Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Cuvant inainte la Cartea bunului crestin si a bunului patriot
Catehism creştin-democrat
pentru folosul tuturora

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos,
Dragii mei colegi creştin-democraţi,

Vă mărturisesc din inimă că în luna ianuarie a acestui an 2009, într-o noapte binecuvântată de Dumnezeu m-am trezit şi am rămas veghind până dimineaţa.
Icoanele din jurul meu, Biblia, mulţimea de cărţi de înţelepciune duhovnicească şi de rugăciuni din camera mea m-au dus cu gândul la nevoia de a veni în ajutorul tuturor prietenilor mei cu o cărţulie care să le fie de folos. Aşa mi-a încolţit gândul să scoatem la lumina tiparului câteva texte sfinte fără de care un bun creştin nu poate cugeta şi trăi în împăcare cu Tatăl nostru ceresc. Am pus laolaltă în această cărticică rugăciunile Tatăl nostru, Crezul sau Simbolul credinţei, Cele zece porunci, Fericirile şi Rugăciunea inimii. Ele ne sunt trebuincioase în fiecare zi, ca să ne putem trăi viaţa după voia Domnului. Am pus la capătul acestei cărţulii şi Jurământul membrului Partidului Popular Creştin Democrat. Ca să nu îl uite nimeni dintre noi, fraţii întru crez şi ideal, adunaţi în familia noastră politică şi spirituală. Dar şi ca să-l poată vedea fiecare om care vrea să afle ce fel de credinţă politică mărturisesc creştin-democraţii.
Noi, fraţii mei, suntem luptători pentru Libertate. Noi luptăm pentru Adevăr, Dreptate şi Binele comun. Nu ne este frică şi nici nu ne ferim de înfruntarea oricărei forţe, oricât de mari şi puternice, dacă ea este potrivnică acestor idealuri şi dacă cineva încearcă să calce în picioare demnitatea noastră de oameni ori de neam. În această luptă politică, purtată cu mijloace curate şi cinstite, suntem gata să ne asumăm toate riscurile şi suferinţele.
Iar dacă este nevoie, de dragul crezului nostru politic, suntem gata să ne jertfim şi viaţa în lupta împotriva răului şi a minciunii. Unii dintre noi şi-au dat-o pe altarul Independenţei ţării, al renaşterii naţionale sau al luptei contra corupţiei. Singura putere în faţa căreia ne plecăm capetele, rămânem smeriţi şi umili, este puterea lui Dumnezeu. Numai de El ne temem, numai cu El nu vrem şi nici nu putem să intrăm în conflict. De mânia Lui ne ferim, dragostea Lui o căutăm, cuvântul Lui îl ascultăm, glasul Lui ne înţelepţeşte şi ne umple de îndrăzneală şi de putere sufletească. “Îndrăzniţi, – ne învaţă Mântuitorul nostru Iisus Hristos, – Eu am biruit lumea!” (Ioan, 16:33). Ori, la fel de frumos şi de încurajator sună şi îndemnul din cântarea bisericească: “Cu noi este Dumnezeu, / Înţelegeţi, neamuri şi vă plecaţi, / Căci cu noi este Dumnezeu.” (Cântarea Proorocului Isaia).
Unii spun că nu este bine să ne certăm cu alte partide ori cu alţi oameni politici. Că e mai bine să ocolim confruntă­rile cu aceştia. Dar cum altfel să te opui nedreptăţilor, abuzurilor, hoţiilor, minciunii şi corupţiei? Oare un om drept şi cinstit poate tăcea, poate sta cu mâinile în sân când oamenii răi şi hapsâni pradă ţara, sărăcesc lumea şi cumpără suflete ca să poată să-şi facă mendrele? Nu, nu poate şi nici nu are dreptul moral să tacă şi să rămână indiferent faţă de crimă ori faţă de durerea altuia. Să ne amintim că Hristos a intrat cu biciul în Templu ca să-i biciuiască pe cei făţarnici şi necredincioşi. Noi, creştin-democraţii, urmând pilda lui Hristos, îi biciuim cu vorba, cu rostirea adevărului până la capăt despre cei care ne pângăresc drepturile şi calcă legea.
Adevărul, Dreptatea, Credinţa, Onoarea şi Demnitatea trebuie apărate în mod făţiş. Noi, creştin-democraţii, am făcut alegerea. Nu putem sta deoparte când este nevoie să punem umărul pentru a ajuta un om necăjit ori bolnav, dar şi atunci când trebuie apărată Patria de ticăloşi şi trădători.
Am primit de la părinţii şi de la bunicii noştri felul înţelept de a vedea cum trebuie să fie un om întreg la fire: cu frică de Dumnezeu şi cu ruşine de oameni. Aşa înţelegem noi să facem politică, învăţând de la înaintaşii noştri să fim cuviincioşi, cu bun-simţ şi cu măsură în toate. Dacă azi a dat Dumnezeu şi ne bucurăm de libertate, să nu uităm că democraţia poate fi cu două tăişuri. Numai cei slabi de minte şi smintiţi la cuget pot crede că o societate deschisă este aceea unde fiecare face tot ce vrea ori tot ce îi trece prin cap. Nu, libertatea fiecăruia dintre noi trebuie să se lăţească atâta cât să nu ştirbească libertatea celorlalţi oameni. Dacă am învăţat câte ceva din Cele zece porunci dumnezeieşti, atunci am însuşit şi faptul că unul dintre cuvintele-cheie, repetat de mai multe ori în aceste poveţe date de Dumnezeu oamenilor, este cuvântul “NU”. Ca să fie cumsecade şi să aibă o purtare potrivită, omul trebuie să deprindă foarte bine ce nu are voie să facă. Deci, să îşi impună singur limite de comportare. Altfel, el îşi va folosi propria libertate împotriva celor din jur şi împotriva lui însuşi.
Am învăţat de la înaintaşii noştri să avem mereu în sufletele şi în cugetele noastre SCARA valorilor supreme, care trebuie să ne arate drumul cel drept al vieţii. Ca să pricepem înţelesurile adânci ale tainelor vieţii, ne conducem de Scara cu patru trepte:
1. Dumnezeu
2. Neamul
3. Familia
4. Omul

Adică, omul este în sânul familiei lui, familia este în sânul neamului ei, iar neamul este sub ocrotirea Lui Dumnezeu. Ori, altfel spus, Dumnezeu, Neamul, Familia alcătuiesc acea trinitate pe care trebuie să o servim ca oameni. Înţelegem să ne trăim vieţile cu iubire de Dumnezeu, cu dragoste pentru Neam, cu grijă pentru Familie şi învăţăm în fiecare clipă a vieţii noastre să îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, după porunca Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Aşa ne obişnuim pe parcursul vieţii noastre să fim buni creştini, buni patrioţi şi buni familişti.
Ştim că Dumnezeu este Iubire. Anume de aceea toată viaţa învăţăm să iubim din toată inima oamenii, să fim milostivi şi să ne amintim mereu că iubirea, aşa cum o propovăduieşte Biserica lui Hristos, este jertfă. Din iubire pentru oameni s-a lăsat umilit, schingiuit şi ridicat pe Cruce Fiul lui Dumnezeu, din iubire pentru oameni şi-a dat viaţa.
Ştim că Dumnezeu este Dreptate. Aşadar, fraţilor, să luptăm pentru dreptate. Să ne lepădăm de frică şi să par­ticipăm la lupta spirituală şi politică, paşnică şi democratică, pentru dreptate. “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” (Fericirile). Să nu lăsăm să fie hulit numele lui Dumnezeu, să nu lăsăm să fie batjocorit neamul nostru, să nu lăsăm să fie distruse familiile noastre. Să nu îngăduim nimănui să fim înjosiţi, să ni se călce în picioare Credinţa, Neamul, Familia. Aşa cum ne învaţă sfinţii părinţi duhovniceşti, părinţii şi bunicii noştri, un om dintr-o bucată nu poate fi neutru, nici indiferent în raport cu Binele şi Răul. Ori este de o parte, ori de altă parte. Chiar atunci când crede că stând la o parte nu face rău. Nu. Dacă nu lupţi activ pentru bine şi împotriva răului, eşti fără să vrei şi poate fără să înţelegi de partea răului. Aşadar, omul ori se înalţă prin gând şi faptă spre Cel de Sus, ori se prăbuşeşte până în fundul pământului în braţele Necuratului.
De mai mulţi ani de zile Partidul Popular Creştin Democrat se bucură de venirea unui număr tot mai mare de tineri printre noi. În multele mele întâlniri cu tinerii noştri din Noua Generaţie, la universităţile de vară ori la alte adunări şi întâlniri, eu le vorbesc fraţilor mei mai tineri, care au hotărât să intre în politică, să se pregătească de o cale grea şi anevoioasă, care cere multă muncă cu dăruire de sine, multă răbdare, modestie, spirit de jertfă, dragoste de ţară şi dorinţă de a-i sluji pe cei mulţi, pe oamenii satelor şi oraşelor noastre. Într-o vreme când atâţia tineri aşteaptă de la cei din jur, părinţi ori Guvern, numai să li se dea, tinerii creştin-democraţi învaţă să trăiască după vorba înţeleaptă spusă de preşedintele american John Kennedy: “Nu te întreba ce poate face ţara pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”.
Prietenii mei din Noua Generaţie ştiu bine obiceiul meu de a le dărui câte o cruciuliţă de purtat. “Copiii lui tata, iubiţii mei, – le zic eu de obicei, – haideţi să învăţăm ceea ce stră­bunii noştri nu uitau niciodată. Să purtăm Crucea la gât şi pe Hristos în inimă”. Şi tare mi se bucură inima când, la sfârşitul fiecărei întâlniri, tinerii veniţi de prin toate colţurile ţării îşi pun la gât cruciuliţele primite în dar, sfinţite la mânăstiri.
Dar şi mai mult îmi saltă inima de bucurie când îi reintâlnesc peste un an sau doi şi îi văd cu aceleaşi cruci la piept. Aceşti cruciaţi ai zilelor noastre, luptătorii pentru binele comun într-o ţară care merită toată osteneala noastră pentru a o scoate din nevoi şi a o aduce la lumină, sunt speranţa mea cea ma­re, pentru care sunt gata să vorbesc şi să muncesc fără oprire.
Le mai zic celor tineri că este bine să ne bucurăm că avem o bucată de pâine pe masă. Dar fericirea noastră nu este în­treagă atunci când aproapele nostru este nefericit şi nu are cu ce să-şi potolească foamea. Adică noi, creştin-democraţii, suntem cei care trăim din plin solidaritatea socială. Ca să fim puternici sufleteşte şi să strivim viermele mândriei care ne roade sufletul, îndemnul meu frăţesc către cei tineri este să înveţe cea mai minunată lecţie a jertfirii de sine, pe care ne-a dat-o Hristos: fă bine şi nu aştepta răsplată. Mai mult. Uneori fapta bună nu va fi urmată nici de răsplată, nici de recunoştinţă. Fii gata să ai răbdarea să poţi trece şi peste aceste cumpene şi încercări. Nu te mânia pe nerecunoştinţa unor oameni. Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui.
Facem bine pentru că suntem fiii Lui duhovniceşti, pentru că El ne-a suflat prin puterea Duhului Sfânt suflet şi ne-a făcut uneltele Sale, care au datoria să facă bine. Nu dispera. Deznădejdea este un mare păcat, iar Nădejdea, alături de Credinţă şi Iubire, este una dintre cele trei virtuţi creştine.
Partidul Popular Creştin Democrat, această cetate spirituală în care eu şi prietenii mei lucrăm de peste douăzeci de ani, a adunat laolaltă oameni vrednici şi iubitori de ţară, care îşi pun osul la propăşirea neamului. Am dobândit Independenţa ţării, am stat mereu de veghe atunci când interesele noastre naţio­nale erau în pericol. Am făcut şi facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta cât mai mulţi oameni. Facem totul ca să avem căldură, lumină şi împlinire în casele noastre. Nu uităm, însă, că tot de căldură, lumină şi împlinire au nevoie şi sufletele noastre. Ca să putem face dreptate, să putem rândui mai bine lucrurile în ţară pentru a face ca salariile şi pensiile să fie mai mari, ca să deschidem mai multe locuri de muncă, să repa­răm drumurile, să recon­struim şcolile, să îmbunătăţim nivelul de ocrotire a sănătăţii trebuie ca ţara aceasta să fie condusă de oameni cu frică de Dumnezeu şi cu ruşine de oameni. Avem nevoie de politicieni şi de oameni de stat care se tem nu numai de Procurorul General, ci întâi şi întâi de Dumnezeu. Altfel, dacă la cârma ţării vor fi oameni care se tem numai de procuror, atunci când acesta nu-i va vedea sau va fi unul corupt, ei vor prăda ţara şi poporul, vor fura şi vor face toate crimele de pe faţa pămân­tului, tocmai pentru că nu vor înţelege că dincolo de moarte vor da seama în faţa Tatălui ceresc.
Fraţii mei, m-am gândit de multe ori de ce toate cele­lal­te partide se opun din răsputeri ideii asupra căreia in­sistă Partidul Popular Creştin Democrat de a introduce pre­darea religiei în şcoală? De ce într-o ţară cu peste nouă­zeci şi şase la sută de creştini deputaţii se împotrivesc timp de patru legislaturi una după alta să admită învăţământul moral-religios?
Cum vine asta? Îi vedem la sărbătorile creştine pe atâţia conducători de partide stând în biserici şi ţinând în mâini nişte lumânări mari cât cozile de hârleţ, iar fapta lor este în­drep­tată împotriva predării cuvântului lui Dumnezeu pentru copiii noştri. Pentru că ei sunt nişte făţarnici. Ei caută să amă­gească poporul, pentru ei mersul la biserică este numai o modă, o încercare de a căpăta prin minciună încrederea poporului.
Sau cum putem înţelege o altă întâmplare? Atunci când cel care scrie aceste rânduri, Iurie Roşca, a ieşit în Parlament cu o declaraţie a Partidului Popular Creştin Demo­crat de condamnare a sodomiilor, a încercărilor unui grup de hulitori ai lui Hristos de a organiza o paradă a homo­sexualilor în centrul Chişinăului şi de a călca în picioare sentimentele religioase a milioane de cetăţeni, de a ataca în felul acesta morala publică, familia şi de a pune în pericol copiii noştri, ceilalţi deputaţi au tăcut mâlc. Nici un alt deputat sau om politic nu a schiţat nici un gest de protest ori dezaprobare a acestui păcat strigător la Cer care este sodomia, adică împreunarea oamenilor împotriva firii. Ştiu ei oare că acest păcat vine îndată după ucidere şi uciderea pruncilor? De ştiu ori de nu ştiu, e totuna, căci am văzut că nu le pasă. Asta pentru că ei sunt străini şi de credinţă, şi de grija pentru morala publică, dar şi de viitorul acestei ţări creştine.

Gândul la Domnul, dorul de Patria noastră cerească, nostalgia Paradisului, aspiraţia firească de înălţare sufletească ne face oameni morali, ne lecuieşte şi de trufie, şi de frică. Suntem un partid laic, democratic şi deschis pentru toată lumea. Dar înţelegem bine că omul are nevoie şi de bunăstare materială, dar şi de mântuirea sufletului. Altfel nu vom mai ajunge să înţelegem de ce ne-am născut, de ce trăim şi de ce vom muri.
Ca membri ai unui partid creştin democrat, ne-am luat răspunderea pentru oamenii ţării noastre. Înţelegem să facem apostolat politic. Suntem o familie mare şi unită. Avem destulă tărie de caracter şi pricepere ca să ne dăruim fără rest intereselor naţionale şi prosperării fiecărei familii. Înce­pem orice lucrare cu rugăciunea “Tatăl Nostru” şi o conti­nuăm repetând în gând Rugăciunea Inimii:
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
Spunem Rugăciunea Inimii cu căinţă şi smerenie, cu mintea coborând în inimă. Aşa ne întărim prin harul dumnezeiesc voinţa, primim putere sufletească, învăţăm ce este răbdarea şi deprindem curajul.
Orice document al Partidului Popular Creştin Democrat se încheie cu cuvintele
“Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
Cu gândul la ţara noastră noi spunem, aşa cum trebuie să facă orice bun patriot:
“Dumnezeu să binecuvânteze Republica Moldova!”

A scris aceste rânduri un credincios de rând din ţara la care ţine mai mult decât la ochii din cap, unul care îşi ascultă inima în care sălăşluieşte Hristos, un om pentru care onoarea este mai scumpă decât viaţa şi care niciodată nu va obosi să aducă laude bunului Dumnezeu pentru fericirea de a face politică cu gândul la El şi la Neam. Amin.

Drept care semnez,
Iurie Roşca,
Partidul Popular Creştin Democrat

Duminică, 11 ianuarie 2009
https://www.ppcd.md/

Nota mea: Sigur, se vor gasi niste smintiti sa comenteze ca Iurie Rosca a uitat de idealul Unirii. Si, va voi raspunde eu: Unirea cu ce? Cu o Uniune anti-crestina? Unirea cu cine? Cu un Guvern mafiot? Unirea pentru ce? Pentru a da legi homosexuale si basarabenilor? Pentru cartitori, le recomand sa-si indrepte energia spre Unirea Basarabiei istorice cu Romania, cea donata Ucrainei de “alesul intelectualitatii”, Emil Constantinescu, originar din familia Kazbici din Tighina, impreuna cu cea de a doua Ana Pauker a Romaniei, Zoe Petre, si cel de-al doilea Eduard Mezinger, Adrian Severin. Sunt sigur ca si patriotii din Guvern, Parlament, Servicii si Presedintie se vor inghesui la granita cu Ucraina sa refaca Tara!…
Daca Dumnezeu a randuit asa stie El de ce. Poate pentru ca Basarabia, asa injumatatita cum e ea saraca, sa ramana ultimul refugiu romanesc, pastrat sub un alt camuflaj, dupa cum ne invata Eliade.
Au tricolor? Au! Sunt romani!

Veta Biris – Basarabie frumoasa, pregateste-te mireasa, ca-ti aducem petitor-petitor sfantul nostru tricolor; Basarabie romana, hai sa dam mana cu mana, ca-ti aducem petitor-petitor sfantul nostru tricolor; Basarabie mareata, o sosi si ziua noastra, sa-ti aducem petitor-petitor sfantul nostru tricolor

• Share
• Tweet
• Pin
• Email