Martirizati si dupa moarte. Un reportaj extraordinar despre soarta mortilor din decembrie ’89 si iunie ’90 ajunsi la Cimitirul Straulesti II

“Cat costa cazarea la Straulesti II? O suma modica, domne. Opt lei pe an!” – Emil Iana, administrator

Daca nemurirea sufletului o fi valabila peste tot, as vrea ca ea sa nu actioneze si in cimitirul Straulesti II, caci doar la respectivul “clasor”de cadavre mi-a fost dat sa inteleg sintagma “a calca pe morminte”.

Am facut-o, nu din vina mea, iar Dumnezeu, daca justitia noastra i-o da dreptul sa jure pe Biblie, ar putea depune marturie in acest sens, pentru ca era mai mult decat imposibil sa ajung, spre ceea ce credeam ca voi gasi, fara a comite si acest, sper, marunt sacrilegiu.
Lacasul asta, cum probabil nu sunt multe altele, naruieste conceptul de viata vesnica si de tihna eterna. N-am auzit ca in viata sa existe patru categorii de confort, dar se pare ca pe lumea cealalta atatea sunt. Cel putin asa rezulta dintr-o hotarare a Consiliului Local al Municipiului Bucuresti din 1996. Puteau sa fie si 25 de categorii intrucat, dupa o simpla privire asupra felului in care arata Straulesti II, este mai mult decat evident ca nu poate fi integrat decat in categoria cea mai de jos. Un veritabil Ferentari sau Zabrauti al cimitirelor…
(…)
Aici aspectul este insa in primul rand de ordin moral, intrucat nu era vorba de niste oameni fara capatai, de cersetori surprinsi de inghet ori de boschetari care s-au gatuit prin canale, ci de victimele ma­celului din Decembrie ’89, care din motive legate de valtoarea si deruta acelor zile n-au mai ajuns la Cimitirul Eroilor Revolutiei, ci la Straulesti II. Mai mult decat atat, tot aici, dupa dezvaluirile presei, sustinute de dovezi si marturii concrete, ar fi fost inmor­mantate pe sest si de-a valma, 128 de victime ale mineriadei din 13-15 iunie, victime ale salbaticiei hoardelor lui Miron Cozma, care au terorizat capitala timp de doua zile, in 1990.
Actualul administrator de la Straulesti II, Emil Iana, ne-a confirmat ca asa s-au petrecut lucrurile, respectivii martiri din ’89 si ’90 fiind dezhumati, iar apoi reingropati in pungi la picioarele noilor titulari ai respectivelor morminte intrucat asa impune legea, dupa sapte ani, in cazul mortilor de care nu s-a interesat nimeni. Normal, ne-am interesat cat ar fi costat pastrarea respectivilor morti in aceleasi morminte. “O suma modica, domne. Opt lei pe an!”.
Asa se face! Locurile de veci sunt doar pe sapte ani. Daca nu vine nimeni sa-i revendice sau sa plateasca pentru mai mult, ii scoatem.
de
Constantin DINU
integral la
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova