Victor Roncea Blog

Paul Goma: Cine sunt negationistii?
Abia acum, privind o rememorare televizuala a masacrului de la Oradour-sur-Glane (10 iunie 1944, victime ale germanilor ocupanti: peste 600 de civili, printre care femei, copii, refugiati din Mosela si din Alsacia), am reusit sa pun un cuvânt pe golul care ma chinuie de peste un deceniu, de când am început a scrie despre Basarabia si Evreii. Un cuvânt care plutea în aer, însa nu putusem sa-l rostesc/ scriu dintr-un motiv… la îndemâna: acel cuvânt era folosit de calai împotriva noastra, victime, iar victima de mine nu gasise cu cale sa li-l întoarca, fiindca prea ar fi semanat cu vulgara, dar cât de adevarata: «Ba a ma-tii!»: Când, în Saptamâna Rosie reproduceam documente care dovedeau ca evreii din Basarabia si din Bucovina de Nord comisesera violente, umiliri publice, sechestrari, asasinate împotriva militarilor si a civililor care se refugiau din Teritoriile Cedate Rusiei, începînd din 28 iunie 1940, ma rezumam la cuvinte ce denumeau actiuni: huiduieli, insulte, ciomageli, bataie cu pietre, “botezare” cu continutul oalelor de noapte pastrate în vederea “întâmpinarii”, linsaj, împuscare, luare de prizonieri (dintre militari, într-un razboi care nu exista) – Holocaustologii îmi… replicau, indignati, ultragiati : “Negationistule!”- desi, pentru orice normal-alfabetizat, era limpede: eu nu negasem nimic, ci afirmasem ceva.
“Negationism” face parte din arsenalul – nu de aparare, ci de atacare folosit de evreul dobitoc, lipsit de cuvinte si care astfel previne replica celui din fata, acuzatul pe nedrept; lui, dobito- cului, îi convine aceasta calitate-cusur a termenului: îl scuteste de argumentare a acuzatiilor lui, în 63 de ani de la sfârsitul razbo- iului devenite sentinte-condamnari fara drept de recurs (iar cine le contesta este… un antisemit si un negationist!).
Ceea ce facusem, la urma urmelor reportericeste, descriptiv, staruind la anume momente-evenimente. Tot descriptiv, reportericeste citasem din documente (fireste, ale Serviciului Secret al Armatei Române, nu “pentru a pastra dreapta masura” între acestea si acelea ras-stiutele (de 63 ani) ale Serviciului Secret al Armatei Rosii, cum îmi recomandasera R. Ioanid, Shafir, Laszlo, Al. Florian, Pecican…); tot rezemîndu-ma pe documente vorbisem despre fazele urmatoare petrecute în Basarabia si în Bucovina de Nord – pâna la 22 iunie 1941: un întreg an de teroare crâncena, nemaicunoscuta pe aceste pamânturi aflate în calea tuturor navalirilor si a navalitorilor: arestari, confiscari de cereale si animale, deportari în masa, “procese” expeditive – ca al elevilor de la £coala Pedagogica din Orhei, dintre care multi au fost executati (ancheta fiind condusa de Goldenberg, seful NKVD-ului Orhei).
Dupa logica evreilor vinovati de crime grele, noi, victimele lor, supravietuitori, martori ai barbariilor lor, chiar daca ne rezemasem pe documente (ale Armatei Române, nu ale Dimpotrivei Rosii), comisesem… Ce comisesem?
Raspunsul-explicatie al holocaustologilor reiese din cuvântul cretin aruncat-scuipat, acuzator-executor: «Negationistule!» Obisnuiti a accepta, din partea noastra, cu capul plecat, în tacere, orice acuzatie, oricât de nedreapta, de exagerata, de aiuritoare nu le-a dat prin minte ca… ei însisi, la un moment dat victime, vorbind-scriind despre calvarul lor, ar fi fost contrazisi de martirizatorii lor, ba chiar tratati de… de negationisti. Tactica lor ticaloasa de preveni orice contestatie a marturiilor contrarii intereselor lor (doar ei sunt inventatorii “razboiului nuclear preventiv”) a facut ca doar la eructarea celor doua cuvinte magice – în fapt blesteme traditionale: “Antisemit!” si “Negationist!”, noi, victime ale lor (ei, da, evreii nu au fost totdeauna victime, ci adesea calai) sa fim paralizati, neutralizati, muti, pentru a nu se auzi în jur, rostit tare, limpede adevarul-adevarat, adevarul istoric al unui întreg secol, al douazecilea.
