Hai sa vedem doua opinii despre “doamna” Zoe Petre, de pe doua pozitii diferite: Valerian Stan cu o scrisoare catre “Romania literara”, nepublicata de redactia lui Nicolae Manolescu, si un mic comentariu, si Ioan Talpes, cu o punere la punct.
Despre Secretarul Partidului Comunist din Facultatea de Istorie
Redactiei “România literara” (un text trimis redactiei la 20 mai 2000)
Domnului Alex Stefanescu
Redactor sef
Stimate domnule Alex Stefanescu,
În numarul 19 al “României literare”, la rubrica “Revista revistelor”, s-a scris ca “Valerian Stan a acuzat-o de curând pe Zoe Petre ca pe vremea lui Ceausescu l-ar fi persecutat oral”. Daca referirea pe care “Cronicarul” dvs o face la mine nu este cumva o ironie, atunci sigur este o formulare din care cititorul nu are cum sa înteleaga ceva. Pentru ca, în definitiv, ce ar putea sa însemne o afirmatie ca aceasta: “Pe timpul lui Ceausescu X a fost persecutat de Y”? Va voi ruga, de aceea, sa fiti de acord cu publicarea rândurilor de mai jos. În vara anului 1989, am sustinut examen de admitere la Facultatea de istorie din Bucuresti. Am fost declarat respins, lucrarile fiindu-mi depunctate sever, atât la istorie cât si la filosofie. Contestatia pe care am facut-o mi-a fost “judecata” de d-na Zoe Petre, care mi-a respins-o si mi-a cerut sa nu mai insist pentru ca “aveam probleme de dosar” (între altele, fratele meu era preot). Pentru ca în ce ma privea decizia “cadristilor” era deja irevocabila, d-na Petre a venit la întâlnirea cu mine fara ca macar sa aduca cu ea lucrarile a caror notare o contestam (recent domnia sa a recunoscut, “cu stânjeneala”, ca regulile de atunci o obligau sa procedeze astfel). Prin urmare, în acest mod am fost “persecutat oral” de d-na Petre pe vremea lui Ceausescu. În toti anii de dupa 1989 am preferat sa nu vorbesc despre acest episod, pâna recent când o interventie publica a d-nei Petre, care ma implica, m-a obligat s-o fac.
Cu multumiri,
Valerian Stan
“Procesul comunismului”: o noua amânare
Raportul si “condamnarea comunismului”: la ce bun?
Într-un articol scris imediat dupa ce Raportul a fost publicat, fostul consilier al presedintelui Constantinescu, Zoe Petre, a sarit sa-l apere “preventiv-descurajator” de “detractorii lui de varii obediente fundamentaliste”. Daca mai e cineva care sa nu stie, Zoe Petre a fost si ea, la Universitatea Bucuresti, o activista de nadejde a Partidului; ba înca si mai mult “si o stiu pe pielea mea “o “cadrista” zeloasa si neînduratoare. De asemenea, un om care a facut mult rau, dupa 1990, partidelor istorice si celor ce încercau sa limiteze consecintele actiunilor antidemocratice ale Sistemului instaurat dupa înlaturarea lui Ceausescu. (Dupa 1989, putine cazuri am întâlnit în care “anticomunismul” sa fie mai sinonim cu impostura decât în cel de fata.) Tatal dumisale, academicianul ceausist Emil Condurachi, a fost un “oportunist aliniat conceptiilor de abrutizare a societatii prin cultura” (ne-o spune un martir al luptei împotriva comunismului, Cicerone Ionitoiu, dar si Paul Goma). Sa nu se îndoiasca nimeni ca gestul doamnei se explica altfel decât prin aceea ca Raportul Tismaneanu nu a retinut absolut nimic din toate acestea, desi ar fi trebuit sa o faca. Din punctul acesta de vedere, Raportul Tismaneanu a multumit pe practic toata lumea la Bucuresti. Pentru cei vii, meritele au fost multiplicate ca sa ajunga la toti iar responsabilitatile au fost trecute cu vederea de nimeni nu a zis nici pâs (Vadim Tudor, sa nu fie nimeni naiv, a fost, ca de fiecare data, diversionistul de servici al Sistemului). Liniste a fost si în tabara celor trecuti la cele vesnice: victimele si calaii nu puteau decât sa taca daca primele au fost uitate “si, vai, cât de mult au fost uitate “iar ceilalti daca o judecata venita prea târziu le-a pus în cârca, poate, si ce facusera cei în viata astazi.
V.S.
Cine i-a “rezolvat” trecutul “doamnei” Petre?
Intre profesorii de morala ai societatii civile din Romania se afla si etern zambitoarea dulceata de la pag. 17 a cotidianului Ziua. Neschimbata fotografia ce-i autentifica “panseurile” o probeaza pe deplin actuala septuagenara Zoe Petre, fosta celebritate a Cotroceniului prin tandemul “vaca si prizonierul” cu care a gratulat în imensa-i bunavointa “hulitul fost Palat de Vara, al Pionierului, al … mai stiu eu cui, din buza dealului taberei lui Tudor Vladimirescu. Cine dracu o mai fi fost si acesta, ca nu-si mai aminteste nimeni!
Ingenua si zglobie, ca acum 45 de ani la absolvirea facultatii, respectiva doamna n-are de gand sa paraseasca tribuna de constiinta a altora, desigur; despre a domniei sale, pare a considera ca si-a rezolvat-o prin bunavointa generalului Tanasescu.
Exemplu de moralitate si corectitudine familiara, tandemul “vaca si prizonierul” a reusit sa uluiasca pe toti negociatorii si analistii occidentali printr-o performanta greu de egalat. Aflat în celebra vizita la Bucuresti, pentru a-i linisti pe romanii refuzati sa adere la NATO în vara anului 1997, fostul presedinte american, domnul Clinton, garanta cu convingere ca urmatorul val va avea în frunte, pe locul 1, Romania.
Cum au reusit, respectiva doamna si fiul, este drept nu numai ei, sa lase Romania, în anul 2000, în afara “valului” numai ei o stiu, este drept nu singuri.
As fi lasat-o în plata domnului – rautatile nu ma mai pot deranja chiar si produse de personaje ce nu-si pot clama prostia; fiind obligat sa-mi informez alegatorii asupra adevaratului Ioan Talpes, nu-mi pot permite clementa, mai ales cand este vorba de scorpii inteligente.
Deci, stimata doamna profesoara, va rog sa va informati cititorii si pe mine cum l-am servit, fara sa clipesc pe presedintele Basescu:
– “în obscura afacere Hayssam”;
– “în apriga vendeta contra dlui Patriciu”. Asta, ca si cum dosarele din instanta si “aranjamentele” de la Bursa publicate chiar si pentru ochii dvs., le-ar fi comis presedintele Basescu si Ioan Talpes, într-o “apriga vendeta” contra iepurasului constiintei economice, financiare si politice romanesti, d-nul Patriciu.
Trecand peste inspiratul termen de “trabant al d-lui Iliescu” – cu care ma gratulati, nu de altceva dar as fi obligat sa mentionez “trabantuta” d-lui Constantinescu – nu pot sa nu mentionez faptul ca mi-am dat demisia, în scris, de patru ori de la sefia Serviciului de Informatii Externe, de la prima întalnire cu domnul Constantinescu, din decembrie 1996 si pana în iulie 1997.
Dupa ce mi-am dat demisia din functia de ambasador al Romaniei la Sofia, m-am alaturat d-lui Ion Iliescu, cu aceeasi simpatie, încredere si respect, fiind convins ca vom reusi sa relansam negocierile pentru NATO si UE, chiar daca aveam mari rezerve fata de moralitatea si patriotismul unor personaje din conducerea Partidului Social Democrat. Nu vad unde, distinsa doamna, gaseste motive de acuza: sa fie oare reusita intrarii în NATO sau recomandarea de deschidere a negocierilor pentru UE, actiuni si momente ce au consemnat si o importanta contributie a lui Ioan Talpes?
Cat despre “vendeta” purtata de presedintele Basescu, ajutat de Ioan Talpes, fara sa clipesca, sa fi ajuns respectiva doamna în faza unei amnezii cronice? Sau este vorba de fondurile fundatiilor d-lui Patriciu, Marin si nu numai, acordate distinselor persoane din “elita” purtatoare de zgarda finantata?
Sa fie “solutia morala” anularea dosarelor aflate în instanta?
Nimic mai usor pentru constiinta fanariotilor, dintotdeauna.
Cu aceeasi consideratie,
Ioan Talpes