R. Moldova: Stat, poate, patrie, nu
de Corneliu Vlad
Ne referim, în cele ce urmează, la situaţia tensionată şi tulbure, neprevăzută de la o clipă la alta din Republica Moldova dintr-o perspectivă ce ţine mai degrabă de geopolitică decât de evenimentele în plină desfăşurare de la Chişinău. Pe marginea acestor evoluţii se produc tot felul de interpretări, ipoteze şi scenarii care, însă, cu cât sunt mai multe, cu atât sporesc confuzia şi incertitudinea. Înainte de orice, trebuie să înţelegem că la Chişinău nu este vorba de o “revoluţie colorată”. Acolo nu şi-au făcut atestată prezenţa nici Fundaţia Sörös, nici alţi “sponsori” ai acestui tip “revoluţie” care reuşit până la un moment dat în Ucraina şi Georgia, dar a eşuat în alte republici exsovietice (Kîrgîzstan, de exemplu).
Protestatarii de la Chişinău nu au cerut atât îndepărtarea de Rusia şi CSI, ci în primul rând democraţie. Ceea ce presupune, logic, şi abandonarea puterii de către echipa neo-paleo-comunistă a lui Vladimir Voronin.
La Chişinău nu s-a declanşat nici o mişcare de masă în care “o urmă românească este vizibilă”, cum insinuează un sfetnic de-al lui Voronin (Mark Tkaciuc), înainte ca preşedintele de la Chişinău să se dezlănţuie în atacuri furibunde împotriva României şi înainte să-l declare persona non grata pe ambasadorul român. S-a scandat “România”, s-a fluturat tricolorul (care este, de fapt, drapelul de stat comun al celor două ţări), dar nu s-au formulat revendicări “împotriva statalităţii statului moldovenesc”, cum ar zice Voronin şi ai săi. Atunci, pentru ce au izbucnit protestele?
Punctual, împotriva fraudării alegerilor şi pentru noi alegeri, corecte. Dar mai ales din sentimentul de amărăciune că, şi de data aceasta, alegerile vor perpetua un regim comunist care ar ţine în continuare republica departe de lumea normală a democraţiei, de Europa Unită, iar, prin aceasta, şi de România.
Evenimentele fierbinţi de la începutul lui aprilie 2009 vor fi relatate şi întoarse pe toate părţile, se fac arestări şi se vor intenta procese participanţilor, autorităţile vor învinovăţi aceste persoane, organizaţii, forţe politice, alte state (în primul rând România) pentru cele întâmplate. Cursul evenimentelor a fost aşa cum s-a văzut din prima clipă, deturnat cu viclenie, din evoluţia lui spontană. S-au produse înscenări, manipulări, provocări, inclusiv prin (nu prea) misterioşii „oameni în negru” care au excelat în gesticulaţii de pretins „românism” şi în acte de huliganism.
La discreditarea mişcărilor populare, regimul de la Chişinău este mare meşter, are experienţă, şi încă îi reuşeşete. Dacă va reuşi, şi de această dată, să se cramponeze de putere, acest regim precar al unui stat precar, va adânci impasul în care se afundă republica.
Drumul firesc al R. Moldova este spre Europa. După aprecierea diverşilor analişti, inclusiv ruşi, Moscova n-ar avea nici un interes deosebit să se opună cu orice preţ acestei tendinţe. Dar despre traiectoria viitoare a R. Moldova, nimeni, n-a discutat, se pare, serios şi responsabil cu Rusia, nici România (mai ales preşedintele Băsescu!) nici SUA, NATO sau UE. Rezolvarea conflictului de pe Nistru, printr-o formulă acceptabilă şi pentru Moscova, ar da R. Moldova undă verde pentru a-şi urma calea pe care o crede de cuviinţă. R. Moldova nu poate, oricum, să mai dăinuie în actualii parametri nesiguri fără a-şi periclita grav prezentul şi viitorul.
(09.04.2009)
* * *