In tentativele repetate de a angaja un necesar dialog cu evreii, dupa ce ca veneam cu argumente usor de contestat – usor din partea lor, care cu un simplu: «Nu-i adevarat!» ma trimiteau la colt – nici nu-mi trecea prin minte sa raspund la rastelile lor komisaro- imperialiste (rusesti…) tot cu: «Nu-i adevarat!» – parîndu-mi-se o “replica” imbecila, mecanica, de troglodit, de betiv; sa nu ramân doar la atâta, ci, riscînd sa intru în troaca logicii lor, sa le azvârl în obraz (presupunînd ca aveau asa ceva) acuzatia cu care ei ma coplesisera, îmi închisesera gura, ma condamnasera si chiar ma executasera, ca pe un criminal dovedit a fi mâncat evrei cruzi, de preferinta copilasi: “Negationistilor!» Fiindca negationistii sunt ei, nu eu (dealtfel Oisteanu, chiar spusese : desi Goma nu neaga Holocaustul, el este antisemit!, iar fiul Marelui Tudor Vianu, auzind prin somn aceasta sentinta, o repeta, o repeta – ca o placa stricata, vorba Monicai Lovinescu despre mine).
Sa se puna de acord holocaustologii; unii ma absolva de pacatul “antisemitismului”, însa au gasit altceva (cum sa scap de “justitia” lor strâmba?) : cica as fi vinovat de… negationism! In ce consta negationismul cu care atac în mod mârsav totalitatea comunitatii evreiesti? Nu conteaza, negationismul se asorteaza cu antisemitismul [si ce daca a critica politica rasista, apartheidista a Israelului nu are legatura cu antisemitismul – are cu postul de ambasador UNESCO daruit de Taubman… antisemitului Manolescu!]! Sunt piese din uniforma holocaustologului militanto- recuperationist. Si fac-bine pungii fara fund a recuperationismului planetar – nu s-a înteles?, cum asa: sub termenul recuperare, evreii, zapcìi în suflet si-n simtiri, îi trimit în fata pe holocaustologi, ei sa se mânjeasca în campania de re-jefuire re-demarata – nu întâmplator dupa caderea Zidului Berlinului – pentru a lua si pielea de pe noi, nu doar zdrentele odinioara numite: îmbracaminte. Ei, evreii neaga adevaruri orbitoare, nu eu, care… îi tot invit, naiv, prosteste la dialog.
Dintre ei inventivul Shafir (care a recunoscut, în scris: nu citise cartea condamnata: Saptamâna Rosie) m-a acuzat, primul de “negationism”… deflectiv?, deflectant?… Or goi-ul care sunt nu avusese prezenta de spirit sa i-o întoarca: «Ba tu esti negationist, magarule, care ma acuzi pe mine de… negationism!» In eternul si imposibilul dialog (sic), evreii folosesc drept calusuri de bagat în gura celui din fata, presupus contestatar al termenilor falsi, neadevarati, cuvinte rau, incorect folosite, dar cât de folositoare lor în campaniile de acuzare, culpabilizare si… recuperationare (vorbesc de bani, desigur, de ce altceva sa vorbesc?): – antisemit(ism) – termen trebuind sa comunice ca eu, desemnatul cu degetul si cu stropii elocintei (!) am o atitudine batjocoritoare, insultanta fata de un semit. Care semit?, vorba rusului. Dar niciunul dintre holocaustologii care ma antisemitizasera: R. Ioanid, Oisteanu, Shafir, Katz, Reichman, Paruit, M.D. Gheorghiu, Ancel – sa nu fie uitat Wiesel – nu este semit : toti acestia provin din aria înglobata de Rusia (care ocupa atunci si Tarile Baltice si Polonia), unde evreii au fost/sunt/vor fi de origine kazara, deci türka, stramosii lor trecusera la mozaism, nu au nici un strop de sânge semit – spre deosebire de… palestinieni, unicii semiti din ¢ara Sfânta…
In care caz cum ramâne “antisemitismul” folosit pâna la urzeala de holocaustologi, împroscîndu-i pe contradictori? Ei, ne-semiti, doar “trecuti”, nu nascuti (de aici zicerea: sa te fereasca Dumnezeu de “trecuti”, acestia sunt mai ca- decât -tolicii, crezîndu-se datori sa dea dovada de credinciosie noii religii). Ramâne… în stare de levitatie, dupa legile fizicei si ale bunului-simt. – negationism – termen destinat sa comunice: eu, ne-evreu neg afirmatiile (sau… negatiile) obraznice ale holocaustologilor – ca de pilda: “Românii au masacrat 400 000 de evrei in timpul razboiului”. Sunt etichetat: “negationist” fiindca… neg minciunile, nu adevarurile.
