„La noi, numai curul se schimbă – limbile rămân aceleaşi!” (rostită în urechea lui Petru Groza, imediat după 23 August, când s-a văzut cine sunt cei care urcă iar pe tribune) I.D. Sîrbu, p.53, “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”
Dan Pavel, născut în 1958 la Cluj, a fost membru PCR din anul 1982, şi un marcant lider UTC. După 1989 se converteşte în democrat şi în anul 2007 înfiinţează firma de consultanţă DDHM Strategic Consulting Group, care îşi mai dă cu presupusul pe anamneza şi prognoza politicii româneşti. Altfel, după 1990, lector, apoi conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti.
Liderul UTC din anii ’80 se afirma ideologic astfel: „Dezvoltarea literaturii tinere din anii socialismului beneficiază de climatul spiritual de excepţie creat prin grija partidului, personal a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Politica culturală a partidului nostru povesteşte de premisele afirmării libertăţii de creaţie şi a rolului social al creaţiei culturale. În acest sens, în Programul PCR de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism se spune: «Operele de literatură şi artă au menirea de a înfăţişa cît mai fidel, (…) realizările, aspiraţiile maselor largi populare (…). (…) Caracterul de masă al cenaclurilor literar-artistice trebuie pus în conexiune cu exigenţele pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului le pune în faţa scriitorilor şi artiştilor. (…) Preocupările tinerilor creatori, profund receptivi la sarcinile puse în faţa lor de partid, consistau în căutarea surselor lor de inspiraţie în activităţile oamenilor muncii, în realităţile prezentului nostru socialist. (…) Grăitoare pentru climatul de profundă efervescenţă creatoare şi angajare revoluţionară a literaturii tineretului studios o constituie atmosfera în care se desfăşoară cenaclurile literar-artistice studenţeşti, atmosferă în care se regăsesc indicaţiile pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu le-a dat în numeroasele sale întîlniri cu creatorii din domeniile literaturii şi artei (…)” (Dan Pavel, „Cadru generos de manifestare a talentelor”, „Amfiteatru”, anul XXI, nr.1 (253), ianuarie 1987, p.5). Integral aici
Sunt o babă comunistă nu este un film anti-românesc, deşi este puţin anacronic pentru mintea noilor făcători de filme, fiindcă are ca mesaj vorba: “Era mai bine când era mai rău”.
Traian Basescu: „Indiferent de opţiunile politice pe care le aveţi în Ucraina, vreau să ştiţi că din punctul meu de vedere, preşedintele Ianukovici a fost un preşedinte care şi-a ţinut cuvântul în ceea ce priveşte neobstrucţionarea dreptului românilor de a învăţa în limba română”
La Iasi a inceput protestul burtilor albe ale PDL-ul si ICCD-ului lui Mihai Razvan Ungureanu. B1 TV informeaza ca organizatorii au anuntat ca vor participa peste 20.000 de oameni. La putin timp de la inceperea evenimentului, reporterul B1 Tv transmite de la fata locului ca s-au adunat circa 1000 (o mie) de oameni. Probabil nu auzise indicatiile din studiou.
Pe scena se repeta figura de la Cluj: numai baietei si mascului si nici o femeie pe scena (komisareasa Monica Macovei, membra fondatoare a asociatiei homosexualilor, nu se pune). N-au inteles nimic din ce a zis Basescu privind pupililor lui Plesu de atunci: “Daca ar fi fost dupa mine as fi umplut scena de femei si de copii. Dar s-au ocupat Ungureanu si Neamtu”.
Orele 11.00 si un pic: Intra in forta MC TRU alias Traian Razvan Ungureanu strigand ca se bucura ca “toata Moldova” este aici. “Toata Moldova”. 1000 de oameni. Saracul, are dioptriile cam mari. Desi se poate spune ca asta a mai ramas din toata Moldova dupa ce romanii simpli si-au abandonat in anii Guvernarii PDL casele si copiii ca sa fie slujitori si capsunari pe plantatiile UE. Pribegi in Europa, asta am ajuns.
Ungureanul TRU incearca sa intre in noua tema a agentiei de publictate care se ocupa de campania presedintelui ales, suspedat si, desigur, viitor fraudat. “Exista doi capcauni care vor sa va ia tara”. Nu apuca sa termine ca multimea incepe sa strige” Ba-ses-cu, Ba-ses-cu!” Abandoneaza.
Iese Flutur pe scena, fluturandu-si burta alba. Acelasi text “demonizator”: “USL-istii sunt animale de prada”. Cat de usor spune asta unul care voia sa praduiasca toate pamanturile Manastirii Putna cu tot cu mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant! Insusi IPS Pimen cerea crestinilor sa se roage pentru “luminarea minţii domnului Gheorghe Flutur” dupa ce atacase si alta manastire, Manastirea Dragomirna, pentru viloiul unui potentat local. “În Sfânta Scriptură este scris: „Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii” (II Corinteni 11,14). Pe plan politic înseamnă că un politician demagog înșeală pe electorii care l-au ales și care l-au așezat pe scaunul puterii politice“, se afirma in comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei si Radutilor.
Urmeaza Blaga, la fel. Intra Cristi Preda. Penibil. Apare caraghiosul de Horia Neamtu, copilul din flori al lui Plesu cu Patapievici nasit de Basescu. Cu un tupeu de borfas intelectual face play-back peste Marian Munteanu si Imnul Golanilor din Piata Univeritatii. Marian Munteanu stie?
Vorbeste Papahagi, care ar trebui sa stea intr-o biblioteca sa-si vada de treaba in loc sa se dea in barci pe scena. N-am inteles inca pe cine/ce reprezinta. Fundatia lui Baconschi? Atunci de ce nu vine el? A, am uitat: a fost rejectat… “Brandul” Baconschi a esuat la malul PDL…
Intra Monika. O spune clar ca nu iese la vot, ca “nu legitimeaza” nimic prin votul ei. O “euro-democrata” indeamna romanii sa nu-si exercite dreptul la vot, cel mai important drept obtinut dupa 1989?
“Ne vrem tara inapoi!”, urla komisareasa. “Tara lor”, desigur! Moment in care ii cade microfonul. Pana de curent! 🙂 MC TRU intrevine. Degeaba, Makovei a ramas fara piuit.
In sfarsit, vine si Basescu salutand “frumoasele moldovence” din Piata. Interesant, o taxeaza din prima pe Macovei:
“Sunt foarte multi care spun ca nu vin la vot ca sa nu legitimeze lovitura de stat. Sunt de acord cu ei pana la un punct. Cum ne vad cei din Uniunea Europeana?!”. Indeamna asadar romanii la vot. Vorbeste iar de Tom Cruise si filmul “misiune imposibila” si compara referendumul din 29 iulie cu alegerile din ’47 fraudate de comunisti. Dar Tismanenau zice pe blogusorul lui ca USL-istii sunt nazisti. Nu se pot hotari?
“Ne vedem pe 29, la Referendum! Mergeti la urne si spuneti NU!”, isi incheie presedintele-ales-si-suspendat alocutiunea trimitand “Flacara democratiei” spre Bucuresti in fata celor intre 1000 si 20.000 (?) de oameni. Pe fundal rasuna din nou vocea lui Marian Munteanu si “Imnul Golanilor”.
Asta chiar e o mare porcarie: propagandisti uaseceristi utecisti si comunisti, ca aparatcikii Mihai Razvan Ungureanu si Cristi Preda plus procuroarea comunista Monica Gherghescu Macovei, cea care a fost prezenta si partasa la maltratarea noastra, a celor arestati de mineri la Magurele, isi aroga Imnul Golanilor! Asta dupa ce si Basescu l-a imitat pe Iliescu si ne-a facut pe noi, cei care-i criticam intelectualii lingai, “golani de presa”. Mare-mare procarie!
Intr-un final inteleg ca la mitingul de circa o ora au participat 2000 de oameni, ca si la paranghelia de la Bucuresti. “Toata Moldova”, ce mai! Epigoni de tot rahatul. In Piata Universitatii manifestau zeci de mii de romani, care nu s-au miscat din soare, ploaie sau frig 52 de zile si nopti. Nu 52 de minute. Pentru a salva regimul lui Iliescu de la “lovitura de stat” a “legionarilor/fascistilor” Bucurestiul a fost invadat de mineri care strigau, dement: “Iliescu nu uita/tara e de partea ta!”. Tara lor!
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:
“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.
Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):
“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie. „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.
De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.
Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”
Am incheiat promovarea :).
Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.
Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”
Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!
“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.
Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei
Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu
FRÁUDĂ,fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
PLAGIÁT,plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)
In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).
Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:
1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.
Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.
2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.
In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.
Ce solicitam:
1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.
2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.
Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)
Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.
Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.
Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)
“Povestea lui Vili Tuscan”
(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.
Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!
Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.
S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.
Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.
Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.
Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)
Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’
(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)
“(…) Al doilea tău lungmetraj(de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.
Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?
Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”
Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei:www.amintiridinepocadeaur.ro
Anexa 4. Cazul Dan Mihu
Să iubeşti şi să tragi apa
Cîştigător lung metraj HBO
Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.
Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997
Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.
Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.
Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”
– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni
Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?
Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.
Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.
Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu
PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.
Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:
Domnule Mungiu,
Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.
Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.
Socul a fost prea mare…
Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.
Acum astept filmul.
Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.
O ultima precizare
” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.
Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.
Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.
Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.
„Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (!?), scrie un personaj asemenea lui Mungiu in Inside Movies. Detalii aici: Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali
In rest, nu ratati azi: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei si Uniunii Cineastilor din Romania. Si, bineinteles, cititorilor Roncea.Ro.
“‘După dealuri’ este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate.” – The Hollywood Reporter via Mediafax
“Filmul lui Mungiu, “Dupa dealuri”, primul film huiduit la Festivalul de la Cannes de anul acesta” – titra presa online de sambata consemnand faptul ca mai multi ziaristi si spectatori au huiduit si fluierat la premiera lui Mungiu. Intre timp, titlul in cauza a fost eliminat de pe net, fiind inlocuit cu mai ternul “Filmul lui Mungiu, “După dealuri”, fluierat şi aplaudat la Cannes, susţine o publicaţie franceză”, facandu-se trimitere la L’Express (foto sus).
Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.
Regizorul-vedeta are grave carente de profesionalism, fiind deja acuzat in doua cazuri de plagiat de catre doi reputati scenaristi si regizori. Pe langa istoria mai veche expusa de scriitorul Dan Mihu imediat dupa aparitia pe piata a filmului “4-3-2”(foto), se mai adauga astazi si cea a cunoscutului regizor Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC. Ioan Carmazan il acuza in premiera pe Cristian Mungiu, prin intermediul site-ului Roncea.Ro, ca i-a plagiat cu nerusinare una dintre povestirile sale, publicata inca din 1983 in volumul “Povestiri din Bocsa” si transpusa de Mungiu in filmul de grup “Amintiri din epoca de aur”, pe care acesta nu uita sa mentioneze ca este “Un film scris de Cristian Mungiu”. Pe deasupra, printre toate aceste decaderi de la etica si morala se iteste o afacere de frauda la Centrul National al Cinematografiei-CNC realizata prin intermediul “Amintirilor”.
Intr-o declaratie facuta ieri pentru Roncea.Ro, profesorul Ioan Carmazan a subliniat ca trebuie lamurit o data pentru totdeauna mitul acesta al “geniului” Mungiu, intemeiat pe plagiat, conjuctura si frauda. Amintind de cazul lui Dan Mihu, care, dupa ce a prezentat scenariul sau – Să iubeşti şi să tragi apa – unui juriu HBO din care facea parte Mungiu, s-a trezit anul urmator ca povestea i-a fost copiata grosier in filmul “4-3-4”, regizorul Ioan Carmazan ne-a prezentat si cazul sau. Concret, fragmentul principal din “Povestea lui Vili Tuscan”, una dintre povestirile sale din Bocsa, publicate in urma cu 29 de ani la Editura Facla, despre un carusel si mai multe personaje, a fost reprodus intocmai in filmul de grup semnat de Mungiu “Amintiri din epoca de aur” (vezi foto dreapta si dr jos). Regizorul il someaza pe Mungiu sa ia nota oficial de aceasta acuzatie. Consultand volumul ni s-a confirmat intrutotul afirmatia respectatului regizor. Ioan Carmazan nu exclude actionarea lui Mungiu in judecata urmand ca suma solicitata ca prejudiciu moral si material sa fie donata unui camin de copii si unui azil de batrani ale Bisericii Ortodoxe Romane. De remarcat ca Mungiu s-a aflat in proces si cu muzicianul Cornel Constantiniu, care l-a acuzat ca a furat muzica din “4-3-2”.
