AMBIGUITATEA din Senat in cazul Paspoartelor Biometrice. Lipsa cvorumului a dus la adoptarea tacita. STENOGRAMA

(După pauză)
Domnul Alexandru Peres :
V-as ruga să vă ocupaţi locurile in sală, doamnelor si domnilor
senatori.
Doamnelor si domnilor senatori, vă rog să vă ocupaţi locurile
in sală.
Reluăm discuţia noastră de la punctul 4. Suntem la Proiectul de
lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008
pentru modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulaţii a cetăţenilor romai in străinătate.
Raportul n-a intrunit voturile „pentru” necesare pentru a fi
adoptat. Proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei nu a fost
adoptat.
Pe procedură, vă rog, domnule presedinte Toni Greblă.
Microfonul 1.
Domnul Toni Greblă :
Domnule presedinte,
Stimaţi colegi,
Avad in vedere complexitatea dezbaterilor, multiplele
argumente cu privire la realizarea procedurii de vot in aceste cazuri
care nu sunt tocmai cele tipice, in numele grupului parlamentar – si
sper ca si celelalte grupuri parlamentare să se alăture nouă – vă
solicităm să reluaţi votul asupra raportului Comisiei juridice, de
numiri, disciplină, imunităţi si validări, raport de admitere cu
amendamente. Si apoi procedura să meargă in continuare. Mulţumesc.
Domnul Alexandru Peres :
Domnule presedinte, să inţeleg că a fost o concluzie trasă la
intrunirea liderilor de grupuri parlamentare?
(Din sală): Nu, nu.
Domnul Alexandru Peres :
Deci să supun din nou votului dumneavoastră ati raportul, ci
si proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă.
Stimaţi colegi senatori, vă rog să poftiţi in sala de sedinţă.
Liderul Grupului parlamentar al PD-L, vă rog să-mi explicaţi
si mie ce aţi hotări in această mică sedinţă, de 5 minute, cei patru
lideri de grup. Microfonul 2. Pentru că de la Grupul parlamentar al
PSD am auzit punctul de vedere.
Domnul Gheorghe Bîrlea :
Grupul parlamentar al PD-L din Senat este pentru reluarea
votului.
Domnul Alexandru Peres :
Punctul de vedere al Grupului parlamentar al PNL.
Grupul parlamentar al PNL nu este de acord cu reluarea
votului.
Liderul Grupului parlamentar al UDMR. Domnul senator
Marko Bela, microfonul 2.
Domnul Marko Bela:
Suntem de acord cu reluarea votului.
Domnul Alexandru Peres :
Vă mulţumesc.
Atunci, supun votului dumneavoastră…
Doamnelor si domnilor senatori, vă rog, poftiţi in sală. Chiar
nu putem să stăm in sală paă la ora 18.00, să terminăm odată cu
cele 10 voturi pentru legile organice?
Supun votului dumneavoastră reluarea votului ati pe raport,
ci si pe Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea si completarea Legii
nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor romai in
străinătate.
Am rugămintea să votaţi.
Cu 64 de voturi pentru, 10 voturi impotrivă si 3 abţineri, avem
aprobarea plenului de a relua votul pe raportul de admitere cu
amendamente si pe proiectul de lege, ulterior.
Supun votului dumneavoastră, doamnelor si domnilor senatori,
raportul de admitere cu privire Proiectul de lege privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a
cetăţenilor romai in străinătate.
Am rugămintea să vă exprimaţi votul.
Raportul a intrunit doar 60 de voturi pentru, 16 voturi
impotrivă si 7 abţineri.
Vă rog, listă pentru liderii grupurilor parlamentare.
Supun votului dumneavoastră din nou Proiectul de lege
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008
pentru modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 privind
regimul liberei circulaţii a cetăţenilor romai in străinătate.
Vă rog să vă exprimaţi votul.
Vă rog să votaţi.
Proiectul de lege a fost respins cu 58 de voturi pentru, 18
voturi impotrivă si 10 abţineri.
Si acum procedura pe care am mai discutat-o si la punctul 3
din ordinea de zi. Supun votului dumneavoastră respingerea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 pentru
modificarea si completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul
liberei circulaţii a cetăţenilor romai in străinătate. Vă rog să votaţi.
Respingerea a intrunit doar 20 de voturi pentru, 55 de voturi
impotrivă si 10 abţineri. N-am reusit să decidem, deci merge la
Camera Deputaţilor prin adoptare tacită, Camera decizională.
*
Doamna senator Olguţa Vasilescu, pe procedură. Microfonul
1. Vă rog.
Doamna Lia-Olguţa Vasilescu:
Aţi trecut prea repede la următorul punct pe ordinea de zi,
domnule presedinte, si vreau să vă atrag atenţia că la punctul trecut,
cu pasapoartele biometrice, nu pleacă cu raport de adoptare tacită de
la Senat, pleacă cu raport de respingere, pentru că n-a intrunit 69 de
voturi. Mulţumesc.
Domnul Alexandru Peres :
Păi, eu zic să nu mai revenim. Sigur, Camera Deputaţilor va
decide pe acest proiect de lege.
*

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova