Victor Roncea Blog

Cum pot fi unii asa de prosti si sa se dea destepti de dimineata pana seara e un mister. Si-apoi, chiar de ar fi ei asa destepti, trebuie ca e plictisitor de moarte sa ai dreptate tot timpul – de dimineata pana seara, plus in timpul noptii. Este recomandabil sa fii prost cel putin in timpul somnului, altfel lipsa de relaxare te poate ucide.

Mister ramane pentru mine si cum pot fi unii atat de destepti, dar sa para atat de prosti. Tot timpul. Vor ei sa se odihneasca pe seama prostilor, lasandu-i pe acestia din urma sa se omoare cu administrarea treburilor cetatii? Atunci, de ce, intr-o buna zi, toti desteptii astia striga in cor „Unde-a disparut cetatea noastra?”

Un destept pur-sange e la fel cu un prost de sange pur –conventional. Spune buna dimineata fiindca e bine crescut asa cum prostul nu spune, caci el vrea sa mai creasca un pic.

Prostul se mai uita si-n pamant, desteptul – tot timpul la stele. Asta nu anseamna ca primul este, intotdeauna, miner, iar cel de al doilea, pentru totdeauna – cosmonaut.

Trag cu coada ochiului la politichia romaneasca si incep sa cred ca batranii unora aveau dreptate: pamantul e plat si e purtat pe spate de sapte elefanti. Unde ma despart de credinta batranilor cu pricina este in legatura cu identitatea electorala a elefantilor. Eu, unul, cred ca lumea e tinuta pe spate de PSD, PNL, PD-L, PRM, PUR, PNG si UDMR.

Batranii cred ca lumea nu poate fi tinuta pe spate de niste acronime, astfel nu mai intelege nimeni nimic. Nu stiu ce sa zic. Ba stiu. Sunt de preferat acronimele, fiindca, mentionate in splendoarea lor, numele elefantilor ne pot aiuri.

De exemplu, e mai usor de inghitit sa auzi ca PD a devenit PNL. Ce mare branza? Si RDG a devenit RFG, nu?

Dar atunci cand afli ca Petre Roman a devenit os de Partid National Liberal, ai reprezinta pe copiii spirituali ai Bratienilor si le cere romanilor traind in strainatate sa-l recunoasca drept administrator al intereselor lor in Parlamentul Romaniei te apuca re-fe-geul, nu?

Pe de alta parte, recunosc, Petre Roman are de partea lui traditia. Daca un alt Roman s-a jucat de-a ghidul pentru tancurile sovietice eliberatoare, de ce n-ar putea Petre sa fie dirigintele romanilor plecati din tara?

Singura problema ridicata de elefanti si acronime ramane dificultatea insurmontabila de care se vor izbi generatiile viitoare de politologi, cand vor vizita cimitirul elefantilor.

Nu le va fi deloc usor de ghicit ca in groapa pazita de o cruce pe care sta scris UDMR se odihneste Tribunul; ca PUR pazeste linistea eterna a lui Draga Stolo; ca PSD da seama pentru Atilla Verestóy; ca PD-L sta la capul PNL-ului iar s.a.m.d. e piatra de mormant a pretutindenarei Daniela Buruiana-Aprodu-Purice.

Noroc cu vocea spectrala a Comandorului, reluata la fiecare cinci minute de statia de amplificare a stabilimentului Eternitate locala (vezi Eugen Seceleanu): „Petrica, esti cel mai mare din parcare!”.

De cand cu svitera asta care doreste sa dea o gaura neagra, neagra de tot, in inima pura, pieptul intact si plexul dinamic conservatoral catorva ganditori autohtoni, ce nu aveam eu incredere in grecii care fac daruri, dar acum ma indoiesc profund si de caracterul umanist al cercetarilor de tot felul facute de sviteri – de la cercetarea fundamentala la cercetarea penala, trecand prin si intorcandu-ne la cercetarea parlamentara.

De fapt, elvetienii astia – fie ei nascuti, fie naturalizati, fie depusi in conturi secrete – nu mi-au inspirat niciodata mare incredere. Cand unul de-al lor, Friedrich Dürrenmatt, le-a spus-o verde-n fata, s-a trezit cu piesele jucate peste tot in lume, minus in roata aia de cascaval cu nordul la Schaffhausen, sudul la Lugano, rasaritul la Davos, apusul la Geneva si gandul tot timpul la fondue.

Revenind la gandirea autohtona, ma nauceste destinul unei comisii parlamentare care ne-o spune si ea, verde-nfata, ca nu au existat niciodata Conturile Ceausescu. Un comentariu si un anunt de servici.

Comentariul: de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Anuntul de servici: o firma de taiat copaci anunta ca angajaza taietori cu experienta. Se prezinta si Coriolan Decuseara, fost Dan Flecarescu. Directoarea de cadre il antreaba „Cati ani de experienta aveti?” „40″, raspunde pe nerasuflate candidatul. „Si unde ati taiat cel mai mult?” „In Sahara”, raspunde autorul marsului muncitoresc „Noi cu muschii ca otelul/ Vom culege musetelul”. „Bine, dar in Sahara nu sant copaci?!?” se stropseste la candidat bestia aia de cadrista. „Nu mai sunt” raspunde sigur pe sine candidatul.

Si atunci, de ce pierde Parlamentul timp pretios cu cercetari de futilitate publica?

Parca eram intelesi – de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Daca nu au existat Conturile Ceausescu – asa cum emotionat a recunoscut si Raposatul in fata plutonului inarmat cu doze babane de rigor mortis – de unde era sa le scoata comisia?

„S-avem pardon, coane Sergiule, da pe conu’Anghelachel-ati consultat? Macar asa, de-un lingou, doua. Macar, asa, in general, ca in colonel nu mai e de mult”, se aude vocea reactiunii. „Ce lingai nenorociti!” constata scarbit para-parlamentarul Pardon. Cum are si treaba de facut, se uita grabit la Rolexul cel nou si-si spune „Nici ala vechi nu era rau.” Nu, nu era, dar l-ati schimbat ca batea progresul la usa.

Cat despre Svitera, vorba lui Lenin: „Bine ca n-am ramas acolo, ca ajungeam sa joc sah in fiecare zi cu trotkistul ala de Tristan Tzara. As fi sfarsit prin a spune „Da, da” si cand gandeam „Nu, nu”. Ca sa nu mai spun ca, pana la urma, ar fi trebuit sa-mi cumpar Moscova si m-ar fi costat o gramada de bani, pe cand asa, am luat-o aproape gratis, la pachet cu Sankt Petersburgul.” (Apud. Abramovici, Berezovsky, Khodorkhovsky & Stanciulovsky, Convorbiri cu Krupskayadar si cu Krepkaya, Stolichnaya, ba si cu Martell, editie princeps si strasnic revizuita, Maison d’Éditions L’Hirondelle).

Daca viitorul este previzibil pana la plictiseala iar prezentul se dovedeste o himera limbuta, trecutul nu s-a intamplat niciodata. El abia va sa vina. Te asteapta an fiecare dimineata, in forme si gusturi noi, la masa din bucatarie – Nescafé de contrabanda, dar intotdeauna punctual. Adica, nu doar ca e acolo negresit, dar te si ia la antrebari, punct cu punct. Raspunsurile ti le da tot el, si tot punct cu punct, fiindca tu ramai blocat in ideea contorsionata ca trecutul e trecut, s-a intamplat cum s-a intamplat si nu mai e nimic de facut, de schimbat ori de adaugat la el. Ba mai e. Mai e intotdeauna ceva de facut si, mai ales, deschimbat si, oho!, de adaugat. Numai ca pe tine procesul acesta atat de natural te prinde mereu cu garda jos.

Azi dimineata, de exemplu, ai fost confruntat cu „neutralitatea morala”. Trecutul – ce abia urma sa vina – ti-a pus-o pe masa, pe o tavita de argint, insotita de un ravas semnat de cativa prieteni. Seara – iacobini rau de tot, dimineata – dulci, foarte dulci functionari publici, dupa amiaza – liberi, foarte liberi cugetatori si an rest – oameni de geniu, prietenii astia ai tai inteleg resursele proteice ale trecutului.

Cum ai deschis ravasul, te-ai trezit pus intr-o luntre de partea careia, pe dreapta si an jos, curgea sangele celor cu „Cine a tras an noi?”, iar pe stanga si in sus, da, da, in sus –sangele celor cu „Noi am tras an noi.” Ce echilibru perfect!

Asta da neutralitate morala.

Ajuns la mal, te-ai trezit intampinat cu stramosescul „Si, ce-i cu asta?” A urmat painea si sarea, paharutul de vin si, incet dar sincer, ai inceput sa pricepi ca trecutul ramane marea sansa, caci el este singurul din pragurile vietii noastre care se da de trei ori peste cap si ne face oameni. Cat ai zice peste.

Si omul, spre deosebire de peste – care se impute de la cap, se rupe de la mijloc si se mananca de la coada – omul asta, mereu nou si numai nou, nu se impute niciodata de la functie, nu se rupe niciodata de la bugetul de stat si nu se mananca decat cu alt om – nou si el, dar om, cu „O” mare.Trecutul te ia prin surprindere si te obliga sa accepti ca „Neamtul ala mic, Herr Alzheimer, care ne fura mintile” nu e un banc ci confirmarea unui cont la Banca Timpului, pusculita din care cu cat iei mai mult, cu atat ramane mai multa nea. Un fel de inginerie financiara in care trecutul se inmulteste prin sciziparitate, ca la piramidele Caritas si FNA, pe principiul „Ce-am avut si ce-ai pierdut.”

Dati-mi un exemplu de opera mai deschisa decat trecutul si o inchid.

Dar ar fi pacat, mare pacat.

Historiettes – Timpul