu
TREPTE ÎN MONAHISM:
Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)
Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)
Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)
Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)
Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)
ARESTĂRI:
Prima arestare:19 ian. 1951 – 17 mart. 1952
Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956
Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.
OPERA SCRISĂ (publicată postum):
Cărarea Împărăţiei
„Cuvinte vii” (predici)
Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca
OPERA ARTISTICĂ:
„Părintele şi-a depăşit maestrul[pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)
Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)
Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu
Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu
Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)
Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral
Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus
Epitaful „Punerii în Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos” de la biserica din satul Drăguş (Ţara Făgăraşului)
Icoana „Sf. Parascheva” de la Biserica „Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare”, Curtea Veche, Bucureşti
Icoana „Izvorul Tămăduirii” de la Biserica „Sf. Treime” Tei, Bucureşti
Icoana „Maica Domnului cu Pruncul”, Biserica „Sfânta Treime” din Chichiş, jud. Covasna
Icoana „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, Reşedinţa Mitropolitană din Timişoara, pictată după canonizarea din 1955 la „Schitul Maicilor” din Bucureşti
Icoanele iconostasului de la Biserica M-rii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe uşile împărăteşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti
Icoanele din chilia de la Sinaia: Naşterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Vodiţa, Tismana şi Prislop
Coperta cărţii „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1943
Coperta cărţii „Bune Vestiri” – predici ale preoţilor Spiridon Cîndea şi Zosim Oancea [ediţia 1944, Sibiu]
Coperta „Filocaliei”, Sibiu, 1946-1948
Coperta cărţii „Despre Viaţa în Hristos”, a Sf. Nicolae Cabasila, trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946
Coperta cărţii „Istoria Mănăstitii Prislop” de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Arad, 1986
Clopotniţa în stil athonit de la Prislop (1952)
Oala decorativă din curtea M-rii Prislop
Sfântul Chivot de la M-rea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca
Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la M-rea Prislop în anii ’50
Saivanul dacic de la Prislop
Schiţa casei cu coloane, în stil brâncovenesc, anii ’80 la Prislop
Schiţa casei noi de la Sinaia
Modelele pentru porţile în stil maramureşean de la Sinaia şi Prislop
„Autobiografie
Subsemnatul m’am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii», iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.».
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m’a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n’am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.
În cursul liceului mi’au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m’am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n’am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m’am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n’am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din «Reuniunea de muzică Gh. Dima» din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţii. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţii şi a conştiinţii se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.
Toate aceste mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la «voia în oraş», ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcoalei, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N’am dansat şi n’am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.
De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s’a desăvârşit interior.
Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti». Terminam teologia prin 1933.
În vacanţă mă ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m’am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.
Vremea în Bucureşti
Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n’am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s’a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s’a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii «Calea Griviţei», pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.
Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n’am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n’ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică la o Biserică din Bicsadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.
Îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura poliţiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.
M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.
De la data aceasta până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur «cicanca», şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m’am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m’am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m’am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s’ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).
Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m’a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
Academician Nichifor CRAINIC (1889-1972): „Arsenie BOCA este un călugăr de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti. Ca pregătire intelectuală este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi diplomat al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În vremea cât a studiat la Academia de Arte Frumoase a frecventat şi cursurile mele de la Facultatea de Teologie. Cu această ocazie l-am cunoscut personal. El pretindea că, audierea cursurilor mele, i-a deschis calea spre desăvârşirea spirituală şi ca urmare, a plecat în Grecia la Atena şi mai ales la Muntele Athos, unde şi-a însuşit tehnica vieţii spirituale”.
Părintele Acad. Prof. Univ. Dr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993): „Despre viaţa părintelui Arsenie nu este necesar să vorbim, căci asprimea ei este cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci este întreg cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie […]. Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox […]. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi al disciplinei răsăritene” (Lucrara de la M. Brâncoveanu, Telegraful Român).
„Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum [Filocalia vol. II] l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete (Bucureşti, Înălţarea Domnului, 1947)”.
Principesa Ileana a României (viitoarea Maica Alexandra): „Când ea a plecat din România mi-a lăsat o scrisoare în care îmi scria că îmi mulţumeşte, întrucât am fost o lumină în viaţa ei (s.n.)”.
MISIONAR:
Louis BARRAL (preot catolic asumpţionist francez, 17 noiembrie 1948): „Arsenie Boca ar face mai multă treabă pe teren decât toţi episcopii ortodocşi”.
Comisarul Filip NICOLAE (Raport informativ, iulie 1945, Mănăstirea Bistriţa): „Ieromonahul Arsenie Boca este un om de o vastă cultură, un predicator religios de o extraordinară putere de convingere, fiind în acelaşi timp un mistic”.
Paul MADINCEA (Împuternicitul Cultelor, 23 septembrie 1950): „Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută”.
MIT:
Lucian BLAGA (Cluj, sfârşitul anilor ’40):
„Lucian Blaga: – Fericit eşti Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!
Arsenie Boca: – Pentru ce, Maestre?
Lucian Blaga: – Pentru că crezi ceea ce spui!
Arsenie Boca: – Maestre, «căciula» aceasta eu nu vreau s-o port.
Lucian Blaga: – Ba, ai s-o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie!”
PERICOL pentru regimul ateu:
Un agent al Securităţii comuniste: „[Arsenie Boca] este rafinat, inteligent […], astfel că este un element opus regimului”.
POSTUM. REFERINŢE DESPRE SFINŢENIA SA:
Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului: „Personalitatea Părintelui Arsenie Boca, între multiplele-i însuşiri o are într-un grad elevat pe aceea de a insufla un simţământ tainic al evlaviei acelora care se apropie de ea. Aşa se şi explică numărul crescând pe zi ce trece al celor ce urmându-i pilda şi îndemnul, ei înşişi sporesc în viaţa cea îmbunătăţită. Tuturor a împărtăşit cuvânt de zidire, fie împreună, fie în parte, după trebuinţă, multora scriind pentru o mai temeinică povăţuire. Şi aşa cum se întâmplă în cele duhovniceşti el însuşi se îmbogăţea pe măsura în care dădea altora”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim JOANTĂ, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui […] aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.
Preasfinţitul Părinte Dr. Daniil STOENESCU, Episcop-Locţiitor al Daciei Felix: „Fiecare sfânt, biruitor în războiul nevăzut sau în «lupta cea bună» (I Timotei 6, 12; II Timotei 4, 7) prin Iisus Hristos «fără de care nu putem face nimic» (Ioan 15, 5), este cu adevărat un «stâlp» în templul cel ceresc al lui Dumnezeu, în templul Bisericii Ortodoxe a lui Iisus Hristos, în templul Neamului – sau în nevăzuta «Catedrală a Mîntuirii Neamului» – şi în templul teologiei apostolice, patristice, postpatristice şi neopatristice. Un astfel de «stîlp» a fost, este şi va fi în templul ortodoxiei şi spiritualităţii româneşti şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie Boca (1910-1989)”.
Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie MELEACĂ, Episcopul Giurgiului: „Cine a fost acest Părinte insuflat de Dumnezeu, acest părinte binecuvântat cu care Biserica noastră a fost binecuvântată, într-o perioadă extrem de dificilă, extrem de critică pentru viaţa ei, pentru istoria ei? Era un spirit enciclopedic, un om cu alese virtuţi teologice, cu preocupări spirituale, un om de mare, mare sobrietate. În tot ceea ce făcea, în cuvintele pe care le rostea, în îndemnurile şi poveţele pe care le dădea teologilor de la Institutul de la Sibiu, mulţi dintre ei deveniţi mai târziu păstori de suflete, le vorbea ca unor viitori preoţi, vedea în duh că vor fi mai târziu preoţi şi vorbea cu mare responsabilitate şi cu conştiinţa că Dumnezeu este totdeauna de faţă, Dumnezeu Cel Care toate le ştie […]. Este foarte multă lume care-l denigrează, din păcate, pe Părintele Arsenie Boca, fără să-l cunoască, din nefericire”.
Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU: „Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia […]. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu […]. Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui”[3].
[1] Arhim. Justin PÂRVU (10 feb. 1919 – 16 iun. 2013), în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.
[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 17-21. [Autobiografie, 17 iulie 1945, Ieromonahul Arsenie; Autobiografia poartă stampila „Biroul Siguranței. Poliția Orașului R. Vâlcea”, precum și însemnarea „23-7-945, vizat de noi spre neschimbare, Comisar ss/neidentificată”].
[3] Arhimandritul Iustin PÂRVU (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), Cuvânt al Părintelui Iustin Pîrvu despre Părintele Arsenie Boca, în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.
UPDATE: Dumnezeu să-l ierte pe nea Ilie Tudor, tatăl lui Tudor Gheorghe şi fost deţinut politic alături de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Părintele Dumitru Staniloae! Înmormântarea sa va avea loc luni, 23.03.2015, în comuna Podari.
VIDEO – Maica Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea sa cu Părintele Arsenie:
Cunoscut drept ideolog al organizaţiei anarhiste şi anticreştine de extremă stânga “Miliţia spirituală”, Andrei Muraru, vehiculat în presa centrală şi de stat ca consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, se află în proces cu secretarul CNSAS, prof. univ. dr. Corneliu Turianu, în timp ce fratele său geamăn, Alexandru Muraru, este cercetat de Parchet într-o cauză conexă acestui proces, pentru furt de documente din Arhiva Ministerului Justiţiei.
Fostul adjunct al Securității din Timișoara a precizat, în această seară, că regretă faptul că a ars planul de atac al Operei, care a rămas la el. „L-am ars la mine în birou, regret că l-am ars, nu ne mai țineau doi ani în pușcărie, dacă îl aveam”
Biserica Ortodoxă Română a decis susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor pe lângă autorităţi pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase, informează Patriarhia Română.
Nu uitaţi:Parintele Justin Pârvu:
“– Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?
– Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.”
Agerpres a realizat la sărbătorirea a 104 ani de la naşterea Sfâtului Ardealului un interviu de excepţie, realizat de Otilia Halungă cu nepoata Părintelui Arsenie Boca, doamna Zoe Dăian. Veţi afla o suită de detalii mai cunoscute sau mai puţin ştiute din viaţa Părintelui, inclusiv legate de Securitate, despre arestarea Părintelui dar şi cum şeful Securităţii Sinaia venea cu portocale şi lămâi la chilia duhovnicului. Iată cum se încheie acest interviu:
Otilia Halungă: Ce spuneți despre faptul că lumea cere canonizarea părintelui Arsenie Boca?
Zoe Dăian: Unii sunt împotrivă, pentru că satana lucrează. Eu am transmis (…) că nu e nevoie să-l canonizeze, pentru că-l canonizează miile de oameni care merg la mormântul lui, iar celor care sunt împotrivă, când se adună la Sinod, să le dea Dumnezeu sănătate și liniște sufletească, pentru că nu o au.
În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avul loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate, menţionăm: Proclamarea anului 2010 în Patriarhia Română drept Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în contextul aniversării anul viitor a 1685 de ani de la Sinod I Ecumenic de la Niceea (325-2010) şi a 125 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885 – 2010). Canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie. Aprobarea criteriilor pentru ridicarea unor episcopii la rangul de arhiepiscopii şi pentru acordarea rangului de arhiepiscop onorific unor episcopi. În consecinţă, Sfântul Sinod a aprobat ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Episcopiei Râmnicului, Epsicopiei Romanului, Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Episcopiei Argeşului şi Muscelului, Episcopiei Dunării de Jos şi a Episcopiei Aradului. Pentru activitate ierarhică pilduitoare şi slujire chiriahală deosebită şi îndelungată a Bisericii, au fost ridicaţi la rangul de Arhiepiscopi onorifici Preasfinţitul Părinte Iustinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Selejean, Episcopul Covasnei şi Harghitei. În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura nouă de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a fost ridicat la rangul de Episcop vicar. Aprobarea înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu reşedinţa în municipiul Deva şi cu jurisdicţia în judeţul Hunedoara. Aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Episcopiei Ortodoxe a Italiei, adoptat de Adunarea eparhială a acestei eparhii şi avizat de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Aprobarea derulării de către Patriarhia Română a proiectului social-educaţional Alege şcoala cu scopul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar. Aprobarea unor măsuri concrete privind disciplina administrativ-financiară în Biserică la toate nivelele – parohie, mănăstire, protopopiat, eparhie, mitropolie şi patriarhie -, în conformitate cu Legiuirile bisericeşti şi legislaţia în vigoare. În urma alegerii Preasfinţitului Părinte Vincenţiu în postul de episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, la propunerea statutară a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a aprobat desemnarea Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, ca secretar al Sfântului Sinod şi Sinodului Permanent, începând cu 1 iulie 2009.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE Foto-grafica:www.orasul.ro
Bucuresti, 20 iun /Agerpres/ – Episcopul vicar patriarhal Ciprian Campineanul a fost ales secretar al Sfantului Sinod, dupa ce ierarhul care detinuse anterior aceasta functie, Vincentiu Ploiesteanul, a fost desemnat episcop al Sloboziei si Calarasilor. Sfantul Sinod, cea mai inalta autoritate a Bisericii Ortodoxe Romane, s-a reunit joi si vineri in sedinta de vara. PS Ciprian Campineanul s-a nascut pe 19 aprilie 1965, in localitatea Suhulet, judetul Iasi. n anul 1987 a absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Episcop Kesarie’ din Buzau, fiind sef de promotie. Intre anii 1988 si 1992 a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Patriarhul Justinian’ din Bucuresti, studiind, timp de un an de zile, si la Sectia de Muzica Bizantina a Academiei de Muzica din Bucuresti. In 1992 s-a calugarit la Manastirea Crasna si a inceput cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Tesalonic, Grecia, pe care le-a incheiat in 1997, cand a devenit doctor in Teologie. Intre anii 1999 si 2000 a fost inspector eparhial in cadrul Sectorului ‘Biserica si Societatea’, iar intre 2000 si 2002 a fost consilier patriarhal, in acelasi sector. Pe 21 mai 2000 a fost hirotonit preot, iar pe 22 septembrie 2002 a fost ridicat in treapta arhieriei, fiind numit episcop vicar patriarhal, functie pe care o detine si in prezent. AGERPRES/ (AS)
February 21st, 2019 
VR 
Posted in 
Tags: 
