Victor Roncea Blog

Unde sunt şcolile de altădată?

Editorial de Virgiliu Gheorghe

N-am putea spune că înainte de 1990 sistemul de învăţământ ar fi fost aşa cum trebuie; mai întâi pentru că era în esenţă ateu, apoi pentru că insista prea mult pe memorizare, cantitate şi specializare. Dar, totuşi, aşa cum era, românii luau aproape an de an primele locuri la olimpiadele internaţionale de matematică, fizică, biologie sau chimie. Şi nu era vorba numai despre cei care făceau performanţă. Elevii români, chiar şi cei de nivel mediu, îi depăşeau pe cei din Occident de aceeaşi vârstă cu ei. Îmi amintesc că între anii 1980 şi 1986 am avut câţiva colegi care au emigrat cu familia în Statele Unite. Deşi nu excelau la şcoală în România, acolo au fost trecuţi într-o clasă superioară vârstei. Dar, şi în aceste condiţii, erau mai buni decât colegii lor.
La doi ani însă după 1990, aflam din ziarele româneşti că, surprinzător, în clasamentele internaţionale, România era cotată undeva pe la locul 170 în privinţa nivelului de învăţământ. Ne depăşeau şi ţări din Asia, nu mai vorbim de cele occidentale! Atunci nu ştiam prea bine ce înseamnă manipularea. Doar ne miram şi ne gândeam, cu uimire, cum ar trebui să arate un învăţământ performant, dacă noi şi cu cel actual obţineam performanţe dintre cele mai bune la olimpiadele internaţionale – nu vorbim de faptul că majoritatea celor 169 de ţări care ne-o luaseră înainte, în general, nu ajungeau nici măcar să participe la faza finală a acestor concursuri…
În aceeaşi perioadă, eram la fel de surprinşi să aflăm că industria şi agricultura, cu care Ceauşescu reuşise recordul de a ne aduce în situaţia unică de a nu mai avea nici o datorie, erau de fapt nişte găuri negre ale economiei naţionale. Straniu, adică o economie formată numai din găuri negre supravieţuise şi exportase zeci de ani, în lumea întreagă, de la maşini agricole şi instalaţii petrolifere până la locomotive şi arme de tot felul… Însă lucrurile se înscriau în aceeaşi linie generală, de aruncare la coşul de gunoi a „moştenirilor trecutului” şi de reaşezare pe baze noi, moderne, europene.
Aşa că, pentru că tot era considerat învăţământul românesc atât de puţin performant, s-a început reforma. Oricum era obligatorie, căci numai aşa se angajau F.M.I.-ul şi celelalte Forumuri Europene să ne împrumute şi să ne ajute. Şi, într-adevăr, în ultimii 20 de ani, învăţământul românesc a fost reformat neîncetat, deşi nu există nici măcar un studiu desfăşurat de către Ministerul care-l gestionează prin care să se fi demonstrat necesitatea unei măsuri sau a alteia. Slavă Domnului că reformarea învăţământului nu s-a desfăşurat în acelaşi ritm cu reforma din agricultură! Asta pentru că pe porci poţi să-i laşi să moară sau să-i tai, după cum s-a şi întâmplat în cazul lichidării marilor combinate de carne româneşti, dar cu oamenii e mai greu… Şi totuşi, prin sistemul noilor manuale alternative, al noilor sisteme de notare sau printr-o reformare continuă sub semnul principiului „schimbarea oricum va aduce ceva nou”, s-a reuşit să se dea peste cap întregul proces educativ!
Rezultatul final? După bacalaureatul din vara aceasta, procentul de promovabilitate la nivel naţional este de 44,47%; în peste 20 de licee din ţară, nici un elev nu a promovat examenul de bacalaureat; la nivel naţional s-au înregistrat doar 60 de medii de 10; 661 de elevi au fost daţi afară din examen;în unele judeţe au promovat examenul sub 20% dintre elevi – şi lista recordurilor negative poate continua…
Subiectul a devenit unul de interes pentru mass-media, care a început vânătoarea de vinovaţi. Talk-show-uri, interviuri, explicaţii dintre cele mai complicate. A apărut chiar şi versiunea că, de fapt, problema este tocmai lipsa de consecvenţă în reformă! Exact aceleaşi reţete ca în industrie şi agricultură…

(more…)