Posts Tagged ‘Transilvania pamant romanesc’

“Nu întotdeauna toleranţa înseamnă şi măsură a înţelepciunii”. „Ardealul, pământ românesc” – de Milton G. Lehrer, un evreu-american care a iubit România şi adevarul istoric. DOCUMENTE via Ziaristi Online Ro

“Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor, cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile.” 

Nu întotdeauna toleranţa înseamnă şi măsură a înţelepciunii

“Astfel, in lucrarea sa “Les assassinats”, publicistul american Milton G. Lehrer relata: “Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungurești la 9 septembrie 1940. Ca și când armata de ocupație ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldați, un veritabil potop de foc și sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului – căruia i s-a dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului – este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor”.

Integral la Ziaristi Online

ROMANIA, Stat de necesitate europeana. „Ardealul nu este un pământ. Ardealul suntem noi toţi. Ardealul este sufletul nostru”. Prof Gheorghe Buzatu despre Transilvania. Exclusiv Ziaristi Online

„Ardealul nu este un pământ.   Ardealul suntem noi toţi.

Ardealul este sufletul nostru”

(Mihai Antonescu, 10.X.1941).

 

ROMÂNIA –

 STAT DE NECESITATE EUROPEANĂ

de GH. BUZATU

 

Realitatea desprinsă din titlu a fost formulată tranşant de însuşi inegalabilul nostru istoric – unul dintre cei mai mari ai lumii – Nicolae Iorga. Iar aceasta în repetate rânduri şi întărită, în formule diverse dar exprimând aceiaşi esenţă, de către cei mai mari dintre CEI MARI ai spiritului şi ştiinţelor româneşti: M. Eminescu, M. Kogălniceanu, Brătienii, A. D. Xenopol, Spiru Haret, Take Ionescu, N. Titulescu, S. Mehedinţi, Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Octavian Goga, I. Petrovici, I. Simionescu, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, D. Gusti, Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Pamfil Şeicaru sau G. Vâlsan[1]. Unul dintre ei – l-am numit pe Gh. I. Brătianu – a desluşit cu nedezminţitu-i talent şi  exemplară concizie, în Cuvântul înainte al celei dintâi reviste române de  „Geopolitică şi Geoistorie” (1941), coordonatele poziţiei României în contextual general continental şi, mai limitat, sud-est european, deşi nu doar atât: „Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un Stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă şi mai departe -, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aicea nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este, deci, – continua Gh. I. Brătianu în atenţia Estului şi Vestului, Nordului şi Sudului deopotrivă – şi în tot timpul. Ea deţine, cum s-a spus, cu adevărat o poziţiune-cheie. Iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Înseamnă, deci, că, mai mult decât oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie să fie mereu trează (veghea ta, a celui acolo aşezat). Ideea de hotar, de putere şi de apetit economic, internaţional, de autarhie şi independenţă, trebuie purtată acolo mereu în conştiinţe, ca o obsesie. Suntem, prin poziţia noastră pe glob, dar şi prin cele ce poartă faţa şi ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea, trebuie să aibă ghioagă bună şi toţi şi … să doarmă cât mai puţin. Se înţelege, deci: un Stat cu o astfel de situaţie, în care te urmează în tot locul vânturile, valurile, dator este, el cel dintâi, să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa. Toţi membrii acestui Stat, şi în primul rând pătura lui conducătoare, trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele”[2].

            În momentul în care monumentala enciclopedie Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, apărută integral în 1929 (3 volume, Bucureşti, Cultura Naţională, 1929, în total 1583 p., inclusiv indici de persoane şi de locuri), deci în timpul celei dintâi guvernări naţional-ţărăniste (Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Iuliu Maniu), tocmai a apărut unele consideraţii se impun.

În primul rând, ediţia originală în trei volume masive a ambiţionat să   reprezinte – ceea ce a reuşit cu maximă strălucire şi pentru un timp îndelungat – un tablou şi un bilanţ al evoluţiei şi stării provinciilor după cel dintâi deceniu al apartenenţei lor la România Mare. Opera, evident marcată de un spirit enciclopedist, fusese pregătită de un comitet de redacţie prezidat de D. Gusti, viitorul coordonator al celebrei Enciclopedii a României (4 volume, 1938-1943),  asistat fiind de Emanoil Bucuţa. Ea beneficia de solide contribuţii şi intervenţii, purtând semnătura unor personalităţi ştiinţifice de imens prestigiu naţional şi european – N. Iorga, R. W. Seton-Watson, Emanuel de Martonne, Wickham Steed, Liviu Rebreanu, Onisifor Ghibu, Nicolae Colan, Sextil Puşcariu, S. Mehedinţi, G. Vâlsan, Ştefan Meteş, Zaharia Bârsan, Constantin Moisil, George Moroianu, Sabin Manuilă, Al. Borza, R. Vuia, I. I. Lapedatu, V. L. Bologa ş.a.

În 1929 ori în prezent, când discuţiile despre Transilvania revin în atenţie. Aceasta în contextul unor pretenţii revizioniste implicând anularea Sistemului Tratatelor de Pace de la Paris – Versailles din 1919-1920 (mai ales, în cazul în speţă, a Tratatului de la Trianon), pe motive ilogice şi raţiuni deşarte. În atare situaţie, se înţelege, trilogia destinată tiparului recâştigă în semnificaţie. Acum, ca şi în 1929, trilogia Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928,  constituie, mai mult decât un argument, proba verităţii. Iar, în context, putem să neglijăm demonstraţiile lui N. Titulescu, ilustrul nostru diplomat, care anterior făuririi României Mari la 2 Decembrie 1918, s-a remarcat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara-Mamă? Pe atunci, mai precis la 3 mai 1915, într-un discurs susţinut la Ploieşti pentru cauza intrării României în război împotriva Austru-Ungariei, a opinat:

“…România nu poate fi întreagă fără Ardeal … Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa … Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi  harta: Ardealul e inima României geografice!…”[3]

După un sfert de veac, la 10 octombrie 1941, trimiţându-i un mesaj lui Manfred von Killinger, ministrul german la Bucureşti din 1941-1944, Mihai Antonescu, titularul Externelor României şi Prim-vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, în condiţiile în care tocmai prepara fondarea Biroului Păcii destinat să coordoneze campania pentru participarea ţării la Conferinţa Păcii de după al Doilea Război Mondial, pe urmele şi în tonul  discursului celebru al înaintaşului din mai 1915, îl atenţiona pe trimisul Berlinului că:

Ce s-a auzit la 17.32 pe cuprinsul Romaniei. Traiasca Trianonul!


Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova