O altfel de Monica Lovinescu

Paul Goma: “Am mai spus-scris – si bine am facut:
– Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, neprietenul meu, analfabetul Ceausescu, a dat ordin, in 1970, ca volumul Camera dealaturi sa fie retras din librarii si din biblioteci, depozitat undeva – dar nu distrus; – Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, prietenul meu Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, in luna iunie 1990 a retras din librarii volumul de marturii de el (abia) editat, Culoarea Curcubeului, Cutremurul Oamenilor, ‘ 77, iar in 1992 a trimis la topit intregul tiraj. Opera in care a fost sustinut pana in panzele albe de culturalizatorii Monica Lovinescu, Virgul Ierunca, de proaspat-culturalizata Gabriela Adamesteanu si de subordonatii sai de la revista “22”; – Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, Marin Sorescu, director al Editurii Scrisul Romanesc din Craiova, in schimbul portofoliului Culturii, in 1993-1994, a distrus plumburile unor carti, printre care si ale romanului meu Garda inversa; – Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, sora lui Mihai Botez, Viorica Oancea, directoare a Editurii Litera, in colaborare cu Ioana Parvulescu, a masacrat volumul de texte publiciste, selectand fantezist si scotand, in 1993 si 1995, doua brosurele, ambele intitulate cu infinita fantezie: Amnezia la romani – de altfel nedifuzate…; – Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, carturarul Marin Papahagi, director al Editurii Echinox, a solicitat si a obtinut bani de la Soros, apoi… nu a publicat volumul Patru dialoguri, dar l-a anuntat (in revista “22”) ca… editat; Patru editori-prieteni – toti patru, nu doar alfabetizati, ci reprezentand piscuri ale culturii romane cotidiene – care, cu totii, imi solicitasera volumele in chestiune… Si pe acestea le-am mai spus-scris – le scriu-spun a “n”-a oara: – Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, in 1997 Monica Lovinescu a dat semnalul campaniei de presa impotriva Jurnal-ului prin: “Imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma”; la ea a participat, cu nesfarsit curaj, scriitoricimea cu ale sale parti sedentare: Geta Dimisianu – Bianca Balota; – Pentru a-mi – totusi – inchide gura-de-hartie, Monica Lovinescu a emis, in 1998, ukazul: “Goma e contestat” – si… n-am mai fost editat!; – Pentru a-mi inchide – o data – gura-de-hartie, Nicolae Manolescu a anuntat in 1999 ca nu-l va mai publica in veac pe Paul Goma in “Romania literara” – si asa a fost. Pe cestelalte nu le-am mai spus-scris – le scriu-spun azi: Intors la stadiul de scriitor samizdatizat – prin grija colegiala a scriitorilor romani cotidieni, am incercat sa-mi fac auzit glasul-de-hartie multiplicand textele publicistice in cate 15-20 exemplare si trimitandu-le prin posta. Iata ca in aceasta iarna-primavara cineva a tinut sa impiedice “difuzarea prin posta a materialelor dusmanoase-calomnioase”: in ultimele saptamani am primit de la corespondentii mei vestea ca, oriunde ar fi fost domiciliati (Piatra-Neamt, Constanta, Cluj, Falticeni, Bucuresti), plicurile continand textul eseului Basarabia si “Problema” au ajuns la destinatie dupa… doua luni – insa mai exista zece destinatari care inca nu mi-au confirmat pana azi, 11 iunie 2002, primirea a ceea ce fusese trimis de la Paris in 21 februarie – adevarat, tot 2002. Nu voi pierde timpul intreband: “Oare cine mi-a oprit textele? Securitatea ca institutie? Un racan cu oarecare putere de a face rau? Si – oare – se va fi stiind acolo-sus ce se petrece aici-jos? “. Nu inainte de 1989 si nici inainte de noiembrie 1977, cand am plecat in exil, nu judecam. “Daca-ar sti Tovarasul ce fac astia mici, in numele lui, le-ar rupe urechile!”. La sfarsitul lunii aprilie, mi-a telefonat de la Bucuresti Ana Blandiana, anuntand ca in 29 mai va avea loc un colocviu in care se va vorbi si despre “Miscarea Goma”.
A doua zi am primit o scrisoare de doua pagini in care expeditorul imi zugravea in termeni elogiosi “Miscarea Goma” si imi explica semnificatia ei pentru istoria Romaniei… – incheind:
“Stiu ca, dupa Revolutie, lupta dumneavoastra si, in general, atitudinea ferma pe care ati avut-o nu au fost pretuite la justa lor valoare, nici in mediile politice, nici in cele scriitoricesti, nici chiar in cele ale societatii civile. Ele nu si-au primit cuvenita recunoastere (subl. in text). In virtutea a ceea ce reprezentati, ati asteptat, cum era si firesc, sa fiti invitat in Romania si nu ati fost. Este, poate, si vina mea. A sosit, cred, timpul sa trecem peste toate divergentele si incomprehensiunile trecutului, sa vedem ceea ce ne uneste. Invitandu-va acum, oficial, as dori sa indrept aceasta greseala, in numele unei tari care, de fapt, nu v-a uitat.
Va astept in Romania. Presedintele Romaniei Ion Iliescu”
Am raspuns pe data: “Confirm primirea scrisorii din 24 aprilie 2002, semnata: «Presedintele Romaniei (,) Ion Iliescu». Paul Goma” Nu ma mir ca faptele mele de scris, gura-mare a mea deranjeaza pre multi; nu plang de mila acelor scriitori romani care ii reproseaza lui Vasile Gheorghe ca nu ma ucisese in 1956, lui Plesita ca nu ma lichidase in 1997 – fie si in 1981, in exil, pentru ca acum breslimea de expresie romana sa se mai simta ca-n sanul lui Avram! Nu m-am considerat, in 25 decembrie 1989 (teledifuziunea executiei Ceausestilor), peste masura de inteligent ca sa inteleg – si sa accept: “revolutia” era curat-Caragiale: cu voie de la politiune; nu m-am crezut futurolog (ca Tismaneanu, cel care prevede trecutul, doar prezentandu-ni-l pe Mizil), pentru a-i raspunde, in 1992 (ia te uita: a trecut un deceniu!) lui Mircea Snegur care ma poftea “acasa la noi, in Basarabia”. “Nu am ce cauta in tari comuniste, controlate in continuare de KGB – la Chisinau -, de fiica ei, Securitatea, la Bucuresti”. Din pacate, Raul Absolut nu a disparut de pe nici un mal al Prutului, ba as zice: prezenta lui s-a inrait. Securistii care apara si acum ca si pe timpul Ceausescului onoarea Damei Romania spun – si cine indrazneste sa miste-n front si sa-i contrazica declara: “Am tremurat de spaima mortii zece zile – pana cand tovarasu’ Buzura a scris in “Romania literara” editorialul: “Fara violenta” – dupa care ne-am reluat locurile si activitatile. In 12 ani s-au perindat doi presedinti si jumatate, noi: mereu la datorie! Asa cum am repopulat ministerele (la Externe nu mai gasesti picior de ne-securist!) – asa o sa mergem mai departe, in Comunitatea Europeana, in NATO – cu Securitatea intacta. Ce conteaza micile-restrictii puse presei?, ce conteaza micile-restrictii postale, ca… intarzierea unor scrisori? Conteaza ca noi, Securitatea, suntem Romania, ca noi garantam stabilitatea… – asta cer Occidentalii”. Eu cunosteam, in linii mari, discursul Securitatii, de pe cand tragea ea sa moara (cum spune, cum se spune: “Pe cine nu lasi sa crape nu te lasa sa traiesti”?), adica din 25 decembrie 1989. Si nu ma credeam deosebit de perspicace, doar un om normal, rationand normal. Cunosc in amanunt ce se va intampla in curand: Romania nu va intra nici in Europa, nici in NATO – cu taraful securistilor intact. De ce? Ei, de ce: de-aia!
Paul Goma
P.S. Securitatea Romaniei nu ma poate interzice si pe Internet:https://www.biblioteca.paulgoma.net/

In curand, aici: Portretele Monicai Lovinescu
You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “O altfel de Monica Lovinescu”

  1. saccsiv says:

    Incinerarea Monicai Lovinescu .

    Femeia asta , prin dorinta sa de a fi incinerata , aidoma sotului ei Virgil Ierunca , reuseste sa sminteasca si dupa moartea sa .

    Practica incinerarii era destul de raspandita pana la aparitia crestinismului . Exceptie faceau clar evreii , care isi ingropau mortii . Este fapt constatat si nu este pus la indoiala de nimeni, ca in Biserica, de la inceputurile formarii sale, la Ierusalim, si pana in zilele noastre, singura ingrijire a trupurilor mortilor a fost practica inmormantarii. Aceasta practica au mostenit-o crestinii, de la evrei. Dupa marturia Vechiului Testament, mortii trebuiau inhumati . Nici arheologia crestina si nici istoria nu ne arata vreun caz de incinerare in comunitatile apostolice si stravechi crestine .

    Minuciu Felix zice ca crestinii dispretuiau rugurile si osandeau arderea , socotind ingroparea ca cel mai in cinste, vechi si nobil obicei .

    Origen zice ca trupul, locasul sufletului, trebuie sa se invredniceasca de o ingropare potrivita demnitatii lui .

    Sfantul Ioan Hrisostom zice ca este datorie sfanta pentru toate popoarele a ingropa pe morti.

    Cultul moastelor , cum ar fi putut exista daca se practica incinerarea ?

    Ideea de a reintroduce crematiunea vine odata cu revolutia franceza, ca o emancipare de la practica inmormantarii, care devenise, rit exclusiv vietii crestinesti.

    Dar cel mai imortant exemplu ni-l ofera insusi Domnul Iisus , prin moartea si invierea sa .

    H.R. Patapievici si-a incheiat discursul comemorativ cu ultima fraza din Crez : „Astept invierea mortilor. Si viata veacului ce va sa vie“.

    Iar asta este deja prea mult … O „ elita „ ratacita ce-a dorit sa fie incinerata are parte de o citare partiala minimala din Crez rostita de inregimentatul societatii deschise Soros , ce isi manifesta scarba fata de poporul roman in „ Politice „ si care in numele tolerantei promoveaza homosexualitatea . CAM CE CRED ACESTE „ ELITE „ CA INSEAMNA CRESTINISMUL ?

    Imi aminteste de masonul Florian Pittis care recita din „ Tatal nostru „ strict anumite pasaje . Vedeti si articolul

    https://saccsiv.weblog.ro/2008-04-22/350117/Religie-%2C–masonerie.html

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova