In slujba lui Eminescu

Cezar, Poeta Magnus
30/04/2008
de Miron Manega

ADIO! “Ca un Copil Bătrîn şi fericit/ acuma plec spre altă-nvestitură,/ acolo unde sînt ţinut uimit/ de Domnul tot cu sufletul la gură” (C.Ivănescu)

ULTIMUL DRUM ● “Plîngeţi-l pe cel care n-are moartea şi Moldova lui!”

Ieri, la Cimitirul Eternitatea din Iaşi, a fost condus pe ultimul drum poetul Cezar Ivănescu. Fusese adus de la Bucureşti cu mari eforturi din partea cîtorva prieteni, căci apropierea sărbătorii de Paşte paralizase toate instituţiile. Trupul neînsufleţit al marelui poet fusese depus încă de sîmbătă noaptea la Muzeul “Mihai Eminescu” din Parcul Copou, ultim repaus pămîntesc ce-i fusese refuzat în Bucureşti. Funeraliile au început ieri-dimineaţă, la ora 11:00, prin slujba ţinută de părintele Dumitru Merticariu şi de protopopul Constantin Andrei.

Hulit în viaţă, refuzat în moarte
29/04/2008
de Miron Manega

ÎN JOIA PATIMILOR ● Cezar Ivănescu, ultimul mare poet

A murit ultimul mare poet român. De la Nichita încoace, poezia română nu a mai suferit o pierdere atît de mare. După ce a pătimit toată viaţa pentru adevărurile sale fundamentale, ne-a părăsit definitiv în Joia Patimilor.

S-ar zice că moartea lui Cezar Ivănescu ne-a luat pe nepregătite. Pentru cei care l-au iubit – puţini! – poate să fie aşa. Pentru ceilalţi, nu. Dispariţia sa fizică a dat prilejul societăţii în care a trăit să-l mai batjocorească o dată. Ocazia nu a fost ratată nici măcar în Săptămîna Patimilor. Plecase de sîmbătă la Iaşi, pentru a rezolva cîteva probleme la Editura Junimea, al cărei director era. Luni s-a dus la Bacău, pentru a face o operaţie banală, la o clinică privată.

ÎNTRE VIAŢĂ ŞI MOARTE.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova