Basescu ii pune la punct pe doi dintre nominalizatii la Premiile "10 contra Romaniei": Tanase si Dinescu

Cum se plang deontologii nominalizati la emisiunea Nasul cu Radu Moraru si Traian Basescu pentru Premiile 10 contra Romaniei:

“Băsescu atacă un ziarist de la Cotidianul”
11 Noi 2008
Preşedintele Traian Băsescu îşi mută războiul cu ziaristul Cristian Oprea de la Cotidianul din sala de judecată pe micile ecrane. Şi chiar dacă nu îi rosteşte explicit numele, nu evită să-l gratuleze: „ziarist de joasă speţă”, „un om fără caracter”.
Prezent luni seară la emisiunea Naşul de la B1 TV, şeful statului s-a lansat într-un atac violent la adresa gazetarului de la Cotidianul, Cristian Oprea, cel pe care în urmă cu o lună l-a şi dat în judecată, după ce l-a acuzat că i-a adus atingere „onoarei şi reputaţiei”, într-un articol în care era invocată dezicerea liderului de la Cotroceni de trocul făcut de PD-L cu PRM pentru ca Vadim să-şi păstreze scaunul de vicepreşedinte al Senatului.„Un singur ziarist m-a pus într-o situaţie dificilă. Un ziarist care a scris foarte multe minciuni, foarte multe, şi care tot timpul spunea „surse de la Cotroceni”, a spus Băsescu care a subliniat că a fost deranjat de faptul că ziaristul în cauză – „de joasă speţă, un om fără caracter” – a lăsat să plutească asupra angajaţilor Preşedinţiei suspiciunea că nu şi-ar respecta angajamentul de loialitate asumat la instalarea în funcţie.
Cristian Oprea nu a fost singurul jurnalist cu care Băsescu s-a războit luni seară. Pe lista neagră a preşedintelui au mai figurat şi politologul Stelian Tănase, poetul Mircea Dinescu şi trustul Realitatea-Caţavencu. ”Am văzut un profesor universitar penibil şi un poet dizident la fel de penibil într-o emisiune care vorbeau despre cine ar trebui să numească premierul”, a spus Băsescu făcând trimitere la Tănase şi Dinescu. „Îi ajungea să citească articolul 103 din Constituţie. O discuţie provocată să înşele populaţia”, a acuzat şeful statului. După câteva minute, pe aceeaşi temă, a atacat Realitatea TV pentru titlul unei emisiuni. „Proprietarul acestui post (Sorin Ovidiu Vântu, – n.red.) are interesul să inducă românilor că ei aleg premierul. Ce premier de Dăbuleni. Domnul Geoană candidează pentru un scaun de deputat la Dăbuleni, iar domnul Tăriceanu pentru un post de deputat la Ciofliceni”, a subliniat preşedintele.
Sursa: Cotidianul
Transcrierea aici:
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova