Victor Roncea Blog

Despre autonomie la Universitatea Bucuresti

Centrul European de Studii Covasna – Harghita, in parteneriat cu Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni a lansat astazi, la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti, lucrarea “Un fals ‘referendum’ pentru impunerea unei autonomii anacronice deja existente”, semnata de dr. Ioan Lacatusu si av. Ioan Solomon. Cartea, aparuta la Editura Eurocarpatica, Sfantu Gheorghe, a fost prezentata de prof. univ. dr. Ilie Badescu, conf. dr. Radu Baltasiu si dr. Maria Cobianu-Bacanu. Dezbaterea a fost continuata de studentii si profesorii prezenti. Din sumar: Un referndum “fals”, anticonstitutional si fara obiect; O autonomie anacronica deja existenta; Necesitatea unei discriminari pozitive pentru romanii numeric minoritari in zona; Argumente impotriva separatismului pe criterii etnice a judetelor Covasna, Harghita si Mures; Concluzii, Bibliografie, Anexe.

O lucrare de referinta pentru orice factor de decizie, inclusiv strain, interesat de stabilitatea statului national unitar roman.

In imagine: site-ul oficial al Consiliului Judetean Covasna https://www.covasna.net/ (https://www.kovaszna.net/) cu urarea „Bine ati venit in regiunea Trei Scaune” facuta de cei doi tineri imbracati in costume populare maghiare, iar pe fundal fiind prezentat monumentul maghiarilor de pretutindeni. Versiunea in limba engleza titreaza: Welcome in Haromszec! – Info semnalata de Asociatia “Noi Romanii”.

Tot despre Kosovo, editu din ZIUA de azi:

Victor RONCEA

— Salvatorul flotei aeriene civile sarbe in perioada bombardamentelor NATO din Iugoslavia, Traian Basescu, a mai facut o incercare de sprijinire a Serbiei inainte ca vecina noastra sa ramana fara Kosovo. Pe Axa Bucuresti-Belgrad-Bruxelles, Basescu s-a intalnit cu presedintele Boris Tadici care a tinut sa remarce ca si in romana si in sarba cuvintele “prieten” si “lupta” sunt la fel. Din nefericire este insuficient pentru a salva Kosovo si Romania.

Vulcanul Kosovo va erupe in cateva zile. Insa, nici NATO si nici UE nu par constiente suficient de ce va genera independenta pe care vor sa o proclame fostii teroristi albanezi din UCK, actualmente onorabili politicieni in Kosovo. Altfel ar face mai mult. Romania, de exemplu, ar putea sa solicite statelor UE cu o pozitie similara privind integritatea Serbiei – Spania, Cipru, Grecia, Slovacia – sa-si exprime impreuna dreptul de veto, in cadrul Consiliului sau al Parlamentului European, fata de trimiterea de noi trupe, in pofida Rezolutiei ONU 1244.
Centrul de Geopolitica al Universitatii din Bucuresti a organizat o conferinta dupa vizita presedintelui Traian Basescu la Belgrad si dupa ce Hashim Thaci, fostul lider UCK, azi premier la Pristina, a anuntat ca va proclama independenta Kosovo indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale de la Belgrad. Concluzia dezbaterii a fost ca Serbia se afla azi in aceeasi situatie dramatica in care se afla Romania, in ’39-’40, in fata Pactului Hitler-Stalin si a Dictatului de la Viena. Recunoasterea unilaterala a independentei Kosovo va duce automat la disparitia regulilor si vietii diplomatice internationale, stabilite de Organizatia Natiunilor Unite, si la declansarea “principiului dominoului”, un proces care va merge pana la distrugerea statelor nationale, a opinat in cadrul discutiilor jurnalistul sarb Milan Petrovici.
Europa natiunilor este inlocuita prin forta de o Europa a regiunilor, in care aspectul economic este mai important decat suveranitatea statala. Parca nu intamplator, radicalii maghiari au reusit chiar in aceste zile infiintarea Partidului Civic Maghiar, in ciuda faptului ca prin insusi statutul sau – in care anunta ca militeaza pentru autonomie teritoriala – incalca Legea fundamentala a tarii, Constitutia. Cu putin timp in urma, Parlamentul ungar declara ca va urmari cu cea mai mare atentie evolutia situatiei din Kosovo pentru a putea folosi acest precedent in favoarea maghiarilor din jurul granitelor. Daca independenta Kosovo este generata si admisa de puteri occidentale pe criteriu etnic, de ce nu s-ar aplica acelasi principiu si in Harghita si Covasna sau in Voivodina, alta provincie sarba care ameninta cu separarea, dupa cum par sa incite si unele cercuri diplomatice si de media din Romania, punand cel putin intr-o pozitie nepotrivita Administratia Prezidentiala si Ministerul Afacerilor Externe.
In aceste conditii, ale unei tradari europene, nu este de mirare ca Serbia isi indreapta ultimele sperante spre Rusia lui Putin. Rusie care, e bine sa amintim, le-a inselat la randul ei asteptarile de protectie ale sarbilor, inclusiv la momentul capitularii din fata NATO, cand “alianta votca-cola” a functionat pe canale subterane, abandonandu-l intr-un final pe fostul agent Slobodan Milosevici, decedat ulterior ca un sobolan in temnitele de la Haga. Daca NATO si SUA si-au inchipuit insa ca pozitionarea in Kosovo va intari flancul sudic european, iata ca noile evolutii nu fac decat sa readuca Rusia in Balcani, de data aceasta intr-o postura mult mai amenintatoare, periclitand inclusiv planurile americane de aparare, ambitiosul scut anti-racheta. Dupa ce Vladimir Putin si Gazprom si-au asigurat traseul gazoductului rusesc via Bulgaria-Serbia-Ungaria si mai departe si dupa ce viitorul presedinte rus, Dmitri Medvedev a cumparat, la propriu, jumatate din Muntenegru, Moscova si-a anuntat intentia de a construi baze militare in spatele “liniilor inamice”, inclusiv in Republica Srpska, multiplicand Transnistria in inima Europei. Acesta este de altfel raspunsul Rusiei la planul american “End Game” – “Sfarsitul Jocului”, de incercuire a Rusiei. Pozitionarea de rachete rusesti pe teritoriu sarb va reduce la zero apararea SUA si NATO, indiferent de cate scuturi ne-am pune pe cap. Practic, ca sa-l citez pe Vladimir Alexe, Check Point Charlie se va muta la granita cu Romania.
Europa politica nu pare afectata de starnirea acestei “spirale a urii”. Romania nu trebuie sa se lase antrenata in acest vartej si sa isi foloseasca, cat mai e timp si cat mai raspicat, dreptul de a spune “NU”!

***

Si o Anexa folositoare:

Vecernje Novosti

Zilele trecute, revista belgradeana “Vecernje Novosti” a publicat un amplu articol despre felul cum au fost puse la adapost in Romania, la Bucuresti, avioanele de linie iugoslave. Intre altele, autorul articolului, Dragan Vujicici, relateaza cu lux de amanunte ca in afacere a jucat un rol central si un ministru roman al carui nume il trece sub tacere la cererea acestuia. De asemenea, totul s-a petrecut fara stirea lui Slobodan Milosevici. In fine, nu e deloc exclus ca operatiunea sa se fi desfasurat cu acceptul tacit al SUA.

