Statele Unite regretă violenţa care a avut loc la Chişinău şi s-a soldat cu răniţi, proprietate distrusă şi un posibil deces. Îndemnăm toţi participanţii să se abţină de la acţiuni violente şi să-şi rezolve diferenţele prin metode paşnice. Încurajăm autorităţile guvernamentale să continue să se manifeste reţinut. Cetăţenii într-o democraţie au dreptul la întrunire pentru a-şi exprima viziunile într-o manieră paşnică. Încurajăm cetăţenii Moldovei să conlucreze pentru a-şi rezolva diferenţele într-un mod amiabil.
7.04.2009
Mediafax – Ora 23:20 – SUA lansează un apel la calm Statele Unite au lansat un apel la calm în Republica Moldova. “Suntem, desigur, preocupaţi de orice formă de violenţă”, a declarat Robert Wood, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. “Vrem ca oamenii să-şi păstreze sângele rece. După aceea, vom vedea”, a adăugat el.
Vocea Basarabiei: Ambasadorul SUA îi cere lui Voronin să coopereze cu opoziţia
Ambasadorul american la Chişinău, Asif J. Chaudhry, a cerut vineri preşedintelui moldovean Vladimir Voronin să găsească o modalitate de a coopera cu opoziţia, pentru a asigura stabilitatea în ţară.Voronin l-a primit vineri pe ambasadorul american, în aceeaşi zi în care reprezentantul Washingtonului discutase şi cu ministrul de externe Andrei Stratan. Diplomatul american a salutat decizia de renumărare a voturilor exprimate în scrutinul contestat din 5 aprilie şi a subliniat şi importanţa găsirii “unei modalităţi optime de conlucrare dintre autorităţi şi partidele de opoziţie pentru asigurarea stabilităţii social-politice”, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei moldovene. La rândul său, Voronin “a reconfirmat intenţia conducerii Moldovei de a acţiona şi pe viitor în strictă conformitate cu principiile democratice în eforturile de a asigura ordinea publică şi constituţională”. De asemenea, Vladimir Voronin a exprimat disponibilitatea autorităţilor statului privind menţinerea unui dialog constructiv cu partidele de opoziţie, care să permită o activitate eficientă a Parlamentului nou ales, se mai arată în comunicat.
“Reacţia autorităţilor Republicii Moldova a fost adecvată evenimentelor care s-au desfăşurat”
“Ambasadorul SUA în Republica Moldova şi-a exprimat regretul în legătură cu evenimentele care s-au produs în ziua din 7 aprilie în capitala ţării noastre, menţionând că a fost şocat şi neplăcut surprins de starea edificiilor vandalizate ale Parlamentului şi Preşedinţiei. Asif J. Chaudhry a subliniat faptul că autorităţile americane au condamnat actele de violenţă admise în cadrul acţiunilor stradale din capitala Moldovei”, se arată în comunicatul Preşedinţiei moldovene. Şeful misiunii diplomatice a SUA a remarcat faptul că “reacţia autorităţilor Republicii Moldova a fost adecvată evenimentelor care s-au desfăşurat” şi a “salutat declaraţia făcută în acest sens de către preşedintele Republicii Moldova, potrivit căreia mai curând ar sacrifica clădirile administrative decât să rănească tineri şi să admită vărsări de sânge”, continuă comunicatul. “Ambasadorul SUA în Republica Moldova s-a arătat încrezător că autorităţile moldovene vor acţiona şi în continuare în acelaşi mod în vederea stabilizării situaţiei cu asigurarea plenară a respectării drepturilor cetăţenilor la libera exprimare”, mai arată comunicatul.
Ambasadorul american la Chisinau critica arestarile ‘fara motive aparente’ din Republica Moldova
Chisinau, 11 apr /Agerpres/ – Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chisinau, Asif Chaudhry, a criticat sambata arestarile facute in randul jurnalistilor si al studentilor moldoveni dupa protestele ce au avut loc in ultimele zile in capitala Moldovei, intr-un interviu acordat agentiei moldovene de presa Infotag.’Suntem ingrijorati de masurile care au fost intreprinse dupa ce protestele au fost reluate in mod pasnic, si eu am exprimat aceasta ingrijorare direct in timpul intrevederii cu Presedintelui Voronin. Noi suntem ingrijorati indeosebi de retinerea jurnalistilor si a studentilor, efectuata fara motive aparente; la fel ne ingrijoreaza presiunile asupra profesorilor pentru a preveni participarea studentilor la demonstratii’, a spus inaltul diplomat american, adaugand ca ambasada SUA la Chisinau a primit plangeri direct de la jurnalisti care au informat despre intimidarile la care au fost supusi. ‘Am vazut reportaje televizate credibile despre cazuri cand jurnalistii si studentii au fost retinuti si batuti. Astfel de cazuri, precum si intimidarea jurnalistilor sau a oricaror altor cetateni, nu trebuie sa aiba loc intr-o democratie’, a insistat Chaudhry.Diplomatul american a spus ca, desi a apreciat retinerea autoritatilor de la Chisinau in timpul demonstratiilor de duminica din fata presedintiei si a parlamentului, nu poate afirma acelasi lucru despre actiunile de mai tarziu. ‘(…) suntem ingrijorati de actiunile autoritatilor moldovenesti de mai tarziu, cand protestele au fost reluate intr-un mod pasnic. ntr-o declaratie publica pe care am facut-o, si in timpul unei discutii cu opozitia noi am chemat partile sa se abtina de la actiuni violente si sa-si solutioneze divergentele pe cale pasnica. n timpul intrevederilor cu reprezentantii Guvernului, am facut apel la autoritati sa permita dreptul la libera si pasnica exprimare de opinii’, a adaugat oficialul american. n ceea ce priveste acuzatiile opozitiei privind fraudarea alegerilor, Chaudhry si-a exprimat opinia ca guvernul de la Chisinau trebuie sa asculte plangerile si sa solutioneze divergentele intr-o atmosfera de cooperare constructiva cu opozitia si a chemat la o transparenta totala in ce priveste rezultatele alegerilor.