CONFERINTA DE PRESA EXTRAORDINARA
In 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu si grupul sau au incercat o lovitura de stat. Violentele dezlantuite in Bucuresti au avut ca scop interzicerea presei independente, PNTCD si PNL, lichidarea sau arestarea contestatarilor, suprimarea oricarei opozitii fata de regim.
Iliescu avea nevoie de puterea absoluta pentru a impiedica instaurarea democratiei. Batranul sforar sustinea ca partidele politice sunt depasite si ca trebuie sa avem un singur “Front”. Sub lozinca “Nu ne vindem tara” se urmarea impiedicarea privatizarii. Ion Iliescu vroia sa pastreze Romania in sfera de influenta a URSS. Ion Iliescu, presedinte, si Adrian Nastase, ministru de Externe, au semnat un tratat cu URSS conform caruia Romania nu putea sa adere la NATO si UE fara aprobarea Moscovei. Romania lui Iliescu trebuia sa fie o tara comunista si un satelit sovietic. Dizolvarea URSS in 1991 a impiedicat ratificarea acestui act de tradare nationala.
Teroarea a fost premeditata. In 11 iunie, cu doua zile inainte de declansarea violentelor, mai multi lideri ai opozitiei si ziaristi, printre care Radu Campeanu, Ion Ratiu, Petre Mihai Bacanu, Octavian Paler, au fost dati in consemn la frontiera. Acestia ar fi urmat sa infunde puscaria. Sedinta inaugurala a primului Parlament, ales la 20 mai, a fost mutata de vineri, 14 iunie, pentru luni, 18 iunie, cu scopul de a se invalida mandatele deputatilor taranisti si liberali. Chipurile, acestia ar fi reprezentat partide extremiste, care aveau arme si droguri si au vrut sa dea o lovitura de stat legionara. E drept ca pe vremea aceea liderii taranisti si liberali erau anticomunisti cu ani grei de puscarie politica in spate, cum ar fi Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ioan Barbus de la taranisti, sau Nicu Enescu de la liberali. Inca nu auzise nimeni de taranistul Aurelian Pavelescu sau liberalul Bogdan Olteanu. Pe acestia doi sigur nu i-ar fi arestat nimeni.
ASa-zisa “rebeliune legionara” din 13 iunie a fost o inscenare. Incendierea autobuzelor din Piata Universitatii a fost opera generalului de politie Diamandescu. Cladirea Politiei Capitalei deja era in flacari cand au ajuns manifestantii acolo. Diversionistii care au atacat televiziunea au fost lasati sa intre nestingheriti de catre militari, conform inregistrarilor filmate. “Minerii” care au impiedicat aparitia ziarului “Romania Libera” si au devastat redactiile ziarelor “Dreptatea” si “Baricada” au fost condusi de securistul Nicolae Camarasescu.
Puciul comunist din 13-15 iunie a esuat din cauza reactiilor dure pe plan international. Pe de alta parte, bucurestenii au dovedit o rezistenta de fier. La cateva zile de la mineriada, mii de persoane au format cozi pentru a cumpara primul numar al “Romaniei Libere”, de dupa interzicerea ziarului. De la coada la ziar, oamenii s-au mutat in Piata Universitatii, pe care au blocat-o pentru o ora, pentru a sfida regimul. Pe 13 iulie 1990, o demonstratie de peste 100.000 de bucuresteni care cereau eliberarea arestatilor din 13-15 iunie i-a ingrozit pe guvernanti. A urmat mitingul gigant de sute de mii de persoane de pe 15 noiembrie 1990, crearea Aliantei Civice si a CDR.
DupA 18 ani, bucurestenii pareau ca uitasera, iar 13-15 iunie nu mai reprezenta o miza politica. Faptul ca Ion Iliescu si-a pierdut controlul si s-a rastit la Vasile Blaga si Traian Basescu pe tema mineriadei i-a adus deservicii lui Sorin Oprescu. Un Iliescu furios a redeschis astfel ranile trecutului si le-a amintit oamenilor de acel Iliescu ce infiera “rebeliunea legionara” si trimitea minerii sa ocupe Piata Universitatii. Sunt oameni care in 1990 si-au riscat viata si libertatea pentru un crez. Imaginea unui Iliescu perorand despre 13-15 iunie 1990 poate fi declicul care sa-i scoata la vot. Au fost sute de mii in 1990, nu se poate sa fi emigrat cu totii. E vorba doar de cateva mii de alegatori, cei care fac diferenta.
George SCARLAT