“Vecernje Novosti” scrie, intre altele, ca, la Belgrad, putini au auzit despre Donald Banker, probabil cel mai cunoscut profesor de drept aeronautic de la Universitatea Concordia/McGill din Canada. Despre Goran Crljen, pilot, directorul de azi al flotei liniilor aeriene iugoslave (JAT), au auzit mai multi, el este cunoscut pe toate aeroporturile lumii, iar “elita aeronautica” locala il invidiaza putin, pentru ca timp de opt ani (1987-1995) a efectuat zboruri pentru “Emirat Airlines”, fiind pilotul personal al seicului Ahmed bin Rashid Maktuma din Emiratele Arabe Unite, unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Al treilea personaj este un ministru roman al carui nume nu-l vom pomeni, deoarece aceasta a fost dorinta sa. Toti trei sunt eroii salvarii flotilei de avioane JAT in timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei din 1999, despre care se stia prea putin pana acum.

“Povestea a inceput, de fapt, in prima zi de bombardamente: in noaptea de 24 spre 25 martie 1999, cand pe pista aeroportului civil Surcin (de langa Belgrad) a aterizat locotenent-colonelul Bata Kulacin cu un MIG 29 ciuruit. Nu a putut sa aterizeze pe aeroportul militar Batainita (de langa Belgrad), si a venit la Surcin” – isi incepe istorisirea Goran Crljen. “Fireste, nimanui nu i-a dat prin cap sa ceara ca MIG-ul sa fie indepartat de pe pista. Lucratorii de la JAT au acoperit avionul militar cu aripile avioanelor civile, si acel MIG VJ nr. 18-110 a supravietuit celor doua bombardamente asupra hangarului Ministerului iugoslav de Interne, declansate la inceputul lunii aprilie.

Misteriosul e-mail din Bucuresti

A urmat briefingul NATO, de la Bruxelles, din 19 aprilie 1999, in cadrul caruia Jamie Shea (purtatorul de cuvant al Aliantei – n.n.) a aratat o inregistrare prin satelit in care se vedea clar ca lumina zilei o aripa a MIG-ului. NATO a tras atunci concluzia ca aeroportul civil Surcin este “o tinta militara legitima”, deoarece ascunde un avion de lupta, iar lovirea acestui obiectiv devenea o chestiune de zile sau chiar ore. “Daca acum ne lovesc aeroportul, nu vom mai avea niciodata nici o companie aeriana, nici avioane”, i-am spus raposatului director al JAT, Zika Petrovici (ucis la 26 aprilie 2000, intr-un atentat, chiar in fata vilei sale). “Si ce ne facem?”, mi-a raspuns el, tot printr-o intrebare. JAT a transmis o circulara tuturor tarilor din jur, cu rugamintea de a accepta transferul flotilei pe aeroporturile acestora. Nici una nu ne-a dat un raspuns. Apoi Ministerul de Externe al Serbiei a fost cel care a transmis o circulara tarilor vecine cu aceeasi rugaminte, dupa care ne-a anuntat: “Nimeni nu vrea sa discute cu noi”. Pe Don Banker, un profesor renumit din Canada, l-am cunoscut la Abu Dhabi, unde a lucrat pe un post de consilier, si asa am devenit prieteni. In a treia zi de la declansarea bombardamentelor, pe 27 martie, i-am telefonat si l-am intrebat daca zicala potrivit careia pilotii din toate statele trebuie sa fie frati si sa se ajute este valabila si in Balcani. De fapt, profesorul Banker mi-a povestit odata ca l-a ajutat pe un ministru roman, facilitandu-i fiului acestuia studiul limbilor straine la o universitate din Canada. De aceea l-am intrebat fara ocolisuri daca acel roman ii poate intoarce serviciul facandu-ne noua un serviciu. Doua ore dupa aceea discutie din 27 martie ne-a parvenit un e-mail, trimis conspirativ de la Bucuresti, prin care eram anuntati ca putem conta pe aeroportul lor. Acel e-mail, de-acum vechi de 20 de zile, reprezenta toata speranta noastra de a salva avioanele. Deci un e-mail conspirativ si solidaritatea soimarilor erau singurele lucruri pe care putea conta JAT in aprilie 1999, iar despre toate acestea stiau numai profesorul canadian si ministrul roman. Despre acest plan nu stia nimic nici Slobodan Milosevici, nici altcineva de la putere care nu avea legatura cu aeronautica.

Directorul JAT, Zika Petrovici, a aprobat aceasta incercare disperata de a salva avioanele civile, iar generalul Branislav Petrovici, comandantul Apararii Antiaeriene, a promis ca va aranja ca “ai nostri” sa nu traga asupra avioanelor. Urma sa zburam pe 28 aprilie, dar, inainte de decolare, ne-a venit avertismentul de la generalul Petrovici ca nu toate unitatile au fost avertizate despre traseu”. “Am convenit atunci sa amanam totul pentru 29 aprilie, la ora 14. Eu am zburat primul, cu un Boeing 727. In spatele meu s-a aflat un DC 10, apoi un alt 727, si asa mai departe. In acea zi a decolat jumatate din flota si in sapte minute a patruns in spatiul aerian romanesc. Nimeni nu a tras asupra noastra. Cand am aterizat la Bucuresti, in spatele nostru pornisera americanii cu elicopterele Apache. Nu intelegeau ce se intampla. A doua zi, la aceeasi ora, a decolat restul flotei, care, in 7 minute, a intrat in spatiul aerian al Romaniei. Astfel, 17 avioane ale JAT au ajuns la Bucuresti, spre mirarea intregului establishment politic romanesc. Dupa ce au salvat avioanele, “soimarii” de la JAT s-au intors pe aeroportul Surcin. Pana la sfarsitul bombardamentelor au ascuns si protejat cu succes MIG-ul 29 lovit in primele zile”. Milosevici n-a stiut nimic “Seful de atunci al statului iugoslav, Slobodan Milosevici, nu a stiut ce facem noi cu flotila, iar ziua aceea de 29 aprilie l-a speriat de-a dreptul, se pare. Mi s-a spus ca atunci cand au pornit motoarele avioanelor noastre pe Surcin a facut o criza. L-a intrebat pe generalul Spasoje Smiljanici cine ataca. Nici acest general nu avea habar ca noi ne luam zborul spre Romania, si l-a aratat cu degetul pe generalul Petrovici. Raposatul nostru director, Zika Petrovici, nu ne-a povestit niciodata prin ce a trecut atunci”.

“Pe politicianul roman – specialist in domeniul aeronauticii – care ne-a asigurat logistica pentru aterizarea la Bucuresti l-am cunoscut dupa bombardamente. El nu ne-a asteptat pe aeroport, in 1999, din motive personale. Mai tarziu, la Belgrad, mi-a spus ca personal a fost “miscat” de doua lucruri: de faptul ca a fost rugat sa intervina de catre Don Banker si de faptul ca fiul sau (acum avocat in Romania) i-a spus: “Tata, daca poti, te rog ajuta-i pe sarbi”. Restul a facut pe raspunderea sa. Propunerea de a fugi in Romania a venit din partea mea. Raspunderea a fost tot a mea, deoarece “legatura” mea ne astepta la Bucuresti. Nu am mai avut niciodata o zi grea precum cea din 28 aprilie 1999, cand nu am putut decola. Am venit acasa dupa geanta de voiaj si am vazut ca sotia mea s-a imbolnavit de gripa. Cand am iesit pe usa, cu geanta in mana, am vazut cum lesina in timp ce il lua in brate pe fiul nostru de un an. Eu am pornit spre aeroport, iar ea spre spital, copilul ramanand cu o cumnata. Pe pista incepusera sa soseasca si ceilalti colegi. Cei mai experimentati. Aveau figuri serioase, de inmormantare. Toti fusesera anuntati despre ce se intampla cu doar o ora mai devreme. Totul trebuia sa ramana in cel mai mare secret. Venisera ca pentru un zbor obisnuit. Cand am aterizat cu totii cu bine la Bucuresti, am inteles ca aceea a fost cea mai frumoasa zi din viata mea.”

***