Dar, atentie: devin negationist chiar si atunci când îndraznesc sa corectez cifrele astronomice cu care holocaustologii ne dau la cap: fie ca afirm: «Cifra de 400 000 de evrei victime ale românilor este mult umflata”, dar si atunci când – nu eu, primul, ci un alt goi: l’Abbé Pierre – o corecteza, avansînd alta, adevarata, oricum, mai aproape de adevar… Un astfel de “negationist” ar putea fi aratat cu degetul ca, sa zicem: “corec[ta]tionist (!)”. [Anul trecut, dupa moartea Abatelui Pierre, un jurnalist de la NouvelObs, Caviglioli comitea imprudenta de a cita un fragment din scrisoarea produsa în procesul lui Garaudy : “A fost normal ca, dupa razboi sa cedem exagerarilor”…(apoi introduce – vorbesc tot de Caviglioli – fraza urmatoare astfel: “Si adauga [Abatele Pierre], într-o lugubra lapalissada”): “La Auschwitz a fost scris pe o placa: patru milioane de morti. Fiindca astazi a fost corijata la un milion, înseamna ca cifra de patru milioane a fost exagerata” (subl mea).
De unde concluzia, strâmba: în ochii holocaustologilor, chiar persoana care citeaza… inscriptia de pe o placa, de la Auschwitz, nefiind el autorul corectarii, comite o crima grava: “negationism corector al neadevarului”. Fiindca asa cum exista un adevar-de-clasa în bolsevism, exista un adevar-de-rasa în holocaustism. In legatura cu “derogarile”, nu doar de la adevar, ci si de la cronologie practicate de evrei, în scop de supravietuire (Hanna Arendt o spune, întru justificarea, amnistierea tuturor faptelor rele ale Poporului Ales), i-am mai aratat cu degetul pe Ilia Ehrenburg si pe Vassili Grossman numindu-i descronologizatori. Acestia, într-o carte de pura propaganda aparînd nu doar cauza minoritarilor evrei, ci mai ales cauza majoritarilor rusi (ah, dorinta arzatoare de a apartine altei comunitati: ruseasca, ungureasca!), intervertisera cauza si efectul, afirmînd, de pilda, ca… “severi-tatea cu care autoritatile sovietice” (sic) îi tratasera, în 1940 pe românii basarabeni si bucovineni proaspat ocupati, se explica prin razbunare (razbunare justificata când este practicata de evrei, prin traditie, însa negata, interzisa celor din fata, goi-ilor) pentru masacrele la care se dedasera românii în… hat, departe în timp, în iulie 1941, dupa retragerea sovieticilor din teritoriile Ocupate! Aceasta nerusinare în minciuna se explica: evreii nu dialogheaza, ci monologheaza – si dicteaza (obisnuinta capatata în Rusia, apoi de la 1917 în URSS, unde au fost preponderent politruci, sinistrii komisari (dealtfel unii si-au luat acest nume: exista o sportiva americana: Komisarz, de unde se întelege ca tatal sau bunicul exercita aceasta nobila ocupatiune în Polonia ocupata de bolsevici), mai ales în sectoarele represiune si propaganda). Ei declara, din 1948: «Israelul nu va ceda niciodata santajului terorist». Prin “santaj” ei înteleg tocmai dialogul, iar prin “teroristi” doar ne- evreii de dupa 1948 (de 60 ani!), fiindca înainte ei erau numiti teroristi de catre mandatarii Palestinei, sub denumirea de patriotism evreiesc practicau ei (Begin, Shamir) fara scrupule terorismul pur si dur împotriva britanicilor, a arabilor, a crestinilor, iar dupa acea data au instituit: terorismul-de-stat-si- de-partid israelian, prezentat ca “drept la autoaparare”.
Strategii Ehrenburg, Grossman, straluciti precautionisti ai autoapararii au intervertit evenimentele, pentru ca la o adica sa nu fie trasi la raspundere adevaratii agresori în Teritoriile Cedate: evreii, fiindca, minteau ei…, era razboi! Nu era nici un razboi, atunci, între iunie 1940 si 22 iunie 1941! Abia dupa un an de zile de la Ocuparea si Terorizarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord a fost declarat razboiul. Deci pe timp de ne-razboi ocupantii teroristi bolsevici, în fruntea lor: evreii, care credeau în conti- nu-are ca acel pamânt va fi, dupa promisiunea lui Stalin, viitoarea patrie a lor, trecusera urgent la amenajarea terenului, operatiune numita curatenie etnica… Adevarul fiind ca toate actiunile lor dintre 28 iunie 1940 si 22 iunie 1941, avînd loc pe timp de pace sunt, nu crime de razboi – care multe porcarii sterg ele – ci crime împotriva omenirii: imprescriptibile.
Asadar cine sunt negationistii? Ei, holocaustologii, cei care acuza pe ne-evrei de “antisemitism” si de “negationism”!
20 iunie 2008