Cine va urma dupa Tarlev? "Euro-comunistul" Lupu sau anti-romanul Stepaniuc?

Foto BBC: Voronin, Lupu si Tarlev in hora
Basa Press: ŞTIRILE TOP
Premierul Vasile Tarlev se vede mai mult în business decât în politică
O mare parte a vieţii m-am dedicat business-ului, sectorului real al economiei, ceea ce este mult “mai aproape de sufletul meu” decât sfera politică a declarat premierul Vasile Tarlev, în cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, după ce şi-a anunţat demisia.
Vasile Tarlev a menţionat că „la moment este prematur să vorbesc despre promovarea în politică, cert este faptul că nu voi fi indiferent la toate procesele politice care vor avea loc în Republica Moldova. De asemenea, niciodată nu mi-a trecut prin cap gândul de a părăsi ţara, sunt cetăţean doar al R.Moldova şi-mi voi dedica întreaga viaţă ţării”.
“Mă văd cel mai bine în business, deoarece am multă experienţă, cunosc bine regulile de dezvoltare ale economiei şi toate cărările în domeniile organelor de stat. Toate acestea vor fi combinate şi vor ieşi rezultate pozitive”.
Tarlev a menţionat că decizia de a depune cererea de demisie a fost luată la începutul săptămânii curente. “Am înaintat cererea de demisie conform Constituţiei R. Moldova, aceasta n-are nicio legătură cu cel de-al VI-lea Congres al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, deoarece nu sunt membru al niciunui partid din Moldova”, a spus Tarlev.
Premierul a mai precizat că noua echipă a Aparatului Guvernului va fi formată în curând, o decizie în acest sens ar putea fi luată în cadrul următoarelor şedinţe plenare ale Legislativului.
„Echipa actuală din Guvern este bine pregătită, am încredere în ea şi apreciez înalt capacităţile acestora, deşi mai sunt multe lucruri de făcut. Dacă ar fi să decid cine va fi succesorul meu aş avea de ales dintre cinci potenţiali candidaţi capabili să exercite această funcţie. Potenţiali candidaţi sunt din partea viceminiştrilor, şefi de direcţii, colaboratori ai diferitor instituţii şi parteneri sociali. Viitorul premier, în viziunea mea, trebuie să fie tehnocrat, cu experienţă în autorităţile publice de minim cinci ani şi care cunoaşte problemele din interior şi nu la nivel de declaraţii”, a precizat premierul.
Vasile Tarlev le-a mulţumit jurnaliştilor pentru interesul, susţinerea şi colaborarea cu aceştia. „La moment, o nouă etapă de colaborare, abia începe”, a spus Tarlev. „La moment, voi acorda o mare atenţie familiei, care a avut cel mai mult de suferit din lipsa mea, crăreia timp de şapte ani căreia nu i-am acordat atenţia necesară”.
La întrebarea pusă de ziarişti dacă va candida la funcţia de preşedinte al R. Moldova, Tarlev a menţionat că „vom trăi şi vom vedea”.
Vasile Tarlev a răspuns pe o notă destul de optimistă la întrebările ziariştilor menţionând că „zâmbetul ajută foarte mult fiecărui om, orice problemă se poate soluţiona cu zâmbet, cu bună dispoziţiei, cu cântec în suflet. Dacă ne vom zgârâia pe faţă şi ne vom plânge, nimic nu se va soluţiona. Este necesar să avem demnitate şi verticalitate chiar de avem frământări în suflet”, a spus premierul.
Ziariştii acreditaţi la Guvern au alcătuit o listă informală de candidaţi la postul de prim-minitru al Republicii Moldova
Ministrul de Externe, Andrei Stratan, cel al Economiei şi Comerţului, Igor Dodon, deputatul comunist Vladimir Ţurcan, preşedintele Comisiei parlamentare juridice, şi ex-ministrul Transporturilor, Vasile Zgardan, au fost incluşi de mai mulţi ziarişti într-o listă de eventuale candidaturi la postul de prim-ministru al Republicii Moldova, în locul lui Vasile Tarlev, care şi-a prezentat demisia miercuri, 19 martie.
Vasile Tarlev a subliniat în faţa presei, după ce şi-a prezentat demisia în şedinţa Guvernului, că la ora actuală dânsul cunoaşte cel puţin cinci candidaturi care au valenţele necesare pentru a conduce un cabinet de miniştri, fără a face vreo nominalizare.
Şeful statului a apreciat pozitiv realizările premierului Vasile Tarlev
Preşedintele Vladimir Voronin a apreciat foarte mult realizările prim-ministrului Vasile Tarlev, datorită căruia “Guvernul a ajuns la o stabilitate incomparabilă cu anul 2001”.
Şeful statului a spus că Tarlev a fost foarte activ, dar “din cauza că sunt necesare a fi realizate mari eforturi în continuare trebuie făcută o schimbare”.
Premierul Vasile Tarlev a depus cererea de demisie
Premierul Vasile Tarlev a depus cererea de demisie în cadrul şedinţei de miercuri, 19 martie curent.
Vasile Tarlev s-a arătat satisfăcut de rezultatele obţinute de Guvern până în prezent, care, potrivit lui, sunt apreciate de mai multe structuri internaţionale.
Şeful statului: Marian Lupu este şi va fi în echipa PCRM
Preşedintele Parlamentului Marian Lupu a fost permanent în echipa Partidului Comuniştilor din Republica Moldova de când aceasta este la guvernare şi el este şi va fi în continuare în această echipă, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin în cadrul unei conferinţe de presă.
Şeful statului a mai menţionat că „spicherul Marian Lupu, a fost propus de PCRM în toate posturile pe care le-a deţinut în Ministerul Economiei şi Comerţului”. (Basa Press – https://www.basa.md/)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova