de George Roncea
Alegerile din Statele Unite ale Americii au dat aripi unor aspiraţii mai mult sau mai puţin inedite ale unor cercuri maghiare din România. Pornind de la o afirmaţie profetică a lui Gyorgy Frunda, fost candidat la preşedinţia României din partea UDMR în 1996 şi 2000, care a susţinut că “România va avea preşedinte maghiar atunci când un afro-american va ajunge la Casa Albă”, zilele trecute, publicaţia “Uj Magyar Szo” a lansat o nouă temă de dezbatere pentru opinia publică românească. Vom avea sau nu un preşedinte de origine maghiară? Este problema care îi preocupă pe concetăţenii noştri – sau mai degrabă trebuie să căutăm un ungur de culoare în fruntea României?
Zilele trecute, publicaţia “Uj Magyar Szo” a lansat o nouă temă de dezbatere pentru opinia publică românească. Cotidianul a realizat un sondaj adresat politicienilor români, plecând de la o afirmaţie profetică a lui Gyorgy Frunda (foto), fost candidat la preşedinţia României din partea UDMR în 1996 şi 2000, care a susţinut că “România va avea preşedinte maghiar atunci când un afro-american va ajunge la Casa Albă”.
Personal, nu am nimic împotrivă, dar de unde luăm ungur negru? Problema este că domnul Obama, actualul preşedinte ales al SUA, a descins din Kenya la Harvard şi este un model de bun simţ comparativ cu politicienii unguri de la noi, fără a mai vorbi de diplomaţii acreditaţi de Ungaria la Bucureşti, de teapa unui Barabaş. Revizionismul revanşard este tot ce poate fi mai opus spiritului european sau modelului american.
Aspiraţiile maghiare ar putea fi însă “încălzite” de noua orientare politică a Statelor Unite mai ales dacă ne gândim că în spatele lui Obama se află un Zbigniew Brzezinski, geopolitician american de origine poloneză, profesor al unora dintre foştii Secretari de Stat americani, şi fost şef al National Security Advisor în perioada preşedintelui Jimmy Carter. Celebrul Brzezinski a publicat cândva o lucrare, tipărită şi la Bucureşti, în care se referea la cei “3,5 milioane de unguri din Transilvania, reprimaţi de către români”.
Radicalizarea ” moderaţilor” unguri, în ultimul timp, poate avea de-a face şi cu noile schimbări de pe “tabla de şah a lumii” (pentru a folosi o expresie dragă lui Brzezinski) iar perspectiva unui preşedinte diferit de tot ce-şi pot imagina românii astăzi nu este chiar atât de îndepărtată. Portretul robot al unui astfel de viitor preşedinte ar putea fi ilustrat de un homuncul cu figura lui Bogdan Olteanu, (că tot are origine maghiară), cu apucăturile lui Ludovic Orban (că tot are nume maghiar), eventual homosexual, şi desigur, dacă se poate, de culoare…
Vezi articolul la