BUCURESTI (MEDIAFAX) – Omul de afaceri Vasile Turcu a declarat pentru MEDIAFAX ca a decis sa inchida pana pe 15 ianuarie cotidianul Unu, lansat in urma cu o luna si jumatate, urmand sa renegocieze salariile si contractele, fiind nemultumit de “sumarul ziarului”.
“Facem o restructurare. Intram in vacanta de iarna, pana pe 15 ianuarie”, a declarat Turcu, care a precizat ca aceasta decizie este o consecinta si a “crizei economice”, subliniind ca vor fi renegociate salariile si contractele angajatilor.
“(Ziarul, n.r.) a plecat gresit din start”, a spus Turcu, precizand ca el isi dorea un ziar concentrat pe “economic si social”, nu pe “politica si sport”. “Sunt foarte nemultumit de sumarul ziarului”, a mai declarat acesta.
in ceea ce priveste jurnalistii angajati la ziar, Turcu a precizat ca va aduce altii care sa scrie pe domeniile economic si social, acestea fiind singurele de interes pentru el, subliniind ca va plati salariile jurnalistilor la zi. “Cei care vor sa ramana, bine, cine nu, sa-si caute in alta parte”, a adaugat acesta.
“Imi pare rau de ei (de jurnalisti, n.r.)”, a conchis Turcu.
Pana la ora transmiterii acestei stiri, membrii echipei redactionale a ziarului Unu nu au putut fi contactati, acestia fiind intr-o sedinta.
Ziarul generalist Unu, editat de compania Red & White Media, care face parte din grupul de firme Romconstruct, condus de omul de afaceri Vasile Turcu, a fost lansat, pe 31 octombrie pe piata, in format de 24 de pagini, full-color, format broadsheet, cu doua caiete, la pretul de un leu. La conducerea Unu se afla Razvan Mateescu, din pozitia de director general, si Adrian Patrusca, in functia de redactor-sef, in timp ce Rasvan Moldoveanu si Bogdan Comaroni sunt redactori-sefi adjuncti. Secretarul general de redactie al Unu este Sorin Avram.
Prezent la lansare, Vasile Turcu a declarat ca nu o sa se implice niciodata in politica editoriala a ziarului pe care il patroneaza si ca acesta nu va da niciodata faliment. “Am gasit o mare incredere in echipa aceasta. ii asigur ca nu o sa ma implic niciodata in probleme de sumar (…) ii asigur ca nici faliment nu vom da”, a declarat Turcu, precizand ca Unu este un “ziar apolitic”, care se va concentra pe piata financiara. “Presa este, la ora actuala, puterea numarul unu in stat”, a conchis Turcu.
Vasile Turcu este proprietarul grupului de firme Romconstruct si actionar al clubului de fotbal Dinamo Bucuresti.
Adrian Patrusca a fost redactor-sef la cotidianul Ziua, in timp ce Bogdan Comaroni si Rasvan Moldoveanu au fost redactori-sefi adjuncti ai aceleiasi publicatii.
Turcu’ nu plateste: Ziaru’ Unu’ a pornit cu stangu’
December 16th, 2008
VR 1 Comment »
nu ii mai puteti contacta, am taiat netu si telefoanele…. “un angajat” suparat …