Mai mult, conform unor surse din lumea cinematografiei se pare ca nivelul de infractor al lui Mungiu nu se restrange la plagiat si coloane sonore subtilizate, existand suspiciuni solide ca filmul “Amintiri din epoca de aur” a fost dublu-finantat, comitandu-se o frauda care poate fi dezvaluita prin cel mai banal control al unor procurori avizati. Practic, Mungiu a obtinut finantare de la Centrul National al Cinematografiei pentru intregul film de grup format din patru episoade in timp ce alti doi regizori beneficiasera deja de finantare de la stat pentru doua dintre episoade. Afacerea necesita interventia organelor abilitate.
“Nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul. Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.”, scria Dan Mihu in scrisoarea sa deschisa despre Cazul Mungiu.
Pentru a intelege mai bine profilul celui incriminat de plagiat si suspectat acum de infractiuni si mai grave este necesara o vedere de ansamblu asupra mediului sau de formare.
Cristian Mungiu este fratele mai mic al Alinei Tatiana Mungiu, actuala sefa SAR si fosta activista UASCR (ca sefa a Asociatiei Studentilor Comunisti pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca“, ziarul Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania – UASCR, patronat de CC al UTC), casatorita de forma cu Andrei Pippidi, cunoscut drept homosexual in cercurile istoricilor de la Iasi, suspectat in aceleasi cercuri ca agent dublu al Securitatii si, respectiv, al unui alt serviciu secret strain. Tatal lor, Ostin Mungiu, in perioada comunista ocupa la UMF Iasi postul de sef al Biroului organizatiei de baza a PCR si, conform marturiilor locale, era insarcinat cu supravegherea studentilor straini, pe modelul Mona Musca. Familia lor este originara din Balti.
Alina Tatiana Mungiu a fost prima din familie care a indraznit sa se faca remarcata si dupa 1989 printr-o pronuntata aversiune fata de crestinism, in special fata de ortodoxie, ura exprimata prin piesa “Evanghelistii”, jucata pentru prima oara in Ungaria si beneficiara premiul UNITER pentru “cea mai bună piesă românească a anului 1992”. Piesa a fost pusa in scena si la noi, in decembrie 2005, la Ateneul Tatarasi din Iasi, in regia unui oarecare Benoit Vitse. Conform marturiilor autoarei, piesa a fost conceputa in 1988, deci in plin elen comunist creator.
Scriitorul Radu Negrescu – Sutu, fost detinut politic ca urmare a semnarii Apelului Goma din 1977, compara piesa “Evanghelistii” cu practicile macabre ale tortionarilor din cadrul “Experimentului Pitesti”. Iata cum descrie el desfasurarea actiunii “artistice” a Mungiei de pe scena Ateneului Tatarasi: “Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual potential, isi tot expune fesele dezgolite publicului. Dar toate acestea s’au vazut si la Pitesti. Nici relatia dintre Maria Magdalena, personificata in piesa de curtezana Elena (preoteasa-prostituata, ibovnica lui Cherintos), si Domnul Iisus, nu este noua. Aceasta culmineaza cu sugerarea unei felatiuni, urmata de comentarii de genul: “- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?”, sau “- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”
Vulgaritatea erotica ostentativ afisata tradeaza cu siguranta frustrarile doamnei Mungiu in acest domeniu, dar acest lucru nu priveste pe nimeni decat pe domnia sa. Fiecare are viata sexuala pe care o poate avea sau pe care si-o doreste. A face insa din Sfanta Evanghelie un spectacol cvasipornografic, prin desacralizarea Domnului Iisus pentru a sacraliza vulgaritatea, este oare o dovada de curaj din partea autoarei acestei nedemne “opere de arta” teatrala?… Spre deosebire de atitudinea antievreiasca sau antimusulmana, cea anticrestina nu prezinta astazi niciun risc, permitand frustratei autoare o gama cat mai larga de blasfemii, inspirate de cele proferate de tortionarii din puscariile comuniste”, consemna dupa premiera de la Iasi Radu Negrescu – Sutu.
Piesa a fost considerata de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist drept o blasfemie si “o jignire adusa Bisericii Ortodoxe Romane”. “Este o blasfemie la viata si la credinta noastra”, a afirmat la vremea respectiva si Arhiepiscopul Ioan Robu al Bisericii Catolice din Romania.
