Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

România pare o ţară în totalitate pe ducă. La 20 de ani de la Revoluţie, parcă nici nu mai avem reacţii la nedreptate, la abuz, la încălcarea dreptului la viaţa privată, la intimitate. Cel mai amar e că vocala societate civilă de la televizor, ce are în fişa declarată a postului contracararea oricăror măsuri menite a suprima drepturile individului, e moartă; cu mici, foarte mici, dar notabile excepţii.

În cazul Legii 298/2008, privind stocarea pe şase luni a datelor despre convorbirile telefonice, SMS-uri şi e-mail-uri, doar trei ONG-uri au reacţionat vehement, denunţând încălcarea Convenţiei drepturilor omului. Trist este că multe dintre tăcutele fundaţii – ce se ocupă de regulă cu făcutul şi desfăcutul guvernelor – strigă-n gura mare după celebrul 2% din impozitul pe venitul global. Şi n-am auzit să refuze donaţiile de la cei cărora le sunt încălcate drepturile prin această lege, dar care poate-şi pun speranţe că mai există cineva care să-i reprezinte. Şi asta pentru că abuzul, oricând posibil în lipsa unui control democratic real, conduce la creşterea suspiciunii publice privind problemele legate de ascultările ilegale, realizate sub acoperirea convenabilă a sintagmei “securitate naţională”. Şi generează, de multe ori, teme false de dezbatere şi făcături pe care doar transparenţa şi comunicarea onestă le pot demonta.
Societatea civilă a murit pe altarul legii privind stocarea informaţiilor legate de comunicarea telefonică şi pe internet. Din lunga listă a organizaţiilor neguvernamentale din România, doar trei au reacţionat în momentul intrării în vigoare a Legii Big Brother. Restul au ignorat subiectul. Multe din aceste ONG-uri însă primesc sponsorizări, celebrul 2% din impozitul pe venitul global, şi de la cei cărora le sunt încălcate drepturile prin această Lege.
Vocalele Apador-ch, Freedom House, GDS sau Societatea Academică Română, dornice să denunţe abuzurile în alte regimuri ale democraţiei româneşti, n-au suflat o vorbă despre această Lege. Grupul pentru Dialog Social, care la 4 iulie 2007 se oferea să colaboreze cu Guvernul pentru reducerea pensiilor foştilor securişti, nu a luat în nici un fel atitudine în legătură cu Legea 298/2008. De asemenea, ultimele comunicate ale Transparency International sunt din toamna lui 2008, deci nu există nici o poziţie oficială despre legea adoptată de Parlament. Ironic, Academia de Advocacy, partener al Coaliţiei pentru o Românie Curată, a organizat în 2006 o dezbatere despre libertatea individuală şi securitatea naţională: “Echilibrul între transparenţă şi secretizare”. Tema n-a mai părut interesantă acum pentru Academia de Advocacy, drept urmare nu există nici un comunicat al “academiei” în legătură cu Legea nr. 298/2008. La fel, Societatea Academică Română, condusă de Alina Mungiu Pippidi, preocupată până acum de nivelul democraţiei în România, a ignorat cu desăvârşire Legea Big Brother. Nu există nici o luare publică de poziţie din partea SAR în legătură cu actul normativ, pe site-ul său ultimul comunicat avertizând despre absenteismul la viitoarele alegeri europarlamentare. Lor li se adaugă APADOR-CH, care, de la anunţul din 9 ianuarie privind posibila asumare a răspunderii Guvernului pe proiectele Codului penal, Codului Civil, Codului de Procedură Penală şi Codului de Procedură Civilă, când a luat atitudine atrăgând atenţia că Parlamentul nu trebuie ocolit, nu a mai găsit nici un motiv să protesteze.

DAR 2% DIN IMPOZITUL PE VENITUL GLOBAL LE-AR PICA BINE
Lista ONG-urilor româneşti e lungă: Agenţia de Monitorizare a Presei, Alianţa Civică, Asociaţia Centrul pentru Politici Publice, Freedom House România, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Societatea Pentru Justiţie (SoJust), Centrul pentru Jurnalism independent, Centrul pentru resurse juridice etc. Dintre acestea nici una nu a emis vreun punct de vedere în legătură cu legea respectivă, nici că-i bună, nici că-i rea, ci au băgat capul în nisip făcându-se că nu există. În schimb, multe dintre acestea se reped să cerşească 2% din impozitul pe venitul global pentru a-şi îndeplini menirea de “câine de pază al democraţiei”. Un exemplu este Societatea Academică Română condusă de Alina Mungiu Pippidi, pe al cărei site apare o fereastră în care scrie cu roşu “2% pentru SAR”.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email