Victor Roncea Blog

Cunoscuta jurnalistă, director al postului de televiziune TVR 1, Dana Deac, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere. Îi urăm “La mulţi ani!”.”În momentul în care am primit diagnosticul «cancer la sîn» am aflat şi că eram deja în infern de cîteva luni şi, mai grav, mă despărţeau doar două săptămîni de momentul fatal al ireversibilului. Cum să nu se schimbe totul în jur? Pot acum să mă consider norocoasă. Imediat s-au mobilizat pentru mine oameni pe care îi cunoşteam, pot spune, din vedere. Ca o hîrtie de turnesol, viaţa mea a operat schimbări esenţiale în zona relaţiilor interpersonale. Am fost susţinută de «oamenii cu aripi», care apar mereu în jurul meu în momente decisive. Aşa am rămas pe viaţă cu prieteni adevăraţi. Aceasta ar fi una din schimbările de destin. Psihologul David Servan-Schreiber spunea, într-un interviu din «Le Nouvel Observateur», că această teribilă boală prin care a trecut şi el nu este altceva decît un rezultat al stilului nostru de viaţă. Corpul nostru conţine celulele canceroase, inactive, în mod natural. Important este ca noi să nu le trezim la viaţă. Cum să facem asta? Răspunsul lui Servan-Schreiber, extrem de interesant, este formulat în cartea sa «Anticancer», care am auzit că va fi tradusă în limba română. Această carte poate schimba destine, credeţi-mă. Acelaşi lucru îmi doresc şi eu să fac.

PROIECT. Din această toamnă, împreună cu Fundaţia Renaşterea, voi porni o campanie de prevenire a cancerului la sîn şi de col uterin. Este cumplit să afli că la această oră una din trei familii are cel puţin un membru diagnosticat cu cancer. Este o statistică europeană îngrozitor de alarmantă. Stă în puterea noastră să facem ceva pentru a salva cît mai multe vieţi. Cred că voi găsi ecou în societatea civilă. Viaţa curge la fel, doar eu o trăiesc altfel. De exemplu, în fiecare dimineaţă deschid ochii zîmbind şi bucurîndu-mă de lumina soarelui şi de muzica lui Mozart sau Bach. În ultimul timp, de două ori pe săptămînă, foarte devreme dimineaţă, fac o tură de Herăstrău în stil «power walk». Acesta este omagiul pe care îl aduc trupului meu greu încercat. Restul zilei este muncă «la uzină», cum îi spun eu. De multe ori exagerez, depăşesc cele 8 ore pe care orice om sănătos le suportă.

MODEL. Pentru mine modelele au contat cît o schimbare de macaz. Eram studentă cînd am citit o carte scrisă de o jurnalistă celebră, Oriana Fallaci. Am vrut să aflu mai multe despre autoare, iar ceea ce mi se revela lua, din ce în ce mai consistent, forma unei dorinţe. Voiam să fiu şi eu Oriana Fallaci. Abia acum realizez bizareria destinului. Cea pe care am iubit-o, am admirat-o şi datorită căreia am făcut jurnalism a murit în 2006 de cancer la sîn… Dar i s-a întîmplat la 77 de ani şi numai după ce a fost singurul ziarist din lume care a realizat cel mai interesant şi profund «Interviu cu istoria». Şi asta nu oricum, ci spunînd adevărul şi numai adevărul despre oamenii cei mai influenţi ai lumii. Cred că unui jurnalist adevărat îi trebuie dragoste de oameni. Dacă nu iubeşti oamenii, eşti doar o unealtă de transcris ideile altora. Şi mai trebuie ceva, să le vorbeşti oamenilor numai în cheia adevărului, indiferent de consecinţe. Aşa a făcut o viaţă întreagă Oriana Fallaci. Preţuiesc foarte mult perioada în care mergeam pe teren pentru a investiga un caz. Procesele care au urmat anchetelor mele sînt doar semne că am atins puncte nevralgice ale economiei subterane. Apoi am servit cu aceeaşi onoare preabinele public, fiind un soi de picătură chinezească pe capul autorităţilor în fiecare dimineaţă la Antena1 şi Antena 3. Mă felicit pentru că am crezut pînă la capăt în medici, deşi am avut parte, aici la noi, de un malpraxis. Mă bucur pentru fiul meu că a trecut cu bine un an dificil. Eu am fost mai mult în spital şi extrem de «antipatică», iar fiul meu a trăit mai mult singur un an crucial pentru el. Acum e student la Relaţii Internaţionale la ASE, după ce a terminat primul clasa a XII-a. Mă bucur că am atîţia prieteni minunaţi. M-am simţit ocrotită de colegii de breaslă.

APRECIERE. Vă rog să-mi permiteţi să mulţumesc în paginile Jurnalului colegilor de la Prima TV, în mod special Nicoletei Gavrilă, directoarea departamentului Ştiri, care a susţinut-o pe Cristina Ţopescu în realizarea unei campanii de presă care mă viza direct. Iată că nu contează trustul de presă, ci doar respectul şi iubirea de oameni. Colegilor de la Prima TV li s-au alăturat şi alţi colegi din presa scrisă, inclusiv de la Jurnalul Naţional şi din TVR. Tuturor, o adîncă reverenţă. Vă rog să-mi mai permiteţi să-i mulţumesc şi Florianei Jucan pentru sensibilitatea cu care a prezentat cazul meu în paginile revistei sale, precum şi lui Victor Roncea pentru frumuseţea gestului său. A intrat în viaţa mea ca un înger Cristina Ţopescu şi a adus cu ea alţi 99 de îngeri, căci atîţia au fost cei care au făcut donaţii în contul deschis de Fundaţia Renaşterea. Superbă lecţie de vindecare prin iubire! Sufletul meu îi va purta cu el toată viaţa. Mulţumesc pentru tot Mihaelei Geoană, Cristianei Copos, Elisabetei Gheorghe, Cătălinei Catia, Victoriei Asanache de la Fundaţia Renaşterea şi prietenilor mei Luca, Liudmila, Mihai, Titi, Stej, Răzvan şi Dan, familiile Mihăilă şi Preotu, Violeta şi Ion. Poate că la capitolul mustrări mai reflectez. Acum nu e timp pentru asta. Pentru prima oară, de ziua mea îmi doresc pur şi simplu «La mulţi ani!».”