Fiul lui Teo Peter ar vrea sa faca un protest pasnic de Summitul NATO
Fiul lui Teo Peter, Claudiu Teofil Peter, a declarat într-o conferinţă de presă, desfăşurată marţi, că este „furios”, revoltat şi dezamăgit deoarece americanii nu ne iau în serios ca stat membru NATO, dovada fiind chiar verdictul dat în cazul morţii tatălui său. „Din păcate, inculpatul nu mai poate fi chemat în judecată niciodată, nici în penal, nici în civil”.
Claudiu Peter spune că, în prezent, nici măcar „s-a demonstrat că Teo Peter se afla în taxi”. Deci singura noastră soluţie a rămas să acceptăm propunerea autorităţilor americane”.
“Propunerea” americanilor constă într-o sumă de bani, oferită ca despăgubiri graţie statului de artist al decedatului.
„Aceasta procedură civilă este singura cale de a se face dreptate.”, explică Claudiu Peter.
“Rezultatul acestei proceduri civile este doar o compensaţie morală, dar, în cazul nostru, această compensaţie, mai precis cuantumul acestor compensaţii, este un indicator al respectului pe care autorităţile americane îl arată familiei noastre şi statului român”, a adăugat fiul lui Teo Peter.
Despre beneficii materiale consistente nu poate fi vorba, întrucât „această compensaţie are o valoare de simbol”. Prma ofertă pe care SUA ne-a făcut-o, pe 28 octombrie 2005, înainte ca noi să depunem această cerere, a fost de 3500 de dolari”, declară Claudiu Peter.
Jignit, Claudiu Peter Povesteşte că „demnitatea mea a fost lezată şi, pe lângă faptul că sunt dezamăgit de reacţia autorităţilor americane, sunt chiar furios. Nu văd că ni se arată respect ca unui stat NATO”, a concluzionat fiul lui Teo Peter.
Respectul de care vorbeşte Claudiu nu i-a fost arătat nici la a doua ofertă, când autorităţile americane i-au propus suma de 11.500, pe care ar fi urmat să o împartă cu bunicul şi cu unchiul. Americanii au motivat suma „mai mare” ca fiind destinată cheltuielor ridicate cu înmormântarea.
Antena3.ro
Adăugat: 18 martie 2008