Basescu rules! Clarificari importante despre Kosovo, Serbia, Balcani si Romania la Realitatea TV

Dupa prezentarea pozitiei oficiale a statului roman fata de problematica independentei ilegale a provinciei sarbe Kosovo, Băsescu si-a dat seama ca sunt necesare unele clarificari. Desi nu era prevazuta o asemenea emisie, Realitatea TV a reusit sa organizeze rapid cele necesare pentru transmiterea in direct a emisiunii 100%, de la Cotroceni.

“Suntem o ţară vecină cu balcanii de Vest”, a explicat Traian Băsescu decizia României de a nu respecta independenţa Kosovo, în cadrul unei ediţii speciale 100%. “În opinia noastră, se încalcă dreptul internaţional, Carta ONU şi Tratatul de la Helsinki. Este analiza noastră. România nu îşi poate permite să încalce aceste reglementări, mai ales în vecinătatea ei”.
“Marile puteri din cluburile dn care facem parte recunosc independenţa Kosovo. În ceea ce ne priveşte suntem cea mai mare ţară din regiune şi poziţia noastră este importantă. Neangajarea noastră alături de marii aliaţi nu ne va afecta. În orice întâlniri am fost predictibili şi de aceea nici nu am avut presiuni în preajma marilor evenimente”, a mai declarat preşedintele în cadrul ediţiei speciale a emisiunii 100%.
“Nu există comparaţie între situaţia din Kosovo şi minorităţile din România, a spus preşedintele subliniind că Miloşevici le-a răspuns minoritarilor cu tancuri, în timp ce la noi problemele minorităţilor sunt rezolvate cu legea. Şi minoritarii din Harghita au de rezolvat probleme. Există o abordare de eliminare a românilor din această zonă. Există o tentaţie a UDMR-ului de a considera aceste zone teritoriile lor electorale exclusive. În Covasna şi Harghita sunt circa 60-70% din cetăţenii de etnie maghiară care trăiesc în mediu rural. Copiii acestora vorbesc limba maghiară, iar când ajung la şcoală primesc în faţă un manual al limbii române pe care îl resping pentru că nu pot să îl asimileze. Am cerut să se înceapă învăţarea limbii române ca pe o limbă străină, cerere care a fost speculată la acea vreme. Aceşti tineri nu pot să se angajeze în afara celor două judeţe, pentru că nu înţeleg limba română”, a spus preşedintele Traian Băsescu.
“Trebuie să ne obişnuim să gândim în raport cu realităţile de astăzi, nu cu istoria. Suntem stat NATO, ceea ce presupune apărarea inviolabilităţii frontierelor, suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor. În interiorul NATO, astfel de probleme şi le rezolvă fiecare stat şi, dacă are nevoie, cere ajutor. România este model pentru UE pentru modul cum a rezolvat problema drepturilor minorităţilor în general. Am dat dreptul minorităţilor să se exprime politic. Nu poate fi semnul egal între situaţia minorităţii albaneze din Kosovo şi situaţia minorităţilor din România unde aceştia se pot exprima în limba maternă în justiţie, în administraţie”, a spus preşedintele Traian Băsescu.
Cererea autonomiei este un joc politic al partidelor în Harghita şi Covasna
“Discutăm despre o provincie a Serbiei care, din punctul de vedere al României, şi-a declarat ilegal independenţa, iar în cazul României s-a vorbit de autonomie. În România, eu mă număr printre cei care susţin creşterea nivelului autonomiei locale. Atâta timp cât România are această Constituţie, care este perfectă în ceea ce priveşte reglementarea integrităţii naţionale, autonomia anumitor regiuni va rămâne la nivel de discuţie. Este un joc politic. Noroc că UDMR-ul cere autonomie fără să explice mai mult, că altfel ce ar face PRM-ul, se susţin unii cu alţii”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu.
“Despre autonomie discută politicienii. În Harghita şi Covasna oamenii au palmele bătătorite de muncă, acolo nu am văzut palmă de pământ nelucrată. În faţa mea, abordarea UDMR a fost corectă. Unul dintre mesajele principale ale UDMR a fost că ei nu compară situaţia din Kosovo, cu cea a maghiarilor din România”, a apreciat preşedintele.
Interesul naţional al României nu are preţ şi nu se subordoneză nimănui
“Deşi iau ziarişti în fiecare deplasare, acelşia nu sunt interesaţi de politca externă. Interesul României a fost să stabilească un parteneriat cu Statele Unite, dar asta nu înseamnă că interesul României se subordonează cuiva. Interesul naţional nu are preţ. România ar fi fost afectată în cazul în care azi nu am fi recunoscut Kosovo: dacă până acum nu am fi spus nimic şi azi făceam o surpriză cu declaraţia dată de noi. Noi am susţinut amânarea în două etape a acestui eveniment. Kosovarii trebuie să înţeleagă că, deşi au făcut un gest unilateral şi vor fi recunoscuţi de mai multe state, nu au nicio şansă fără o alianţă cu Belgradul. Nu există evoluţie pozitivă pentru Kosovo şi pentru Serbia dacă cele două entităţi nu vor ajunge la o înţelegere”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu.
Sursa: Realitatea TV; Foto: Sorin Lupsa, www.presidency.ro, Presedintii Traian Basescu si Boris Tadici, pe aeroportul din Belgrad, inainte de alegerile prezidentiale din Serbia
VIDEO:
Basescu despre unguri la RTV

