Victor Roncea Blog

Cuvântul Cel Dintâi Către Tineri

(rostit la 8 martie 1978 în miercurea din Săptămâna brânzei)
“Cuvântul cel dintăi l-am făcut, o, Teofile, despre toate cele pe care a început Isus a le face şi a le învăţa”. (Fapte 1, 1)
A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înţeles şi nu l-ai ascultat.
Este glasul lui Iisus!
Nu tresări, nu te mira şi nu zâmbi neîncrezător, tânărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adâncul propriei tale fiinţe. Cuvintele aceastea, rostite şi scrise aici (în Sfânta Scriptură), sunt din străfundurile tale, pe care nu ţi le cunoşti. Ţi-a fost poate ruşine sau teamă să cobori în adâncul tău şi să le descoperi. Ai crezut că în tine zace o fiară, un mormânt al instinctelor din care se ridică strigoii înspaimântători ai patimilor, şi nu nu ţi-ai văzut faţa de înger, căci tu eşti înger. Dacă nu ţi-a spus-o nimeni pâna acum, ţi-o spune Iisus, şi mărturia Lui este adevărată, căci nimeni nu L-a dovedit vreodată de minciună.
Ce ştii tu tinere despre Hristos?

Dacă tot ceea ce ştii ai învaţat în şcoală, la orele de ateism, ai fost frustrat cu rea credinţa de un adevăr – de singurul adevăr care te poate face liber.
Ce ştii tu despre Biserica lui Hristos?
Dacă tot ceea ce ştii se reduce la (cazul lui) Giordano Bruno, despre care ţi s-a vorbit la educaţia aşa-zis ‘ateist-ştiinţifică’, ai fost privat în mod neomenos de lumina adevăratei culturi, de strălucirea spiritualitaţii, care este garanţia libertăţii tale de om.
Unde ai auzit prietene cuvintele acestea: ‘Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-va pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc? (Matei 5, 44). Dacă nu le-ai auzit niciodată, cine şi cu ce drept ţi le-a interzis? Cine ţi-a interzis să ştii că există o cale mai bună, mai dreaptă şi mai simplă dacât cea pe care rătăceşti orbecăind acum? Cine ţi-a pus vălul peste ochi, ca să nu poţi vedea lumina cea minunată a dragostei propovăduite şi trăite de Iisus pănă la ultimele ei consecinţe?
Te văd pe stradă prietene tânăr şi frumos; şi, deodată totul se schimbă în tine, faţa ta se schimonoseşte, instinctele îţi răbufnesc în afară, răvăşindu-ţi fiinţa ca o dezlănţuire de stihii, şi devii violent…De unde ai învaţat violenţa, tinere? De la cine?

Ţi-am văzut mama blândă şi cu ochii in lacrimi, ţi-am vazut tatăl cu faţa împietrită de durere – şi am ştiut că nu de la ei ai invăţat-o… Atunci, de unde?
Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afară, pentru violenţa ta nesăbuită, te aşteaptă tribunalele şi închisoarea, unde sufletul tău poate fi iremediabil ucis.
Te-am văzut cu durere înaintea tribunalelor, unde faptele tale căpătau dimensiuni de oroare. Te-am văzut speriat, sau cinic, sau bravând – şi toate aceste atitudini ale tale îmi arătau cât de aproape de marginea prăpastiei te aflai; şi m-am întrebat, încă o dată, cine este vinovat de căderea ta.
Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei găsi consolare pentru fiinţa ta răvăşită, numai în ea îţi vei afla certitudinea; fiindcă numai în Biserică vei auzi glasul lui Isus spunându-ţi cu blândeţe: ‚Fiule, iertate îţi sunt ţie greşelile tale, pentru că mult ai suferit. Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti!’…
Nimeni nu ţi-a spus vreodată cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ţi s-a vorbit de ura de clasă, de ura politică, de ură şi mereu de ură. Cuvântul ’iubire’ ţi-a sunat străin, dar acum Biserica lui Hristos îţi arată o cale mai bună, o cale a dragostei (pasaj citat de M. Eliade în protestul pe care l-a semnat la 21 mai 1979, în numele Comitetului pentru apărarea Preotului Calciu, constituit la New York).
Ai fost până acum sclavul instinctelor tale, trupul tău a fost un simplu instrument prin care ele s-au exteriorizat. Şi acum poţi să auzi acel glas al lui Isus, Care grăieşte prin gura Apostolului Său: ‚Au nu ştii că tu eşti templul lui Dumnezeu, că in tine locuieşte Duhul lui Dumnezeu?’ (Cf. I Corinteni 3, 16).
Ţi s-a spus că descinzi din maimuţă, că eşti o fiară care trebuie dresată, iar acum afli un lucru uluitor: tu eşti templul lui Dumnezeu, în tine sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu! Eşti rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic; eşti ridicat de acolo de unde educaţia greşită te-a coborât din sacrul oficiu de a fi templu în care să locuiască Dumnezeu.
Noi te chemăm la puritate. Dacă nu ai uitat cuvântul ’inocenţă’, dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări.
Vino în biserica lui Hristos! Ca să înveţi ce este inocenţa şi puritatea, ce este blândeţea şi ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenţei noastre. Spre stupoarea ta, vei află ca viaţa noastră nu sfârşeşte în moarte, ci în înviere; că existenţa noastră este spre Hristos şi că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânescă neantul.
Vei avea o nădejde şi nădejdea te va face tare.
Vei avea o credinţa şi credinţa te va mântui.
Vei avea o dragoste şi dragostea te va face bun.
Acesta este, tânărul meu prieten, cel dintâi cuvânt pe care Iisus ţi-l adresează prin tumultul lumii, prin desişul patimilor cu care nimeni nu te-a învăţat să te lupţi, prin transparenţa viselor tale de inocenţă, care te mai bântuie din când în când.
Iisus te caută, Iisus te-a aflat!

Vezi si
Părintele Dumitru Stăniloae: De ce suntem ortodocşi?