De observat ca atat Cristian Mungiu cat si Andrei Serban au ignorat – chiar cu acceptul tacit al Patriarhiei, din cate se pare – drepturile la propria imagine, viata si credinta ale parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, inchis pe nedrept pentru moartea Irinei Cornici si intre timp eliberat din inchisoare. Scenele relevate de Mediafax despre atmosfera de la repetitii denota si o alta fateta a realizatorilor unui spectacolul dintr-o drama reala, care implica persoane neconsultate: “Unii actori spuneau «nişte oameni suferă şi noi mergem să ne plimbăm pe Broadway». Ne-am dat seama atunci că nu trebuie să ne luăm prea mult în serios. Distanţa s-a produs când am putut să râdem de cazul acesta”, a mărturisit regizorul Andrei Serban, citat de Mediafax. “Totodată, Tatiana Niculescu-Bran apreciază că momentul cel mai amuzant a fost când Andrei Şerban le-a cerut actorilor să joace piesa pentru trei culturi diferite, din Somalia, Japonia şi Mongolia.”, mai noteaza Mediafax din amuzamentul de la repetitii, facut pe seama mortii unei tinere si incarcerarii altor maicute si a preotului Daniel.
Nu stim cum a fost atmosfera la filmarile lui Cristian Mungiu dar, in tot cazul, anticrestinismul sau nativ, am putea spune, a fost remarcat deja de presa straina. “Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit.”, scrie unul dintre jurnalistii acreditati la Cannes ai portalul postului France 24, citat de Mediafax, fara sa stie ca tanarul merge pe urmele tatalui si surorii sale mai mari.
Desi ii scapa informatia ca “in mod inexplicabil, premiera filmului “Dupa dealuri” nu are loc in 19 mai seara, asa cum se cade pentru un regizor care are un Palme d’Or acasa, ci dupa-amiaza, pe zi”, daca citesti corespondentele HotNews ale Iuliei Blaga ai putea crede ca Festivalul de la Cannes de anul acesta se desfasoara pentru si cu un singur film: al lui Mungiu. Ziaristii normali sunt insa mult mai rezervati.
“Paris Match“ noteaza, de exemplu: “Cat despre personaje, de la tanara calugarita care ii spune ‘tati’ preotului, trecand prin iubita isterica si monomaniaca si prin stareta cu inima de sfanta, personajele nu reusesc in niciun moment sa ne emotioneze. Nu intram nici in empatie, nici in antipatie cu ele, avem doar putina pofta sa le manam de la spate ca sa iesim odata din fundatura in care ne-a dus acest lungmetraj mult prea lung. (…) O fi Mungiu un cineast major, dar ‘Dincolo de dealuri’ nu i-ar putea seduce decat pe cinefilii integristi.”
Anticrestinismul vomitiv al lui Cristian Mungiu, boala de familie dupa cum se vede, se spuzeste oral la Cannes, unde pionierul fruntas al “Noului Cinema” repeta fara jena cliseul ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa fie platit Mungiu din banii nostri, plus pensiile si alocatiile taiate, ca sa ne injure, asa ca vom solicita Parchetului sa faca investigatia necesara in ce priveste frauda de la CNC pe care o semnalam, corpului cineastilor din Romania ramanandu-i obligatia sa se autosesizeze in cele doua cazuri de plagiat reclamate, pentru a le judeca si condamna conform Legii.
„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.” – Valerica Stoica, Autobiografie
Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, azi, pentru Mediafax, că a decis, ” în urma unei analize personale”, să renunţe la candidatura pentru o funcţie în conducerea democrat-liberalilor, urmând să se dedice exclusiv activităţii la ISP, din postura de simplu membru al PDL. Este posibil ca “analiza personala” sa fi avut in vedere si relatiile sale cu rusii de la ALRO dar si Dosarul sau de Cadre, din care au fost dezvaluite, recent, doar cateva pasaje biografice. Altele urmeaza. Din dezvaluirile de pana acum, rezulta cat se poate de clar ca “anticomunistul” Valeriu Stoica a fost un activist de nădejde al PCR și, dacă n-ar fi fost momentul decembrie 1989, poate ar fi avut șansa să acceadă în CC al PCR în aceiași funcție pe care o deține acum în PDL. La fel si colegul sau de Partid (comunist), UASCR-istul GDS-ist Cristian Preda.
Un palmares demn de invidiat omis din C.V.
Potrivit documentelor, prezentate recent de GIP, Valeriu Stoica a fost secretar UTC în liceu, membru în comisia politico-ideologică a UASCR, propagandist la „Grivița Roșie” și în Centrul Universitar București, coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice în mai multe facultăți, secretar UTC la Judecătoria Sectorului 5, propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, secretar de partid la Judecătoria Sectorului 5, organizator de grupă sindicală la Tribunalului București. Demn de menționat este faptul că Valeriu Stoica a intrat în PCR în 1974 – deci în anul II de facultate, exact la fel ca si Cristian Preda, devenit membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania (UASCR) la doar 20 de anisori – iar pentru activitatea politică și obștească a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944”.
Paradoxal, nici în C.V.-ul depus în Parlament – Stoica a fost deputat între 1996 și 2003 – și nici în cel care se regăsește pe site-ul PD-L,Valeriu Stoica nu a trecut nimic referitor la activitatea sa politică antedecembristă. La fel ca si colegul sau, Cristian Preda, acum vajnic “anticomunist”. Parlamentarii care au fost membri PCR sau au avut funcții în UTC și-au trecut în C.V. activitatea politică de dinainte de decembrie 1989.
Valeriu Stoica – C.V. politic antedecembrist
– 1968 – 1972 : Secretar al organizaţiei UTC la Liceul Gheorghe Lazăr
– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă juridică în organizațiile UTC din cadrul Întreprinderii „Grivița Roșie”
– 1972 – 1976: activist într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti
– Din aprilie 1974: membru PCR
– 1974 – 1976: membru în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti
– 1974 – 1976: coordonator şi îndrumător al muncii politico-ideologice din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
– 1980-1981: Secretar al organizaţiei UTC din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti
– 1980 – 1981: propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5
– 1980 – 1981: prezintă lunar informări politice în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR.
– 1981-1985: Secretar al organizației de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.
– 1981 – 1985: lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5
– iunie 1985: absolvent al Universității politice de conducere (cu media 10)
– 1985 – 1986: organizator al grupei sindicale din cadrul secției civile a Tribunalului București
– 1985 – 1986: curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 București
Din scrierile “anticomunistului” si “parintelui fondator al dreptei romanesti”:
Pe uteciştii adevăraţi, înţelegerea metaforei îi electrizează
Multe sunt gândurile şi simţămintele pe care un tânăr le poate încerca citind Programul partidului. Pentru biografia mea interioară însă, puterea şi lumina unor evenimente cruciale le-au avut gândul şi sentimentul istoriei. Lăsând în urmă corăbiile de hârtie şi castelele de nisip ale copilăriei, luptându-ne – cavaleri în regatul închipuirii – cu morile de vânt ale adolescenţei, mulţi dintre noi, în pragul tinereţii, am simţit atingerea de flacără a Istoriei şi ne-am străduit să înţelegem. Drumul spre Istorie este un drum greu, care străbate tărâmul de la joc şi imaginaţie până la lumea în care trăieşti, până la Patria ta, până la propria ta persoană, coborând şi urcând, apoi în trecut şi viitor. Citind Programul Partidului, pentru mine s-a luminat tocmai capătul acestui drum – Istoria. Şi nu oricare istorie, ci Istoria poporului român. (Valeriu Stoica, Universitatea Comunistă anul 7, nr. 24, oct.-nov. 1974, p. 3, revistă a CUASC din Univ. Bucureşti)
Privind retrospectiv ultima jumătate de veac din viaţa patriei – perioadă atât de bogată în radicale mutaţii produse în structura societăţii, în conştiinţa maselor – istoria consemnează (…) larga participare a tineretului la evenimente politice de cea mai mare însemnătate, angajarea sa hotărâtă de partea forţelor militante pentru progres social. Îndrumaţi cu grijă părintească de Partidul Comunist, purtătorul celor mai nobile aspiraţii ale poporului muncitor şi arhitectul lucid al viitorului, uteciştii au ştiut să urce, traversând eroic timpul inechităţii, timpul proliferării morbide a fascismului.
Ne este limpede: în condiţiile unui ev revoluţionar, de natura celui căruia îi suntem cei mai direcţi martori, cotidianul nu se reduce la simple acumulări de fapte. De aceea sensul pe care îl dăm existenţei este (şi n-ar putea fi altfel) unul politic.
Elanul, altădată aspect efemer al vârstei, a devenit o cantitate de durată. Cu ea, tineretul din România se structurează organic activităţii vaste, esenţiale, demiurgice, de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.
Ce satisfacţie supremă pentru noi, scriitorii atât de tineri râvnind să păşim pe drumul consacrării, să eternizăm spiritul acestei epoci, să redăm timpului mesajele generaţiei noastre.
Pentru uteciştii de azi, simpla înţelegere a metamorfozei este electrizantă. (Valeriu Stoica, Realitate şi participare în Amfiteatru, martie 1972, nr. 3 (75), p. 1)
Fragmente din Autobiografia olografă
„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.”
În perioada studenției, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.”
„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.
După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.
Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4.”
Capitolul III din Memoriul de activitate dactilografiat
„III. Activitatea Obştească
În perioada studiilor universitare, am participat la toate activităţile organizate de Asociaţia studenţilor comunişti din Facultatea de Drept, iar din anul 1974, cînd am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român, am luat parte la activităţile desfăşurate de organizaţia de bază.
În acest sens, menţionez că am activat într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie” şi într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti.
În anul 1974, am fost cooptat în comisia politico-ideologică din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. În această calitate, am coordonat şi îndrumat munca politico-ideologică din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
După absolvirea facultăţii, am continuat să activez în cadrul organizaţiei UTC şi al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
În perioada 1980-1981, am fost secretarul organizaţiei UTC şi propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5 Bucureşti.
Totodată, am prezentat lunar informarea politică în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR şi am fost propagandist în cadrul acestei organizaţii.
În aceiaşi perioadă, am fost lector la Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al sectorului 5.
Am absolvit în luna iunie 1985 Universitatea politică şi de conducere cu media 10.
În perioada 1981-1 februarie 1985, am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.
Ca membru al Asociației Juriștilor din Sectorul 5, am organizat cicluri de conferințe pe teme juridice în școli și unități economice, precum și la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, am îndrumat activitatea unor comisii de judecată și am participat la diferite acțiuni de popularizare a legii.
În prezent, sînt organizator de grupă sindicală la secţiile civile din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.
Totodată, urmez un curs special de pregătire organizat de Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru activitatea profesională şi obştească am fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August 1944.”
Presedintele PD-L – Bucuresti, Elena Udrea, si-a aratat ieri dezamagirea pentru faptul ca intelectualii GDS din PD-L, Cristian Preda si Sever Voinescu, nu au fost sanctionati cum se cuvine, dupa cum afirmase si Traian Basescu – prin eliminarea din partid. Intr-o declaratie publica scurta dar cuprinzatoare, Elena Udrea a mentionat nu mai putin de trei ori necesitatea respectarii disciplinei de partid. Drept urmare, azi noapte, “disidentul” de serviciu/i ales pe liste in Parlamentul European, Cristian Preda, i-a dat Elenei Udrea pe blogul sau personal o replica care se doreste a fi “acida” dar nu face decat sa-i devoaleze lasitatea “intelectuala”. Printr-o extrapolare “savanta” a situatiei sale, guralivul de pe Realitatea si Vox Publica Cristi Preda compara cazul sau, prin juxtapunere, cu cel al lui Mircea Geoana, caruia PSD i-a interzis sa mai comenteze public impotriva sefului partidului, Victor Ponta. Atacul la conducerea PD-L este evident:
Zice Preda: “Eu cred însă că e vorba despre altceva: decizia PSD vădeste faptul că, pentru Victor Ponta si sustinătorii săi, partidul e mai important decât statul. Partidul te sustine si tot el decide când poti vorbi si mai ales când trebuie să taci. În această viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale și colective, ci un cenzor privat. Unul care are drept unic scop să acapareze statul si să distribuie pozitii si rente celor care au tăcut bine. (…) Statul pleacă astfel capul în fata partidului.”
“Mistificarea care justifică atât presiunea asupra lui Geoană, cât si aparenta coerentă organizatională poartă un nume cu rezonantă cazonă: disciplină de partid.
Interpretată tot mai des în cheie leninistă, disciplina de partid tinde să devină în România principalul adversar al libertătii.”
Pam-pam. Preda, daca le ai asa umflate de ce nu o spui direct, cu nume si prenume, cum ii sade bine unui “luptator pentru libertate” si “democratie multi-lateral dezvoltata”. Ti-e frica sa nu ti le taie cineva? Harsh!
Problema lui de logica este ca, folosind aceasta comparatie, inevitabil, se pune in galosii PSD-isti ai lui Geoana. Adica acolo unde ii e de fapt locul.
Documentare:
Elena Udrea, ieri, orele 13.00, via Mediafax:
“Nu vreau să mă refer la persoane, dar trebuie să existe disciplină de partid. Mai ales când partidul este la guvernare şi situaţia economică impune anumite măsuri şi aşa extrem de nepopulare. Cred că trebuie să existe o disciplină de partid. Faptul că nu au fost sancţionaţi de la început a adus ca toată lumea acum să vorbească în afara partidului şi nu în interiorul lui”, a precizat Udrea, întrebată despre posibilitatea sancţionării celor care vorbesc în afara partidului, cum ar fi Cristian Preda sau Sever Voinescu.
Udrea a spus că există organisme de conducere ale partidului şi faptul că nu s-au luat măsuri din punct de vedere instituţional acum opt luni a dus la această situaţie în partid. Ea arătat că trebuie sancţionaţi cei care vorbesc în afara PDL, deoarece un partid “nu se ţine fără disciplină”.
“Da, eu m-am aşteptat să-i văd sancţionaţi inclusiv pe cei care au votat împotriva Guvernului şi lucrul acesta nu s-a întâmplat. Deci, cred că un partid nu se ţine fără disciplină. Într-un partid în care orice opinie este acceptată, oricine poate să-şi spună punctul de vedere, să nu vii să-ţi spui punctul de vedere în partid, iar apoi să profiţi de atitudinea ostilă care există în afara lui şi să adaugi şi tu la criticile împotriva propriului partid, cred că nu este…” onest (probabil – nota mea), a afirmat Udrea.
Elena Udrea a apreciat că premierul Emil Boc a fost indulgent cu aceştia.
Cristian Preda, azi noapte, pe la 3.14, pe blogusorul lui (pana acum, la orele 17.00, 173 de accesari):
Geoana
by cpreda
Desi e în opozitie, PSD face tot posibilul să acapareze statul. Mă rog, o parte din el, dar una importantă în ordine simbolică.
O dovedeste decizia de a-i interzice, sub amenintarea excluderii, lui Mircea Geoană să vorbească public despre PSD în următoarele sase luni, desi formatiunea politică îl sustine în continuare pe Mircea Geoană la Sefia Camerei superioare.
Pe scurt: presedintele confirmat al Senatului nu e liber să se pronunte public în legătură cu unul dintre partidele care alcătuiesc camera ale cărei lucrări le conduce.
Seful Senatului e prizonierul unei formatiuni politice. Întâmplarea face să fie vorba chiar despre partidul căruia îi apartine. Tot întâmplarea face ca partidul respectiv să fi fost condus până mai ieri chiar de către Mircea Geoană. Cum se explică asta?
În aparentă, e vorba doar despre un schimb reciproc avantajos: tăcerea de partid e pretul plătit de Geoană pentru pozitia în stat. Asa vor spune cinicii autohtoni, pragmaticii, politicienii versati, oamenii cu experientă, cei care au priceperea terenului si nu se pierd în abstractiuni sau referinte la valori.
Eu cred însă că e vorba despre altceva: decizia PSD vădeste faptul că, pentru Victor Ponta si sustinătorii săi, partidul e mai important decât statul.
Partidul te sustine si tot el decide când poti vorbi si mai ales când trebuie să taci.
În această viziune, partidul nu mai e un vehicul public al opiniilor individuale si colective, ci un cenzor privat.
Unul care are drept unic scop să acapareze statul si să distribuie pozitii si rente celor care au tăcut bine.
Presedintele Senatului a acceptat situatia, bolborosind ceva despre nevoia de coerentă a actiunii de partid.
Statul pleacă astfel capul în fata partidului.
Mistificarea care justifică atât presiunea asupra lui Geoană, cât si aparenta coerentă organizatională poartă un nume cu rezonantă cazonă: disciplină de partid.
Interpretată tot mai des în cheie leninistă, disciplina de partid tinde să devină în România principalul adversar al libertătii.
Dovada e că putini mai stiu (si încă si mai putini vor mai sti peste 6 luni) de unde a pornit disputa Ponta-Geoană.
Opinia românească va consemna un singur lucru: seful PSD e mai puternic decât seful Senatului, adică decât al doilea om în stat.
Sursa 🙂 (nu stiam daca sa o dau sau nu ca sa nu-l deconspir 🙂 dar na, ca o dau): CPLM
September 1st, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