T. Băsescu: Exista tentativa de eliminare a cetatenilor romani din administratie

T. Băsescu: Niciun ungur nu vrea să trăiască izolat de români

T. Băsescu: În vecinătatea noastră avem obligaţia să fim activi

Tot ieri seara, Parlamentul a votat o declaratie privind Kosovo, respinsa insa la vot de…UDMR!
RADIO ROMANIA ACTUALITATI (18 februarie, ora 21:00) – Romania nu va recunoaste independenta Kosovo, iar demersul autoritatilor de la Pristina de a sustine drepturi colective pentru minoritati nationale sau autodeterminare nu reprezinta un precedent pentru rezolvarea altor cazuri – a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu in plenul parlamentului. Senatorii si deputatii au adoptat in aceasta seara o declaratie referitoare la Kosovo.
Reporter: Mira Manzala – Cu 357 de voturi pentru si 27 impotriva, apartinand UDMR, parlamentul Romaniei a adoptat in urma cu cateva minute o declaratie prin care nu recunoaste afirmarea unilaterala a independentei Kosovo, considerand ca nu sunt indeplinite conditiile in acest sens. Potrivit documentului votat de plenul parlamentului si care este in acord cu pozitia celorlalte autoritati ale statului, decizia autoritatilor de la Pristina nu poate fi interpretata ca un precedent pentru alte zone si nici ca model pentru acordarea drepturilor colective ale minoritatilor nationale. Parlamentul Romaniei solicita de asemenea CSAT sa-l informeze cu privire la schimbarea statutului trupelor romanesti din Kosovo, precum si la posibilitatea trimiterii de noi trupe in zona. Premierul Calin Popescu Tariceanu a dat si el citire in plenul parlamentului unei declaratii in care a reiterat pozitia clara a Romaniei, aceea potrivit careia nu recunoastem independenta provinciei Kosovo anuntata pe17 februarie. Premierul a subliniat si modul in care partidele politice din Romania au stiut sa respecte interesul national, trecand peste propriile interese. Singura formatiune care a votat impotriva declaratiei parlamentului a fost UDMR. Potrivit liderului acestui partid, Marko Bela, proclamatia independentei provinciei Kosovo este singura solutie rationala pentru rezolvarea acestei situatii, dat fiind contextul istoric al zonei respective. (Rador)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova